ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 602/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6.05.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, revocarea sau anularea ordinului nr. M.P.965 din 29.11.1995 de trecere în rezervă. De asemenea, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a ordinului atacat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 2686 din 20.10.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscala fost admisă excepția tardivității și a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca tardiv formulată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca nelegală, arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, limitându-se doar la excepția tardivității invocată de pârâtă.

Recurentul a arătat că instanța de fond trebuia să observe că nelegalitatea ordinului de trecere în rezervă a fost contestată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe calea excepției de nelegalitate, excepție care este imprescriptibilă, conform dispozițiilor legale invocate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Intimatul a arătat că în mod greșit reclamantul afirmă că instanța nu s-a pronunțat cu privire la fondul cauzei, întrucât normele procedurale obligă instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a excepțiilor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

De asemenea, intimatul a arătat că în mod greșit recurentul a considerat că excepția de nelegalitate este imprescriptibilă, putând fi invocată oricând, chiar și după împlinirea termenului de exercitare a acțiunii directe în anularea actului, având în vedere că acțiunea privind anularea ordinului este tardiv formulată.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent și constatând că sentința instanței de fond este legală o va menține având în vedere considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 acțiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral se poate formulat în termen de 6 luni, care se socotește după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat ori de la data expirării termenului legal pentru soluționarea cererii.

Pentru motive întemeiate, textul menționat prevede posibilitatea sesizării instanței de contencios și după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării sau luării la cunoștință a actului administrativ.

Or, în cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant a formulat acțiunea împotriva actului administrativ arătat, cu depășirea termenului expres prevăzut de legiuitor, situație care este sancționată de normele procedurale.

În ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, Înalta Curte constată că acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 6.05.2015 pe rolul instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București, în condițiile în care actul administrativ atacat a fost emis pe data de 29.11.1995 cu începere a aplicării sale la data de 1.12.1995, data trecerii în rezervă a reclamantului, care a luat cunoștință efectiv de trecerea sa în rezerva prin aplicarea acestei măsuri.

De asemenea, instanța de recurs reține că nu poate fi validată nici teza susținută de recurent cu privire la imprescriptibilitatea excepției de nelegalitate în cadrul acțiunii în anularea aceluiași act atacat pe calea excepției.

Astfel, Înalta Curte reține că în cadrul cererii de chemare în judecată ce are ca obiect anularea ordinului de trecere în rezervă, recurentul a invocat excepția de nelegalitate a aceluiași ordin.

Instanța de control judiciar reține că în virtutea principiului "electa una via non datur recursus ad alteram" examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiași act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative excluzându-se reciproc.

În consecință, examinarea actelor administrative pe cale directă exclude controlul judecătoresc, pe calea indirectă a excepției de nelegalitate, la cererea aceleiași persoane reclamante. În cazul de față, reclamantul a recurs la invocarea excepției de nelegalitate tocmai datorită regimului juridic mai favorabil în privința termenelor în care se poate invoca nelegalitatea actului administrativ, situație care nu poate fi însă acceptată de instanță.

De asemenea, instanța de control judiciar nu poate accepta critica recurentului cu privire la necercetarea fondului acțiunii sale de către instanța de fond, întrucât dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. prevăd ordinea de soluționare a excepțiilor invocate în cauză, iar în situația în care sunt admise devine inutilă cercetarea în fond a cauzei. Or, în cauza de față instanța a constatat că reclamantul nu a respectat termenul de introducere a acțiunii în justiție, situație care determină respingerea acțiunii, nemaifiind posibilă examinarea de către instanță a acțiunii introductive, aceasta fiind sancțiunea legiuitorului pentru nerespectarea condițiilor de exercitare a unei acțiuni în justiție.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2686 din 20 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.