ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2019

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 476 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș, în temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) cu aplic. art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu prevăzut de lege de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în cauză, respectiv 3 luni, urmând că inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni la care s-a adăugat, în temeiul art. 43 alin. (2) teza a 2-a C. pen., restul rămas neexecutat la data de 19.02.2017, de 1024 de zile, din pedeapsa de 3 ani și 9 luni aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1717/22.09.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2017

În temeiul art. 60 C. pen., pedeapsa de 3 ani și 3 luni și 1024 de zile s-a dispus a se executa în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

S-a dedus din pedeapsa principală durata detenției inculpatului A., din data de 19.02.2017 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/17.10.2017 emis în baza Sentinței penale nr. 1717/22.09.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2017 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, în conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe.

În temeiul art. 2 alin. (1) cu aplic. art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 60 C. pen., pedeapsa de 2 ani s-a dispus a se executa în regim de detenție.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul B.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. și de la inculpatul B. și introducerea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor bunuri: telefon mobil x, cartela x seria x, ambalate într-un plic de hârtie de culoare alba, sigilat prin ștampilare cu ștampila D.I.I.C.O.T. S.T. Pitești, trei telefoane mobile (x, y și z), o cartela Sim, ambalate într-un plic de hârtie de culoare galbena sigilat cu sigiliul x.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.700 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 19.02.2017, inculpatul A., persoană privată de libertate în cadrul Penitenciarului Mioveni, în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a determinat pe C. să achiziționeze cantitatea de circa 40 grame de cannabis de la inculpatul B., iar la data de 20/21.02.2017, l-a determinat pe C. să introducă în Penitenciarul Mioveni, prin intermediul unei drone D., cantitatea de cca. 30 de grame de cannabis, trei telefoane mobile, mai multe rezistențe, un încărcător de telefon mobil, acumulatori și un superglue, drogurile și obiectele menționate fiind destinate inculpatului A.

S-a reținut că la data de 19.02.2017, inculpatul B. a deținut și a vândut fără drept lui C. cantitatea de cca. 40 de grame de cannabis pentru suma de 800 RON, cunoscând că drogul era destinat inculpatului A., persoană aflată în detenție la acel moment.

Instanța de fond a constatat că starea de fapt a fost corect reținută prin actul de sesizare, aspect care rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de inculpați, dar și din atitudinea procesuală a acestora, care au recunoscut săvârșirea faptelor reproșate prin actul de sesizare a instanței.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești și inculpații B. și A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

Într-o primă critică, parchetul a susținut nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului A., greșit calculată de prima instanță întrucât nu a avut în vedere dispozițiile Sentinței penale nr. 1717 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă la 17 octombrie 2017, prin care s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate inculpatului, în urma căreia a rezultat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni. În acest context, s-a susținut că instanța de fond ar fi trebuit să efectueze corespondență între noile fapte, cea care este concurentă, concursul celor trei infracțiuni comise anterior și abia după aceea ar fi trebuit să se aplice dispozițiile de la recidivă și implicit adiționarea restului de 934 zile rămas din pedeapsa în a cărei executare inculpatul se află în prezent.

Într-o altă critică legată de netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului B., parchetul a avansat argumente în sensul agravării regimului sancționator aplicat acestui inculpat, avându-se în vedere circumstanțele comiterii faptei și perseverența infracțională a acestuia.

De asemenea, parchetul a solicitat confiscarea specială și a celorlalte obiecte menționate în rechizitoriu care urmau să fie transmise în penitenciar inculpatului A.

Inculpatul A. prin apărătorul său, a invocat egalitatea tratamentului juridic și prin urmare, reducerea pedepsei la nivelul celei aplicate autorului B., fiind disproporționat ca instigatorul să fie sancționat mai aspru decât cel care a îndeplinit acte de autorat, comițând efectiv fapta penală.

În același timp, inculpatul B., prin apărător, a susținut că regimul sancționator este prea sever, impunându-se reducerea și mai mult a pedepsei la care s-a oprit instanța de fond, având în vedere conduita sinceră a inculpatului și faptul că a colaborat cu organele de anchetă, ajutând la identificarea altor persoane ce au avut legătură cu prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, împotriva Sentinței penale nr. 476 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în Dosarul nr. x/2018.

S-a desființat în parte sentința apelată și rejudecând:

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului B., aflat în stare de deținere în altă cauză în Penitenciarul Mărgineni, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție prevăzută de art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. următoarele bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor: șurubelnița, fir de nailon cu o lungime de aproximativ 200 m, șosetă, rolă (evidențiate în planșa fotografică nr. 12).

S-au respins apelurile declarate de inculpații B., și A., împotriva Sentinței penale nr. 476 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Penală în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv aplicată inculpatului A., iar în baza art. 422 C. proc. pen. s-a dedus la zi perioada arestării preventive.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în legătură cu nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului A., că ulterior datei comiterii faptelor, respectiv 19.02.2017, Judecătoria Târgu Jiu prin Sentința penală nr. 1717/22.09.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 313/17.10.2017, a procedat la contopirea pedepselor aplicate anterior inculpatului pentru infracțiuni concurente prin sentințele penale nr. 2857/29.10.2015, nr. 2352/20.12.2016, nr. 4311 din 04.12.2012 și nr. 4138 din 22.11.2012, toate ale Judecătoriei Pitești, aplicând pedeapsa rezultantă cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 9 luni închisoare, în total 3 ani și 9 luni închisoare.

Prin aceeași sentință, Judecătoria Târgu Jiu a efectuat aplicarea dispozițiilor referitoare la recidivă prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) și art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior contopind pedeapsa rezultantă precizată mai sus cu pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 2857/29.10.2015, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare prin privare de libertate.

Curtea a reținut în același timp că, potrivit relațiilor furnizate de Penitenciarul Mioveni - județul Argeș, prin adresa nr. x/26.10.2018, la data de 19.02.2017 când au fost comise faptele, inculpatul A. se afla în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare emis în baza Sentinței penale nr. 2857 din 29.10.2015 executare care a început la data de 04.05.2016, iar din momentul încarcerării și până în ziua comiterii infracțiunilor din prezenta cauză, au fost considerate că s-au executat suplimentar conform legii recursului compensatoriu nr. 169/2017 un număr de 54 zile, restul rămas neexecutat până la data de 19.02.2017 din această pedeapsă fiind de 934 zile. În această succesiune a condamnărilor, o diferență de 90 de zile între pedeapsa în a cărei executare se afla inculpatul în momentul comiterii faptelor și pedeapsa aplicată acestuia ulterior prin Sentința penală nr. 1717/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, care ar fi trebuit adăugată restului de 934 zile, așa cum în mod corect a procedat instanța de fond, perspectivă față de care susținerile parchetului în primul motiv de apel sunt neîntemeiate, având în vedere că noile fapte au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, conform dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. pen.

În legătură cu netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului B., Curtea a apreciat că instanța de fond a stabilit o pedeapsă indulgentă fără potențial de a realiza funcțiile de constrângere și reeducare și în același timp, în dezacord cu dispozițiile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.

S-a reținut că ambii inculpați din prezenta cauză au comis faptele în regim agravant care a atras incidența art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 republicată, aflându-se și unul și celălalt în stare de recidivă, context ce reclamă incidența unor sancțiuni mai severe decât în mod obișnuit față de care recunoașterea faptelor surprinse în momentul imediat comiterii lor rămâne fără eficiența de a constitui o cauză de reducere a pedepselor.

Agravarea răspunderii penale pentru fapte comise în circumstanțe ce imprimă acestora un grad sporit de pericol social alături de perseverența infracțională concretizată în stări de recidivă ori concurs de infracțiuni este justificată de imperativul descurajării acțiunilor ilicite de acest tip și al nevoii de constrângere sporită și de reeducare față de persoanele cu potențial criminogen ridicat, astfel încât așa cum în mod corect a subliniat parchetul de această dată, instanța de fond ar fi trebuit să aplice inculpatului B. un regim sancționator mai sever decât cel stabilit în sentința criticată.

În ceea ce privește netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului A. care a avut contribuție de complice și ar fi trebuit, în opinia sa, să beneficieze de o pedeapsă mai ușoară, Curtea a subliniat că potrivit dispozițiilor art. 49 din C. pen., participanții la o infracțiune comisă cu intenție sunt tratați de lege în același cadru sancționator, astfel că atât autorul cât și instigatorul sau complicele unei infracțiuni sunt pasibili din punct de vedere legal de aceleași limite de pedeapsă.

Inculpatul A. a fost, așa cum a recunoscut de altfel, inițiatorul tuturor rezoluțiilor infracționale determinându-l în cele din urmă și pe inculpatul B. să comită fapte penale, acțiunea acestuia fiind hotărâtoare pentru întregul lanț de contribuții, ceea ce în niciun caz nu ar trebui să conducă la măsuri mai puțin severe în raport cu autorul infracțiunii.

În privința criticilor formulate de inculpatul B., Curtea a examinat aceste aspecte în cadrul apelului parchetului, considerând că nu este necesar să revină cu aceleași argumente.

În legătură cu aspectul privind confiscarea dronei, semnalat din oficiu de instanță în cursul dezbaterilor în apel, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 520/08 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2017 între altele, instanța a dispus conform reglementării din art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. confiscarea specială a dronei D. de culoare albă sigilată cu sigiliul autocolant la 21.02.2017, folosită de inculpatul C. la comiterea faptei, astfel că nu se mai impune în această cauză măsura de confiscare.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând incidența în cauză a motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a arătat că, față de modalitatea în care s-au comis faptele, nu se pot reține în sarcina sa infracțiunile de instigare la infracțiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție și cea de instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri interzise în penitenciar.

A susținut că inculpatul B. nu este autorul introducerii de droguri și obiecte interzise în penitenciar, iar dacă se constată ajutorul dat de inculpatul A. prin telefon în timp ce drona survola penitenciarul, se poate reține în sarcina acestuia, cel mult complicitate la tentativa de introducere de droguri în penitenciar.

De asemenea, a susținut nelegalitatea administrării probelor și imposibilitatea consumării infracțiunii față de modul în care a fost concepută executarea, ceea ce atrage după sine inexistența faptelor.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești și inculpatului B.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 19 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - judecătorul de filtru a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv în ședința din 11 septembrie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind redate în detaliu în practicaua hotărârii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărui dubiu că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special de dispozițiile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație, și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

În cauza de față, inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, invocând ca motiv de nelegalitate greșita reținere a vinovăției sale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la infracțiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție și infracțiunea de instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri interzise în penitenciar, faptele săvârșite nefiind prevăzute de legea penală.

În concret, inculpatul a susținut că față de modalitatea în care s-au comis faptele, nu se pot reține în sarcina sa infracțiunile de instigare la infracțiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție și cea de instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere de bunuri interzise în penitenciar întrucât inculpatul B. nu este autorul introducerii de droguri și obiecte interzise în penitenciar, iar dacă se constată ajutorul dat de inculpatul A. prin telefon în timp ce drona survola penitenciarul, se poate reține în sarcina acestuia, cel mult complicitate la tentativa de introducere de droguri în penitenciar.

A mai susținut nelegalitatea administrării probelor și imposibilitatea consumării infracțiunii față de modul în care a fost concepută executarea, ceea ce atrage după sine inexistența faptelor, iar ca o consecință a încadrării juridice greșite a faptelor au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Apreciind că faptele reținute în sarcina inculpatului A. nu sunt prevăzute de legea penală a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivul și criticile formulate nu se încadrează decât formal cazului de recurs în casație invocat.

Astfel, în baza materialului probator de la dosar, instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada că, la data de 19.02.2017, inculpatul A., persoană privată de libertate în cadrul Penitenciarului Mioveni, în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a determinat pe C. să achiziționeze cantitatea de circa 40 grame de cannabis de la inculpatul B., iar la data de 20/21.02.2017, l-a determinat pe C. să introducă în Penitenciarul Mioveni, prin intermediul unei drone D., cantitatea de cca. 30 de grame de cannabis, trei telefoane mobile, mai multe rezistențe, un încărcător de telefon mobil, acumulatori și un superglue, drogurile și obiectele menționate fiind destinate inculpatului A.

La aceeași dată, inculpatul B. a deținut și a vândut fără drept lui C. cantitatea de cca. 40 de grame de cannabis pentru suma de 800 RON, cunoscând că drogul era destinat inculpatului A., persoană aflată în detenție la acel moment.

S-a mai reținut că inculpatul A. a fost, așa cum a recunoscut de altfel, inițiatorul tuturor rezoluțiilor infracționale determinându-l în cele din urmă și pe inculpatul B. să comită fapte penale, acțiunea acestuia fiind hotărâtoare pentru întregul lanț de contribuții, ceea ce în niciun caz nu ar trebui să conducă la măsuri mai puțin severe în raport cu autorul infracțiunii.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților A. și B. au fost reținute de instanțele anterioare pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile celor doi inculpați care au recunoscut infracțiunile reținute în sarcina lor, declarația martorilor C. și E., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare tehnico științifică nr. x din 22 februarie 2017 al Laboratorului central de analiză și profil al drogurilor din cadrul IGPR și cu procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio.

Or, așa cum s-a precizat mai sus, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul în casație nu pune în dezbatere elemente de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat. Înalta Curte nu poate să procedeze la o reevaluare a materialului probator și nu poate să stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută prin hotărârea instanței anterioare.

În speță, prin critica formulată, cu privire la reținerea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție și infracțiunea de instigare la infracțiunea de introducere de bunuri interzise în penitenciar, în raport de situația de fapt reținută, în realitate se solicită o reevaluare a probatoriului administrat și o reanalizare a circumstanțelor comiterii faptelor, situație nepermisă însă în calea de atac a recursului în casație.

Aspectele menționate excedează controlului de legalitate la care face referire art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și a cărui corectă aplicare nu îngăduie sub nicio formă modificarea în vreun fel a stării de fapt reținute prin hotărârea definitivă a instanței.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul A. a fost condamnat, în temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenție.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu prevăzut de lege de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în cauză, respectiv 3 luni, urmând că inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni la care s-a adăugat, în temeiul art. 43 alin. (2) teza a 2-a C. pen., restul rămas neexecutat la data de 19.02.2017, de 1024 de zile, din pedeapsa de 3 ani și 9 luni aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1717/22.09.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2017

În calea de atac a apelului, instanța de apel a reținut, în legătură cu nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului A. că, potrivit relațiilor furnizate de Penitenciarul Mioveni prin adresa nr. x/26.10.2018, la data comiterii faptelor, inculpatul A. se afla în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2857 din 29.10.2015, executare care a început la data de 04.05.2016, iar din momentul încarcerării și până în ziua comiterii infracțiunilor din prezenta cauză, au fost executate suplimentar, conform legii recursului compensatoriu nr. 169/2017, un număr de 54 zile, restul rămas neexecutat până la data de 19.02.2017 din această pedeapsă fiind de 934 zile. În această succesiune a condamnărilor, o diferență de 90 de zile între pedeapsa în a cărei executare se afla inculpatul în momentul comiterii faptelor și pedeapsa aplicată acestuia ulterior prin Sentința penală nr. 1717/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, ar fi trebuit adăugată restului de 934 zile, așa cum în mod corect a procedat instanța de fond.

S-a reținut că ambii inculpați au comis faptele în regim agravant care a atras incidența art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 republicată, aflându-se și unul și celălalt în stare de recidivă.

Referitor la netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului A. care a avut contribuție de complice, Curtea a constatat că potrivit dispozițiilor art. 49 C. pen., participanții la o infracțiune comisă cu intenție sunt tratați de lege în același cadru sancționator, astfel că atât autorul cât și instigatorul sau complicele unei infracțiuni sunt pasibili din punct de vedere legal de aceleași limite de pedeapsă.

Raportat la dispozițiile art. 438 C. proc. pen., constituie motiv de casare, aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub aceste limite speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită (cu nerespectarea dispozițiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege.

Criticile invocate de inculpat, referitoare la faptul că decizia recurată este contrară legii, pe motiv că, în cauză, nu s-au aplicat dispozițiile legale referitor la pedeapsa aplicată, nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat și intimatul inculpat B. în sumă de câte 627 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2019.

Procesat de GGC - GV