ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4511/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4511/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față,
constată următoarele:
Prin
sentința nr. 3933 din 27 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 51340/372011,
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
a admis, în parte, contestația
formulată de reclamantul T.F., a anulat notificarea nr. 71 din 16 iunie 2011
emisă de SC H.I. SRL privind încetarea contractului de muncă al reclamantului,
a dispus reintegrarea în muncă a acestuia, pe postul deținut anterior și a
obligat pârâta la plata salariului indexat, majorat și actualizat, de la data
desfacerii contractului individual de muncă și până la integrarea efectivă, cu
plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu
de avocat.
Pentru a
decide astfel, instanța a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză,
perioada de probă a reclamantului a fost de 30 de zile lucrătoare, respectiv în
perioada 05 mai 2011-15 iunie 2011, inclusiv, în acest interval intrând și ziua
de 13 iunie 2011, când a fost organizat de pârâtă evenimentul „E.A.2.
”
.
În ceea
ce privește perioada de probă a reclamantului, instanța a reținut că acesta a
fost concediat în mod nelegal, notificarea a cărei anulare a fost solicitată
fiind emisă după expirarea perioadei de probă, respectiv după data de 15 iunie 2011,
cu încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) C. muncii, care condiționează
emiterea acesteia în timpul sau ia sfârșitul perioadei de probă.
În speță,
la expirarea perioadei de probă, notificarea nu a fost încă emisă, motiv pentru
care, contractul individual de muncă al reclamantului nu putea înceta în
temeiul dispozițiilor art. 31 alin. (3) C. muncii, măsura, denunțării
unilaterale a contractului fiind nelegală.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC H.I. SRL, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin
decizia civilă nr. 1128 pronunțată de Curtea de Apei București la data de 22
februarie 2013,
a fost
admis recursul formulat de recurenta-pârâtă SC H.I. SRL împotriva Sentinței civile
nr. 3933 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, care a fost modificată în parte, în
sensul că a fost respinsă, ea neîntemeiată, contestația formulată de
intimatul-reclamant T.F. împotriva notificării nr. 71 din 16 iunie 2011, emisă
de intimată și capetele de cereri accesorii, fiind menținute dispozițiile
privind respingerea pretențiilor referitoare ia daune morale și indemnizația de
neconcurență.
Asupra
recursului declarat de SC H.I. SRL, s-a constatat că participarea la „E.A.2.
”
a fost organizată de angajator
conform programării angajaților la acest eveniment, făcut de recurentă și
înregistrată în evidențele acesteia sub nr. 22 din 08 iunie 2011, tară ca
intimatul să se afle printre participanți.
Instanța
a reținut, că pentru salariații desemnați să participe la eveniment au fost
emise ordine de deplasare, semnate și ștampilate de recurentă, confirmându-se
astfel, participarea persoanelor desemnate și, din acest motiv, faptul că
intimatul a fost prezent ia eveniment, respectiv la dala de 13 iunie 2011, în
ziua de Rusalii, a fost decizia personală a acestuia.
Ca
urmare a probelor administrate, instanța a constatat ca, din foaia colectivă de
prezență, pentru luna iunie 2011, reiese faptul că intimatul a fost prezent la
locul de muncă, potrivit programului obișnuit, pentru 11 zile, fără ca între
acestea să fie inclusă și data de 13 iunie 2011, când a avut loc evenimentul „E.A.2.”,
fapt ce conduce la concluzia că notificarea emisă de recurentă a fost emisă cu
respectarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) C. muncii.
Instanța
a mai apreciat că sintagma „la sfârșitul perioadei de probă" din textul de
lege menționat mai sus, reprezintă notificarea încetării contractului
individual de muncă la momentul în care perioada de probă s-a consumat ca și
interval de timp convenit de părți In această privință. Prin urmare, în
interpretarea corectă a acestor" dispoziții legale, Curtea a stabilit că,
în cazul încetării contractului individual de muncă, la sfârșitul perioadei de
probă, notificarea salariatului cu privire la acest aspect trebuie să se facă
la acest moment, adică cel mai târziu In ziua lucrătoare, care a urmat
sfârșitului perioadei de probă.
Împotriva
acestei decizii a formulat cerere de revizuire T.F.,
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.
7 C. proc. civ. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 20 martie 2013,
prin care a solicitat anularea acesteia și menținerea sentinței nr. 3933 din 27
aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale, pe care o consideră legală și temeinică.
Astfel,
în motivarea cererii sale, revizuentul apreciază că decizia suspusă revizuirii
are caracterul unei „hotărâri potrivnice
”
,
care încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1445 din 17
decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de
muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 15836/3/2012, prin care s-a dispus
în mod „definitiv și executoriu” asupra caracterului nedeterminat al
contractului individual de muncă și, implicit, asupra modului de calcul al
perioadei de probă.
De
asemenea, mai susține și faptul ca instanța de recurs care a pronunțat
hotărârea a cărei revizuire o solicită, a avut cunoștință de această hotărâre
judecătorească, care a fost depusă la dosarul cauzei și despre care a făcut
vorbire și în concluziile sale orale, formulate cu ocazia dezbaterilor.
Prin
urmare, consideră că cererea de revizuire formulată în cauză este admisibilă,
deoarece decizia supusă acestei căi extraordinare de atac încalcă autoritatea
de lucru judecat a Sentinței nr. 11445 din 17 decembrie 2012 pronunțată de
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
în Dosarul nr. 15836/3/2012.
Examinând
cererea de revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de
intimată, a cărei analiză este prioritară, potrivit dispozițiilor ari, 137 C.
proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru
următoarele considerente:
Dispozițiile
art. 322 C. proc. civ. stipulează faptul că revizuirea unei hotărâri rămase
definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri
pronunțată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în
ipotezele prevăzute, la pct. 1-10 ale textului de lege menționat.
Din
această perspectivă și având în vedere faptul că revizuirea este o cale
extraordinară de atac, reiese că aceasta nu poate ti exercitată decât pentru
motivele limitativ prevăzute de dispozițiile legale invocate mai sus.
Temeiul
juridic al cererii de revizuire de față este, așa după cum am arătat, art. 322 pct.
7 C. proc. civ. care stipulează faptul că revizuirea poate fi promovată dacă
există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau grade
deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași
calitate.
Prin
urmare, potrivit textului de lege indicat, pentru ca cererea de revizuire
întemeiata pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. să poată fi
admisibilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de acest
text de lege și anume existența triplei identități cu privire la părțile,
obiectul și cauza litigiilor.
Motivul
pentru care a fost instituită obligativitatea îndeplinirii acestor condiții de admisibilitate
a cererii de revizuire îl constituie necesitatea înlăturării încălcării
principiului autorității de lucru judecat, situație care ar face imposibilă
punerea în executare a hotărârilor care cuprind dispoziții potrivnice, prin
interesul fiecăreia dintre părți de a se prevala de hotărârea care îi este
favorabilă.
În
speță, condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.
proc. civ., reprezentând tripla identitate de părți, obiect și cauză ale
litigiilor în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești, care, în opinia
revizuentului sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite.
Astfel,
revizuentul pretinde că decizia supusă revizuirii este potrivnică sentinței nr.
11445 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, care a intrat
în puterea lucrului judecat, în ceea ce privește stabilirea caracterului
nedeterminat al contractului individual de muncă, precum și a modului de calcul
a perioadei de probă în care s-a aflat revizuentul.
În acest
sens, deși existența identității de părți nu poate fi contestată, litigiile în
care au fost pronunțate cele două hotărâri, nu au același obiect și nici
aceeași cauză.
Litigiul
reprezentat de Dosarul nr. 15836/3/2012, în care a fost pronunțată sentința nr.
1445 din 17 decembrie 2012 de către Tribunalul București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, a avut ca obiect constatarea nulității
absolute a clauzei contractuale prevăzută în art. c lit. b din contractul
individual de muncă din 02 mai 2011 cu privire la durata determinată a acestuia
și a deciziei nr. 86 din 22 august 2012 emisă de pârâtă, reîncadrarea în muncă
a reclamantului pe postul deținut anterior deciziei menționate și plata
drepturilor salariate indexate, majorate și reactualizate.
Cel
de-al doilea litigiu, constând în Dosarul nr. 51340/3/2011, în care a fost
pronunțată și decizia nr. 1128 de Curtea de Apel București la data de 22
februarie 2013 supusă revizuirii, prin care a fost admis recursul formulat de
recurenta-pârâtă SC H.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3933 din 27 aprilie
2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
sociale, a avut ca obiect, acțiune în constatarea nulității notificării nr. 71
din 16 iunie 2011, prin care contractul individual de muncă a fost denunțat din
inițiativa angajatorului, după expirarea perioadei de proba, constatarea că
raporturile de muncă, din acest motiv, nu au încetat, precum și plata
drepturilor salariate actualizate, indexate și majorate până la reintegrarea
efectivă în muncă, plata a 12 salarii brute cu titlu de daune morale precum și
a indemnizației de neconcurență, cheltuieli de judecată.
În
raport de cele arătate, în speță, nu poate fi reținută identitatea de obiect
dintre cele două litigii, fapt care conduce și fa inexistența, din acest motiv,
a identității de cauză.
Prin
urmare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile
prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăși
admisibilitatea cererii de revizuire și, în consecință, va dispune respingerea
acesteia.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T.F. împotriva Deciziei nr.
1128 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul
nr. 51340/3/2011.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013.