ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2014

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, revizuientul C.M.I.

a

solicitat revizuirea sentinței civile nr. 69 din 24 ianuarie 2007, pronunțată

de Tribunalul Alba în Dosar nr. 161/97/2005, în sensul constatării îndeplinirii

cerințelor art. 322 pct 5 și 324 pct. 4 C. proc. civ. și, pe cale de consecință,

să se dispună schimbarea în întregime a hotărârii atacate prin admiterea

acțiunii introductive așa cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr. 701/2013,

prima instanță a respins cererea de revizuire,

reținând următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel se poate cere

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de

parte potrivnică sau care nu au putut ft înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților.

Una din condițiile cerute a fi

îndeplinite de aceste prevederi pentru admisibilitatea revizuirii se referă la

imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea

atacată, fie datorită faptului că acesta a fost deținut de partea potrivnică,

fie datorită unei împrejurări mai presus de voința părții. Drept urmare, simpla

împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea

hotărârii, nu legitimează calea procedurală a revizuirii, cu excepția cazului

când se face dovada imposibilității de prezentare a acestora în condițiile

textului de lege sus menționat. Pe de altă parte, se

cere

ca înscrisul descoperit și invocat în cererea de revizuire să aibă un caracter

determinant, respectiv să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea

pronunțată.

Prima instanță a constatat că în speță

revizuientul nu a lacut dovada deținerii noilor înscrisuri de partea potrivnică

și nici a imposibilității de prezentare în fața instanței de fond a documentelor

comunicate acestuia de Serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale și

depuse în susținerea cererii de revizuire. Astfel, din adresa acestei

instituții depusă la dosar rezultă că revizuientul a formulat cerere în vederea

comunicării înscrisurilor (respectiv registru „index alfabetic al asociațiilor

miniere" al Inspectoratului Geologic și Minier A., Registrul „Cadastru

Minier" vol. 1 al Inspectoratului Geologic și Minier A., Registrul

„Concesiunilor miniere", vol. VI al Inspectoratului Geologic și Minier

Deva, Registrul „Cartea Posesiunilor", Vol. III al Inspectoratului

Geologic și Minier A., actelel din 1865 și actul din 31 august 1927 al

Subinspectoratului Minier A.) la data de

12

decembrie

2012, iar la numai o zi de la

înregistrarea cererii - respectiv la data de 13 decembrie 2012, acesta a intrat

în posesia documentelor solicitate. Prin urmare, nimic nu-l împiedica pe

revizuient să solicite Arhivelor Naționale comunicarea acestor documente încă

din anul 2005, imediat după promovarea acțiunii la instanța de fond.

Instanța a apreciat, de asemenea, că înscrisurile

depuse de revizuient nu sunt de natură a conduce la adoptarea unei alte soluții,

câtă vreme din cuprinsul acestora nu rezultă calitatea de proprietari ai antecesorilor

săi asupra minei în litigiu, actele depuse ia dosar confirmând calitatea acestora

de concesionari (respectiv cel mult posesori), aspect ce rezultă din însăși titulatura

extraselor din Registrele Inspectoratului Geologic și Minier Deva atașate cererii

de revizuire formulată.

Prin decizia civilă nr. 44 din 30 mai 2013,

Curtea de Apel Alba lulia a respins ca nefondat apelul,

reținând următoarele:

Apelantul invocă drept temei al revizuirii,

dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., respectiv faptul că, după darea

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică

sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Intimata a invocat în tăța primei instanțe

excepția tardivității cererii de revizuire, excepție respinsă de tribunal, care

a reținut că actul de care se prevalează revizuientul este adresa emisă de Arhivele

Naționale. Hotărârea nu a fost atacată sub acest aspect, astfel că, în ce privește

„înscrisul nou", controlul de legalitate și temeinicie nu poate viza decât

adresa nr. C/362/2012.

Curtea a constatat ca, față de prevederile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca revizuirea să fie admisibilă pe acest temei,

este necesar ca înscrisul nou să fi existat la data pronunțării soluției și să fi

fost reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare

rnai presus de voința părților, condiții ce se impun a fi îndeplinite cumulativ.

Înscrisul nou de care se prevalează revizuientul,

respectiv adresa nr. C/362/2012, a fost eliberată la data de 13 decembrie 2012,

la solicitarea revizuientului formulată la data de 12 decembrie 2012. Instanța de

fond a analizat doar cea de-a doua cerință, și anume aceea ca înscrisul să fi fost

reținut de partea adversă ori revizuientul să fi fost împiedicat în mod obiectiv

să îl înfățișeze. Sub acest aspect, apelantul susține că această condiție este îndeplinită,

sub forma împiedicării sale de a prezenta înscrisul, din motive independente de

voința sa. Contrar susținerilor apelantului, Curtea a constatat că organul emitent

a răspuns de îndată solicitării acestuia și i-a comunicat copii după înscrisurile

îa care revizuientul a făcut referire în cererea sa, neexistând împrejurări de natură

a-l pune pe revizuient în imposibilitatea procurării acestor înscrisuri. Astfel,

răspunsul și inclusiv copiile înscrisurilor solicitate au fost eliberate după o

zi de la data solicitării.

Ca urmare, susținerile revizuientului cu

privire îa cererile sale adresate autorităților din diferite județe ori la investigațiile

făcute de specialiștii Serviciului Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale nu

sunt dovedite.

Pentru cele ce preced, curtea a constatat

că prima instanță a reținut în mod corect că nu este îndeplinită această condiție

de admisibilitate impusă de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Față de

aceste

circumstanțe, de vreme ce condițiile de admisibilitate trebuie îndeplinite cumulativ,

curtea a reținut ca fiind corectă soluția de respingere a revizuirii, analizarea

celorlalte critici vădindu-se a fi inutilă.

Împotriva susmenționatei hotărâri, a declarat

recurs revizuientul, care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., a susținut, după evocarea istoricului cauzei, următoarele:

- instanța de apel, ca de altfel și prima

instanță, adaugă condițiilor oricum restrictive prevăzute de lege pentru admisibilitatea

acestui caz de revizuire, respectiv o cerință subiectivă, constând în obligația

sa de a dovedi că demersurile ce au vizat obținerea înscrisurilor, ce nu se aflau

în posesia sa, au fost tăcute într-un anume termen. În caz contrar, apreciază instanța,

nu exista „împiedicarea" de a prezenta înscrisul.

- instanța ignoră cu desăvârșire succesiunea

faptelor, respectiv a demersurilor întreprinse de către revizuient, iar culpabilizarea

acestuia, prin evocarea datelor referitoare la documentele obținute, face abstracție

de actele depuse în probațiune, care au presupus nenumărate demersuri, indicate

în cuprinsul cererii.

Este limpede că depunerea, la data de 12

decembrie 2012, a cererii de eliberare a documentelor, a fost punctul final al demersurilor

sale perseverente și nicidecum transpunerea în practică a unor „posibilități neexploatate

din timp". Nu se poate accepta ideea, acreditată în decizia atacată, că obținerea

documentelor a fost o simplă formalitate și că ar fi fost suficiente cele 24 ore

scurse până a doua zi pentru identificarea, extragerea, copierea, traducerea acestora,

respectiv calculul și perceperea taxelor judiciare de timbru aferente.

A solicitat admiterea recursului și modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile

nr. 701/2013 a Tribunalului Alba, care urmează a fi schimbată cu consecința încuviințării

cererii de revizuire, a schimbării sentinței civile nr. 69/2007 a Tribunalului Alba

și, în fond, admiterii cererii introductive de instanță.

Recursul nu este fondat

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

„revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare,

precum și a unei instanțe de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...]

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe

pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Prin urmare, teza I a normei legal citate,

impune, pentru admisibilitatea căii de atac deduse judecații, astfel cum legal au

reținut instanțele fondului, cerința ca înscrisurile, considerate determinante în

accepțiunea legii, și descoperite după pronunțarea hotărârii ce se ataca, să fi

fost reținute de partea potrivnică ori să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare

mai presus de voința părții. Aceasta presupune, astfel cum legal au reținut cele

două instanțe, că revizuientului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei

obstrucționiste a adversarului său, conduită de natură a nu-i fi permis să intre

în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului de fond „fie a unei împrejurări

mai presus de voința părții" (de natura forței majore). Această cerință rezultă

explicit din conținutul normei menționate și a cărei dovadă, astfel cum legal au

reținut instanțele, nu a fost făcută în cauză. În acest context, apare ca nefondată

critica din recursul recurentului privind stabilirea în sarcina sa a unei obligații

nelegale și împovărătoare.

Cât privește împiedicarea exercitată de

partea potrivnică, aceasta nici nu a fost invocată, iar cât privește imposibilitatea

de prezentare a înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința părții se reține

că înscrisurile pretins considerate ca noi, se aflau în evidențele unei instituții

publice, Arhivele Naționale, fiind obținute de reclamant în baza cererii adresată

acestei instituții. Aceasta înseamnă ca actul nou, în baza căruia a fost promovată

cererea de revizuire, s-a aflat în permanență la îndemâna părților interesate, el/ele

nefiind depuse la dosar la data soluționării cauzei pe fond nu datorită unor împrejurări

„mai presus de voința părților", ci datorită neglijenței acestora care, deși

aveau posibilitatea de a procura înscrisul de la o instituție publica, au omis a-și

formula apărarea în sensul celor invocate în cuprinsul cererii de revizuire. Ca

atare, analiza în fond a procesului, în baza acestor înscrisuri noi este, astfel

cum legal au reținut instanțele fondului, inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite

condițiile cumulativ prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitoare ia

existența unor împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului.

Neîndeplinirea acestei condiții, pretinsă

de lege, așa cum s-a arătat mai sus, cumulativ celei a caracterului determinant

al înscrisului, face inutilă verificarea acestei ultime cerințe, precum și, prin

consecință, a fondului cauzei, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate

prevăzute de lege, motiv pentru care recursul dedus judecații urmează a se respinge

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.M.I. împotriva deciziei nr. 44

din 30 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a I-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 05 februarie 2014.