ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 7536/2/2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

intimata SC U.H. SA a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul M.E.,

suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 1334 din 26 septembrie

2013 a Tribunalului Călărași, secția civilă.

Prin încheierea din

data de 6 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea și

a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 1334 din 26

septembrie 2013 a Tribunalului Călărași, secția civilă până la soluționarea

apelului declarat în cauză.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că

o asemenea măsură cu caracter excepțional se impune a

fi luata până la soluționarea cererii de apel, întrucât

desăvârșirea

operațiilor de executare anterior soluționării căii de atac formulate ar putea

aduce prejudicii debitoarei apelante.

Prin sentința nr.

1334 din 26 septembrie .2013, a cărei executare se solicită a fi suspendată, SC

U.H. SA a fost obligată să achite fostului salariat M.E. o suma reprezentând

șase salarii lunare brute, cu titlu de compensație pentru concediere.

Prin cererea de apel

se invocă faptul că, pe de o parte, nu a fost vorba despre o concediere

colectivă, ci de una individuala și ca, prin urmare, nu ar fi aplicabile

prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel de ramura. S-a mai

reținut, că se mai invoca, pe de alta parte, încetarea valabilității contractului

colectiv de muncă menționat, precum și inaplicabilitatea în speță a contractului

colectiv de munca înregistrat la M.M.F.P.S. din 05 august 2010 încheiat la

nivel de ramură Chimie și Petrochimie.

Procedând la o

analiză sumară a motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelanta

instanța a reținut că este în interesul ambelor părți tranșarea definitivă a

litigiului, înainte de efectuarea de acte de executare.

Împotriva acestei

încheieri a declarat „apel” reclamantul M.E.

În motivarea acestei

căi de atac reclamantul a arătat în esență că susținerile făcute de SC U.H. SA

în cererea de suspendare nu sunt dovedite și nu justifică o situație de

excepție. S-a mai arătat, că SC U.H. SA nu a respectat dispozițiile legale

privind plata cauțiunii precum și faptul că în mod greșit au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 40/2011. În fine, reclamantul a mai susținut că contractul

colectiv de muncă din 11 februarie 2010 nu poate fi denunțat unilateral.

Analizând cererea,

Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 448

alin. (1) pct. 10 și alin. (2) noul C. proc. civ. hotărârile primei instanțe

sunt executorii de drept, executarea având un caracter provizoriu în orice

situație în care legea prevede că hotărârea este executorie.

În baza art. 450 noul

C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării provizorii,

în alin. (3) al acestui art., prevăzându-se că, la judecata cererii de

suspendare sunt aplicabile dispozițiile art. 718 alin. (6) noul C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, la care norma care reglementează procedura de

suspendare a executării provizorii în apel, face trimitere, încheierea asupra

suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

Tot în materia

suspendării, este aplicabil și art. 484 noul C. proc. civ., care dispune că în

situația în care se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării

hotărârii recurate, aceasta se soluționează prin încheiere motivată, care este

definitivă.

În speță, hotărârea a

cărei executare s-a suspendat prin încheierea din 6 decembrie 2013 este dată

într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. 483 alin. (2) din noul C. proc.

civ., hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă nu sunt

supuse recursului.

Prin urmare, cum în

speță s-a dispus suspendarea executării unei hotărâri judecătorești care este

supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunțată este definitivă,

aplicând prin analogie dispozițiile art. 484 din noul C. proc. civ., pentru că

nu se poate ca încheierea de suspendare a executării unei hotărâri să fie

supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă

executării.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește normele de competență, se constată că, potrivit dispozițiilor

art. 97 noul C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri

precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie,

art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede

că „ secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios

administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate

împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice

natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost

întrerupt în fața curților de apel”.În ceea ce privește completele de judecată,

potrivit art. 314 alin. (1) din aceeași lege, „Completele de judecată se compun

din 3 judecători ai aceleiași secții”.

Coroborând

dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate

normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, Înalta Curte

reține că prezenta cale de atac este inadmisibilă și pentru următoarele motive:

Deși potrivit art.

718 alin. (6) C. proc. civ., încheierea asupra suspendării executării se poate

ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că

încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speță este pronunțată, în

faza procesuală a apelului, de către Curtea de Apel.

Se constată,

totodată, că, în reglementarea dispozițiilor noului C. proc. civ. și ale Legii

nr. 303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite

competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în

condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează

expres o astfel de posibilitate.

Pentru a judeca,

potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., orice alte cereri date

prin lege în competență, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de

lege în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în economia textelor

de lege, nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curți competență

în soluționarea apelului împotriva încheierii dată de Curtea de Apel într-o

cerere de suspendare a executării unei hotărâri pronunțată într-un conflict de

muncă.

Pentru aceste

considerente, calea de atac intitulată „apel” formulată de reclamantul M.E.

împotriva încheierii din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 7536/2/2013 va fi respinsă, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, calea de atac intitulată apel formulată de reclamantul M.E.

împotriva încheierii din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 7536/2/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 februarie 2014.