ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x/29.12.2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON.

În drept au fost invocate prevederile art. 997 și urm. C. proc. civ., art. 21 din Constituție, precum și orice alte acte normative invocate sau incidente în cauză.

La primul termen de judecată acordat în cauză, 27.06.2016, pârâtul, prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare formulată pe calea ordonanței președințiale.

Pe fond, pârâtul a susținut că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2216 din 27.06.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Autoritatea de Management pentru POS CCE, prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

În baza dispozițiilor art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. a dispus restituirea cauțiunii achitate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta solicită admiterea recursului, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, trimiterea spre rejudecare a ordonanței președințiale prin care a fost solicitată suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x/29.12.2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus recurentei plata sumei de 766.473,74 RON, până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată prin care a fost contestată legalitatea și temeinicia acestui proces-verbal de constatare.

În motivarea recursului declarat se arată că în orice moment recurenta poate fi informată cu privire la încuviințarea unei popriri pe conturile acesteia, ca urmare a executării creanței bugetare în cuantum de 766.473,74 RON stabilită în baza Procesului-verbal de constatare nr. x/29.12.2015, care a fost contestat de recurentă, ajungându-se, urmare a propririi, în situații ireversibile ce ar putea afecta activitatea societății, precum și salariații/beneficiarii/prestatorii/furnizorii acesteia, respectiv la intrarea în insolvență și chiar faliment.

Recurenta arată că instanța de judecată a pronunțat sentința nr. 2216/27.06.2016 cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., întrucât ordonanța președințială nu este inadmisibilă în cazul de față, această cale jurisdicțională fiind diferită de cererea de suspendare reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Subliniază recurenta că instanța de judecată a încălcat/aplicat greșit dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., întrucât a susținut nejustificat că "procedura specială a ordonanței președințiale reglementată de art. 997 și urm. din C. proc. civ. nu-și găsește aplicarea, întrucât suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond sau până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea acestuia este reglementată expres de dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care se aplică cu precădere".

Recurenta arată că instanța nu a luat în considerare faptul că cele două căi jurisdicționale sunt diferite, întrucât presupun analiza unor condiții diferite una față de cealaltă.

Recurenta critică faptul că, deși instanța de fond recunoaște că procedura ordonanței președințiale este diferită față de procedura de suspendare a unui act administrativ, menționând expres că toate condițiile specifice ordonanței președințiale sunt specifice și diferite față de calea reglementată în Legea contenciosului administrativ, a respins ordonanța președințială ca inadmisibilă.

În opinia recurentei, în cazul de față cele două căi jurisdicționale nu se exclud, ci se completează, întrucât judecarea acestora presupune analiza unor condiții diferite, respectiv a unor trăsături diferite.

În acest sens, arată recurenta că specific unei ordonanțe președințiale este analiza unei "aparența de drept", care în cazul cererii de suspendare nu se analizează, precum și urgența și vremelnicia, care sunt caracteristici speciale față de cererea de suspendare.

Recurenta opinează în sensul că aceste trăsături speciale ordonanței președințiale nu intră în contradicție cu o eventuală cerere de suspendare a executării actului administrativ, întrucât instanța de judecată analizează condiții diferite în fiecare caz în parte și dispune o soluție diferită.

Dacă cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 face ca instanța de judecată să se pronunța asupra suspendării executării actului administrativ până la judecarea în fond a cererii de chemare în judecată, în cazul ordonanței președințiale s-a solicitat suspendarea până la soluționarea definitivă a cauzei.

Recurenta arată că nu trebuie ignorat nici faptul că cele două căi jurisdicționale sunt diferite și nu se exclud reciproc prin aceea că cererea de suspendare prevăzută la art. 14 din Legea nr. 554/2004 depinde de momentul în care se introduce cererea de chemare în judecată.

Mai arată recurenta că și cererea de suspendare prevăzută la art. 15 din Legea nr. 554/2004 este diferită față de ordonanța președințială, întrucât aceasta se va soluționa respectându-se dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., cu respectarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, întrucât cererea de suspendare va trebui formulată prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului administrativ.

Concluzionează recurenta în sensul că cele două căi jurisdicționale sunt diferite, ele nu se exclud, ci se raportează la condiții diferite și chiar soluții diferite, cu atât mai mult cu cât ordonanța președințială se soluționează de urgență, în termene special prevăzute la art. 997 și urm. C. proc. civ., analizându-se cu prioritate față de orice cerere de suspendare.

În atare situație, având în vedere aparența de drept invocată, respectiv existența unui contract de finanțare și drepturile și obligațiile asumate de ambele părți din dosar, recurenta consideră că este o măsură abuzivă din partea finanțatorului contractului de finanțare, care încalcă aceste drepturi ce au fost dobândite odată cu încheierea contractului (respectiv dreptul de a beneficia de finanțarea europeneană și de a dispune de suma de 766.473,74 RON, impusă ca titlu de creanță), astfel că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze condițiile ordonanței președințiale și să constate temeinicia acestora.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurenta a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din Noul C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. evocă situațiile prevăzute de dispozițiile legale privind nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură.

În cauză însă, motivele invocate de recurentă nu se încadrează nici în situația prevăzută la art. 175 C. proc. civ., în condițiile în care actul de procedură cu privire la care se invocă nulitatea nu a adus părții o vătămare, nici în situațiile prevăzute de legiuitor la art. 176 C. proc. civ. și în niciun alt caz prevăzut de legiuitor, care să fie sancționat cu nulitatea actului de procedură.

Pe cale de consecință, motivul de recurs invocat de recurentă nu este fondat.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază însă că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x/29.12.2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., prin care este reglementată procedura ordonanței președințiale, procedură specială ce permite instanței să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.

Ordonanța președințială este o instituție juridică de origine franceză, cu importanță deosebită în dreptul procesual civil, fiind consacrată în legislația română încă din anul 1900, cu ocazia revizuirii C. proc. civ. (prin reglementarea art. 66 bis - de la acea dată).

Prin reglementarea acestei proceduri s-a avut în vedere necesitatea soluționării în regim de urgență a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun (datorită formalismului exagerat), ar putea asigura rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanței acesteia.

Cât privește domeniul de aplicare, procedura ordonanței președințiale își găsește - de principiu - aplicare în orice materie, câtă vreme prin legi speciale nu s-a prevăzut pentru respectiva materie/instituție o procedură specială, exclusivă.

Astfel, procedura prevăzută de art. 997 C. proc. civ. se aplică în orice situație ce permite instanței să ordone măsuri vremelnice în cazurile anume prevăzute de textul de lege (alin. (1) al art. 997), legea neprevăzând în mod special și în concret cazurile în care se aplică, aceasta fiind o procedură specială prevăzută de C. proc. civ., aplicabilă în orice situație, doar în contextul în care nu există un alt act normativ care să conțină dispoziții speciale raportat la caracterul un anumit act juridic.

În mod corect a reținut instanța de fond că în speță este vorba despre un act administrativ, care se poate suspenda doar în condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, texte de lege la care art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora trimite expres. Astfel cum a observat Curtea, instanța nu este sesizată să se pronunțe dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cu efect până la pronunțarea instanței de fond sau până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța de contencios administrativ s-a pronunțat asupra acțiunii în anulare, ci reclamanta solicită aplicarea unor măsuri urgente pentru suspendarea unui act, pentru ca instanța, în procedura prevăzută de lege și la momentul procedural stabilit, să se poată pronunța asupra cererii de suspendare a actului administrativ, în condițiile legii contenciosului administrativ.

În raport de obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată în cauză, în raport de caracterul special al dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 din Noul C. proc. civ.

Așadar, în mod corect a apreciat Curtea de apel că procedura specială a ordonanței președințiale reglementată de art. 997 și urm. C. proc. civ. nu-și găsește aplicarea, întrucât suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond sau până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea acestuia este reglementată expres de dispozițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care se aplică cu precădere.

Astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței recurate, instituția suspendării executării actului administrativ, reglementată de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, presupune condiții proprii de admisibilitate pe care reclamanta trebuie să le îndeplinească pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, condiții care exclud verificarea și a condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

În acest sens, practica constantă a Înaltei Curți a arătat că în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004), ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ.

Într-adevăr, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate în drepturile sau interesele legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ., nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Legea nr. 554/2004, fiind un act normativ cu caracter special care derogă de la norma generală, face inaplicabile în materia contenciosului administrativ prevederile care reglementează procedura ordonanței președințiale.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2216 din 27 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2017.