ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Constată că, prin sentința civilă nr. 151/S din data de 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 2904/62/2014 s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei J.D.H. S-a respins excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant pentru Statul Român. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC I. SA Brașov. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC B.I. SRL. S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. S-a respins excepția cauzei ilicite.

S-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta J.D.H. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL, SC I. SA Brașov, SC B.I. SRL. În motivarea hotărârii instanța a reținut că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive: Excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii au fost invocate de pârâtul Municipiul Brașov cu motivarea că la dosar nu au fost depuse acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor, iar potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea imobilelor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este abuzivă astfel că solicitarea de a se constata că imobilul a fost preluat fără titlu nu poate face obiectul de analiză al instanței.

Pârâta SC I. SA a susținut că în soluționarea acestor excepții este relevant a se avea în vedere interdicția aplicabilă cetățenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor teren. Din actele de stare civilă rezultă că reclamanta a domiciliat în Germania din anii 80, când a pierdut și cetățenia română. La data deschiderii succesiunii invocată reclamanta era cetățean german. S-a mai arătat că în speță reclamanta nu a justificat folosul de tras deoarece, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea, întabularea reclamantei ca proprietar ar fi imposibilă deoarece nu se judecă în contradictoriu cu proprietarul tabular. Pârâta SC B.I. SRL a susținut că reclamanta trebuia să arate că are un titlu legal de dobândire în proprietate a cotei de ½ parte din imobil și că dreptul pretins se mai află în patrimoniul său.

Pretinsul autor al reclamantei, după naționalizare, nu a mai avut nici un drept asupra imobilului, iar statul și-a transcris dreptul asupra terenului și a edificat construcții asupra acestuia. Interesul reclamantei nu era actual în condițiile în care autorul său nu a urmat calea legilor reparatorii. Toate aspectele invocate de pârâți în susținerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei au fost chestiuni care au dus la soluționarea fondului litigiului, nu a justificării legitimității procesuale active și a interesului în promovarea acțiunii. Reclamanta, invocând rudenia cu proprietarul de carte funciară, urmărește să își aducă în patrimoniu, prin constatarea nevalabilității titlului statului și rectificarea cărții funciare, a unui imobil.

Transmiterea sau a nu a dreptului de proprietate prin succesiunea invocată de reclamantă implică analiza temeiniciei nu a legitimității procesuale sau a interesului în promovarea acțiunii. Astfel fiind, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii. Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și a lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru acesta nu au fost întemeiate pentru următoarele: Prin cererea de chemare în judecată s-au formulat pretenții în contradictoriu cu Statul Român, privind nevalabilitatea titlului de proprietate al acestuia asupra imobilului în litigiu, ceea ce justifică legitimitatea sa procesuală pasivă.

Situarea imobilului în intravilanul Municipiului Brașov nu înlătură calitatea procesuală a Statului Român raportat la faptul că prin încheierea din data de 24 iunie 1991 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului Român și a dreptului de administrare operativă în favoarea SC I. SA. Potrivit art. 3 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul Roman în cadrul acțiunilor judiciare. Statul Român, în calitate de proprietar tabular, pentru o perioadă de timp, asupra imobilului în litigiu, nu poate fi reprezentat decât de Ministerul Finanțelor Publice, aplicabil fiind art. 25 din Decretul 31/1954. În raporturile juridice legate de dreptul de proprietate asupra acestui imobil și de valabilitatea titlului, statul participă în nume propriu.

În consecință, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru acesta nu au fost întemeiate și au fost respinse. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC I. SA a fost invocată cu motivarea că principala cerere a reclamantei este rectificarea cărții funciare și înscrierea acesteia în calitate de proprietar. O acțiune în rectificare de carte funciară poate fi pronunțată doar împotriva proprietarului tabular sau a unui subdobânditor care se întabulează după data notării în cartea funciară a acțiunii în rectificare. Față de faptul că pârâta nu are calitatea de proprietar tabular asupra imobilului s-a susținut că nu are nici calitate procesuală pasivă.

Așa cum s-a arătat anterior, prin încheierea din data de 24 iunie 1991 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului Român și a dreptului de administrare operativă în favoarea SC I. SA. Conform susținerilor din întâmpinarea depusă de această pârâtă, a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din anul 1992, a efectuat contopiri și dezmembrări ale loturilor de teren ce formează obiectul prezentului litigiu și apoi l-a înstrăinat. Toate cele mai sus expuse duc la respingerea excepției invocată, calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte fiind justificată. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SA B.I.

SA a susținut că nu are calitate procesuală pasivă raportat la petitul subsidiar, acela privind obligarea la despăgubiri. S-a susținut că raportul juridic pretins de reclamantă nu se poate stabili decât cu statul sau entitățile menționate în Legea nr. 10/2001, printre care nu se află această pârâtă. Cu privire la această excepție instanța reține că acțiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, ci pe dreptul comun, astfel că excepția va fi respinsă. Excepția cauzei ilicite a acțiunii a fost invocată de pârâta SC B.I. SRL susținând că acțiunea drept cauză pretenția reclamantei privind recunoașterea dreptului de proprietate. Prin această acțiune, reclamanta dorește să eludeze alte prevederi legale incidente cu privire la obiectul cauzei.

Cererea de chemare în judecată a reclamantei este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 213/1998 și ale C. civ. Analiza incidenței în cauză a prevederilor legale invocate nu echivalează cu aprecierea asupra cauzei licite a acțiunii, astfel că nici această excepție nu este întemeiată. Excepția prescripției acțiunii în rectificarea cărții funciare a fost invocată de pârâta SC I. SA prin raportare la prevederile art. 37 din Decretul nr. 167/1958, arătând că a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990. Cu privire la această excepție, instanța a reținut că acțiunea, în ansamblul ei, este o acțiune în revendicare, care este imprescriptibilă. Rectificarea cărții funciare este solicitată ca o consecință a stabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, drept pe care reclamanții l-au invocat și în contradictoriu cu subdobânditorii.

Astfel fiind, instanța a respins excepția prescripției acțiunii de rectificare a cărții funciare. Cu privire la fondul litigiului, instanța a reținut următoarele: Imobilele înscrise în CF nr. XX Brașov, cu nr. top AA, nr. top BB – provenite de CF nr. YY Brașov – nr. top CC – provenit din CF nr. ZZ Brașov – nr. top DD – provenit din CF nr. WW – nr. top EE – provenit din CF nr. UU – nr. top FF - provenit din CF nr. VV – nr. top GG, HH, JJ, KK, LL și MM a constituit proprietatea, în cote egale, a numiților H.T. și W.T. Aceste imobile au fost preluate de Statul Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966.

După preluarea imobilului de către stat, prin încheierea emisă de Notariatul de Stat al județului Brașov la data de 11 decembrie 1969 s-a respins cererea pârâtei I. Brașov de întabulare a dreptului de proprietate al statului și de administrare operativă în favoarea pârâtei I. Motivul respingerii cererii a constat în aceea că nu au fost indicate adresele proprietarilor de carte funciară pentru a se putea efectua procedura de comunicare. Ulterior, prin încheierea din 17 august 1990 emisă de Notariatul de Stat Județean Brașov, Cartea Funciară, s-a dispus înscrierea în cartea funciară, asupra imobilelor în litigiu, dreptul de proprietate în favoarea Statului Român și dreptul de administrare operativă în favoarea pârâtei I. Brașov.

Conform procesului verbal de constatare încheiat la data de 9 decembrie 1969, terenurile în litigiu au fost folosite de către I. Brașov încă din 11 iunie 1948, prin naționalizare. Aceeași situație este prezentată și în adresa din anul 1990 emisă de aceeași pârâtă. Prin actul de contopire autentificat din 26 septembrie 2002 terenurile în litigiu au fost contopite, împreună cu alte terenuri, într-un singur corp funciar, cu nr. top nou AA, teren viran de fabrică în suprafață de 60458,9 mp, înscris în CF nr. XX Brașov, proprietar tabular figurând pârâta SC I. SA Brașov, cu drept proprietate conform Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. S-au înscris în cartea funciară și construcțiile edificate pe teren și ulterior, imobilul cu nr. top AA, descris ca fiind teren și construcții, a fost dezmembrat în 45 noi loturi.

În prezent, asupra imobilului cu nr. top NN, teren în suprafață de 52497 mp și cu nr. top OO, teren în suprafață de 9257 mp are calitatea de proprietar tabular pârâta SC B.I. SRL, cu titlu de drept cumpărare în baza unor contracte încheiate în anul 2006. Coproprietarul W.F.T. a emigrat în Germania unde a primit despăgubiri de la Statul German pentru cota de ½ din imobil. A decedat la 31 martie 1983, iar reclamanta este moștenitoare testamentară după acesta. Coproprietarul H.C.T., tatăl reclamantei, a rămas în România și conform susținerilor reclamantei, necontestate de pârâți, acesta a decedat în anul 1975, lăsând ca moștenitor pe fratele reclamantei, T.D.H.

T.D.H., fratele reclamantei, a decedat la data de 28 octombrie 2009, moștenitori ai acestuia fiind reclamanta, cu cota de ½ parte, și T.E., soție, cu cota de ½ parte, conform certificatului de moștenitor din anul 2010. Obiectul material al prezentei acțiuni îl constituie cota de ½ parte din imobil care a aparținut tatălui reclamantei, T.H.C. și care, conform susținerilor pârâtei a trecut în proprietatea fratelui său, T.D.H., prin moștenire, și apoi în proprietatea sa, însă certificatul de moștenitor după defunctul T.D.H. nu figurează imobilul în litigiu ca făcând parte din masa succesorală. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

În baza normei legale citate, instanța a conchis că situația juridică a imobilului se circumscrie reglementării impuse prin Legea nr. 10/2001, normă specială în materia restituirii imobilelor. La data apariției actului normativ menționat, fostul proprietar al cotei de ½ parte din imobil pentru care s-a declanșat prezentul litigiu era decedat. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din aceeași lege de prevederile acesteia beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Fratele reclamantei, T.D.H., indicat drept moștenitor al tatălui lor de către reclamantă prin acțiune, era în viață la data apariției Legii nr. 10/2001 și în perioada în care moștenitorii foștilor proprietari puteau formula cereri de restituire în baza acestei legi, însă nu a înțeles să uzeze de acest drept.

Reclamanta, în calitate de moștenitoare a fratelui său, decedat în anul 2009, nu a avut posibilitatea de a formula în termen cerere de retrocedare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și în termenele impuse de această lege. Prezenta cauză a fost întemeiată pe prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 963 și urm., art. 557 și 563 și urm. C. civ. Temeiurile din C. civ. invocate constituie dreptul comun în materie de revendicare și de moștenire legală, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 se referă la posibilitatea revendicării imobilelor de către foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale și competența instanțelor de a stabili valabilitatea titlului.

Așa cum s-a arătat anterior, imobilul obiect al prezentului litigiu putea fi solicitat în baza legii speciale de către autorul reclamantei, astfel că reclamanta nu putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza dreptului comun. În calitate de moștenitoare a fratelui său a moștenit, în cotă de ½ parte, bunurile menționate în certificatul de moștenitor. În acest act nu sunt menționate terenurile în litigiu. Dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu nu exista în patrimoniul fratelui reclamantei la data decesului acestuia.

De asemenea, prin moștenire, reclamanta nu putea dobândi dreptul a solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 deoarece autorul său nu a înțeles să uzeze de prevederile acestei legi, iar dreptul de a solicita rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și revenirea la situația anterioară nu a existat în patrimoniul fratelui reclamantei în condițiile în care nu a apelat la prevederile legii speciale de reparație. Reclamanta neavând niciun drept de proprietate asupra terenului, nu putea solicita nici acordarea de despăgubiri pentru acest teren. De altfel, pentru a se reveni la situația de carte funciară anterioară naționalizării, era necesar să se radieze succesiv toate drepturile înscrise asupra acestui imobil.

Reclamanta a solicitat să constate nevalabilitatea titlului statului, fără a formula vreo cerere relativ la actele care au stat la baza înscrierilor ulterioare din cartea funciară, a contopirilor și a dezmembrărilor, precum și a actelor de înstrăinare succesivă. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că a se analiza nevalabilitatea titlului de proprietate al statului lipsit de eficiență juridică deoarece scopul urmărit de reclamantă prin formularea prezentei acțiuni, acela privind revenirea la situația de carte funciară anterioară naționalizării și înscrierea dreptului său cu titlu de moștenire nu se poate atinge. Petitul de constatare a nevalabilității titlului de proprietate al statului nu este un petit independent, ci face parte din ansamblul acțiunii în realizare prin care se urmărește aducerea imobilului în patrimoniul reclamantei.

În consecință, față de considerentele mai sus amintite, instanța a respins acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În esență, în motivarea căii de atac se susține că în mod greșit, după ce tribunalul a reținut calitatea sa procesuală activă, a reținut că imobilul nu a existat în patrimoniul fratelui său, întrucât nu este menționat în certificatul de moștenitor, dat fiind caracterul unitar al moștenirii. Se arată că în mod greșit prima instanță a reținut că imobilul face parte din categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în anul 1990, încât a soluționat cauza pe un fine de neprimire, respectiv pe inadmisibilitatea acțiunii de drept comun, deși reține că acțiunea este admisibilă când a tratat excepția ca o apărare de fond.

În motivul patru se arată că pe petitul principal, privind nevalabilitatea titlului statului nu a fost analizat deloc, deși în aplicarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, trebuia să-l analizeze pe fond. Se mai arată că a fost depășit cadrul procesual întrucât nimeni nu a invocat că terenul nu ar fi existat în patrimoniul fratelui acesteia, fiind încălcat principiul contradictorialității. În fața instanței de fond a solicitat ca pârâții să prezinte înscrisurile de care s-au prevalat în apărare, însă proba a fost respinsă, fiind nesocotit dreptul la apărare. Pârâta B.I. SRL a formulat cerere de aderare la apel prin care a reiterat excepțiile invocate în fața primei instanțe, respectiv a insuficientei timbrări a acțiunii, lipsei calității procesuale active, inadmisibilității și lipsei de interes, prescripției dreptului material la acțiune, tardivității completării la acțiune.

Prin întâmpinare, pârâta SC I. SA a invocat excepțiile de netimbrare, a lipsei de interes și inadmisibilitate a acțiunii și a solicitat pe fond respingerea apelului. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Brașov, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și de asemenea a făcut apărări pe fond, apărări formulate și de pârâtul Municipiul Brașov. Prin decizia civilă nr. 628/A din 12 mai 2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, invocată de pârât prin D.G.R.G.P.

Brașov. S-au respins excepțiile de netimbrare, lipsă de interes și inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâta SC I. SA. S-a respins cererea de aderare la apel formulată de pârâta B.I. SRL. S-a admis apelul declarat de reclamanta J.D.H. și s-a desființat sentința civilă nr. 151/S/2014 a Tribunalului Brașov, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Brașov. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, că, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, dacă legea nu stabilește alte organe care să reprezinte statul, când acesta participă în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, reprezentarea este asigurată de Ministerul Finanțelor Publice.

S-au avut în vedere extrasele de carte funciară din care reiese că asupra imobilului în litigiu dreptul de coproprietate este întabulat în favoarea statului și, în consecință, acesta este subiect titular de drepturi și obligații civile. Întrucât excepțiile invocate de pârâta I. SA sunt identice cu cele ridicate prin cererea de aderare la apel, au fost tratate împreună. Referitor la excepția de netimbrare s-a motivat că, întrucât principalul capăt de cerere este constatarea nevalabilității titlului statului, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data promovării acestuia.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale active cu motivarea că reclamanta este succesorul în drepturi al fostului proprietar al imobilului preluat de stat, iar prin acțiune se urmărește readucerea acestuia în patrimoniul său, astfel încât există identitate între calitatea de reclamant și cea de titular al dreptului. S-a considerat că, în realitate, aspectele invocate în susținerea excepției privesc însuși fondul dreptului, astfel cum corect a reținut prima instanță. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.I. Statul Român, s-a apreciat că acțiunea nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci ale dreptului comun, astfel că se justifică calitatea acesteia de pârât.

Instanța de apel a reținut, totodată, că excepțiile de inadmisibilitate și lipsă de interes au fost corect respinse de tribunal, având în vedere că dreptul de proprietate al statului s-a înscris în cartea funciară în anul 1990 și numai din acest moment s-a putut considera proprietar, față de efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară consacrat de art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la acea dată și faptul că emiterea unor decrete, cum ar fi Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966, nu reprezintă titlu apt de transfer de proprietate până la întabularea în cartea funciară, astfel de acte nefiind incluse în excepțiile menționate limitativ în art. 26 din același act normativ.

Mai mult acțiunea este permisă de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, încât nu poate fi considerată inadmisibilă. S-a considerat că interesul formulării acțiunii este justificat de calitatea reclamantei de succesor în drepturi al fostului proprietar tabular și de faptul că aceasta nu putea urma calea legilor reparatorii, deoarece imobilul a fost preluat în anul 1990. Cu privire la excepția prescripției acțiunii în rectificare s-a reținut că a fost corect respinsă de prima instanță întrucât conform art. 36 alin. (1) din Decretul–Lege nr. 115/1938 acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției acțiunii de fond, va fi imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea credință dreptul înscris în folosul său.

Aceeași dispoziție a fost reluată prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data când pârâtele și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară și în consecință, acțiunea în rectificare este imprescriptibilă, din moment ce acțiunea de fond este una în constatarea nevalabilității titlului statului, la rândul său imprescriptibilă. Referitor la tardivitatea completării de acțiune, care nu a fost motivată, curtea de apel a reținut că tribunalul a fost învestit cu această cerere prin sentința de declinare a competenței, astfel încât corect s-a respins excepția, încheierea din 18 septembrie 2014 fiind legală și temeinică. S-a considerat că se impune respingerea cererii de aderare la apel și pe considerentul că nu se urmărește scopul arătat în art. 293 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv schimbarea hotărârii primei instanțe, ci păstrarea ei pentru alte argumente, or schimbarea, în tot sau în parte, reprezintă o soluție din cele prevăzute în art. 296 C. proc. civ. Curtea de Apel Brașov a apreciat că apelul este fondat, întrucât acțiunea este una întemeiată pe dreptul comun și nu pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că s-a evocat de prima instanță că în patrimoniul antecesorului reclamantei nu a existat vreun bun, deși moștenirea are caracter unitar și aceasta în condițiile în care nimeni nu a invocat respectiva chestiune, s-a depășit astfel cadrul procesual, fiind nesocotite dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

S-a considerat că nu s-a analizat capătul principal de cerere, respectiv petitul de constatare a nevalabilității titlului statului, sub aspectul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, deși acesta era esențial pentru analiza în continuare a rectificării de carte funciară, capăt de cerere accesoriu, argument pentru care s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Brașov, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, SC I. SA și SC B.I. SRL. Dezvoltând motivele sale de recurs, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Brașov a criticat decizia recurată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și în ceea ce privește fondul litigiului. S-a susținut că situația juridică a imobilului se circumscrie reglementărilor impuse de Legea nr. 10/2001, astfel că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, de vreme ce aceasta a ales calea sesizării directe a instanței printr-o acțiune în revendicare și înscrierea dreptului de proprietate pe numele său, în calitate de moștenitor, înainte de a iniția sau epuiza procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. S-a solicitat ca instanța de recurs să aibă în vedere și decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii în această materie.

De asemenea, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Brașov a susținut că, raportat la dispozițiile art. 26 și 28 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere că unitatea deținătoare a fost identificată, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Recurenta SC I. SA a criticat decizia atacată pentru greșita aplicare a legii în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Brașov Imobiliara și a excepției prescripției acțiunii în rectificare de carte funciară. S-a arătat, astfel, într-o primă critică, invocându-se împrejurarea că nici reclamanta și nici autorul său, T.D.H.

nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, că bunul nu a existat în patrimoniul acestora nici măcar ca o speranță legitimă, ulterior preluării de către Statul Român, cu titlu de naționalizare. De asemenea, în argumentarea lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, pârâta recurentă a arătat că aceasta nu urmărește un folos practic, deoarece, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea, înscrierea acesteia ca proprietar tabular ar fi imposibilă, câtă vreme prin acțiune nu s-a solicitat anularea titlului său de proprietate (al pârâtei SC I. SA) și nici nu s-a solicitat anularea celorlalte acte de comasare/dezmembrare. De asemenea, s-a susținut că, în condițiile în care terenul revendicat de către reclamantă nu a fost identificat, nu se poate determina dacă B.I.

SA are calitate procesuală pasivă, respectiv dacă stăpânește efectiv terenul revendicat. Critica vizând greșita respingere a excepției prescripției acțiunii în rectificare de carte funciară a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 din Decretul nr. 115/1938, act normativ în vigoare la momentul la care pârâta recurentă s-a întabulat, în raport de care, dobândind imobilul în baza Legii nr. 15/1990, deci ope legis sunt considerați dobânditori de bună credință, motiv pentru care cererea de rectificare a cărții funciare este prescrisă. Totodată, pârâta SC I. SA a susținut că titlul său de proprietate îl constituie certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 18 decembrie 1992, a cărui anulare nu s-a solicitat și care se bucură de prezumția de legalitate, fiind opozabil erga omnes.

Pârâta B.I. SRL a criticat decizia recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 cu privire la apelul principal declarat de J.D.H., susținând că în cauză instanța de apel a făcut o motivare contradictorie a soluției pronunțate, reținând pe de o parte că Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 au stat la baza preluării în fapt a imobilelor de către Statul Român, iar pe de altă parte că acestea nu se încadrează în categoria de bunuri reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, în același context, s-a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, apreciindu-se că sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 și că acțiunea este scutită de timbraj, iar pe de altă parte că preluarea imobilului s-a făcut după 1990, deci în afara perioadei de referință a Legii nr. 10/2001.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, iar pe de altă parte că, în mod eronat, tribunalul a realizat încadrarea situației juridice a imobilului în prevederile Legii nr. 10/2001 și, astfel, s-a ajuns la concluzia greșită că în patrimoniul reclamantei nu a existat vreun „bun” în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Un alt motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 a vizat încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 și aprecierea eronată în sensul că acțiunii reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia acțiunii în revendicare.

În acest context, s-a susținut că momentul esențial pentru determinarea aplicabilității Legii nr. 10/2001 îl reprezintă momentul preluării efective a bunului de la fostul proprietar, în speță dovada preluării efective și a intrării bunului în proprietatea statului reprezentând-o procesul verbal din 11 iunie 1948, încheiat la momentul naționalizării Întreprinderii I.T. Recurenta a învederat că hotărârea instanței de apel este dată cu ignorarea totală a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, normă legală ce consacră atât prezumția de valabilitate a titlului Statului și al celorlalți pârâți, cât și faptul că imobilul a fost naționalizat înainte de 1990, din moment ce se găsea la data apariției legii în patrimoniul uneia dintre entitățile cărora Legea nr. 10/2001 le atribuie calitate în procedura legii speciale.

S-a arătat că legea constituie un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, astfel că statul și antecesorii tabulari ai B.I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat în baza unui titlu perfect valabil și opozabil, respectiv Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 218/1960, Decretul nr. 712/1966 și Legea nr. 15/1990. S-a mai precizat că soluția instanței de apel ignoră cu desăvârșire jurisprudența C.E.D.O. incidentă în cauză și decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că prin actul naționalizării s-a stins dreptul fostului proprietar, iar pentru readucerea acestuia în patrimoniu era necesar ca reclamanta sau autorul său să fi uzat de prevederile legilor reparatorii.

O altă critică a viza constatarea eronată a instanței de apel în sensul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului primului capăt al acțiunii reclamantei. S-a învederat caracterul eronat al premisei concluziei instanței de apel în sensul că prima instanță a soluționat primul capăt de cerere pe un fine de neprimire, când a încadrat eronat situația de fapt în prevederile Legii nr. 10/2001 și a reținut că acesta nu poate avea o existență de sine stătătoare în raport cu capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară. Pornind de la cadrul procesual expus, recurenta B.I. a reiterat lipsa calității sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și cu privire la capătul de cerere având ca obiect acțiunea în rectificare de carte funciară.

În ceea ce privește soluția dispusă cu privire la apelul incident, s-a invocat greșita soluționare de către instanța de apel a excepțiilor invocate de B.I., precum și greșita aplicare a dispozițiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, s-a invocat nelegalitatea soluției instanței de apel referitor la excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale active a SC B.I., excepția inadmisibilității și cea a lipsei de interes a acțiunii în constatare și excepția prescripției acțiunii în rectificare de carte funciară. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a referit la lipsa motivării hotărârii cu privire la respingerea excepțiilor invocate prin cererea de aderare la apel, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., situație ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Intimatul Municipiul Brașov, reprezentat legal prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursurilor. Intimata reclamantă J.D.H. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC I. SA și B.I. SRL, solicitând respingerea acestora. Examinând cu prioritate criticile formulate prin motivele de recurs ale pârâtei B.I. SRL, ce vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel cu privire la apelul principal declarat de reclamanta J.D.H., Înalta Curte va constata că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente: Decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, ce nu justifică soluția desființării cu trimitere spre rejudecare a hotărârii primei instanțe.

Astfel, pe de o parte, se reține de către instanța de apel că Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 au stat la baza preluării în fapt a imobilelor de către Statul Român, iar, pe de altă parte, se apreciază că imobilele în litigiu nu se încadrează în categoria de bunuri la care fac referire prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Totodată, trimiterea cauzei spre rejudecare se fundamentează pe o greșită aplicare a dispozițiilor legale raportat la situația de fapt reținută, potrivit căreia imobilele au fost preluate de stat înainte de 1990, dar dreptul de proprietate a fost dobândit după anul 1990, respectiv în afara perioadei de referință a Legii nr. 10/2001, apreciindu-se eronat că imobilul ce face obiectul litigiului nu s-ar încadra în prevederile legii speciale.

Pe de altă parte, soluționând excepția nelegalei timbrări a acțiunii introductive, instanța de apel reține incidența dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 și, prin urmare, faptul că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, realizându-se, astfel, implicit încadrarea preluării imobilului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, de natură să atragă aplicabilitatea legii reparatorii speciale. În concluzie, și sub acest aspect decizia recurată cuprinde motive contradictorii, ce atrag cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Critica de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, critică regăsită în motivele de recurs ale tuturor pârâților recurenți, este întemeiată.

Imobilele în litigiu se încadrează în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind preluate de stat de la autorii reclamantei ca efect al Legii naționalizării nr. 119/1948. Dovada preluării efective a acestor bunuri în patrimoniul statului s-a făcut cu procesul-verbal din 11 iunie 1948, încheiat de reprezentantul Ministerului Industriei și proprietarii tabulari, H.T. și W.T., prin care se arată că Întreprinderea I.T. a fost preluată de stat ca urmare a naționalizării, această situație fiind confirmată și de procesul verbal de constatare din 9 decembrie 1969, conform căruia terenurile în litigiu au fost folosite de SC I. Brașov încă din 11 iunie 1948, precum și de adresa din anul 1990 emisă de acesta din urmă.

Instanța de apel a reținut în mod nelegal, atât în motivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC B.I. și a excepției inadmisibilității acțiunii, cât și în motivarea soluției de admitere a apelului principal, împrejurarea că acțiunea reclamantei nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, ci în cele ale dreptului comun în materia acțiunii în revendicare. Instanța de apel a omis să constate că reclamanta însăși a susținut în motivarea primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, faptul că autorii săi, în calitate de proprietari tabulari au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilelor, preluate fără un titlu valabil, care să respecte prevederile în vigoare la data preluării.

Or, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, în obiectul acestei legi speciale de reparație se încadrează și sunt considerate imobile preluate abuziv și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transport, precum și prin alte acte normative de naționalizare. Deși instanța de apel a reținut corect situația de fapt, în sensul că preluarea imobilelor în litigiu s-a realizat în temeiul Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, a apreciat eronat că dreptul de proprietate a fost dobândit de stat în anul 1990, prin aplicarea efectului constitutiv al înscrierii dreptului statului în cartea funciară, conform Decretului nr. 115/1938.

În realitate, momentul esențial pentru determinarea aplicabilității Legii nr. 10/2001 îl reprezintă momentul preluării efective a bunului de la fostul proprietar, fie și în fapt, și nu momentul realizării formalităților de publicitate imobiliară. Prin urmare, urmează să se constate că decizia recurată a fost pronunțată cu interpretarea eronată și încălcarea dispozițiilor art. 1, 2 și 24 din Legea nr. 10/2001. Normele legale menționate consacră prezumția de valabilitate a titlului statului, respectiv al pârâților, cât și faptul că imobilul a fost naționalizat înainte de 1990, din moment ce se găsea la data apariției legii în patrimoniul uneia dintre entitățile cărora Legea nr. 10/2001 le atribuie competențe în procedura specială.

Curtea va constata, totodată, ca fiind întemeiată critica din recursul pârâtei B.I., referitoare la reținerea eronată de către instanța de apel a necercetării fondului primul capăt al cererii introductive de către tribunal. Premisa concluziei instanței de apel că prima instanță a soluționat primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilelor în litigiu pe un fine de neprimire, când a încadrat eronat situația de fapt în prevederile Legii nr. 10/2001, este greșită. În realitate, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, raportat la cadrul procesual fixat de reclamantă prin acțiune, având în vedere că deși acțiunea are două capete de cerere, niciunul dintre acestea nu poate avea o finalitate de sine-stătătoare, acestea având un unic scop, respectiv redobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate.

Contrar considerentelor hotărârii instanței de apel, prima instanță a cercetat fondul litigiului dedus judecății, motivând soluția dată primul capăt de cerere și pronunțându-se asupra situației de fapt, temeiului de drept indicat și probelor, iar nu asupra unei excepții de inadmisibilitate, situație ce nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, cum greșit s-a reținut. Prin urmare, se va constata că nu se impunea anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata că se impunea examinarea de către instanța de apel a apelului reclamantei J.D.H. în fond, având în vedere cadrul procesual determinat prin acțiune și incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu toate că soluția dispusă de Curtea de Apel Brașov a fost aceea de desființare a sentinței tribunalului cu trimitere spre rejudecare, apreciindu-se că nu s-a soluționat capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, prin considerentele deciziei recurate instanța de apel a examinat pe fond ambele capete de cerere, atât cel menționat, cât și cererea de rectificare de carte funciară. Această analiză a lăsat, practic, fără obiect judecata ce ar fi trebuit făcută de prima instanță, cu ocazia rejudecării dispuse prin decizia de apel.

Cum prin sentința desființată fuseseră soluționate capetele de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului și acțiunea în rectificare de carte funciară, motivându-se că imobilelor în litigiu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, consecința soluției ce se regăsește în dispozitivul deciziei instanței de apel este aceea a reînvestirii primei instanțe cu rejudecarea cauzei din perspectiva tuturor capetelor de cerere. Analiza făcută de instanța de apel prin considerente cu privire la fondul celor două capete de cerere și concluzia inaplicabilității Legii nr. 10/2001 și aplicabilității dreptului comun, nu susține dispozitivul deciziei recurate și reflectă o neconcordanță vădită cu soluția pronunțată.

În consecință, având în vedere și nerespectarea de către instanța de apel a exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, urmează să admită recursurile declarate de pârâți și să caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării apelului urmează a fi avute în vedere și celelalte critici invocate de pârâți prin motivele de recurs referitoare la modul de soluționare a apelului incident și a excepțiilor invocate de pârâți, precum și cele referitoare la fondul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, SC I. SA și SC B.I. SRL împotriva deciziei nr. 628/Ap din 12 mai 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.