ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, revizuientul C.M.I. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 69 din 24 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 161/97/2005, în sensul constatării îndeplinirii cerințelor art. 322 pct 5 și 324 pct. 4 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, să se dispună schimbarea în întregime a hotărârii atacate prin admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată. Prin sentința civilă nr. 701/2013, prima instanță a respins cererea de revizuire, reținând următoarele: Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de parte potrivnică sau care nu au putut ft înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Una din condițiile cerute a fi îndeplinite de aceste prevederi pentru admisibilitatea revizuirii se referă la imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată, fie datorită faptului că acesta a fost deținut de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voința părții. Drept urmare, simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii, nu legitimează calea procedurală a revizuirii, cu excepția cazului când se face dovada imposibilității de prezentare a acestora în condițiile textului de lege sus menționat. Pe de altă parte, se cere ca înscrisul descoperit și invocat în cererea de revizuire să aibă un caracter determinant, respectiv să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Prima instanță a constatat că în speță revizuientul nu a lacut dovada deținerii noilor înscrisuri de partea potrivnică și nici a imposibilității de prezentare în fața instanței de fond a documentelor comunicate acestuia de Serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale și depuse în susținerea cererii de revizuire.

Astfel, din adresa acestei instituții depusă la dosar rezultă că revizuientul a formulat cerere în vederea comunicării înscrisurilor (respectiv registru „index alfabetic al asociațiilor miniere" al Inspectoratului Geologic și Minier A., Registrul „Cadastru Minier" vol. 1 al Inspectoratului Geologic și Minier A., Registrul „Concesiunilor miniere", vol. VI al Inspectoratului Geologic și Minier Deva, Registrul „Cartea Posesiunilor", Vol. III al Inspectoratului Geologic și Minier A., actelel din 1865 și actul din 31 august 1927 al Subinspectoratului Minier A.) la data de 12 decembrie 2012, iar la numai o zi de la înregistrarea cererii - respectiv la data de 13 decembrie 2012, acesta a intrat în posesia documentelor solicitate.

Prin urmare, nimic nu-l împiedica pe revizuient să solicite Arhivelor Naționale comunicarea acestor documente încă din anul 2005, imediat după promovarea acțiunii la instanța de fond. Instanța a apreciat, de asemenea, că înscrisurile depuse de revizuient nu sunt de natură a conduce la adoptarea unei alte soluții, câtă vreme din cuprinsul acestora nu rezultă calitatea de proprietari ai antecesorilor săi asupra minei în litigiu, actele depuse ia dosar confirmând calitatea acestora de concesionari (respectiv cel mult posesori), aspect ce rezultă din însăși titulatura extraselor din Registrele Inspectoratului Geologic și Minier Deva atașate cererii de revizuire formulată. Prin decizia civilă nr. 44 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Alba lulia a respins ca nefondat apelul, reținând următoarele: Apelantul invocă drept temei al revizuirii, dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., respectiv faptul că, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Intimata a invocat în tăța primei instanțe excepția tardivității cererii de revizuire, excepție respinsă de tribunal, care a reținut că actul de care se prevalează revizuientul este adresa emisă de Arhivele Naționale. Hotărârea nu a fost atacată sub acest aspect, astfel că, în ce privește „înscrisul nou", controlul de legalitate și temeinicie nu poate viza decât adresa nr. C/362/2012. Curtea a constatat ca, față de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca revizuirea să fie admisibilă pe acest temei, este necesar ca înscrisul nou să fi existat la data pronunțării soluției și să fi fost reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare rnai presus de voința părților, condiții ce se impun a fi îndeplinite cumulativ.

Înscrisul nou de care se prevalează revizuientul, respectiv adresa nr. C/362/2012, a fost eliberată la data de 13 decembrie 2012, la solicitarea revizuientului formulată la data de 12 decembrie 2012. Instanța de fond a analizat doar cea de-a doua cerință, și anume aceea ca înscrisul să fi fost reținut de partea adversă ori revizuientul să fi fost împiedicat în mod obiectiv să îl înfățișeze. Sub acest aspect, apelantul susține că această condiție este îndeplinită, sub forma împiedicării sale de a prezenta înscrisul, din motive independente de voința sa. Contrar susținerilor apelantului, Curtea a constatat că organul emitent a răspuns de îndată solicitării acestuia și i-a comunicat copii după înscrisurile îa care revizuientul a făcut referire în cererea sa, neexistând împrejurări de natură a-l pune pe revizuient în imposibilitatea procurării acestor înscrisuri.

Astfel, răspunsul și inclusiv copiile înscrisurilor solicitate au fost eliberate după o zi de la data solicitării. Ca urmare, susținerile revizuientului cu privire îa cererile sale adresate autorităților din diferite județe ori la investigațiile făcute de specialiștii Serviciului Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale nu sunt dovedite. Pentru cele ce preced, curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect că nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate impusă de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Față de aceste circumstanțe, de vreme ce condițiile de admisibilitate trebuie îndeplinite cumulativ, curtea a reținut ca fiind corectă soluția de respingere a revizuirii, analizarea celorlalte critici vădindu-se a fi inutilă.

Împotriva susmenționatei hotărâri, a declarat recurs revizuientul, care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, după evocarea istoricului cauzei, următoarele: - instanța de apel, ca de altfel și prima instanță, adaugă condițiilor oricum restrictive prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestui caz de revizuire, respectiv o cerință subiectivă, constând în obligația sa de a dovedi că demersurile ce au vizat obținerea înscrisurilor, ce nu se aflau în posesia sa, au fost tăcute într-un anume termen. În caz contrar, apreciază instanța, nu exista „împiedicarea" de a prezenta înscrisul. - instanța ignoră cu desăvârșire succesiunea faptelor, respectiv a demersurilor întreprinse de către revizuient, iar culpabilizarea acestuia, prin evocarea datelor referitoare la documentele obținute, face abstracție de actele depuse în probațiune, care au presupus nenumărate demersuri, indicate în cuprinsul cererii.

Este limpede că depunerea, la data de 12 decembrie 2012, a cererii de eliberare a documentelor, a fost punctul final al demersurilor sale perseverente și nicidecum transpunerea în practică a unor „posibilități neexploatate din timp". Nu se poate accepta ideea, acreditată în decizia atacată, că obținerea documentelor a fost o simplă formalitate și că ar fi fost suficiente cele 24 ore scurse până a doua zi pentru identificarea, extragerea, copierea, traducerea acestora, respectiv calculul și perceperea taxelor judiciare de timbru aferente. A solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 701/2013 a Tribunalului Alba, care urmează a fi schimbată cu consecința încuviințării cererii de revizuire, a schimbării sentinței civile nr. 69/2007 a Tribunalului Alba și, în fond, admiterii cererii introductive de instanță.

Recursul nu este fondat Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere." Prin urmare, teza I a normei legal citate, impune, pentru admisibilitatea căii de atac deduse judecații, astfel cum legal au reținut instanțele fondului, cerința ca înscrisurile, considerate determinante în accepțiunea legii, și descoperite după pronunțarea hotărârii ce se ataca, să fi fost reținute de partea potrivnică ori să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Aceasta presupune, astfel cum legal au reținut cele două instanțe, că revizuientului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului său, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului de fond „fie a unei împrejurări mai presus de voința părții" (de natura forței majore). Această cerință rezultă explicit din conținutul normei menționate și a cărei dovadă, astfel cum legal au reținut instanțele, nu a fost făcută în cauză. În acest context, apare ca nefondată critica din recursul recurentului privind stabilirea în sarcina sa a unei obligații nelegale și împovărătoare.

Cât privește împiedicarea exercitată de partea potrivnică, aceasta nici nu a fost invocată, iar cât privește imposibilitatea de prezentare a înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința părții se reține că înscrisurile pretins considerate ca noi, se aflau în evidențele unei instituții publice, Arhivele Naționale, fiind obținute de reclamant în baza cererii adresată acestei instituții. Aceasta înseamnă ca actul nou, în baza căruia a fost promovată cererea de revizuire, s-a aflat în permanență la îndemâna părților interesate, el/ele nefiind depuse la dosar la data soluționării cauzei pe fond nu datorită unor împrejurări „mai presus de voința părților", ci datorită neglijenței acestora care, deși aveau posibilitatea de a procura înscrisul de la o instituție publica, au omis a-și formula apărarea în sensul celor invocate în cuprinsul cererii de revizuire.

Ca atare, analiza în fond a procesului, în baza acestor înscrisuri noi este, astfel cum legal au reținut instanțele fondului, inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite condițiile cumulativ prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitoare ia existența unor împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului. Neîndeplinirea acestei condiții, pretinsă de lege, așa cum s-a arătat mai sus, cumulativ celei a caracterului determinant al înscrisului, face inutilă verificarea acestei ultime cerințe, precum și, prin consecință, a fondului cauzei, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care recursul dedus judecații urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.M.I. împotriva deciziei nr. 44 din 30 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2014.