ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2050/2013

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 431 din data de 01 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6369/117/2012 al Tribunalului Cluj, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pus în mișcare prin rechizitoriul nr. 1365/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, împotriva inculpatului C.C., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. și ped.

de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., prin împăcarea părților. În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 132 C. pen., s-a constatat stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă R.G. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1365/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, a fost trimis în judecată inculpatul C.C., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen. În fapt, s-a reținut în esență că, în data de 29 aprilie 2010, în jurul orelor 20,00, inculpatul C.C. i-a aplicat părții vătămate R.G. mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului și în zona picioarelor, producându-i leziuni corporale vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Prin sentința penală nr. 76 din 14 februarie 2012 a Judecătoriei Turda, inculpatul C.C. a fost condamnat la pedeapsa de 300 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. e) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva soluției de mai sus a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, ce a fost admis prin decizia penală 184/ R din 16 mai 2012 a Tribunalului Cluj, dispunându-se în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea mai sus amintită în cea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu consecința casării în întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Cluj.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că potrivit declarației inculpatului (f. 9), părțile sunt vecine, iar în data de 29 aprilie 2010, partea vătămată R.G. a fost cu turma de oi la pășunat pe raza satului Soporul de Câmpie, jud. Cluj; spre seară, în jurul orelor 20,00, în timp ce se întorcea cu turma de oi către casă, când a ajuns în dreptul casei inculpatului, acesta din urmă a ieșit în drum și i-a cerut socoteală pentru același motiv pentru care părțile erau în conflict de mai mult timp, respectiv partea vătămată își ducea oile la pășunat pe terenurile inculpatului. Partea vătămată l-a lovit cu o bâtă pe care o ținea în mână, peste față, motiv pentru care, inculpatul i-a smuls-o, aplicându-i cu aceasta o singură lovitură peste picior; apoi a împins-o pe partea vătămată, care a căzut la pământ.

Audiată în cauză (f. 10), partea vătămată a arătat că, inculpatul nu a declarat adevărul cu privire la altercația lor în sensul că, sus-numitul a venit în calea lui, după ce a somat-o să se oprească și când a ajuns în fața ei, i-a aplicat o lovitură în cap cu o bâtă pe care o ținea în mână, fără a-i adresa vreun cuvânt în prealabil; în urma loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, pierzându-și cunoștința. După un timp și-a revenit, s-a ridicat în picioare și a plecat acasă, observând totodată că, a fost lovită și peste picioare. Partea vătămată a precizat că, s-a împăcat cu inculpatul care a și despăgubit-o cu suma de 3.000 lei, așa încât, nu mai are nici un fel de pretenții (f. II verso).

La incidentul părților nu au fost martori oculari, dar ajunsă acasă, partea vătămată a fost văzută inițial de nora sa, iar ulterior de fiul său, în speță, martorii R.E.L. și R.O. Sus-numiții au declarat că, partea vătămată prezenta urme de sânge în zona capului, zona frontală și că nu cunosc dacă între părți a avut loc sau nu vreo discuție, aflând de la partea vătămată că inculpatul a lovit-o cu o bâtă. Martora R.E.L. a fost cea care a sunat la 112, la fața locului sosind ajutorul Șefului de Post al Poliției Frata, jud. Cluj, martorul H.V. și salvarea. Partea vătămată a fost pansată de cadrele medicale de pe salvare, fiind ulterior adusă de către un alt fiu, numitul R.G., la spital, la Cluj.

Martorul R.O. a menționat faptul că, în trecut au avut divergențe cu inculpatul legate de un teren, care s-au rezolvat, în prezent, fiind în relații bune cu acesta, motiv pentru care, părțile s-au și împăcat; mai mult, la solicitarea sus-numiților, inculpatul le-a acordat ajutor, salvându-le o vacă, conform celor declarate de martora R.E.L. Atât martorul R.O., cât și martorul H.V. (f. 20) au precizat că agresiunea inculpatului s-a datorat faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice; inclusiv partea vătămată i-a spus martorului H. că inculpatul era băut și pe fondul acestei stări i-a sărit în față și a lovit-o. Martorul M.I. a auzit părțile certându-se în drum, inculpatul spunând părții vătămate că o să-i arate el, dar nu le-a văzut și nu cunoaște dacă inculpatul a lovit-o pe partea vătămată; ulterior, la cea.

o oră după cearta părților, s-a întâlnit cu partea vătămată care era plină de sânge în zona frunții, dar nu a întrebat-o ce i s-a întâmplat (f. 33). Instanța a arătat că, la termenul din data de 01 noiembrie 2012, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., în condițiile în care, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală, a fost o vătămare adusă părții vătămate, însă nu s-a pus în primejdie viața. Instanța, în baza art. 334 C. proc. pen., a considerat c se impune admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. și ped.

de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât din declarația inculpatului ce se coroborează cu cea a părții vătămate reiese faptul că sus-numitul i-a aplicat acesteia din urmă, o singură lovitură cu bâta în zona frontală a capului, dovadă fiind și producerea unui traumatism cranio-cerebral mediu, contuzie dilacerare frontală bilaterală, potrivit celor reținute în certificatul medico-legal întocmit în cauză de către I.M.L. Cluj, iar leziunile suferite, nu au pus în primejdie viața victimei. În concluzie, instanța a considerat că inculpatul nu a avut intenția, nici măcar indirectă de a încerca suprimarea vieții părții vătămate.

Totodată, a reținut instanța, din declarațiile martorilor R.O. și H.V. reiese că agresiunea inculpatului s-a datorat faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, concluzie la care a ajuns și partea vătămată însăși; apreciind instanța că, per a contrario, nu ar fi reacționat de maniera mai sus arătată și în condițiile în care, este perceput în comunitate ca un om foarte corect, ce nu a avut anterior probleme cu alte persoane, incidentul cu partea vătămată fiind primul de acest gen. Nu în ultimul rând, a mai reținut instanța inculpatul este cunoscut ca o persoană ce nu consumă alcool.

Faptul că atitudinea agresivă a inculpatului a reprezentat un accident în viața acestuia, a considerat instanța că îl constituie și comportamentul pe care 1-a avut ulterior comiterii faptei respectiv, precum și împrejurarea că s-a împăcat cu partea vătămată și a despăgubit-o din punct de vedere material; toate diferendele avute în trecut cu partea vătămată sau familia acesteia au fost rezolvate, în prezent fiind în cele mai bune relații, ajutându-se reciproc. Având în vedere faptul că părțile s-au împăcat, aspect învederat și în fața instanței de recurs, în cadrul primului ciclu procesual (f. 22-23), iar potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (3) C. pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală, instanța, în baza art. II pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a arătat că va înceta procesul penal. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală si a solicitat desființarea acesteia si pronunțarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. si soluționarea corespunzătoare a laturii civile cu referire la prejudiciul cauzat Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca, secția neurologie II prin spitalizarea victimei. Prin decizia penală nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 431 din 1 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj.

Pentru a hotăra astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt conform cu realitatea, sprijinită pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate în cursul urmăririi penale si readministrate direct si nemijlocit în cursul judecății. De asemenea, s-a constatat că instanța de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidența (infracțiunea de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen.). Însușindu-și toate argumentele de fapt și de drept ale primei instanțe, Curtea a constatat că în cauză probele dosarului relevă fără echivoc că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima. Astfel, s-a reținut că martorii au arătat că inculpatul nu este cunoscut ca o persoană agresivă si care consumă băuturi alcoolice si că acțiunea agresivă a inculpatului a fost singulară si, fără îndoială, potențată de faptul că se afla sub influenta băuturilor alcoolice.

În acest sens sunt atât declarațiile părții vătămate, cât si ale martorilor audiați, martori printre care se află rude apropiate ale victimei. S-a precizat că nu poate fi reținut faptul că inculpatul a acționat în condiții de clandestinitate, profitând de întuneric si luând victima prin surprindere. Rezultă din declarația martorului M.I. (f. 16 dos. u.p., f. 33 fond) că personal a auzit când inculpatul se certa cu victima, evenimentul petrecându-se în jurul orelor 19,00-20,00, când „se îngâna ziua cu noaptea”. La rândul său, martorul H.V., polițist în comună de peste 20 de ani, a declarat că s-a prezentat la-locul incidentului la ora 20,00, iar altercația s-a consumat la ora 19,30 (f. 20 dos.

u.p.) Apoi, s-a remarcat că cearta celor doi nu i-a stârnit interesul martorului M.I. si nici nu l-a alarmat atâta timp cât nu i-a acordat importantă, deoarece, potrivit propriei declarații, si-a continuat activitățile în gospodărie, concluzia fiind că disputa verbală nu a fost una semnificativă. Martorul a arătat că abia mai târziu a văzut partea vătămată prezentând urme de sânge la nivelul capului, dar nici acest fapt nu i-a stârnit interes pentru că nu l-a întrebat ce i s-a întâmplat existând astfel presupunerea că situația victimei nu era de natură să provoace temeri cu privire la starea sa fizică. Curtea a mai constatat că s-a probat cert că inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei în zona capului, în acest sens fiind declarația victimei (f. 4, 5 dos.

u.p.) care arată că „după ce mi-a aplicat acea lovitură... ” , cu referire la lovitura de la nivelul capului, dar si faptul că medico-legal s-a constatat o singură urmă de leziune în această zonă. Apoi, nu s-a reținut că loviturile aplicate au avut potențial tanatogenerator si, deci, au fost de intensitate ridicată, chiar dacă s-a folosit o bâtă si a fost vizată zona capului, avându-se în vedere că potrivit actelor medicale existente la dosar la nivelul capului traumatismul a fost unul mediu, iar la nivelul picioarelor s-au constat simple echimoze, concluzia fiind că nu au pus în primejdie viața victimei. S-a considerat relevant că după consumarea incidentului victima s-a deplasat singură la domiciliu, a discutat cu martorul M. si apoi cu ceilalți martori din cauză, nefiind afectată în vreun fel de agresiunea suferită.

Chiar daca ambulanta a sosit abia după 3 ore (astfel cum a declarat martorul H.), starea victimei nu a suferit modificări, în sensul agravării. A arătat instanța că martorul H. a rămas în prezenta victimei aproximativ 4 ore, până la plecarea ambulantei si a afirmat că în opinia sa deplasarea victimei la spital nu s-ar fi impus. Curtea a mai arătat că nu poate fi neglijat nici faptul că părțile s-au împăcat si inculpatul a despăgubit victima pentru prejudiciul produs si, în pofida situației anterioare tensionate dintre aceștia si a evenimentului care face obiectul cauzei, relațiile dintre cei doi si membri familiilor lor au evoluat favorabil în sensul depășirii tuturor diferendelor si întreținerii unor raporturi de bună vecinătate si ajutor reciproc.

Ca atare, s-a apreciat că ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul confirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit uciderea victimei și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, iar concluzia care se impune este aceea că prima instanță a reținut judicios că, sub aspectul poziției sale subiective, inculpatul a acționat doar cu intenția de a produce vătămări victimei. Sub acest aspect, hotărârea instanței de fond a fost apreciată ca fiind legala si temeinica, în cuprinsul hotărârii evidențiindu-se argumente pertinente referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen. Referitor la latura civilă, Curtea a observat că instanța de fond a citat în cauză unitatea spitalicească care, în măsura în care avea interes, putea să se constituie parte civilă.

Nu se poate aprecia că instanța nu a manifestat rol activ având în vedere că acțiunea civilă este guvernată de principiul disponibilității. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj susținând, în esență, că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. în loc de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 C. pen., critică subscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. S-a arătat că pentru delimitarea celor două tipuri de infracțiuni trebuie avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată și urmările produse.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, care se încadrează cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., precum și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică. Înalta Curte constată, în baza probatoriului administrat, că atât tribunalul cât și curtea de apel au reținut ca situație de fapt că, în data de 29 aprilie 2010, în jurul orelor 20,00, inculpatul C.C. i-a aplicat părții vătămate R.G. lovituri cu o bâtă în zona capului și în zona picioarelor, producându-i leziuni corporale vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Încadrarea juridică dată faptei de care este acuzat inculpatul C.C. este în concordanță cu situația de fapt reținută, constituind infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. Așa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudență, esențială pentru încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de vătămare corporală sau tentativă la infracțiunea de omor, este stabilirea formei de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta. Astfel, dacă în cazul tentativei la omor se acționează cu intenția de a ucide, intenție ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat, în cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare.

Intenția cu care a acționat făptuitorul rezultă chiar din modul de săvârșire a faptei, din materialitatea acțiunii care evidențiază poziția psihică a acestuia, practica judiciară stabilind că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide. În prezenta cauză, leziunile corporale constatate prin raportul medico-legal din 1 iunie 2010 - traumatism cranio - cerebral mediu și contuzie dilacerare frontală bilaterală, împrejurarea că inculpatul a aplicat părții vătămate o singură lovitură cu intensitate redusă la nivelul capului, urmările faptei care nu-a pus în primejdie viața acesteia, confirmă că intimatul inculpat C.C.

nu a urmărit și nici-nu a acceptat posibilitatea - suprimării vieții victimei. Concluzia rezultă și din caracterizările făcute intimatului inculpat de martorii audiați care nu l-au prezentat ca o persoană violentă, martorul H.V., polițist în satul Soporu de Câmpie, județul Cluj, arătând că inculpatul este perceput în comunitate ca un om foarte corect, care nu a avut cu nimeni niciodată probleme, primul incident fiind cel cu partea vătămată. Instanța de recurs constată, așadar, că persoana intimatului inculpat, datele ce caracterizează fapta săvârșită, relațiile acestuia cu partea vătămată înainte de momentul comiterii faptei, precum și cele actuale dintre aceștia, nu creează convingerea că, prin lovirea părții vătămate, inculpatul C.C.

a avut intenția de a ucide. Independent de recunoașterea faptei de către inculpat, de principiu, instanța de recurs arată că atitudinea procesuală a inculpatului nu poate constitui criteriu pentru stabilirea formei de vinovăție, astfel cum se susține prin motivele de recurs scrise. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe intimatul inculpat C.C. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe intimatul inculpat C.C. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.