ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Constată că, prin sentința civilă nr. 151/S din

data de 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 2904/62/2014

s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a

reclamantei J.D.H.

S-a respins excepția lipsei

calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant pentru Statul Român.

S-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român.

S-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului SC I. SA Brașov.

S-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului SC B.I. SRL.

S-a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune.

S-a respins excepția cauzei

ilicite.

S-a respins acțiunea civilă

formulată și precizată de reclamanta J.D.H. în contradictoriu cu pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL,

SC I. SA Brașov, SC B.I. SRL.

În motivarea hotărârii

instanța a reținut că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele

motive:

Excepția lipsei calității

procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii

au fost invocate de pârâtul Municipiul Brașov cu motivarea că la dosar nu au fost

depuse acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor, iar

potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea imobilelor

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este abuzivă astfel că solicitarea

de a se constata că imobilul a fost preluat fără titlu nu poate face obiectul de

analiză al instanței.

Pârâta SC I. SA a susținut

că în soluționarea acestor excepții este relevant a se avea în vedere interdicția

aplicabilă cetățenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor

teren. Din actele de stare civilă rezultă că reclamanta a domiciliat în Germania

din anii 80, când a pierdut și cetățenia română. La data deschiderii succesiunii

invocată reclamanta era cetățean german.

S-a mai arătat că în speță

reclamanta nu a justificat folosul de tras deoarece, în ipoteza în care s-ar admite

acțiunea, întabularea reclamantei ca proprietar ar fi imposibilă deoarece nu se

judecă în contradictoriu cu proprietarul tabular.

Pârâta SC B.I. SRL a susținut

că reclamanta trebuia să arate că are un titlu legal de dobândire în proprietate

a cotei de ½ parte din imobil și că dreptul pretins se mai află în patrimoniul

său. Pretinsul autor al reclamantei, după naționalizare, nu a mai avut nici un drept

asupra imobilului, iar statul și-a transcris dreptul asupra terenului și a edificat

construcții asupra acestuia.

Interesul reclamantei

nu era actual în condițiile în care autorul său nu a urmat calea legilor reparatorii.

Toate aspectele invocate

de pârâți în susținerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei

de interes a reclamantei au fost chestiuni care au dus la soluționarea fondului

litigiului, nu a justificării legitimității procesuale active și a interesului în

promovarea acțiunii.

Reclamanta, invocând rudenia

cu proprietarul de carte funciară, urmărește să își aducă în patrimoniu, prin constatarea

nevalabilității titlului statului și rectificarea cărții funciare, a unui imobil.

Transmiterea sau a nu a dreptului de proprietate prin succesiunea invocată de reclamantă

implică analiza temeiniciei nu a legitimității procesuale sau a interesului în promovarea

acțiunii.

Astfel fiind, instanța

a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a

reclamantei în promovarea acțiunii.

Excepțiile lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român și a lipsei calității de reprezentant

a Ministerului Finanțelor Publice pentru acesta nu au fost întemeiate pentru următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată s-au formulat pretenții în contradictoriu cu Statul Român, privind nevalabilitatea

titlului de proprietate al acestuia asupra imobilului în litigiu, ceea ce justifică

legitimitatea sa procesuală pasivă.

Situarea imobilului în

intravilanul Municipiului Brașov nu înlătură calitatea procesuală a Statului Român

raportat la faptul că prin încheierea din data de 24 iunie 1991 s-a dispus înscrierea

în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului

Român și a dreptului de administrare operativă în favoarea SC I. SA.

Potrivit art. 3 pct. 56

din H.G. nr. 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul Roman în cadrul

acțiunilor judiciare.

Statul Român, în calitate

de proprietar tabular, pentru o perioadă de timp, asupra imobilului în litigiu,

nu poate fi reprezentat decât de Ministerul Finanțelor Publice, aplicabil fiind

art. 25 din Decretul 31/1954. În raporturile juridice legate de dreptul de proprietate

asupra acestui imobil și de valabilitatea titlului, statul participă în nume propriu.

În consecință, excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a lipsei calității de reprezentant

a Ministerului Finanțelor Publice pentru acesta nu au fost întemeiate și au fost

respinse.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului SC I. SA a fost invocată cu motivarea că principala

cerere a reclamantei este rectificarea cărții funciare și înscrierea acesteia în

calitate de proprietar. O acțiune în rectificare de carte funciară poate fi pronunțată

doar împotriva proprietarului tabular sau a unui subdobânditor care se întabulează

după data notării în cartea funciară a acțiunii în rectificare. Față de faptul că

pârâta nu are calitatea de proprietar tabular asupra imobilului s-a susținut că

nu are nici calitate procesuală pasivă.

Așa cum s-a arătat anterior,

prin încheierea din data de 24 iunie 1991 s-a dispus înscrierea în cartea funciară

a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului Român și a dreptului

de administrare operativă în favoarea SC I. SA.

Conform susținerilor din

întâmpinarea depusă de această pârâtă, a dobândit dreptul de proprietate asupra

acestui imobil prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din

anul 1992, a efectuat contopiri și dezmembrări ale loturilor de teren ce formează

obiectul prezentului litigiu și apoi l-a înstrăinat.

Toate cele mai sus expuse

duc la respingerea excepției invocată, calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte

fiind justificată.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SA B.I. SA a susținut că nu are calitate procesuală

pasivă raportat la petitul subsidiar, acela privind obligarea la despăgubiri. S-a

susținut că raportul juridic pretins de reclamantă nu se poate stabili decât cu

statul sau entitățile menționate în Legea nr. 10/2001, printre care nu se află această

pârâtă.

Cu privire la această

excepție instanța reține că acțiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr.

10/2001, ci pe dreptul comun, astfel că excepția va fi respinsă.

Excepția cauzei ilicite

a acțiunii a fost invocată de pârâta SC B.I. SRL susținând că acțiunea drept cauză

pretenția reclamantei privind recunoașterea dreptului de proprietate. Prin această

acțiune, reclamanta dorește să eludeze alte prevederi legale incidente cu privire

la obiectul cauzei.

Cererea de chemare în

judecată a reclamantei este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 213/1998

și ale C. civ. Analiza incidenței în cauză a prevederilor legale invocate nu echivalează

cu aprecierea asupra cauzei licite a acțiunii, astfel că nici această excepție nu

este întemeiată.

Excepția prescripției

acțiunii în rectificarea cărții funciare a fost invocată de pârâta SC I. SA prin

raportare la prevederile art. 37 din Decretul nr. 167/1958, arătând că a dobândit

dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990.

Cu privire la această

excepție, instanța a reținut că acțiunea, în ansamblul ei, este o acțiune în revendicare,

care este imprescriptibilă. Rectificarea cărții funciare este solicitată ca o consecință

a stabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, drept pe care reclamanții

l-au invocat și în contradictoriu cu subdobânditorii.

Astfel fiind, instanța

a respins excepția prescripției acțiunii de rectificare a cărții funciare.

Cu privire la fondul litigiului,

instanța a reținut următoarele:

Imobilele înscrise în

CF nr. XX Brașov, cu nr. top AA, nr. top BB – provenite de CF nr. YY Brașov –

nr. top CC – provenit din CF nr. ZZ Brașov – nr. top DD – provenit din CF nr.

WW – nr. top EE – provenit din CF nr. UU – nr. top FF - provenit din CF nr. VV –

nr. top GG, HH, JJ, KK, LL și MM a constituit proprietatea, în cote egale, a numiților

H.T. și W.T.

Aceste imobile au fost

preluate de Statul Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

După preluarea imobilului

de către stat, prin încheierea emisă de Notariatul de Stat al județului Brașov la

data de 11 decembrie 1969 s-a respins cererea pârâtei I. Brașov de întabulare a

dreptului de proprietate al statului și de administrare operativă în favoarea pârâtei

I. Motivul respingerii cererii a constat în aceea că nu au fost indicate adresele

proprietarilor de carte funciară pentru a se putea efectua procedura de comunicare.

Ulterior, prin încheierea

din 17 august 1990 emisă de Notariatul de Stat Județean Brașov, Cartea Funciară,

s-a dispus înscrierea în cartea funciară, asupra imobilelor în litigiu, dreptul

de proprietate în favoarea Statului Român și dreptul de administrare operativă în

favoarea pârâtei I. Brașov.

Conform procesului verbal

de constatare încheiat la data de 9 decembrie 1969, terenurile în litigiu au fost

folosite de către I. Brașov încă din 11 iunie 1948, prin naționalizare. Aceeași

situație este prezentată și în adresa din anul 1990 emisă de aceeași pârâtă.

Prin actul de contopire

autentificat din 26 septembrie 2002 terenurile în litigiu au fost contopite, împreună

cu alte terenuri, într-un singur corp funciar, cu nr. top nou AA, teren viran de

fabrică în suprafață de 60458,9 mp, înscris în CF nr. XX Brașov, proprietar tabular

figurând pârâta SC I. SA Brașov, cu drept proprietate conform Legii nr. 15/1990

și H.G. nr. 834/1991.

S-au înscris în cartea

funciară și construcțiile edificate pe teren și ulterior, imobilul cu nr. top AA,

descris ca fiind teren și construcții, a fost dezmembrat în 45 noi loturi.

În prezent, asupra imobilului

cu nr. top NN, teren în suprafață de 52497 mp și cu nr. top OO, teren în suprafață

de 9257 mp are calitatea de proprietar tabular pârâta SC B.I. SRL, cu titlu de drept

cumpărare în baza unor contracte încheiate în anul 2006.

Coproprietarul W.F.T.

a emigrat în Germania unde a primit despăgubiri de la Statul German pentru cota

de ½ din imobil. A decedat la 31 martie 1983, iar reclamanta este moștenitoare

testamentară după acesta.

Coproprietarul H.C.T.,

tatăl reclamantei, a rămas în România și conform susținerilor reclamantei, necontestate

de pârâți, acesta a decedat în anul 1975, lăsând ca moștenitor pe fratele reclamantei,

T.D.H.

T.D.H., fratele reclamantei,

a decedat la data de 28 octombrie 2009, moștenitori ai acestuia fiind reclamanta,

cu cota de ½ parte, și T.E., soție, cu cota de ½ parte, conform certificatului

de moștenitor din anul 2010.

Obiectul material al prezentei

acțiuni îl constituie cota de ½ parte din imobil care a aparținut tatălui

reclamantei, T.H.C. și care, conform susținerilor pârâtei a trecut în proprietatea

fratelui său, T.D.H., prin moștenire, și apoi în proprietatea sa, însă certificatul

de moștenitor după defunctul T.D.H. nu figurează imobilul în litigiu ca făcând parte

din masa succesorală.

În conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se

înțeleg orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin

acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

În baza normei legale

citate, instanța a conchis că situația juridică a imobilului se circumscrie reglementării

impuse prin Legea nr. 10/2001, normă specială în materia restituirii imobilelor.

La data apariției actului

normativ menționat, fostul proprietar al cotei de ½ parte din imobil pentru

care s-a declanșat prezentul litigiu era decedat.

În conformitate cu prevederile

art. 4 alin. (2) din aceeași lege de prevederile acesteia beneficiază și moștenitorii

legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Fratele reclamantei, T.D.H.,

indicat drept moștenitor al tatălui lor de către reclamantă prin acțiune, era în

viață la data apariției Legii nr. 10/2001 și în perioada în care moștenitorii foștilor

proprietari puteau formula cereri de restituire în baza acestei legi, însă nu a

înțeles să uzeze de acest drept.

Reclamanta, în calitate

de moștenitoare a fratelui său, decedat în anul 2009, nu a avut posibilitatea de

a formula în termen cerere de retrocedare în conformitate cu prevederile Legii nr.

10/2001 și în termenele impuse de această lege.

Prezenta cauză a fost

întemeiată pe prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 963 și urm., art.

557 și 563 și urm. C. civ.

Temeiurile din C. civ.

invocate constituie dreptul comun în materie de revendicare și de moștenire legală,

iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 se referă la posibilitatea revendicării imobilelor

de către foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor

legi speciale și competența instanțelor de a stabili valabilitatea titlului.

Așa cum s-a arătat anterior,

imobilul obiect al prezentului litigiu putea fi solicitat în baza legii speciale

de către autorul reclamantei, astfel că reclamanta nu putea solicita reconstituirea

dreptului de proprietate în baza dreptului comun.

În calitate de moștenitoare

a fratelui său a moștenit, în cotă de ½ parte, bunurile menționate în certificatul

de moștenitor. În acest act nu sunt menționate terenurile în litigiu.

Dreptul de proprietate

asupra terenurilor în litigiu nu exista în patrimoniul fratelui reclamantei la data

decesului acestuia. De asemenea, prin moștenire, reclamanta nu putea dobândi dreptul

a solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 deoarece

autorul său nu a înțeles să uzeze de prevederile acestei legi, iar dreptul de a

solicita rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate

al statului și revenirea la situația anterioară nu a existat în patrimoniul fratelui

reclamantei în condițiile în care nu a apelat la prevederile legii speciale de reparație.

Reclamanta neavând niciun

drept de proprietate asupra terenului, nu putea solicita nici acordarea de despăgubiri

pentru acest teren.

De altfel, pentru a se

reveni la situația de carte funciară anterioară naționalizării, era necesar să se

radieze succesiv toate drepturile înscrise asupra acestui imobil.

Reclamanta a solicitat

să constate nevalabilitatea titlului statului, fără a formula vreo cerere relativ

la actele care au stat la baza înscrierilor ulterioare din cartea funciară, a contopirilor

și a dezmembrărilor, precum și a actelor de înstrăinare succesivă.

În aceste condiții, instanța

de fond a constatat că a se analiza nevalabilitatea titlului de proprietate al statului

lipsit de eficiență juridică deoarece scopul urmărit de reclamantă prin formularea

prezentei acțiuni, acela privind revenirea la situația de carte funciară anterioară

naționalizării și înscrierea dreptului său cu titlu de moștenire nu se poate atinge.

Petitul de constatare

a nevalabilității titlului de proprietate al statului nu este un petit independent,

ci face parte din ansamblul acțiunii în realizare prin care se urmărește aducerea

imobilului în patrimoniul reclamantei.

În consecință, față de

considerentele mai sus amintite, instanța a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie,

solicitând în principal desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esență, în motivarea

căii de atac se susține că în mod greșit, după ce tribunalul a reținut calitatea

sa procesuală activă, a reținut că imobilul nu a existat în patrimoniul fratelui

său, întrucât nu este menționat în certificatul de moștenitor, dat fiind caracterul

unitar al moștenirii. Se arată că în mod greșit prima instanță a reținut că imobilul

face parte din categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul

a trecut în proprietatea statului în anul 1990, încât a soluționat cauza pe un fine

de neprimire, respectiv pe inadmisibilitatea acțiunii de drept comun, deși reține

că acțiunea este admisibilă când a tratat excepția ca o apărare de fond.

În motivul patru se arată

că pe petitul principal, privind nevalabilitatea titlului statului nu a fost analizat

deloc, deși în aplicarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, trebuia să-l

analizeze pe fond. Se mai arată că a fost depășit cadrul procesual întrucât nimeni

nu a invocat că terenul nu ar fi existat în patrimoniul fratelui acesteia, fiind

încălcat principiul contradictorialității.

În fața instanței de fond

a solicitat ca pârâții să prezinte înscrisurile de care s-au prevalat în apărare,

însă proba a fost respinsă, fiind nesocotit dreptul la apărare.

Pârâta B.I. SRL a formulat

cerere de aderare la apel prin care a reiterat excepțiile invocate în fața primei

instanțe, respectiv a insuficientei timbrări a acțiunii, lipsei calității procesuale

active, inadmisibilității și lipsei de interes, prescripției dreptului material

la acțiune, tardivității completării la acțiune.

Prin întâmpinare, pârâta

SC I. SA a invocat excepțiile de netimbrare, a lipsei de interes și inadmisibilitate

a acțiunii și a solicitat pe fond respingerea apelului.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Brașov, prin întâmpinare a invocat

excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Statului Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice și de asemenea a făcut apărări pe fond, apărări formulate și

de pârâtul Municipiul Brașov.

Prin decizia civilă

nr. 628/A din 12 mai 2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, invocată de pârât prin D.G.R.G.P. Brașov.

S-au respins excepțiile

de netimbrare, lipsă de interes și inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâta

SC I. SA.

S-a respins cererea de

aderare la apel formulată de pârâta B.I. SRL.

S-a admis apelul declarat

de reclamanta J.D.H. și s-a desființat sentința civilă nr. 151/S/2014 a Tribunalului

Brașov, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Brașov.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, că, potrivit

dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, dacă legea nu stabilește alte organe

care să reprezinte statul, când acesta participă în nume propriu, ca subiect de

drepturi și obligații, reprezentarea este asigurată de Ministerul Finanțelor Publice.

S-au avut în vedere extrasele de carte funciară din care reiese că asupra imobilului

în litigiu dreptul de coproprietate este întabulat în favoarea statului și, în consecință,

acesta este subiect titular de drepturi și obligații civile.

Întrucât excepțiile invocate

de pârâta I. SA sunt identice cu cele ridicate prin cererea de aderare la apel,

au fost tratate împreună.

Referitor la excepția

de netimbrare s-a motivat că, întrucât principalul capăt de cerere este constatarea

nevalabilității titlului statului, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare

de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data promovării

acestuia.

S-a respins excepția lipsei

calității procesuale active cu motivarea că reclamanta este succesorul în drepturi

al fostului proprietar al imobilului preluat de stat, iar prin acțiune se urmărește

readucerea acestuia în patrimoniul său, astfel încât există identitate între calitatea

de reclamant și cea de titular al dreptului. S-a considerat că, în realitate, aspectele

invocate în susținerea excepției privesc însuși fondul dreptului, astfel cum corect

a reținut prima instanță.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.I. Statul Român, s-a apreciat că

acțiunea nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci ale dreptului comun,

astfel că se justifică calitatea acesteia de pârât.

Instanța de apel a reținut,

totodată, că excepțiile de inadmisibilitate și lipsă de interes au fost corect respinse

de tribunal, având în vedere că dreptul de proprietate al statului s-a înscris în

cartea funciară în anul 1990 și numai din acest moment s-a putut considera proprietar,

față de efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară consacrat

de art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la acea dată și faptul că

emiterea unor decrete, cum ar fi Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966,

nu reprezintă titlu apt de transfer de proprietate până la întabularea în cartea

funciară, astfel de acte nefiind incluse în excepțiile menționate limitativ în

art. 26 din același act normativ. Mai mult acțiunea este permisă de prevederile

art. 6 din Legea nr. 213/1998, încât nu poate fi considerată inadmisibilă.

S-a considerat că interesul

formulării acțiunii este justificat de calitatea reclamantei de succesor în drepturi

al fostului proprietar tabular și de faptul că aceasta nu putea urma calea legilor

reparatorii, deoarece imobilul a fost preluat în anul 1990.

Cu privire la excepția

prescripției acțiunii în rectificare s-a reținut că a fost corect respinsă de prima

instanță întrucât conform art. 36 alin. (1) din Decretul–Lege nr. 115/1938 acțiunea

în rectificare, sub rezerva prescripției acțiunii de fond, va fi imprescriptibilă

față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea

credință dreptul înscris în folosul său.

Aceeași dispoziție a fost

reluată prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data când pârâtele

și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară și în consecință, acțiunea

în rectificare este imprescriptibilă, din moment ce acțiunea de fond este una în

constatarea nevalabilității titlului statului, la rândul său imprescriptibilă.

Referitor la tardivitatea

completării de acțiune, care nu a fost motivată, curtea de apel a reținut că tribunalul

a fost învestit cu această cerere prin sentința de declinare a competenței, astfel

încât corect s-a respins excepția, încheierea din 18 septembrie 2014 fiind legală

și temeinică.

S-a considerat că se impune

respingerea cererii de aderare la apel și pe considerentul că nu se urmărește scopul

arătat în art. 293 alin. (1) C. proc. civ., respectiv schimbarea hotărârii primei

instanțe, ci păstrarea ei pentru alte argumente, or schimbarea, în tot sau în parte,

reprezintă o soluție din cele prevăzute în art. 296 C. proc. civ.

Curtea de Apel Brașov

a apreciat că apelul este fondat, întrucât acțiunea este una întemeiată pe dreptul

comun și nu pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că s-a evocat de prima instanță

că în patrimoniul antecesorului reclamantei nu a existat vreun bun, deși moștenirea

are caracter unitar și aceasta în condițiile în care nimeni nu a invocat respectiva

chestiune, s-a depășit astfel cadrul procesual, fiind nesocotite dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

S-a considerat că nu s-a

analizat capătul principal de cerere, respectiv petitul de constatare a nevalabilității

titlului statului, sub aspectul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, deși

acesta era esențial pentru analiza în continuare a rectificării de carte funciară,

capăt de cerere accesoriu, argument pentru care s-a considerat că sunt incidente

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice București Brașov, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice,

pentru Statul Român, SC I. SA și SC B.I. SRL.

Dezvoltând motivele sale

de recurs, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Brașov a criticat

decizia recurată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și în ceea ce privește fondul litigiului.

S-a susținut că situația

juridică a imobilului se circumscrie reglementărilor impuse de Legea nr. 10/2001,

astfel că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, de vreme ce aceasta a ales calea

sesizării directe a instanței printr-o acțiune în revendicare și înscrierea dreptului

de proprietate pe numele său, în calitate de moștenitor, înainte de a iniția sau

epuiza procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

S-a solicitat ca instanța

de recurs să aibă în vedere și decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii în această materie.

De asemenea, recurenta

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Brașov a susținut că,

raportat la dispozițiile art. 26 și 28 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere

că unitatea deținătoare a fost identificată, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice nu are calitate procesuală pasivă.

Recurenta SC I. SA a criticat

decizia atacată pentru greșita aplicare a legii în soluționarea excepției lipsei

calității procesuale active și a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii,

precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Brașov Imobiliara

și a excepției prescripției acțiunii în rectificare de carte funciară.

S-a arătat, astfel, într-o

primă critică, invocându-se împrejurarea că nici reclamanta și nici autorul său,

T.D.H. nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, că bunul nu a existat

în patrimoniul acestora nici măcar ca o speranță legitimă, ulterior preluării de

către Statul Român, cu titlu de naționalizare.

De asemenea, în argumentarea

lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, pârâta recurentă a arătat

că aceasta nu urmărește un folos practic, deoarece, în ipoteza în care s-ar admite

acțiunea, înscrierea acesteia ca proprietar tabular ar fi imposibilă, câtă vreme

prin acțiune nu s-a solicitat anularea titlului său de proprietate (al pârâtei SC

I. SA) și nici nu s-a solicitat anularea celorlalte acte de comasare/dezmembrare.

De asemenea, s-a susținut

că, în condițiile în care terenul revendicat de către reclamantă nu a fost identificat,

nu se poate determina dacă B.I. SA are calitate procesuală pasivă, respectiv dacă

stăpânește efectiv terenul revendicat.

Critica vizând greșita

respingere a excepției prescripției acțiunii în rectificare de carte funciară a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 din Decretul nr. 115/1938, act normativ

în vigoare la momentul la care pârâta recurentă s-a întabulat, în raport de care,

dobândind imobilul în baza Legii nr. 15/1990, deci ope legis sunt considerați dobânditori

de bună credință, motiv pentru care cererea de rectificare a cărții funciare este

prescrisă.

Totodată, pârâta SC I.

SA a susținut că titlul său de proprietate îl constituie certificatul de atestare

a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 18 decembrie

1992, a cărui anulare nu s-a solicitat și care se bucură de prezumția de legalitate,

fiind opozabil erga omnes.

Pârâta B.I. SRL a criticat

decizia recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 cu privire la apelul principal declarat de J.D.H., susținând că în cauză instanța

de apel a făcut o motivare contradictorie a soluției pronunțate, reținând pe de

o parte că Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 au stat la baza preluării în fapt

a imobilelor de către Statul Român, iar pe de altă parte că acestea nu se încadrează

în categoria de bunuri reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, în același

context, s-a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, apreciindu-se

că sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 și că acțiunea

este scutită de timbraj, iar pe de altă parte că preluarea imobilului s-a făcut

după 1990, deci în afara perioadei de referință a Legii nr. 10/2001.

Totodată, instanța de

apel a reținut că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, iar pe de altă

parte că, în mod eronat, tribunalul a realizat încadrarea situației juridice a imobilului

în prevederile Legii nr. 10/2001 și, astfel, s-a ajuns la concluzia greșită că în

patrimoniul reclamantei nu a existat vreun „bun” în înțelesul Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

Un alt motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 a vizat încălcarea dispozițiilor art.

2 din Legea nr. 10/2001 și aprecierea eronată în sensul că acțiunii reclamantei

îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia acțiunii în revendicare.

În acest context, s-a

susținut că momentul esențial pentru determinarea aplicabilității Legii nr. 10/2001

îl reprezintă momentul preluării efective a bunului de la fostul proprietar, în

speță dovada preluării efective și a intrării bunului în proprietatea statului reprezentând-o

procesul verbal din 11 iunie 1948, încheiat la momentul naționalizării Întreprinderii

I.T.

Recurenta a învederat

că hotărârea instanței de apel este dată cu ignorarea totală a dispozițiilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, normă legală ce consacră atât

prezumția de valabilitate a titlului Statului și al celorlalți pârâți, cât și faptul

că imobilul a fost naționalizat înainte de 1990, din moment ce se găsea la data

apariției legii în patrimoniul uneia dintre entitățile cărora Legea nr. 10/2001

le atribuie calitate în procedura legii speciale.

S-a arătat că legea constituie

un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale,

astfel că statul și antecesorii tabulari ai B.I. au dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului revendicat în baza unui titlu perfect valabil și opozabil, respectiv

Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 218/1960, Decretul nr. 712/1966 și Legea nr. 15/1990.

S-a mai precizat că soluția

instanței de apel ignoră cu desăvârșire jurisprudența C.E.D.O. incidentă în cauză

și decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că prin actul naționalizării s-a stins dreptul fostului proprietar,

iar pentru readucerea acestuia în patrimoniu era necesar ca reclamanta sau autorul

său să fi uzat de prevederile legilor reparatorii.

O altă critică a viza

constatarea eronată a instanței de apel în sensul că prima instanță nu a intrat

în cercetarea fondului primului capăt al acțiunii reclamantei. S-a învederat caracterul

eronat al premisei concluziei instanței de apel în sensul că prima instanță a soluționat

primul capăt de cerere pe un fine de neprimire, când a încadrat eronat situația

de fapt în prevederile Legii nr. 10/2001 și a reținut că acesta nu poate avea o

existență de sine stătătoare în raport cu capătul de cerere privind rectificarea

de carte funciară.

Pornind de la cadrul procesual

expus, recurenta B.I. a reiterat lipsa calității sale procesuale pasive cu privire

la capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului

și cu privire la capătul de cerere având ca obiect acțiunea în rectificare de carte

funciară.

În ceea ce privește soluția

dispusă cu privire la apelul incident, s-a invocat greșita soluționare de către

instanța de apel a excepțiilor invocate de B.I., precum și greșita aplicare a dispozițiilor

art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, s-a invocat

nelegalitatea soluției instanței de apel referitor la excepția netimbrării, excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale

active a SC B.I., excepția inadmisibilității și cea a lipsei de interes a acțiunii

în constatare și excepția prescripției acțiunii în rectificare de carte funciară.

Critica formulată prin

ultimul motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

s-a referit la lipsa motivării hotărârii cu privire la respingerea excepțiilor invocate

prin cererea de aderare la apel, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 261

alin. (5) C. proc. civ., situație ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Intimatul Municipiul Brașov,

reprezentat legal prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursurilor.

Intimata reclamantă J.D.H.

a formulat întâmpinare la recursurile formulate de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, SC I. SA și B.I. SRL, solicitând respingerea acestora.

Examinând cu prioritate

criticile formulate prin motivele de recurs ale pârâtei B.I. SRL, ce vizează nelegalitatea

hotărârii pronunțate de instanța de apel cu privire la apelul principal declarat

de reclamanta J.D.H., Înalta Curte va constata că acestea sunt fondate pentru următoarele

considerente:

Decizia instanței de apel

cuprinde motive contradictorii, ce nu justifică soluția desființării cu trimitere

spre rejudecare a hotărârii primei instanțe.

Astfel, pe de o parte,

se reține de către instanța de apel că Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 au

stat la baza preluării în fapt a imobilelor de către Statul Român, iar, pe de altă

parte, se apreciază că imobilele în litigiu nu se încadrează în categoria de bunuri

la care fac referire prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, trimiterea cauzei

spre rejudecare se fundamentează pe o greșită aplicare a dispozițiilor legale raportat

la situația de fapt reținută, potrivit căreia imobilele au fost preluate de stat

înainte de 1990, dar dreptul de proprietate a fost dobândit după anul 1990, respectiv

în afara perioadei de referință a Legii nr. 10/2001, apreciindu-se eronat că imobilul

ce face obiectul litigiului nu s-ar încadra în prevederile legii speciale.

Pe de altă parte, soluționând

excepția nelegalei timbrări a acțiunii introductive, instanța de apel reține incidența

dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 și, prin urmare, faptul că

aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, realizându-se, astfel,

implicit încadrarea preluării imobilului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, de natură să atragă aplicabilitatea legii reparatorii speciale.

În concluzie, și sub acest

aspect decizia recurată cuprinde motive contradictorii, ce atrag cazul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Critica de nelegalitate,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor

art. 2 din Legea nr. 10/2001, critică regăsită în motivele de recurs ale tuturor

pârâților recurenți, este întemeiată.

Imobilele în litigiu se

încadrează în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind preluate

de stat de la autorii reclamantei ca efect al Legii naționalizării nr. 119/1948.

Dovada preluării efective a acestor bunuri în patrimoniul statului s-a făcut cu

procesul-verbal din 11 iunie 1948, încheiat de reprezentantul Ministerului Industriei

și proprietarii tabulari, H.T. și W.T., prin care se arată că Întreprinderea I.T.

a fost preluată de stat ca urmare a naționalizării, această situație fiind confirmată

și de procesul verbal de constatare din 9 decembrie 1969, conform căruia terenurile

în litigiu au fost folosite de SC I. Brașov încă din 11 iunie 1948, precum și de

adresa din anul 1990 emisă de acesta din urmă.

Instanța de apel a reținut

în mod nelegal, atât în motivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a SC B.I. și a excepției inadmisibilității acțiunii, cât și în

motivarea soluției de admitere a apelului principal, împrejurarea că acțiunea reclamantei

nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, ci în cele ale dreptului comun

în materia acțiunii în revendicare.

Instanța de apel a omis

să constate că reclamanta însăși a susținut în motivarea primului capăt de cerere

având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, faptul că autorii

săi, în calitate de proprietari tabulari au pierdut dreptul de proprietate asupra

imobilelor, preluate fără un titlu valabil, care să respecte prevederile în vigoare

la data preluării.

Or, potrivit dispozițiilor

art. 2 din Legea nr. 10/2001, în obiectul acestei legi speciale de reparație se

încadrează și sunt considerate imobile preluate abuziv și imobilele naționalizate

prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și

completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor

industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transport, precum și prin alte

acte normative de naționalizare.

Deși instanța de apel

a reținut corect situația de fapt, în sensul că preluarea imobilelor în litigiu

s-a realizat în temeiul Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, a apreciat eronat

că dreptul de proprietate a fost dobândit de stat în anul 1990, prin aplicarea efectului

constitutiv al înscrierii dreptului statului în cartea funciară, conform Decretului

nr. 115/1938.

În realitate, momentul

esențial pentru determinarea aplicabilității Legii nr. 10/2001 îl reprezintă momentul

preluării efective a bunului de la fostul proprietar, fie și în fapt, și nu momentul

realizării formalităților de publicitate imobiliară.

Prin urmare, urmează să

se constate că decizia recurată a fost pronunțată cu interpretarea eronată și încălcarea

dispozițiilor art. 1, 2 și 24 din Legea nr. 10/2001.

Normele legale menționate

consacră prezumția de valabilitate a titlului statului, respectiv al pârâților,

cât și faptul că imobilul a fost naționalizat înainte de 1990, din moment ce se

găsea la data apariției legii în patrimoniul uneia dintre entitățile cărora Legea

nr. 10/2001 le atribuie competențe în procedura specială.

Curtea va constata, totodată,

ca fiind întemeiată critica din recursul pârâtei B.I., referitoare la reținerea

eronată de către instanța de apel a necercetării fondului primul capăt al cererii

introductive de către tribunal.

Premisa concluziei instanței

de apel că prima instanță a soluționat primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea

nevalabilității titlului statului asupra imobilelor în litigiu pe un fine de neprimire,

când a încadrat eronat situația de fapt în prevederile Legii nr. 10/2001, este greșită.

În realitate, prima instanță

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, raportat la cadrul procesual

fixat de reclamantă prin acțiune, având în vedere că deși acțiunea are două capete

de cerere, niciunul dintre acestea nu poate avea o finalitate de sine-stătătoare,

acestea având un unic scop, respectiv redobândirea de către reclamantă a dreptului

de proprietate.

Contrar considerentelor

hotărârii instanței de apel, prima instanță a cercetat fondul litigiului dedus judecății,

motivând soluția dată primul capăt de cerere și pronunțându-se asupra situației

de fapt, temeiului de drept indicat și probelor, iar nu asupra unei excepții de

inadmisibilitate, situație ce nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, cum

greșit s-a reținut.

Prin urmare, se va constata

că nu se impunea anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va constata că se impunea examinarea de către instanța de apel a apelului

reclamantei J.D.H. în fond, având în vedere cadrul procesual determinat prin acțiune

și incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu toate că soluția dispusă

de Curtea de Apel Brașov a fost aceea de desființare a sentinței tribunalului cu

trimitere spre rejudecare, apreciindu-se că nu s-a soluționat capătul de cerere

privind constatarea nevalabilității titlului statului, prin considerentele deciziei

recurate instanța de apel a examinat pe fond ambele capete de cerere, atât cel menționat,

cât și cererea de rectificare de carte funciară. Această analiză a lăsat, practic,

fără obiect judecata ce ar fi trebuit făcută de prima instanță, cu ocazia rejudecării

dispuse prin decizia de apel.

Cum prin sentința desființată

fuseseră soluționate capetele de cerere privind constatarea nevalabilității titlului

statului și acțiunea în rectificare de carte funciară, motivându-se că imobilelor

în litigiu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, consecința soluției

ce se regăsește în dispozitivul deciziei instanței de apel este aceea a reînvestirii

primei instanțe cu rejudecarea cauzei din perspectiva tuturor capetelor de cerere.

Analiza făcută de instanța

de apel prin considerente cu privire la fondul celor două capete de cerere și concluzia

inaplicabilității Legii nr. 10/2001 și aplicabilității dreptului comun, nu susține

dispozitivul deciziei recurate și reflectă o neconcordanță vădită cu soluția pronunțată.

În consecință, având în

vedere și nerespectarea de către instanța de apel a exigențelor impuse de dispozițiile

art. 261 alin. (1) C. proc. civ. pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, urmează să admită recursurile declarate de pârâți

și să caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării

apelului urmează a fi avute în vedere și celelalte critici invocate de pârâți prin

motivele de recurs referitoare la modul de soluționare a apelului incident și a

excepțiilor invocate de pârâți, precum și cele referitoare la fondul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Brașov, SC I. SA și SC B.I. SRL împotriva deciziei nr. 628/Ap

din 12 mai 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.