ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 30/2014

Asupra cauzei constată

următoarele:

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința

nr. 101/S din 4 martie 2002 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Municipiul Brașov prin Primar, invocată de acesta și, în consecință,

a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu respectivul

pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală.

A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.

A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată, în baza

art. 57 C. proc. civ., de reclamant în contradictoriu cu intervenientul forțat Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâților și

a intervenientului, în solidar, la plata de despăgubiri către reclamant.

S-a constatat că imobilul

în litigiu a fost proprietatea reclamantului, cu titlu de drept de construire, fiind

preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 și, ulterior, înstrăinat în temeiul

Legii nr. 112/1995 numiților S.I. și S.A.

Tribunalul a reținut,

în ceea ce privește titularul obligației de despăgubire că acesta este, potrivit

dreptului comun, acela care a cauzat prejudiciul, iar în speță, acesta nu este Municipiul

Brașov prin Primar ci Statul Român, în nume propriu, care, prin actul de preluare,

a cauzat diminuarea patrimoniului reclamantului fără vreo compensație bănească.

În ceea ce privește capătul

doi al cererii, referitor la constatarea împrejurării că parte componentă a imobilului

preluat de stat o constituie și construcția garaj edificată de reclamant, instanța

a reținut că acesta se referă la constatarea unei situații de fapt, ceea ce încalcă

prevederile art. 111 C. proc. civ.

Referitor la capetele

de cerere privitoare la constatarea împrejurării că imobilul a trecut în proprietatea

statului fără titlu valabil, s-a observat că respectivele cereri nu pot fi privite

de sine stătător, drept cereri în constatare, întrucât ar fi lipsite de finalitate,

atâta timp cât cererea principală, în realizare, prin plata sumei de bani reprezentând

despăgubiri nu poate fi admisă.

În ceea ce o privește

pe pârâta SC C. SA, în calitatea sa de societate cu atribuții în domeniul vânzării

locuințelor proprietatea statului, s-a constatat că este evident că nu poate răspunde

în solidar cu o altă persoană în lipsa unei culpe comune pentru aceeași faptă, potrivit

dispozițiilor art. 1003 C. civ.

Referitor la cererea de

chemare în judecată a altor persoane, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția

esențială de admisibilitate a cererii de intervenție forțată reglementată de dispozițiile

art. 57 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 47/Ap

din 20 iunie 2002, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis în parte apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

Brașov. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Referitor la calitatea

procesuală pasivă a Municipiului Brașov, instanța de apel a reținut că, având în

vedere că prin petitul din acțiune s-a pus în discuție calitatea titlului prin care

statul a preluat imobilul, cel care trebuie să stea în justiție pentru a reprezenta

aceste aspecte este Municipiul Brașov. În ceea ce privește însă persoana care trebuie

să despăgubească subiectele de drept pentru măsurile abuzive dispuse de stat, s-a

constatat că acesta este Ministerul Finanțelor Publice care reprezintă statul în

asemenea raporturi juridice (art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 37 din Legea

nr. 10/2001), curtea de apel conchizând că ambii pârâți au calitate procesuală pasivă

în litigiu.

Referitor la fondul cauzei,

s-a constatat întemeiată modalitatea de rezolvare dată de prima instanță, cu suplinirea

considerentelor sentinței, cu precizarea că aspectul valabilității titlului statului

asupra imobilului este definită chiar de către legiuitor prin H.G. nr. 11/1997.

S-a reținut totodată că

reclamantul nu mai poate uza de dispozițiile dreptului comun pentru a obține reparațiile

solicitate de la stat, întrucât prin legi speciale, respectiv Legea nr. 112/1995

și Legea nr. 10/2001 au fost reglementate procedurile pentru repararea prejudiciilor

cauzate celor ale căror imobile au fost preluate de stat în perioada 1945-1989.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul M.D., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 19 august 2002.

La 29 octombrie 2003,

Înalta Curte a suspendat, la cererea recurentului, judecata cauzei, conform

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Dosarul a fost repus pe

rol, din oficiu, la 20 noiembrie 2013, constatându-se că nu se mai mențin temeiurile

suspendării judecării recursului, în raport de soluționarea notificării prin decizia

nr. 365/2004 emisă de SC R. SRL, necontestată.

La termenul de astăzi

15 ianuarie 2014, Înalta Curte a pus în discuție incidentul perimării, în acord

cu prevederile art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată

aplicabile în cauză dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că

orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice

altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Din redactarea textului

de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese

caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și corelativ

obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au

drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil.

Perimarea se înfățișează

însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut

de lege dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței

vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.

Cum în cauză dosarul a

rămas în nelucrare de la 29 octombrie 2003, data suspendării judecării cauzei și

până la 20 noiembrie 2013, data repunerii, din oficiu, a cauzei pe rol, din vina

părților nefiind întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut, prin

aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamantul M.D. (în prezent decedat) continuat de M.L., M.M. și M.C.

împotriva deciziei nr. 47/Ap din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2014.