ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 martie 2014, sub nr. x/2013, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 972/11.02.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III, a solicitat:

- Anularea încheierii nr. x/08.07.2013, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva măsurilor nr. 4.2, 17.1 și 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013 a Curții de Conturi Departamentul III;

- Anularea măsurilor nr. 4.2, 17.1 și 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013, ca netemeinice și nelegale.

Prin sentința civilă nr. 2793 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței civile recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului reclamanta consideră că atât Curtea de Conturi a României, cât și instanța de fond nu au analizat, în mod corect, înscrisurile depuse la dosar și nu au arătat care sunt motivele pentru care au reținut că nu este aplicabilă legislația invocată de recurenta-reclamantă în apărarea sa.

a) Referitor la măsura 4.2 din cuprinsul Deciziei nr. III/12/24.05.2013, recurenta-reclamantă reia aspectele de nelegalitate expuse prin acțiune și arată că, în privința veniturilor din amenzi și despăgubiri stabilite în temeiul O.G. nr. 15/2002, acestea au fost reflectate în contabilitate conform OMFP nr. 3055/2009, pct. 211 alin. (2), ca active contingente, dat fiind caracterul lor incert.

A susținut recurenta-reclamantă că, în privința acestor sume, nici Curtea de Conturi și nici instanța de judecată nu a înțeles caracterul incert al creanței rezultate ca urmare a nerespectării obligației prevăzute la art. 8 alin. (1) și alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, considerând acestea că au fost încălcate prevederile art. 36 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, ce impuneau înscrierea veniturilor rezultate din procesele-verbale de constatare a contravențiilor la capitolul "tranzacții și alte evenimente" din contabilitatea C.N.A.I.R.

În susținerea punctului său de vedere a arătat recurenta-reclamantă că, interpretând coroborat prevederile din OMFP nr. 3055/2009 cu cele ale art. 8 alin. (3

1

) din O.G. nr. 15/2002, reiese că doar sumele care sunt efectiv încasate de la contravenienți pot fi considerate venit, iar sumele neîncasate, reprezentând drepturile C.N.A.I.R., pe care contravenienții nu le-au achitat, au fost tratate ca active contingente, deoarece încasarea acestora este incertă și depinde de elemente viitoare ce nu sunt în totalitate sub controlul companiei naționale în cauză.

A mai arătat recurenta-reclamantă că pot surveni cauze multiple care să aibă ca rezultat neplata sumelor de bani stabilite prin procesele-verbale de constatare a contravențiilor, iar anularea unora dintre actele administrative sancționatorii a condus la nerecuperarea amenzilor/tarifelor de despăgubire, fapt pentru care s-a considerat că tratamentul fiscal corect al acestor sume este acela al înscrierii lor ca active contingente în contabilitate, fără a fi recunoscute în situațiile financiare. Totodată, a mai susținut recurenta-reclamantă că, urmare apariției O.U.G. nr. 101/30.10.2013 și Legii nr. 144/23.07.2012, veniturile care nu ar fi fost tratate ca active contingente ar fi trebuit stornate, iar impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată virate la bugetul de stat ar fi trebuit recuperate de către C.N.A.I.R. S.A.

b) Referitor la măsura nr. 17.1 din Decizia nr. III/12/24.05.2013 - "Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat companiei prin plata nelegală a unor drepturi salariale aferente anului 2012, estimate la valoarea de 217.013 RON și recuperarea acestora, potrivit legii", a susținut recurenta-reclamantă că această sumă are două componente, respectiv premii acordate în baza prevederilor art. 110 din Contractul colectiv de muncă nr. 78/28.04.2011, în cuantum de 32.658 RON, precum și sporuri pentru orele suplimentare efectuate în cursul anului 2012, aferente lunii noiembrie 2012, plătite în luna decembrie 2012, în cuantum de 184.355 RON.

A opinat recurenta-reclamantă că nu i se poate imputa plata acestor drepturi salariale, întrucât, în caz contrar, s-ar fi încălcat prevederile art. 122, art. 123 alin. (1) și art. 159 alin. (1) și (2) din Codul muncii, art. 54, art. 61, art. 62 și art. 94 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă nr. 78/28.04.2011.

Totodată, s-a mai arătat de către recurenta-reclamantă că plata acestor drepturi salariale s-a realizat cu aprobarea conducătorului C.N.A.I.R. S.A., conform art. 20 din Statutul companiei naționale, iar Curtea de Conturi nu are dreptul de a declara unilateral ca nelegale acte juridice încheiate de terțe persoane, intrate în circuitul altor raporturi juridice, fiind aplicabil în cauză principiul irevocabilității actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii, ceea ce înseamnă o posibilitate limitată a organului administrativ de a reveni asupra actelor emise, putându-le revoca pentru nelegalitate sau pentru inoportunitate numai până la momentul în care respectivele acte și-au produs efectele.

Un alt argument al recurentei-reclamante în susținerea legalității plăților făcute cu titlul de drepturi salariale este acela că plata orelor s-a efectuat în conformitate cu prevederile "Notei referitoare la solicitarea de aprobare a plății orelor suplimentare efectuate de personalul C.N.A.D.N.R. S.A. Central în luna noiembrie 2012", înregistrată sub nr. x, plată justificată de faptul că salariații companiei au lucrat în program prelungit, motivat de necesitatea punerii în aplicare a prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 96/22.12.2012, ce au reglementat un nou cadru organizatoric.

c) Referitor la măsura nr. 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013 - "Corectarea situațiilor financiare aferente anului 2012 cu influențele ce rezultă din recuperarea prejudiciului cauzat entității prin efectuarea plăților nelegale reprezentând drepturi salariale aferente anului 2012 (recalcularea corespunzătoare a profitului impozabil și a impozitului pe profit) și virarea la bugetul de stat a sumelor aferente influențelor ce rezultă ca urmare a recalculării impozitului pe profit", a susținut recurenta-reclamantă că nelegalitatea acestei măsuri derivă din nelegalitatea măsurii reținute la punctul 17.1 din decizia contestată, fiind dependentă de constatările privind respectarea cerințelor legale și convenționale pentru plata drepturilor salariale aferente anului 2012.

Prin urmare, a susținut recurenta-reclamantă că nu se impune corectarea situațiilor financiare ale anului 2012, întrucât drepturile salariale acordate în decembrie 2012 sunt aferente acestui an financiar, neexistând nici un prejudiciu cauzat entității auditate și nu a existat nicio influență asupra impozitului pe profit.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României - Departamentul III a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat reclamantă este nefondat.

a) O primă măsură contestată în prezenta cauză, la care se referă criticile din recurs, dispusă prin Decizia nr. III/12/24.05.2013 a Curții de Conturi a României în sarcina recurentei-reclamante, a fost cea înscrisă la punctul 4.2 din actul administrativ atacat, referitoare la "Calcularea, evidențierea și virarea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, precum și a majorărilor și penalităților de întârziere, datorate bugetului de stat, aferente veniturilor din amenzi și despăgubiri stabilite în temeiul O.G. nr. 15/2002, care nu au fost recunoscute în evidența contabilă și virarea sumelor la bugetul statului".

Abaterea reținută în sarcina companiei naționale auditate a fost cea de "neînregistrare în evidența contabilă a veniturilor din amenzi și tarife de despăgubire stabilite în baza Ordonanței de Guvern nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua drumurilor naționale din România, în perioada la care se referă, conform principiului contabilității de angajamente".

Recurenta-reclamantă a evidențiat, în cuprinsul căii de atac declarate, mai multe situații posibile a căror surveniență ar fi impus înregistrarea veniturilor rezultate din amenzi și despăgubiri în categoria activelor contingente ale companiei, aceste sume nefiind, prin urmare, reflectate în situațiile financiare ale entității juridice controlate de Curtea de Conturi a României.

În concret, abaterea se referă la neînregistrarea, în categoria tranzacții și alte evenimente, a acelor sume reprezentând amenzi și despăgubiri înscrise în procesele-verbale de contravenție la momentul în care actele sancționatorii au devenit titluri executorii, recurenta-reclamantă procedând la înregistrarea acestor venituri doar la momentul în care ele au fost efectiv încasate.

Diversele situații expuse de recurenta-reclamantă în dinamica efectelor pe care ar putea să le producă procesele-verbale de contravenție, în raport de cum sunt acestea comunicate contravenienților, contestate în fața instanțelor judecătorești și ulterior soluționate, nu prezintă nicio importanță în privința abaterii constatate de Curtea de Conturi a României, ce se referă doar la neînregistrarea veniturilor rezultate din amenzi și despăgubiri stabilite prin procese-verbale de contravenție care au caracterul de titluri executorii, nefiind avute în vedere, la controlul efectuat, acele situații care ar fi fost incidente anterior consfințirii acestui caracter pentru înscrisurile ce consacră drepturile de creanță ale companiei în conținutul lor.

Un prim argument al recurentei-reclamante, în justificarea legalității modului în care a înțeles să reflecte în contabilitatea proprie aceste venituri, derivă din aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3

1

) din O.G. nr. 15/2002, potrivit cărora "despăgubirea se va achita în RON, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) și (2), în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar".

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă că a înregistrat ca venit în contabilitatea proprie sumele cu această destinație doar pe măsură ce acestea au fost încasate, iar sumele neîncasate au fost înregistrate ca active contingente, fiind incertă încasarea lor.

O atare manieră de reflectare în contabilitate a drepturilor sale de creanță este, evident, eronată și fără suport legal, cât timp prevederile art. 36 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene stabilesc că "elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în prezenta secțiune, conform contabilității de angajamente. Astfel, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente."

Prin urmare, procesele-verbale de contravenție ce au devenit titluri executorii, fie prin necontestarea lor în termenul legal, fie prin contestarea și respingerea în mod definitiv a plângerilor contravenționale formulate, consacră în cuprinsul lor drepturi de creanță ce trebuie înregistrate în contabilitatea companiei auditate, indiferent de împrejurarea că respectivele drepturi au fost recuperate sau nu.

Deși recurenta-reclamantă a făcut trimitere la prevederile art. 12 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, textul de lege menționat stabilește doar cum se distribuie sumele rezultate din încasarea amenzilor, fără însă a influența tratamentul contabil al acestora, în funcție de certitudinea încasării, după cum a susținut fără temei legal compania auditată.

Cât privește însă imposibilitatea încasării unor creanțe, situație în care se înregistrează ajustări pentru depreciere, fapt ce determină o stornare a venitului, implicit a TVA-ului aferent acestui venit, potrivit susținerilor recurentei-reclamante, aceste alegații nu sunt de natură a justifica tratamentul fiscal incorect aplicat veniturilor din amenzi și despăgubiri stabilite prin procesele-verbale de contravenție emise în aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 15/2002. Aceste venituri, aferente drepturilor de creanță izvorâte din procesele-verbale de contravenție devenite titluri executorii, nu reprezintă active contingente, întrucât ele nu pot fi asimilate unor active incerte, potențiale, a căror realizare depinde de un eveniment independent de voința creditorului, ci pot fi urmărite pentru a fi aduse la îndeplinire, potrivit regulilor referitoare la executarea silită, înscrise în C. proc. civ.

Totodată, potrivit prevederilor pct. 189 din OMFP nr. 3055/2009, "(1) Creanțele incerte se înregistrează distinct în contabilitate (contul 4118 "Clienți incerți sau în litigiu" sau în conturi analitice ale conturilor de creanțe, pentru alte creanțe decât clienți).

(2) În scopul prezentării în situațiile financiare anuale, creanțele se evaluează la valoarea probabilă de încasat.

Atunci când se estimează că o creanță nu se va încasa integral, în contabilitate se înregistrează ajustări pentru depreciere, la nivelul sumei care nu se mai poate recupera."

Prin urmare, pentru situația debitorilor insolvabili, precum și pentru celelalte ipoteze în care obținerea drepturilor de creanță consfințite prin titluri executorii nu mai poate fi posibilă, normele contabile incidente în cauză conferă posibilitatea înregistrării unor ajustări pentru depreciere în contabilitatea entității juridice care are obligația de a reflecta în situațiile sale financiare activele reprezentate de aceste drepturi de creanță, ele neîntrunind, în nici un caz, caracteristicile noțiunii de active contingente.

În al doilea rând, a susținut recurenta-reclamantă că, prin adoptarea Legii nr. 141/23.07.2012 și, ulterior, a O.U.G. nr. 101/30.10.2013, s-a confirmat caracterul de incertitudine al creanțelor provenite din amenzile contravenționale și din tarifele de despăgubire, întrucât sumele cu aceste destinații nu mai puteau fi colectate de către C.N.A.D.N.R. S.A., fiind obligatorie transmiterea proceselor-verbale de contravenție către unitățile din subordinea A.N.A.F., iar tarifele de despăgubire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2012, aplicate și contestate în instanță până la apariția acestui act normativ, au fost anulate.

Nici aceste alegații nu pot fi validate în sensul urmărit de recurenta-reclamantă, acela de confirmare a legalității modului în care a înțeles să înscrie în contabilitatea sa sumele provenind din amenzi și tarife de despăgubire stabilite prin procesele-verbale de contravenție pe care le-a emis, prin evidențierea lor ca active contingente, fără reflectare în situațiile sale financiare, cât timp drepturile de creanță rezultate din procesele-verbale de contravenție aferente perioadei 2011-2012 (perioada supusă controlului), devenite titluri executorii, puteau fi urmărite de către compania națională emitentă, conform legislației în vigoare la momentul emiterii fiecăruia dintre respectivele titluri executorii.

Pe de altă parte, intervenția Legii nr. 141/2012 a avut efect doar asupra acelor sume reprezentând tarifele de despăgubiri înscrise în procesele-verbale de contravenție contestate în instanță până la data intrării în vigoare a respectivului act normativ, iar măsura stabilită de intimata-recurentă a privit doar recuperarea veniturilor înscrise în procesele-verbale devenite titluri executorii, astfel că nu interferează dispozițiile legale cuprinse în art. II din legea amintită anterior cu drepturile de creanță ce au un caracter cert rezultat din executorialitatea titlului în care sunt înscrise aceste drepturi.

În consecință, astfel cum corect a stabilit și judecătorul fondului, este legală măsura dispusă de Curtea de Conturi a României la punctul I.4.2. din Decizia nr. III/12/24.05.2013, întrucât reflectarea incorectă în contabilitatea recurentei-reclamante a avut drept efect diminuarea bazei sale impozabile. Acest fapt a condus la crearea unui prejudiciu în bugetul de stat prin stabilirea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată în raport de veniturile înregistrate în situațiile sale financiare, în care, în mod nelegal, nu au fost evidențiate și activele reprezentate de drepturile de creanță constând în amenzi și despăgubiri stabilite prin procese-verbale de contravenție ce reprezintă titluri executorii, emise în aplicarea prevederilor O.G. nr. 15/2002, măsura dispusă de intimata-pârâtă fiind de natură a conduce la recuperarea prejudiciului astfel cauzat.

b) O a doua măsură contestată de recurenta-reclamantă a fost cea dispusă prin Decizia nr. III/12/24.05.2013 la punctul II.17.1, privind "Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat companiei prin plata nelegală a unor drepturi salariale aferente anului 2012, estimate la valoarea de 217.013 RON și recuperarea acestora, potrivit legii", măsură ce a fost menținută de judecătorul fondului, dată fiind legalitatea sa, soluția primei instanțe fiind confirmată în calea controlului judiciar.

S-a reținut, în actele de control întocmite de intimata-pârâtă, că au fost efectuate cheltuieli de personal fără bază legală, constând în plata unor premii acordate pentru luna decembrie 2012, în cuantum de 32 658 RON, precum și în plata orelor suplimentare efectuate în luna noiembrie 2012, în sumă de 184 355 RON.

În privința premiilor acordate salariaților C.N.A.D.N.R. S.A. pe anul 2012, s-a constatat că, potrivit prevederilor art. 110 din Contractul colectiv de muncă nr. 78/28.04.2011, salariații companiei puteau fi recompensați prin Decizia Directorului General, cu încadrarea în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei, iar deficiențele s-au produs în contextul în care deciziile directorului general al C.N.A.D.N.R. în baza cărora au fost acordate primele au fost emise fără a fi supuse vizei de control financiar preventiv propriu în vederea certificării pentru încadrarea în limitele bugetare.

Temeiurilor în drept care au justificat legalitatea măsurii dispuse de către Curtea de Conturi a României nu le-au fost opuse alte norme legale care să determine acceptarea punctului de vedere al recurentei-reclamante în ceea ce privește caracterul legal al drepturilor salariale acordate pentru angajații companiei în anul 2012, relevant fiind contextul normativ stabilit prin prevederile art. 2 din H.G. nr. 242/2012 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2012 al C.N.A.D.N.R. S.A., în care se arată că:

"nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime și nu poate fi depășit decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice", iar art. 6 din același act normativ stipulează astfel:

"Cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depășite".

Aceste texte legale se coroborează cu prevederile contractului colectiv de muncă, ce conferă posibilitatea acordării unor recompense pentru angajații companiei, sub rezerva încadrării sumelor acordate cu acest titlu în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pentru anul respectiv.

Depășind aceste limite, recurenta-reclamantă a acordat în mod nelegal premii către salariații săi, astfel că s-a dispus în mod corelativ, prin actele întocmite de Curtea de Conturi a României, stabilirea prejudiciului cauzat prin plata nelegală a acestor drepturi salariale și recuperarea sumelor plătite cu acest titlu, pentru anul 2012, măsura impusă în sarcina companiei auditate fiind una legală, ce se impune a fi menținută.

În privința sumelor reprezentând sporuri pentru orele suplimentare aferente lunii noiembrie 2012, a susținut recurenta-reclamantă că plata acestor sume s-a realizat în baza Notei privind solicitarea de aprobare a plății orelor suplimentare efectuate de personalul C.N.A.D.N.R. S.A. Central în luna noiembrie 2012, nr. D.G.A.E. 4/139/09.01.2013, aprobată de directorul general al companiei din perioada respectivă, însă, chiar în cuprinsul notei respective se arată că, "în conformitate cu prevederile art. 123 din Codul muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termen de 60 de zile de la efectuare, munca suplimentară va fi plătită salariatului respectiv în luna următoare".

Or, aprobarea plății la lichidarea lunii decembrie 2012 a orelor suplimentare efectuate în noiembrie 2012, astfel cum s-a solicitat prin nota ce a reprezentat fundamentul dispoziției de plată a acestor drepturi, are un caracter nelegal, nefiind respectată procedura de compensare a orelor lucrate suplimentar cu ore libere plătite, pentru ca ulterior expirării termenului de 60 de zile de la efectuarea muncii suplimentare, doar în condițiile în care nu puteau fi acordate zilele libere compensatorii, să poată fi acordată plata aferentă orelor suplimentare efectuate în cursul lunii noiembrie 22012.

În acest context faptic, nu puteau fi acordate în luna decembrie 2012 drepturile salariale pentru orele suplimentare efectuate în luna anterioară, fiind obligatoriu, potrivit legii, a se respecta termenul de 60 de zile de la prestarea muncii suplimentare, interval de timp în care compania angajatoare să încerce a compensa cu timp liber plătit aceste ore muncite de angajații săi, pentru ca, ulterior împlinirii acestui termen, să solicite aprobarea plății corespunzătoare activității suplimentare prestate în noiembrie 2012.

Nu este suficientă, pentru legalitatea plății, doar existența aprobării conducătorului recurentei-reclamante în vederea achitării respectivelor drepturi salariale, cât timp normele legale ce guvernează raporturile juridice din care s-au născut aceste drepturi impun condiții corelative, ce trebuie îndeplinite cumulativ, fiind obligatoriu, în situația de față, ca recompensele acordate salariaților pentru orele suplimentare prestate în luna noiembrie 2012 să se încadreze în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei naționale, iar plata să fie efectuată după împlinirea termenului de 60 de zile în care să se încerce efectuarea compensării cu zile libere plătite către salariații în cauză.

Prin măsura dispusă de Curtea de Conturi nu a fost afectată valabilitatea actelor juridice încheiate cu terțe persoane, susținerile recurentei-reclamante în acest sens fiind neîntemeiate, iar invocarea principiului irevocabilității actelor administrative puse în executare nu poate produce efectele urmărite de compania auditată, cât timp verificarea legalității modului de realizare a veniturilor din activitatea de administrare, gestionare și exploatare a infrastructurii rutiere de autostrăzi și drumuri naționale la recurenta-reclamantă intră în sfera atribuțiilor intimatei-pârâte, ce poate dispune măsuri în vederea remedierii deficiențelor constatate și recuperării prejudiciului produs ca urmare a săvârșirii unor abateri de la legalitate ori regularitate, constatate prin acte administrative supuse cenzurii instanței judecătorești competente.

c) Cât privește măsura dispusă la punctul 17.2 din Decizia nr. III/12/24.05.2013, aceasta este subsecventă măsurii dispuse la punctul 17.1 din același act administrativ, urmând a-și produce efectele în consecință, dată fiind confirmarea, de către instanța de control judiciar, a soluției pronunțate în primă instanță, de menținere ca legală a măsurii principale stabilite de intimata-pârâtă în sarcina recurentei-reclamante, legalitatea acestei măsuri determinând, în mod automat, și legalitatea măsurii aflate în strânsă dependență cu cea de la punctul 17.1 din decizia contestată.

Prin urmare, niciuna dintre criticile recurentei-reclamate, vizând soluția pronunțată de prima instanță, de menținere a legalității actelor emise de Curtea de Conturi a României, respectiv Decizia nr. III/12/24.05.2013 și încheierea nr. x/08.07.2013, nu este întemeiată, fapt ce determină respingerea, ca nefondată, a căii de atac declarată în cauză de către recurenta-reclamantă C.N.A.I.R. S.A.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 C. proc. civ. și în raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 2793 din 20 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință ce va fi menținută astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 2793 din 20 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.