ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la această instanță sub nr. 252/43/2006, B.C.M.I., B.E.D.B.,

B.G.H. și B.A.J., au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile

nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în

Dosarul nr. 252/43/2006, solicitând instanței să dispună anularea acesteia și

rejudecarea cauzei, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței

civile nr. 1618 din 18 mai 2006 a Tribunalului Harghita, pronunțată în Dosarul nr.

1478/2005.

În motivarea contestației, s-a arătat

că autoarea lor, intervenienta B.G.B.A.K. a decedat la data de 12 august 2006,

astfel că procedura de chemare a părții pentru ziua în care s-a judecat apelul,

nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, respectiv, moștenitorii nu au

fost citați pentru termenul de judecată din 30 noiembrie 2006, nu li s-a

comunicat decizia instanței de apel, situație în care nu au putut exercita

calea de atac a recursului. în acest mod, s-a produs o vătămare a drepturilor

lor ce nu poate fî înlăturată decât prin anularea deciziei atacate, potrivit

dispozițiilor art. 108 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1, art. 319 alin. (2) teza 1 și art. 296

C. proc. civ.

Intimatul V.I. a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea întâmpinării, a arătat că

din interpretarea corectă a prevederilor art. 317 alin. (1) combinat cu art.

319 alin. (2) C. proc. civ., numai hotărârile irevocabile pot fî atacate cu contestație

în anulare, iar în cauza de față, decizia atacată a fost pronunțată în apel,

nefîind irevocabilă.

S-a mai susținut că în conformitate cu

prevederile art. 98 C. proc. civ., instanța trebuia înștiințată despre decesul

intervenientei și despre numele și adresa moștenitorilor acesteia.

În cauză nu este aplicabil termenul

prevăzut de art. 319 alin. (2) teza I C. proc. civ., ci termenul de 15 zile

prevăzut în teza 2 din articolul respectiv, față de care contestația apare ca

tardiv introdusă.

Prin Decizia civilă nr. 55/ A din 15

aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, contestația în anulare a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut prin Decizia civilă nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul,

nr. 252/43/2006, atacată cu contestație în anulare, Curtea de Apel Târgu Mureș

a admis apelul reclamantului V.I., a schimbat în tot hotărârea apelată, în

sensul că a admis plângerea reclamantului împotriva dispoziției din 3 mai 2005,

emisă de Primăria Lăzarea, a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru cota de 2/24 din imobilul înscris în C.F. Lăzarea,

a respins cererile . de intervenție formulate de intervenienții Z.L., B.B. și L.M.

și a obligat Primăria și intervenienții în solidar la 1.140 lei cheltuieli de

judecată în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei decizii reclamantul

V.I. a declarat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 1385 din 29

februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se

modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul că obligării - pârâtului să

restituie în natură reclamantului cota de 2/24 din imobilul înscris în C.F. Lăzarea,

au fost înlăturate dispozițiile referitoare la măsurile reparatorii prin

echivalent pentru cota parte din imobilul sus - menționat, a menținut celelalte

dispoziții ale deciziei atacate și a obligat intimatul pârât la plata sumei de

1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin contestația în anulare formulată

împotriva deciziei pronunțate în apel, contestatorii au invocat ca temei legal

dispozițiile art. 319 alin. (2) teza 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare (pentru

motivele arătate mai jos), numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului: pct. 1 când procedura de citare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită i potrivit cu cerințele

legii.

Astfel cum reiese din cele anterior

citate, obiectul contestației în anulare de drept comun îl formează hotărârile

irevocabile, iar art. 377 alin. (2) C. proc. civ. dispune că sunt hotărâri

irevocabile: 1. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel,

nerecurate; 2. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu

apel; 3. hotărârile date în apel, nerecurate; 4. hotărârile date în recurs,

chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 5. orice alte hotărâri

care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Instanța învestită cu soluționarea

contestației în anulare a mai reținut că rezultă că, în principiu, pot forma

obiect al contestației în anulare de drept comun hotărârile instanțelor de

apel, atacate cu recurs, care însă a fost respins, întrucât avea nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost

judecat în fond; după cum pot fi atacate și deciziile instanțelor de apel care

nu ar fi susceptibile de recurs potrivit legii.

Pentru admisibilitatea contestației în

anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. prevede, pe de o parte, ca

hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se

sprijină această cale de atac, să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau

recursului.

Principiul procedural potrivit căruia

calea de atac contestației în anulare nu poate fi folosită dacă partea are

îndemână calea recursului, impune identificarea căii de atac ce ar trebui

utilizată atunci când a fost neregulat îndeplinită procedura de citare pentru

termenul la care a avut loc judecata, cât și procedura de comunicare a

hotărârii.

S-a apreciat că în această situație se

poate promova recurs, deoarece o procedură viciată echivalează cu

neîndeplinirea ei, după cum o altă posibilitate ar fi formularea unei cereri de

repunere în termenul de recurs, în condițiile prevăzute de 103 C. proc. civ.

Raportând această condiție de

admisibilitate la cele două motive prevăzute de art. 317 C. proc. civ. rezultă

că, în cazul hotărârii pronunțate în apel, neîndeplinirea legală a procedurii

de citare pentru termenul când a avut loc judecata va putea fi invocat pe calea

contestației în anulare, dacă termenul de recurs curge de la comunicare, iar

comunicarea hotărârii a fost valabil îndeplinită și partea a invocat

neregularitatea procedurale prin cererea de recurs, introdusă în termen, dar

recursul a fost respins fără a fi cercetat motivul de casare, cerință de

admisibilitate ce în speță nu este îndeplinită.

S-a constatat că intervenienta,

autoarea contestatorilor, a decedat la data de 12 august 2006, anterior

pronunțării Deciziei civile nr. 205 din 30 noiembrie 2006 dată de instanța de

apel. Aceasta avea domiciliul procedural ales la apărătorul care o reprezenta

în cauză, unde a fost și comunicată decizia instanței cfe apel. Hotărârea a

fost atacată cu recurs de către reclamant, admis de către instanța de recurs,

motiv pentru care instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile

imperativ prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

S-a apreciat totodată că pentru

contestatori există posibilitatea - de care au și uzat - de a formula

contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs. în

termen legal, împotriva acestei decizii, intervenienții au promovat recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.(în dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții susuțin că nu au promovat recurs împotriva

deciziei atacate cu contestație în anulare, întrucât nu au avut cunoștință

despre existența dosarului pe rol, deoarece autoarea lor a decedat cu mult

înainte de data pronunțării hotărârii atacate, anume la 12 august 2006, în

timp'ce decizia instanței de apel a fost pronunțată la 30 noiembrie 2006.

În aceste condiții, astfel cum au

susținut prin motivele contestației în anulare, judecata apelului a avut loc

fără legala citare a intervenientei prin moștenitorii săi.

Recurenții susțin că în mod nelegal

s-a apreciat că împotrivă unei decizii date în apel, este inadmisibilă

formularea unei cotestații în anulare de drept comun, întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în situația în care

pentru recurenți motivele de contestației în anulare subzistă și în ce privește

soluția instanței de recurs; se arată de către recurenți că au formulat contestație

în anulare și împotriva deciziei instanței de recurs, cauză înregistrată în2009

cu termen de judecată la data de 30 iunie 2009); pe de altă parte, hotărârea

instanței de apel a devenit irevocabilă, poate să fie parte în judecată, orice

persoană care are folosința drepturilor civile.

Capacitatea procesuală de folosință,

constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan

procesual, reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile și

presupune ca partea din proces să fie în viață pe tot parcursul acestuia, adică

atât la data sesizării instanței, cât și în momentul finalizării. Conform art.

7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință începe de la

nașterea persoanei și încetează la moartea acesteia.

Or, în cazul în care una dintre părți

era decedată la momentul închiderii dezbaterilor, hotărârile pronunțate de

prima instanță și instanța de apel, precum și toate actele de procedură

săvârșite de instanțe ulterior decesului părții și în legătură cu aceasta, sunt

lovite de nulitate, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenții susțin că

la judecarea cauzei în apel la termenele din data de 11 octombrie 2006 și 16

noiembrie 2006, instanța a avut cunoștință despre decesul autoarei lor, însă nu

a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor și nu a observat lipsa de

procedură cu aceasta.

Din înscrisurile cauzei, nu rezultă

faptul că apărătorul autoarei lor era mandatat de aceasta prin împuternicire

avocațială pentru a o reprezenta și în fața instanței de apel și recurs

(împuternicirea fiind emisă doar pentru dosarul de fond) și nici nu există

dovada că și-ar fi ales domiciliul la cabinetul acestuia.

Totodată se impune a se observa că în

fața instanței de fond s-au formulat mai multe cereri de intervenție,

intervenienții având reprezentant legal diferit, iar nu în persoana aceluiași

avocat, astfel că, procedura de citare trebuie verificată, ținând cont de mandatul

și împuternicirea fiecăruia.

Recurenții formulează critici și pe

fondul cauzei, care nu ar putea fi analizate în prezentul recurs, date fiind

limitele judecății unei contestații în anulare.

Recursul formulat este nefondat.

Analizând condițiile exercitării

acestei căi extraordinare de atac de retractare, Înalta Curte constată că în

mod legal Curtea de Apel a constatat că cerințele premisă ale art. 317 alin. (1)

C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în speță.

Prima dintre ele privește caracterul

irevocabil al hotărârii supuse contestației în anulare, însușire ce nu se

verifică în privința unei decizii date în apel, întrucât conform art. 377 alin.

(2) pct. 3 C. proc. civ., sigurele decizii pronunțate în apel care ar putea fi

atacate cu contestație în anulare, sunt cele nerecurate.

Or, în cauză, împotriva Deciziei civile

nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, reclamantul V.I.

a promovat recurs care a fost admis prin Decizia civilă nr. 1385 din 29

februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, iar decizia recurată a fost modificată în parte, în sensul

obligării pârâtului, Primarul comunei Lăzarea, să restituie reclamantului cota

de 2/24 din imobilul înscris în C.F. Lăzarea, au fost înlăturate dispozițiile

privind măsurile reparatorii prin echivalent pentru această cotă parte din

imobil; s-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate și s-a dispus

obligarea intimatului pârât la 1.300 lei cheltuieli de judecată către recurentul

reclamant.

Drept urmare, decizia instanței de

recurs era cea susceptibilă de atacare cu contestație în anulare, din punct de

vedere al cerinței caracterului irevocabil al deciziei ce poate forma obiectul

căii extraordinare de atac (art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.), însă,

numai dacă viciul de procedură reclamat pe calea contestației promovate în baza

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a produs cu prilejul judecării

recursului.

Nici cea de-a doua condiție de

admisibilitate nu este îndeplinită în cauză, anume, că motivul invocat prin

contestația în anulare, să nu fi putut fi valorificat pe calea apelului său

recursului.

De vreme ce recurenții prezentei

pricini invocă o neregularitate de citare la momentul judecării apelului,

soluționat prin Decizia civilă nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006, rezultă că se

susține încălcarea formelor de procedură de instanța de apel, ceea ce

reprezintă, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., un motiv de nulitate

relativă, apt de valorificare de partea astfel prejudiciată, prin promovarea

recursului împotriva deciziei instanței de apel, întemeiat pe motivul prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu pe calea unei contestații în anulare

împotriva deciziei instanței de recurs, cum greșit a identificat curtea de apel

calea procedurală pentru care contestatorii ar fi trebuit să opteze.

Conform art. 317 alin. (2) C. proc.

civ. contestația în anulare este admisibilă și în cazul în care aceste motive

(identice cu cele pentru care se poate promova contestație în anuare - art. 317

alin. (1) pct. 1 și 2) au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța de

recurs le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau recursul a

fost respins fără a fi judecat în fond, ceea ce din nou, nu este cazul în

speță.

În consecință, nefiind susținut niciun

motiv rezonabil sau plauzibil pentru care recurenții nu au promovat recurs

împotriva Deciziei nr. 205/ A din 30 noiembrie 2006, Înalta Curte constată că

în mod legal s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, astfel că

recursul va fi respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

Se va face aplicarea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul

reclamant în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

contestatorii B.C.M.I., B.G.H., B.E.D., B.C.H. și B.A.J. împotriva Deciziei nr.

55/ A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă recurenții contestatori la

1.150 lei cheltuieli de judecată către intimatul V.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 martie 2010.