ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1076/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Parohia Romano-Catolică Făgăraș a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, a se dispune anularea Deciziei cu nr. 3499 din 24 august 2015 prin care i s-a respins cererea de retrocedare a unui teren situat în intravilanul Mun. Făgăraș, pe strada x nr. 1, înscris în CF nr. x Făgăraș, teren pe care se află amplasată Biserica și Mănăstirea călugărilor franciscani, ce formează un unic corp de construcție, ambele declarate monument istoric.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 133 din 26 septembrie 2016 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta Parohia Romano-Catolică din Făgăraș în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Parohia Romano-Catolică Făgăraș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat se arată că soluția este nelegală, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile noului C. civ., ci cele ale O.U.G. nr. 94/2000, lege specială care se aplică cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovada scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive". Înscrisurile depuse în probațiune (Adresa nr. x din 18 noiembrie 1953 a Ministerului Cultelor, Adeverința nr. x/1959, Adresa nr. x din 08 octombrie 1966 a Ministerului Cultelor, Certificat de serviciu nr. x/1974, adresa Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte sub nr. x din 29 iulie 1997, Adeverința nr. x/2016 eliberată de Oficiul Provincial al Franciscanilor), îndreptățeau instanța de fond să aplice dispozițiile anterior citate, în sensul că în favoarea recurentei se naște prezumția de proprietate, în calitate de continuatoare în drepturi a Mănăstirii Ordinului Franciscanilor din Făgăraș. Instanța nu a avut în vedere nici dispozițiile H.C.M. nr. 810/1949. Prin dispozițiile art. 1 din acest act normativ a fost interzisă funcționarea unor ordine și congregații romano-catolice, între care și Ordinul Franciscanilor, ceea ce semnifica, din punct de vedere juridic, desființarea Ordinului, nerecunoașterea acestuia ca subiect de drepturi și obligații. Călugării care își desfășurau activitatea în acest Ordin au avut posibilitatea, în conformitate cu art. 2 din același act normativ, să își continue viața monahală în cele două dieceze care au fost aprobate pe teritoriul României și recunoscute oficial până în decembrie 1989, respectiv în "clauzura fostei Arhiepiscopii româno-catolice din București, str. x sau în clauzura Episcopiei româno-catolice din Alba Iulia". Călugării franciscani ce funcționau la Mănăstirea Ordinului Franciscanilor din Făgăraș au fost așadar obligați să se adapteze noilor realități legislative și astfel, în anul 1951, având nevoie de o organizare juridică recunoscută de lege, cu acordul Provincialului Ordinului Franciscanilor, Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia a numit în locașul de cult din Făgăraș primul preot paroh. Această modificare s-a înfăptuit în acord cu dispozițiile dreptului Canonic de la acea vreme, dispoziții pe care le regăsim și în Codul contemporan: - Can. 523: "atribuirea oficiului de paroh îi aparține de drept Episcopului diecezan, prin libera conferire, în afară de cazul când cineva are dreptul de prezentare sau de alegere". Ulterior, în acord cu normele în vigoare, numirile de preoți au fost recunoscute de Ministerul Cultelor, astfel că Statul, prin autoritățile abilitate, a avut cunoștință de transformare și a recunoscut noua formă de organizare și, implicit, noua denumire a locașului de cult. Recunoașterea formei de organizare rezultă și din procesul-verbal încheiat la data de 12 octombrie 1965 de Sfatul Popular Făgăraș, Întreprinderea de Gospodărire a Orașului Făgăraș și Parohia Romano-Catolică Făgăraș, privind identificarea terenului rămas în proprietatea parohiei după aplicarea Decretului de expropriere nr. 253/1965, respectiv terenul înscris sub A9 în CF nr. x a loc. Făgăraș. Deși în anul 1997 Ordinul franciscanilor și-a redobândit personalitatea juridică, situația juridică a așezământului romano-catolic din Făgăraș a rămas neschimbată. Astfel, prin adresa Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, înregistrată la Secretariatul de Stat pentru Culte sub nr. x din 29 iulie 1997, s-a notificat încadrarea în postul de preot paroh de la parohia Făgăraș a preotului A. Mai mult, prin adresa nr. x/2015 eliberată de Oficiul Provincial al Franciscanilor, statutul de biserică parohială al lăcașului de cult din Făgăraș este ratificat, arătându-se că, într-adevăr, Parohia Romano-Catolică este "responsabilă" de toate activitățile pastorale, economice și juridice legate de Mănăstirea Franciscanilor, întrucât, astfel cum se arată prin adeverința nr. x/2016 eliberată de aceeași entitate, începând cu anul 1951 locașul de cult - mănăstirea Făgăraș - funcționează ca biserică parohială, prin numirea unui preot paroh. Astfel, forma de organizare a stabilimentului a fost modificată, implicit și denumirea, iar întregul patrimoniu al Mănăstirii Ordinului Franciscanilor Făgăraș a revenit Parohiei Romano-Catolice Făgăraș, în calitate de continuator în drepturi și obligații.

Apărările formulate în cauză Intimata Comisia Specială de Retrocedare, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, cererea de retrocedare nr. x din 31 ianuarie 2003 a fost depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba pentru Parohia Romano-Catolică Făgăraș. Comisia, analizând documentația prezentată, s-a pronunțat prin decizie motivată asupra acestei cereri, respingând-o pe considerentul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. Din documentația existentă la dosar rezultă că fostul proprietar al imobilului în discuție, înscris în CF nr. x Făgăraș, a fost Mănăstirea Ordinului Franciscan, iar nu Parohia Romano-Catolică Făgăraș. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că Parohia Romano-Catolică Făgăraș este doar administrator al respectivului imobil și nu deține calitatea de proprietar. Cea care figurează ca și proprietar tabular este Mănăstirea Franciscanilor din Făgăraș care este o parte componentă a Ordinului Provincial al Franciscanilor, înregistrat în mod oficial, ordin care și-a redobândit personalitatea juridică începând cu anul 1997 și care este îndreptățit să formuleze o astfel de cerere. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că proprietar tabular al imobilului înscris în CF x a localității Făgăraș este Mănăstirea Ordinului Franciscan, iar bunurile Mănăstirii Franciscanilor din Făgăraș sunt doar gestionate de Parohia Romano-Catolică din aceeași localitate, care este și adresanta în nume propriu a cererii de retrocedare. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin adresa nr. x din 27 iulie 2015 emisă de către Oficiul Provincial al Franciscanilor se menționează în mod expres faptul că Ordinul Franciscan: - și-a redobândit personalitatea juridică în anul 1997 prin Declarația Secretariatului de Stat pentru Culte și funcționează în temeiul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor; - are ca părți componente diferite mănăstiri franciscane de pe teritoriul țării, printre care Mănăstirea Franciscanilor din Făgăraș; - are personalitate juridică distinctă și sediu propriu; - din data de 31 iulie 1997, bunurile Mănăstirii Franciscanilor din Făgăraș sunt gestionate de Parohia Romano-Catolică Făgăraș. De altfel, recurenta-reclamantă a confirmat cele menționate expres în adresa nr. x din 27 iulie 2015 emisă de către Oficiul Provincial al Franciscanilor, respectiv faptul că a fost mandatată de Ordinul Provincial al Franciscanilor pentru toate activitățile pastorale, economice și juridice legate de Mănăstirea Franciscanilor. Or, mandatul primit de Parohia Romano-Catolică Făgăraș de la Ordinul Provincial al Franciscanilor (entitate juridică distinctă, cu personalitate juridică proprie) nu determină transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare. De altfel, proprietarul unui bun nu are nevoie de mandat pentru a-și gestiona, administra sau pentru a dispune de propriul bun. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că dispozițiile normelor canonice menționate de recurentă nu fac nicio referire la dreptul de proprietate, ci reglementează doar modul de numire a preoților, precum și diligența lor în administrarea bunurilor parohiale. De asemenea, normele canonice invocate nu justifică susținerea recurentei-reclamante conform căreia Parohia Romano-Catolică Făgăraș are calitatea de continuator în drepturi al Mănăstirii Ordinului Franciscanilor, aceasta deoarece gestionarul unui bun nu este continuatorul în drepturi al proprietarului imobilului solicitat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit că deținea, anterior preluării lui de către stat, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.