ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3204/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 213 din data de 25 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 2601/40/2010, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. și la art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului U.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și s-a aplicat acestuia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 600 RON.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. și la art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului N.O.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și s-a aplicat acestuia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 200 RON.

S-au respins pretențiile civile formulate în cauză, inclusiv în ce privește solicitarea de obligare a inculpaților la plata accesoriilor fiscale.

A fost obligat fiecare dintre inculpați să plătească statului câte 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 595/P/2010 din 20 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, inculpații U.D. și N.O.V. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a reținut că, la data de 18 aprilie 2006, inculpații U.D. și N.O.V., în calitate de administrator, respectiv director de producție, au comercializat fără emiterea documentelor fiscale prevăzute de lege și fără înregistrarea operațiunii comerciale în actele contabile, din antrepozitul fiscal SC Q. SRL Răchiți, jud. Botoșani, cantitatea de 9.680 litri alcool etilic rafinat 96° către SC P.D. SRL București, ce are ca administrator pe numitul B.Ș., transportul fiind efectuat de numitul P.F.C. cu autoutilitara marca M., comercializarea fiind posibilă ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către numitul A.C., supraveghetor fiscal desemnat, consilier superior în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene Botoșani.

Prin Sentința penală nr. 700 din 21 martie 2011 a Judecătoriei Botoșani s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaților, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. rap. la art. 10 din Legea nr. 245/2005.

S-a reținut că inculpații au recunoscut săvârșirea faptei și că au acoperit prin plată prejudiciul produs.

Prin Decizia penală nr. 1096 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani și D.G.F.P. Botoșani și a casat în totalitate sentința penală criticată, trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoriei Botoșani.

S-a motivat că prima instanță nu a analizat cererea părții civile de obligare a inculpaților la plata accesoriilor fiscale prevăzute de lege (dobânzi și penalități conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003).

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 16170/193/2010* din 23 decembrie 2011, care, prin Sentința penală nr. 605 din 19 martie 2012 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și în temeiul art. 27 lit. e

1

) C. proc. pen. rap. la art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor s-au adus modificări art. 27 lit. e

1

) C. proc. pen., stabilindu-se că tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile de spălare a banilor și infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (3) din aceeași lege "în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile".

Cum inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 245/2005, cauza fiind înregistrată după casare cu trimitere spre rejudecare, prima instanță a apreciat că Tribunalului Botoșani îi revine competența de soluționare potrivit textelor de lege menționate anterior.

Astfel, învestit cu soluționarea cauzei, tribunalul, analizând probele administrate în cauză (inclusiv declarațiile de recunoaștere ale inculpaților) și considerentele deciziei instanței de recurs, a reținut următoarele:

La data de 18 aprilie 2006, ofițerii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au fost sesizați telefonic de către lucrători din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, cu privire la faptul că, în urma unor verificări în trafic, a fost identificată autoutilitara M., condusă de către numitul P.D.F., care are o cantitate de alcool etilic alimentar fără a deține documente de proveniență. În urma cercetării efectuate, a rezultat că, la data arătată, P.F.C., conducător auto la SC S.T. SRL București, proprietar al autoutilitarei, a încărcat din incinta SC Q. SRL Răchiți Botoșani, cantitatea de 9.860 l alcool etilic într-un nr. de 44 recipiente de plastic cu cantitatea 220 l fiecare, comanda pentru efectuarea transportului fiind realizată de numitul B.Ș. din mun. București, administrator SC P.D. SRL București, care i-a achitat în acest scop suma de 2.500 RON.

Conducătorul auto P.F.C.,  nu poseda nici un fel de documente justificative pentru marfa transportată, declarând că în dimineața acelei zile, în jurul orei 07.30, s-a prezentat cu autoutilitara la sediul unei societăți cu sediul în comuna Răchiți, unde o persoană pe nume "O." i-a încărcat cei 9.680 l de alcool, urmând ca marfa să o transporte în municipiul București, la o persoană pe nume "F." persoană care anterior îi plătise 2.500 RON în schimbul efectuării cursei.

Numitul P.F.C. a condus organele de poliție la sediul SC Q. SRL Răchiți, județul Botoșani, indicând locul unde a preluat marfa respectivă, cu precizarea că recipientele din plastic au fost încărcate din municipiul București.

Potrivit primelor declarații date de P.F.C., acesta, după încărcarea recipientelor, a primit suma de 1.000 de RON, avans pentru efectuarea cursei și numărul de telefon al persoanei pe nume "O.", de la numitul B.Ș., urmând ca diferența de 1.500 RON să îi fie achitată la revenirea din cursă.

În timpul cercetărilor s-a stabilit că numărul de telefon apelat de P.F. (pentru a-l contacta pe numitul "O.") aparține SC E.C. SRL Botoșani, acesta fiind utilizat de numitul N.O.V., director de producție la SC Q. SRL Răchiți, județul Botoșani.

Cu prilejul verificării agendelor celor două telefoane mobile aparținând numitului P.F.C., a fost identificat și numărul de telefon aaa, stabilindu-se ulterior că acesta aparține SC P.D. SRL București, fiind utilizat de numitul B.Ș.

În cadrul cercetărilor efectuate, numitul P.F.C., cu prilejul prezentării pentru recunoaștere, l-a identificat dintr-un grup de persoane pe numitul N.O.V., arătând că aceasta este persoana care, în dimineața zilei de 18 aprilie 2006, a încărcat alcoolul de 96° în autoutilitară.

În urma sesizărilor formulate de organele de poliție, Garda Financiară, secția Botoșani a procedat la inventarierea stocurilor existente la SC Q. SRL Răchiți și la SC H. SRL Răchiți (unitate învecinată cu SC Q., având ca obiect de activitate producția și comercializarea alcoolului, administrator fiind A.D.), ocazie cu care la SC H. SRL Răchiți nu au fost identificate diferențe, iar la SC Q. SRL au fost înregistrate următoarele diferențe: + 45,7 litri alcool etilic 96°; -147,41 alcool brut 70°, nefiind aplicate sancțiuni. În acest context, administratorul societății a informat că, la data de 18 aprilie 2006, între orele 11.30 - 14.50, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice la secția de antrepozit fiscal a societății și că, la revenirea energiei electrice, s-a constatat blocarea contorului de la instalația de alcool tehnic.

În cursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea controlului fiscal la SC Q. SRL Răchiți, județul Botoșani, în scopul determinării prețului mediu de livrare pentru 1 litru de alcool etilic alimentar 96°, precum și corelării costurilor de producție, a aprovizionărilor de materii prime și a livrărilor de alcool, în vederea stabilirii împrejurării dacă există diferențe de natură să probeze activitatea de producție și comercializare ilicită de alcool, pentru perioada ianuarie 2006 - 18 aprilie 2008.

Potrivit procesului-verbal din 04 iulie 2006, întocmit de D.G.F.P.J. Botoșani, a rezultat că valorile consumurilor de apă, energie electrică, energie termică și materii prime s-au menținut în aceiași parametri în toată perioada supusă verificărilor, nefiind posibilă stabilirea unui randament, în absența documentației tehnice a instalației de procesare a alcoolului.

Din examinarea actelor de control încheiate de reprezentanții Ministerului de Finanțe (Garda Financiară, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală), prin reprezentanții teritoriali sau prin reprezentanții serviciilor centrale, a rezultat că la niciunul dintre controalele inopinate sau tematice efectuate nu au fost constatate diferențe semnificative, în plus sau în minus, privind stocurile de materii prime, de enzime sau de produse finite, precum și faptul că între produsele finite și consum există o corelație ce se situează în parametrii nominali.

În cursul cercetărilor, organele de poliție au efectuat verificări ale agendelor telefoanelor mobile marca "S.", respectiv marca "Z.", ambele identificate asupra numitului P.F.C., precum și corelații ale listingurilor convorbirilor telefonice efectuate către și de la cele două numere menționate anterior, rezultând că, în dimineața zilei de 18 aprilie 2006, au existat convorbiri telefonice cu postul telefonic aparținând numitului N.O. Din corelarea listingului convorbirilor telefonice nu au rezultat apeluri efectuate de cele două posturi telefonice deținute de numitul P.D. către postul telefonic utilizat de numitul U.D.

În ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că, prin adresa din 13 decembrie 2010, D.G.F.P.J. Botoșani, în calitate de mandatar al A.N.A.F., s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 170.200 RON și a accesoriilor calculate până la data achitării integrale a prejudiciului. În respectiva adresă s-a arătat că s-a efectuat calculul în baza procesului-verbal de control din 4 iulie 2006 privind inspecția fiscală efectuată de Activitatea de control fiscal din cadrul D.G.F.P.J. Botoșani. A reieșit, însă, din rechizitoriu că, ulterior acestui control, alcoolul indisponibilizat în cantitate de 9.680 l a fost valorificat, obținându-se suma de 27.104 RON, venit la bugetul de stat. Scăzând această sumă din cea menționată în constituirea de parte civilă, a reieșit că prejudiciul cauzat este în sumă de 143.096 RON, la care ar urma să se adauge până la data plății accesoriile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Din înscrisurile depuse la dosar (extras de cont și ordine de plată) a rezultat că suma mai sus arătată a fost achitată în cursul anilor 2010 și 2011.

Conform îndrumărilor cuprinse în decizia instanței de recurs, tribunalul a procedat la lămurirea situației accesoriilor fiscale.

Astfel, s-a constatat că, din certificatul de atestare fiscală din data de 5 iunie 2012, reiese că SC Q. SRL Răchiți înregistra la data respectivă obligații de plată în sumă de 6.426 RON. Dintr-un alt certificat de atestare fiscală, emis la data de 11 iunie 2012, s-a constatat că societatea nu figurează cu obligații de plată, nici principale, nici accesorii. Având în vedere evidenta contradicție dintre aceste date și cele care au stat la baza soluției pronunțate în recurs, tribunalul a solicitat precizări părții civile.

Din precizările depuse la dosar de D.G.F.P.J. Botoșani la data de 18 iunie 2012 a rezultat, pe de o parte, că la data de 4 iulie 2006 a fost stabilită baza de calcul din care au derivat obligațiile fiscale principale și cele accesorii calculate de la data nașterii bazei de impozitare (25 mai 2006) și până la data încheierii procesului-verbal de control (4 iulie 2006), în sumă de 163.854 RON și respectiv 6.346 RON, sume care au fost achitate de partea responsabilă civilmente în cursul procesului penal. Pe de altă parte, a rezultat că la data de 1 aprilie 2011 s-a emis Decizia nr. 1042011, prin care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 228.913 RON, de la data de 4 iulie 2006 (dată până la care accesoriile au fost calculate de organul de control) până la data de 15 noiembrie 2010 (data la care s-a efectuat plata integrală a prejudiciului cu titlu cu titlu de obligații fiscale principale și respectiv accesorii). Această decizie a fost contestată de SC Q. și desființată în totalitate prin Decizia nr. 75 din 27 septembrie 2011 a Serviciului Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P.J. Botoșani. Drept urmare, suma calculată cu titlu de accesorii a fost scăzută din evidențe și nu s-a putut proceda la emiterea unei alte decizii de calcul accesorii întrucât nu există un titlu de creanță, motivat de faptul că sumele datorate cu titlu de obligație principală erau achitate la data emiterii deciziei de calcul accesorii.

Legat de aceste aspecte, tribunalul a constatat, în primul rând, că un calcul al accesoriilor nu se poate realiza decât în baza dispozițiilor din Codul de procedură fiscală și cu respectarea acestora. În al doilea rând, s-a reținut că aceleași dispoziții de procedură fiscală nu pot sta la baza unor soluții diametral opuse privind modul de calcul și stabilirea unor obligații de natură fiscală, situație care ar duce la încălcarea flagrantă a principiului securității raporturilor juridice, inclusiv prin calcularea în continuare a accesoriilor și după data desființării deciziei de impunere. Faptul că respectivele accesorii derivă din săvârșirea unei fapte penale nu a prezentat relevanță, de vreme ce, potrivit art. 14 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "veniturile, alte beneficii și valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale, indiferent dacă sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale."

Susținerea potrivit căreia la baza obligării la plata acestor accesorii ar putea sta hotărârea instanței penale nu a putut fi primită, având în vedere că, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 214 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, rezultă că hotărârea instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă doar în cursul soluționării contestației întemeiate pe dispozițiile art. 205 și urm. din aceeași ordonanță.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor a fost reparat în cursul judecății, împrejurare care atrage incidența cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, procedând în consecință.

Cum prejudiciul a fost reparat, pretențiile civile formulate în cauză au fost respinse, inclusiv în ce privește solicitarea de obligare a inculpaților la plata accesoriilor fiscale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul greșitei încetări a procesului penal, ca urmare a aprecierii că prejudiciul cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală este integral acoperit până la primul termen de judecată. În subsidiar, s-a susținut că este vorba de o nelegală respingere a acțiunii civile, prin neacordarea accesoriilor fiscale.

Cu privire la sancțiunile administrative aplicate inculpaților, s-a apreciat că acestea sunt nejustificat de blânde.

Prin Decizia penală nr. 41 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva Sentinței penale nr. 213 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 2601/40/2012.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

În temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului U.D.,sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON (în loc de 600 RON).

În temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului N.O.V., sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON (în loc de 200 RON).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare deciziei.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul N.O.V., se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art. 371, 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acesta este întemeiat.

S-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, s-a avut în vedere că, din adresa din data de 15 iunie 2012 a D.G.F.P.J. Botoșani, rezultă că la data de 4 iulie 2006 a fost stabilită baza de calcul din care au derivat obligațiile fiscale principale și cele accesorii calculate de la data nașterii bazei de impozitare (25 mai 2006) și până la data încheierii procesului-verbal de control (4 iulie 2006), în sumă de 163.854 RON și, respectiv, 6.346 RON, sume ce au fost achitate de partea responsabilă civilmente în cursul procesului penal.

Contrar susținerilor parchetului, instanța de apel a reținut că, în speță, a fost achitat prejudiciul cauzat statului.

Cu referire la noțiunea de prejudiciu în înțelesul legii penale, s-a reținut că prejudiciul cauzat printr-o infracțiune nu include, în sensul care interesează latura penală, penalitățile, dobânzile sau alte sume ce rezultă din acesta, de altfel, în raport de prejudiciul cauzat, fiind încadrată juridic o faptă penală, fără a fi avute în vedere la stabilirea încadrării juridice eventualele alte pretenții ce rezultă din fapta penală, respectiv dobânzi, penalități, majorări de întârziere etc.

Așadar, s-a constatat că prima instanță a avut în vedere prejudiciul efectiv cauzat și nu penalitățile ce ar decurge din acesta întrucât încadrarea juridică se face în raport de momentul epuizării infracțiunii care, în cazul infracțiunilor de rezultat, este momentul efectuării ultimului act material ce intră în conținutul acțiunii/inacțiunii incriminate.

Prin urmare, s-a reținut că, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, ceea ce interesează încadrarea juridică și sancționarea faptei este prejudiciul cauzat prin fapta penală la momentul epuizării acesteia, independent de penalitățile și dobânzile ce decurg din acesta, în funcție de prejudiciul cauzat și achitat stabilindu-se sancțiunea care se poate aplica făptuitorului.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că prejudiciul cauzat statului prin fapta inculpaților a fost integral acoperit, sens în care în mod corect a aplicat prima instanță acestora, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, sancțiunea amenzii administrative.

În ce privește solicitarea de obligare a inculpaților la plata accesoriilor fiscale, s-a reținut că pretențiile civile formulate în cauză în acest sens nu pot fi acordate.

Astfel, a fost avut în vedere că, la data de 1 aprilie 2011, s-a emis Decizia nr. 1042011, prin care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 228.913 RON, de la data de 4 iulie 2006 (dată până la care accesoriile au fost calculate de organul de control), până la data de 15 noiembrie 2010 (data la care s-a efectuat plata integrală a prejudiciului cu titlu de obligații fiscale principale și respectiv accesorii). Decizia mai sus-menționată a fost contestată de SC Q. și desființată în totalitate prin Decizia nr. 75 din 27 septembrie 2011 a Serviciului Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P.J. Botoșani. A.F.P.M. Botoșani a procedat la punerea în executare a acestei decizii, scăzând din evidență suma de 228.913 RON cu titlu de accesorii din sarcina societății.

S-a reținut în acest sens că, potrivit art. 210 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Astfel, s-a reținut că A.F.P.M. Botoșani este în imposibilitatea emiterii unei alte decizii de calcul accesorii după data desființării Deciziei de impunere nr. 1042011, iar accesoriile solicitate nu pot fi acordate.

Totodată, a fost avut în vedere că faptul că acestea derivă din săvârșirea unei fapte penale nu prezintă relevanță, date fiind dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora veniturile, alte beneficii și valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale, indiferent dacă sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 214 alin. (4) din același act normativ care stipulează că hotărârea instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă doar în cursul soluționării contestației întemeiate pe dispozițiile art. 205 și urm. din aceeași ordonanță.

Cât privește sancțiunea administrativă, s-a constatat că, la individualizarea judiciară a acesteia, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că inculpații au achitat prejudiciul cauzat în integralitate, iar pe de altă parte, prejudiciul accesoriu achitat, precum și gradul acestora de implicare în activitatea infracțională.

Având în vedere cuantumul prejudiciului, data achitării acestuia, curtea de apel a apreciat că se impune majorarea sancțiunilor administrative aplicate inculpaților, în sensul stabilirii unei amenzi, pentru fiecare dintre aceștia, în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, au fost criticate hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei încetări a procesului penal față de inculpați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 16 C. proc. pen.

Cu prilejul concluziilor orale formulate în fața instanței de recurs, reprezentantul parchetului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., cu privire la greșita aplicare a legii, în sensul că nu erau îndeplinite dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece prejudiciul nu a fost acoperit de inculpați, ci de societatea care era administrată de aceștia, care avea calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, iar pe de altă parte, prejudiciul nu a fost acoperit integral până la primul termen de judecată întrucât accesoriile datorate nu au fost plătite. S-a susținut că noțiunea de acoperire integrală a prejudiciului include nu doar paguba efectivă, constând în obligații fiscale, ci și în majorările de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală de la data când obligația fiscală a devenit scadentă și până la data achitării efective.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării de probe.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat că a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 26 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat oral de reprezentantul parchetului, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și 2 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și-a motivat în scris recursul în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 16 C. proc. pen., dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

din același cod fiind invocate numai oral în ziua judecății, cu privire la acestea din urmă încălcându-se, astfel, obligația instituită de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor invocate în calea de atac a recursului prin prisma cazului de casare anterior menționat, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., analiza criticilor parchetului urmând a se realiza prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 16 C. proc. pen., cu privire la care au fost respectate condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În acest sens, se constată, însă, că sunt neîntemeiate criticile formulate, în condițiile în care, în prezenta cauză, în mod corect s-a reținut incidența cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, față de împrejurarea că prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea infracțiunilor a fost reparat în cursul judecății, soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaților N.O.V. și U.D. fiind temeinică și legală.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, reține că în cadrul prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni nu sunt incluse și penalitățile, dobânzile sau alte sume ce rezultă din acesta, context în care în mod corect în cauză a fost avut în vedere prejudiciul efectiv cauzat și nu penalitățile ce ar decurge din acesta, încadrarea juridică a faptei fiind, la rândul său, stabilită în raport de momentul epuizării infracțiunii care, în cazul infracțiunilor de rezultat, este momentul efectuării ultimului act material ce intră în conținutul acțiunii/inacțiunii incriminate.

Astfel, cum în speță este vorba despre infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul cauzat prin fapta penală este raportat la momentul epuizării acesteia, independent de penalitățile și dobânzile ce decurg din acesta și cum acest prejudiciu cauzat statului prin fapta inculpaților a fost integral acoperit, în mod corect inculpaților le-a fost aplicată sancțiunea amenzii administrative.

Pe de altă parte, cu referire la critica legată de împrejurarea că prejudiciul nu ar fi fost acoperit integral până la primul termen de judecată întrucât accesoriile datorate nu au fost plătite, se reține că Decizia nr. 1042011 din data de 1 aprilie 2011, prin care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 228.913 RON, de la data de 4 iulie 2006 (dată până la care accesoriile au fost calculate de organul de control), până la data de 15 noiembrie 2010 (data la care s-a efectuat plata integrală a prejudiciului cu titlu de obligații fiscale principale și respectiv accesorii) a fost desființată în totalitate prin Decizia nr. 75 din 27 septembrie 2011 a Serviciului Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P.J. Botoșani, A.F.P.M. Botoșani procedând la punerea în executare a acestei decizii - fiind scăzută din evidență suma de 228.913 RON cu titlu de accesorii din sarcina societății - și aflându-se în imposibilitate de a emite o altă decizie de calcul accesorii după data desființării Deciziei de impunere nr. 1042011, fiind avute în vedere în acest sens și dispozițiile art. 210 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care prevăd că decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, context în care în mod corect s-a stabilit în cauză că accesoriile solicitate nu pot fi acordate.

Pentru considerente anterior expuse și având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Deciziei penale nr. 41 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații N.O.V. și U.D.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN