Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2008

HOTĂRÂRE
10.10.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 25 mai 2005, numitul G.L. a depus o plângere penală împotriva agentului de poliție C.A.M., (plângere) prin care solicita tragerea la răspundere penală a acestuia pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. d)), e), și i) C. pen., și infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 21/22 mai 2005, în timp ce se afla în curtea imobilului său, ar fi fost agresat de către agentul de poliție, care a tras asupra sa cu pistolul din dotare glonțul rănindu-l în coapsa dreaptă; consecutiv împușcării, G.L.

a primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Turda. Prin Rezoluția 417/P/2005 din 22 iunie 2005, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (rezoluție modificată prin Ordonanța nr. 593/II/2/2005 din 28 iulie 2005 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj), în temeiul art. 249, art. 10 lit. d)) și e), și art. 228 C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.A.M. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. d)), e) și i) C. pen., și pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. Nemulțumit, numitul G.L. s-a adresat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată.

Prin sentința penală nr. 730 din 20 decembrie 2005 Tribunalul Cluj în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petiționarului G.L. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 248/R din 19 aprilie 2006, a admis recursul, a casat în totalitate sentința penală nr. 730 din 20 decembrie 2005 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj, care, prin încheierea de ședință din 20 iunie 2006, în baza art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. , a admis plângerea petentului G.L., a desființat Rezoluția nr. 417/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și Ordonanța nr. 593 /II/2/2005 a prim-procurorului aceluiași parchet și a reținut cauza spre judecare în fond.

Prin sentința penală nr. 63/D din 12 februarie 2008, Tribunalul Cluj, secția penală, a hotărât după cum urmează : - în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. d)), e) și i) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e) și i), cu aplicare art. 13 C. pen., iar în raport cu acesta nouă încadrare juridică, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și la art. 44 alin. (3) C. pen., l-a achitat pe inculpatul C.A.M.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. , I- a achitat pe același inculpat, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și la art. 44 alin. (3) C. pen. l-a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen.; - în baza art. 346, raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. , coroborate cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile G.L. 20.000 lei cu titlu de daune morale ; - a fost respinsă cererea părții civile G.L. privind obligare a inculpatului la plata sumei de 2.300 dolari SUA și 1.471,9507 lei cu titlu de daune materiale; Totodată, inculpatul a fost obligat către Spitalul Municipal Turda la plata sumei de 1.337,63 lei, precum și dobânda legală, începând cu data de 6 iunie 2006, iar față de partea civilă G.L.

la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat. În fine, în baza art. 192 pct. 1, lit. c) C. proc. pen., același inculpat a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-au reținut următoarele: In seara zilei de 21 mai 2005, pe raza comunei Călărași din județul Cluj, inculpatul C.A.M., agent de poliție, însoțit de gardianul public K.I. ( audiat, apoi, ca martor) l-au depistat pe numitul C.I. conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe drumul public, un autoturism, împrejurare în care l-au invitat la postul local de poliție, însă sus-numitul a refuzat, încurajat fiind și de atitudinea vizibil agresivă a însoțitorilor săi la adresa lucrătorului de poliție, care, pentru a preîntâmpina amplificarea conflictului, a folosit împotriva agresorilor spray-ul lacrimogen din dotare; contrar așteptărilor însoțitorii numitului C.I.

au devenit și mai recalcitranți iar în învălmășeala creată acesta a încercat să dispară prin curtea familiei G., unde în urmărirea lui, a pătruns și agentul de poliție; alarmat probabil de vacarmul produs, a ieșit din casă numitul G.I. care, cu toate că lucrătorul de poliție și-a declinat calitatea și i-a spus în grabă ce se întâmplă, l-a agresat și i-a cerut imperativ să plece din curtea sa, situație în care polițistul a folosit din nou spray-ul lacrimogen; în acest timp, a ieșit din casă și numitul G.L. (fiul celui dintâi), care, recunoscându-l pe agentul de poliție, i-a cerut tatălui său să nu intervină. Apoi, agentul de poliție a ieșit în drumul comunal pentru a vedea dacă nu-i vin în ajutor colegii pe care reușise că-l alerteze între timp, moment în care a fost chemat în ajutor de gardianul public K.I., pe care H.A., unul dintre însoțitorii agresivi ai lui C.I.

și G.L. tocmai voiau să-l agreseze. Depășit de situația creată, în care a apreciat că viața sa și a gardianului public erau periclitate, agentul de poliție C.A.M. a folosit pistolul din dotare (definit ca armă individuală de apărare). Cu care, după somația legală, a tras două focuri în aer, apoi un al treilea foc în agresorul cel mai apropiat, G.L., împușcându-l în coapsa dreaptă, după care a raportat șefilor săi incidentul și a permis transportarea victimei la spital (Spitalul Municipal Turda). Consecutiv rănirii prin împușcare, G.L. , a cărui viață nu a fost pusă în pericol și care nici nu a rămas cu vreo infirmitate, a avut nevoie , pentru vindecare, de 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sus-arătatei sentințe au declarat apel inculpatul C.A.M. și partea civilă G.L. Inculpatul a lăsat la aprecierea Curții soluționarea apelului său , iar partea civilă a solicitat, în latura penală, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (2), raportat la cu art. 175 alin. (1) lit. d), e) și i) C. pen. (tentativă la infracțiunea de omor calificat), reținerea ca agravantă, în condițiile art. 75 alin. (2) C. pen. , a faptului că acesta este agent de poliție și nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege în ceea ce privește regimul armelor, eliberarea din funcție, trecerea în "viața civilă" și interzicerea dreptului de a mai exercita vreo funcție militară, iar în latura civilă, obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 2.300 dolari SUA și 1.417,9507 lei, precum și la plata în întregime a cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în fond și în apel.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală 69 A din 26 mai 2008, a admis ambele apeluri, a desființat sentința apelată sub aspectul laturii civile a cauzei și al cuantumului cheltuielilor judiciare acordate părții civile și, în consecință, l-a obligat pe inculpatul C.A.M. să plătească părții civile G.L. : - suma de 709 lei ( noi) și 1000 dolari SUA, sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală începând cu data de 22 mai 2005, cu titlu de daune materiale; - suma de 1.075 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat la fond ; - suma de 500 lei, cu titlu de chetuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat la apel.

A fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de asistență medicală, Spitalului Municipal Turda, suma de 281 lei, cu dobânda legală începând cu data de 23 mai 2005 și până la achitarea debitului, iar Spitalului Clinic de Adulți Cluj , suma de 388 lei, cu dobânda legală începând cu data de 6 iunie 2005 și până la achitarea integrală a debitului. Au fost menținute cuantumul daunelor morale, precum și celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă, susținută de ansamblul probator administrat în cauză soluția de achitare și temeiul de drept al acesteia fiind corecte, dar, la soluționarea laturii civile, nu a avut în vedere în raport cu temeiul de drept al achitării, legitimă apărare depășită, și culpa părții vătămate în producerea prejudiciului, 50%, și, în consecință, nu a diminuat despăgubirile solicitate, deși aceasta se impunea.

Î mpotriva acestei decizii partea civilă G.L. a declarat recursul de față, la judecarea căruia nu s-a prezentat, solicitând, potrivit motivelor scrise de recurs (filele 8-12), în latura penală, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (2) raportat la cu art. 175 alin. (1) lit. d), e) și i) C. pen.

(tentativă la infracțiunea de omor calificat ) , reținerea ca agravantă, în condițiile art. 75 alin. (2) C. pen., a faptului că acesta este agent de poliție și nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege în ceea ce privește regimul de utilizare a armei din dotare, dând dovadă de o gravă neglijență în momentul în care a tras cu arma, eliberarea din funcție, trecerea în "viața civilă", interzicerea de a mai exercita vreo funcție militară, iar în latura civilă, obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri materiale în cuantum de 2.300 dolari SUA și 1.417,9507 lei, precum și la plata în întregime a cheltuielilor judiciare ocazionate de participarea sa la judecarea cauzei în fond, apel și recurs.

Recursul declarat de partea civilă G.L. este nefondat. Din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărârilor pronunțate la fond și în apel rezultă că în mod corect instanța de fond, confirmată de instanța de apel, a reținut că inculpatul C.A.M. a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor calificat și infracțiunea de purtare abuzivă în stare de legitimă apărare, iar în cazul infracțiunii de violare de domiciliu, că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv, cerința ca pătrunderea în curtea imobilului să fi avut loc fără drept, inculpatul pătrunzând acolo în condițiile în care, urmărind un suspect, care încerca să dispară își exercita atribuțiile de serviciu.

Așa fiind, soluția de achitare pentru toate infracțiunile imputate acestuia prin actul de sesizare [acel act de sesizare la care se referă art. 278 1 alin. (9) C. proc. pen.] se învederează a fi pe deplin temeinică și legală; în consecință , din moment ce inculpatului nu i-a fost aplicată o pedeapsă cu închisoare, nici nu poate intra în discuție cererea părții civile cu privire la interzicerea unor drepturi, deoarece, potrivit art. 65 C. pen., "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată (numai), dacă pedeapsa principală stabilită este "închisoarea" (de cel puțin 2 ani).

Nici critica referitoare la neobligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale în cuantumul solicitat nu este fondată, pentru aceleași considerente care au fost avute în vedere de instanța de apel, sumele acordate, în condițiile unei contribuții culpabile a însăși părții civile la producerea prejudiciului ( corect apreciat de instanța de apel la 50 %), învederându-se îndestulătoare reparării părții din prejudiciu ( 50%) imputabilă inculpatului în condițiile depășirii legitimei apărări. Față de considerentele ce precedă și , avându-se în vedere și faptul că, verificându-se din oficiu decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului. PENTRU

ÎN

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă G.L. împotriva deciziei penale nr. 69A din 26 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3859/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la 29 iunie 2007, petiționarii I.G. și I.A. au solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților procurori F.A., M.C. și S.Z. din
ÎCCJ 2006-02-13
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 51/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 375 din 22 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului D.V. împotri
ÎCCJ 2008-11-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3891/2008
a nu există, în art. 10 lit. b), fapta nu este prevăzută de legea penală. Sub acest aspect Parchetul a solicitat casarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond. În motivarea orală, procuroru
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2006
te a rezultat că instanța de apel, în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului M.M. în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a f
ÎCCJ 2008-06-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2008
orului ierarhic superior celui care l-a întocmit. Pe fondul cauzei, s-a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a infracțiunii de tentativă la omo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă