ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2050/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2050/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului de față,

în baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 431 din data de 01 noiembrie 2012, pronunțată în

Dosarul nr. 6369/117/2012

al Tribunalului Cluj, s-a admis cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată în

cauză.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la

art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pus în mișcare prin

rechizitoriul nr. 1365/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Turda, împotriva inculpatului C.C.,

pentru

comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin.

(1) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de

tentativă la

omor calificat prev. și ped.

de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., prin împăcarea

părților.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la

art. 132 C. pen., s-a constatat stinsă acțiunea civilă formulată de partea

civilă R.G.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1365/P/2010 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Turda, a fost

trimis

în judecată inculpatul C.C., pentru comiterea infracțiunii de

vătămare

corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut în esență că, în

data de 29 aprilie 2010, în jurul orelor

20,00,

inculpatul C.C. i-a aplicat părții vătămate R.G. mai multe lovituri cu o bâtă

în zona capului și în zona picioarelor, producându-i leziuni corporale

vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Prin sentința penală nr. 76 din 14

februarie 2012 a Judecătoriei Turda, inculpatul C.C. a fost condamnat la

pedeapsa de 300 lei amendă penală

pentru

comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin.

(1)

C. pen. cu aplic, art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. e) C. pen. și art.

320

1

C. proc. pen.

Împotriva

soluției de mai sus a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda,

ce a fost admis prin decizia penală 184/ R din 16 mai 2012 a Tribunalului Cluj,

dispunându-se în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea mai

sus amintită în cea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art.

174, 175 lit. i) C. pen., cu consecința casării în

întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța

competentă, respectiv Tribunalul Cluj.

Din actele și

lucrările dosarului, tribunalul a reținut că potrivit declarației

inculpatului (f. 9),

părțile sunt vecine, iar în data de 29 aprilie 2010, partea vătămată

R.G. a fost cu turma de oi la pășunat

pe raza satului Soporul de Câmpie, jud. Cluj; spre seară, în jurul orelor

20,00, în timp ce se întorcea cu

turma de oi

către casă, când a ajuns în dreptul casei inculpatului, acesta din urmă a ieșit

în drum și i-a cerut socoteală pentru același motiv pentru care părțile erau

în conflict de mai mult timp, respectiv partea

vătămată își ducea oile la pășunat

pe terenurile inculpatului. Partea

vătămată l-a lovit cu o bâtă pe care o ținea în mână, peste față, motiv pentru

care, inculpatul i-a smuls-o, aplicându-i cu aceasta o singură lovitură peste

picior; apoi a împins-o pe partea vătămată, care a căzut la pământ.

Audiată în cauză (f. 10), partea

vătămată a arătat că, inculpatul nu a declarat adevărul cu privire la

altercația lor în sensul că, sus-numitul a venit în

calea lui, după ce a somat-o să se oprească și când a ajuns în fața ei,

i-a aplicat o

lovitură în cap cu o bâtă

pe care o ținea în mână, fără a-i adresa vreun cuvânt în

prealabil; în

urma loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, pierzându-și

cunoștința. După un timp și-a revenit, s-a ridicat în picioare și a

plecat acasă, observând totodată că, a fost lovită

și peste picioare.

Partea vătămată a precizat că, s-a

împăcat cu inculpatul care a și

despăgubit-o

cu suma de 3.000 lei, așa încât, nu mai are nici un fel de pretenții

(f.

II verso).

La incidentul

părților nu au fost martori oculari, dar ajunsă acasă, partea

vătămată a fost

văzută inițial de nora sa, iar ulterior de fiul său, în speță, martorii

R.E.L. și R.O.

Sus-numiții au declarat că, partea

vătămată prezenta urme de sânge în zona capului, zona frontală și că nu cunosc

dacă între părți a avut loc sau nu vreo discuție, aflând de la partea vătămată

că inculpatul a lovit-o cu o bâtă.

Martora R.E.L. a fost cea care a sunat

la 112, la fața locului sosind ajutorul Șefului de Post al Poliției Frata, jud.

Cluj, martorul H.V. și salvarea.

Partea vătămată a fost pansată de

cadrele medicale de pe salvare, fiind

ulterior

adusă de către un alt fiu, numitul R.G., la spital, la Cluj.

Martorul R.O. a

menționat faptul că, în trecut au avut divergențe

cu inculpatul legate de un teren, care

s-au rezolvat, în prezent, fiind în relații

bune

cu acesta, motiv pentru care, părțile s-au și împăcat; mai mult, la solicitarea

sus-numiților, inculpatul le-a acordat ajutor, salvându-le o vacă,

conform celor declarate de martora R.E.L.

Atât martorul R.O.,

cât și martorul H.V. (f. 20) au precizat

că agresiunea inculpatului s-a datorat faptului că se

afla sub influența băuturilor

alcoolice;

inclusiv partea vătămată i-a spus martorului H. că inculpatul era băut și pe

fondul acestei stări i-a sărit în față și a lovit-o.

Martorul M.I. a auzit părțile

certându-se în drum, inculpatul spunând părții vătămate că o să-i arate el, dar

nu le-a văzut și nu cunoaște dacă inculpatul a lovit-o pe partea vătămată;

ulterior, la cea. o oră după cearta părților, s-a întâlnit cu partea vătămată

care era plină de sânge în zona frunții, dar nu a întrebat-o ce i s-a întâmplat

(f. 33).

Instanța a arătat că, la termenul din

data de 01 noiembrie 2012, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. și ped. de art. 20

rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală prev. și

ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., în condițiile în care, așa cum rezultă din

concluziile raportului de expertiză medico-legală, a fost o vătămare adusă

părții vătămate, însă nu s-a pus în primejdie viața.

Instanța, în

baza art. 334 C. proc. pen., a considerat c se impune admiterea cererii

de schimbare a încadrării juridice a

faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 20

rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală prev. și

ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât din declarația inculpatului ce se

coroborează cu cea a părții vătămate reiese faptul că sus-numitul i-a aplicat

acesteia din urmă, o singură lovitură cu bâta în zona frontală a capului,

dovadă fiind și producerea unui traumatism cranio-cerebral mediu, contuzie

dilacerare

frontală bilaterală, potrivit

celor reținute în certificatul medico-legal întocmit în

cauză de către I.M.L.

Cluj, iar leziunile suferite, nu au pus în primejdie viața victimei.

În concluzie, instanța a considerat că

inculpatul nu a avut intenția, nici

măcar

indirectă de a încerca suprimarea vieții părții vătămate. Totodată, a reținut

instanța,

din declarațiile martorilor R.O. și H.V. reiese că agresiunea inculpatului s-a

datorat faptului că se afla sub influența băuturilor

alcoolice, concluzie la care a ajuns și partea vătămată însăși;

apreciind instanța că, per a contrario, nu ar fi reacționat de maniera mai sus

arătată și în condițiile

în care,

este perceput în comunitate ca un om foarte corect, ce nu a avut anterior

probleme cu alte persoane, incidentul cu partea

vătămată fiind primul de acest

gen. Nu în ultimul rând, a mai reținut

instanța inculpatul este cunoscut ca o persoană ce nu consumă alcool.

Faptul că atitudinea agresivă a

inculpatului a reprezentat un accident în

viața

acestuia, a considerat instanța că îl constituie și comportamentul pe care 1-a

avut ulterior comiterii faptei respectiv, precum

și împrejurarea că s-a împăcat cu partea vătămată și a despăgubit-o din punct

de vedere material; toate diferendele

avute în trecut cu partea vătămată

sau familia acesteia au fost rezolvate, în prezent fiind în cele mai bune

relații, ajutându-se reciproc.

Având în vedere

faptul că părțile s-au împăcat, aspect învederat și în fața instanței de

recurs, în cadrul primului ciclu procesual (f. 22-23), iar potrivit

dispozițiilor art. 181 alin. (3) C. pen.,

împăcarea părților înlătură răspunderea penală, instanța, în baza art. II pct. 2

lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a arătat că va înceta procesul

penal.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj criticând

soluția instanței de fond ca fiind nelegală si a solicitat desființarea

acesteia si pronunțarea unei decizii

prin care să se dispună condamnarea

inculpatului

pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20

rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. si soluționarea corespunzătoare a

laturii

civile cu referire la prejudiciul cauzat Spitalului Clinic Județean de

Urgență Cluj Napoca, secția neurologie II prin

spitalizarea victimei.

Prin decizia penală nr. 18/ A din 29

ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de

Parchetul

de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 431 din 1

noiembrie

2012 a Tribunalului Cluj.

Pentru a hotăra astfel, instanța de

apel a reținut că instanța de fond a

reținut

o stare de fapt conform cu realitatea, sprijinită pe analiza si interpretarea

judicioasa

a probelor administrate în cursul urmăririi penale si readministrate direct si

nemijlocit în cursul judecății.

De asemenea, s-a constatat că instanța

de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de

incriminare incidența (infracțiunea de vătămare corporală prev. și ped. de art.

181 alin. (1) C. pen.).

Însușindu-și toate argumentele de fapt

și de drept ale primei instanțe,

Curtea a

constatat că în cauză probele dosarului relevă fără echivoc că inculpatul

nu

a acționat cu intenția de a ucide victima.

Astfel, s-a

reținut că martorii au arătat că inculpatul nu este cunoscut ca o

persoană agresivă si care consumă

băuturi alcoolice si că acțiunea agresivă a inculpatului a fost singulară si,

fără îndoială, potențată de faptul că se afla sub influenta băuturilor

alcoolice. În acest sens sunt atât declarațiile părții vătămate, cât si ale

martorilor audiați, martori printre care se află rude apropiate ale victimei.

S-a precizat că

nu poate fi reținut faptul că inculpatul a acționat în condiții

de clandestinitate, profitând de

întuneric si luând victima prin surprindere. Rezultă din declarația martorului M.I.

(f. 16 dos. u.p., f. 33 fond) că personal a auzit când inculpatul se certa cu

victima, evenimentul petrecându-se în jurul orelor 19,00-20,00, când „se îngâna

ziua cu noaptea”. La rândul său, martorul H.V., polițist în comună de peste 20

de ani, a declarat că s-a prezentat la-locul incidentului la ora 20,00, iar

altercația s-a consumat la ora 19,30 (f. 20 dos. u.p.)

Apoi, s-a remarcat că cearta celor doi

nu i-a stârnit interesul martorului M.I. si nici nu l-a alarmat atâta timp cât

nu i-a acordat importantă, deoarece, potrivit propriei declarații, si-a

continuat activitățile în gospodărie, concluzia fiind că disputa verbală nu a

fost una semnificativă. Martorul a arătat că abia mai târziu a văzut partea

vătămată prezentând urme de sânge la nivelul capului,

dar nici acest fapt nu i-a stârnit interes pentru că nu l-a întrebat ce

i s-a întâmplat

existând astfel presupunerea că situația victimei nu era

de natură să provoace temeri cu privire la starea sa fizică.

Curtea a mai constatat că s-a probat

cert că inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei în zona capului, în

acest sens fiind declarația victimei (f. 4, 5 dos. u.p.) care arată că „după ce

mi-a aplicat acea lovitură...

”

, cu referire la lovitura de la

nivelul capului, dar si faptul că medico-legal s-a constatat o singură urmă de

leziune în această zonă.

Apoi, nu s-a

reținut că loviturile aplicate au avut potențial tanatogenerator

si, deci, au fost de intensitate

ridicată, chiar dacă s-a folosit o bâtă si a fost

vizată zona capului, avându-se în vedere că potrivit actelor medicale

existente la dosar la nivelul capului traumatismul a fost unul mediu, iar la

nivelul picioarelor

s-au constat simple echimoze, concluzia fiind că nu

au pus în primejdie viața

victimei. S-a

considerat relevant că după consumarea incidentului victima s-a deplasat

singură la domiciliu, a discutat cu martorul M. si apoi cu ceilalți

martori din cauză, nefiind afectată în vreun fel

de agresiunea suferită. Chiar daca

ambulanta

a sosit abia după 3 ore (astfel cum a declarat martorul H.), starea

victimei nu a suferit modificări, în sensul

agravării. A arătat instanța că martorul

H. a rămas în prezenta victimei

aproximativ 4 ore, până la plecarea ambulantei si a afirmat că în opinia sa

deplasarea victimei la spital nu s-ar fi impus.

Curtea a mai arătat că nu poate fi

neglijat nici faptul că părțile s-au

împăcat

si inculpatul a despăgubit victima pentru prejudiciul produs si, în pofida

situației anterioare tensionate dintre aceștia si a evenimentului care face

obiectul

cauzei, relațiile dintre cei doi si membri familiilor lor au

evoluat favorabil în sensul depășirii tuturor diferendelor si întreținerii unor

raporturi de bună vecinătate si ajutor reciproc.

Ca atare, s-a apreciat că ansamblul

împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul confirmă apărarea

inculpatului că el nu a urmărit

uciderea

victimei și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, iar concluzia

care se impune este aceea că prima instanță a reținut judicios că, sub

aspectul

poziției sale subiective, inculpatul a acționat doar cu intenția de a produce

vătămări victimei.

Sub acest aspect, hotărârea instanței

de fond a fost apreciată ca fiind

legala si

temeinica, în cuprinsul hotărârii evidențiindu-se argumente pertinente

referitor

la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală

prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen.

Referitor la latura civilă, Curtea a

observat că instanța de fond a citat în cauză unitatea spitalicească care, în

măsura în care avea interes, putea să se

constituie

parte civilă. Nu se poate aprecia că instanța nu a manifestat rol activ

având în vedere că acțiunea civilă este guvernată

de principiul disponibilității.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj susținând, în esență, că faptei i s-a dat o greșită

încadrare juridică

în infracțiunea de

vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. în loc de tentativă la

infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175

C. pen., critică subscrisă cazului

de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. S-a arătat că pentru

delimitarea celor

două tipuri de infracțiuni trebuie avute în vedere

toate împrejurările în care a

fost

săvârșită fapta, cum sunt natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea și

efectele loviturilor, zona corpului vizată și

urmările produse.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivului de recurs invocat, care se încadrează cazului de casare prev.

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., precum și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârșite i s-a dat o

greșită încadrare juridică.

Înalta Curte constată, în baza

probatoriului administrat, că atât tribunalul cât și curtea de apel au reținut

ca situație de fapt că, în data de 29 aprilie 2010, în jurul orelor 20,00,

inculpatul C.C. i-a aplicat părții vătămate R.G. lovituri cu o bâtă în zona

capului și în zona picioarelor,

producându-i

leziuni corporale vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Încadrarea juridică dată faptei de

care este acuzat inculpatul C.C. este în concordanță cu situația de fapt

reținută, constituind infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

Așa cum în mod constant s-a statuat în

jurisprudență, esențială pentru

încadrarea

juridică a faptei în infracțiunea de vătămare corporală sau tentativă la

infracțiunea

de omor, este stabilirea formei de vinovăție cu care s-a săvârșit fapta.

Astfel, dacă în cazul tentativei la omor se acționează cu intenția de a ucide,

intenție ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea

victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat, în cazul

infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală

de vătămare. Intenția cu care a acționat făptuitorul rezultă chiar din modul de

săvârșire a faptei, din materialitatea acțiunii care evidențiază poziția

psihică a acestuia, practica judiciară stabilind

că folosirea unor instrumente apte

să conducă la deces, aplicarea de

lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic

intenția de a ucide.

În prezenta cauză, leziunile corporale

constatate prin raportul medico-legal din 1 iunie 2010 - traumatism cranio -

cerebral mediu și

contuzie dilacerare

frontală bilaterală, împrejurarea că inculpatul a aplicat părții

vătămate

o singură lovitură cu intensitate redusă la nivelul capului, urmările faptei

care nu-a pus în primejdie viața acesteia, confirmă că intimatul inculpat C.C.

nu a urmărit și nici-nu a acceptat posibilitatea - suprimării vieții victimei.

Concluzia rezultă și din

caracterizările făcute intimatului inculpat de martorii audiați care nu l-au

prezentat ca o persoană violentă, martorul H.V., polițist în satul Soporu de

Câmpie, județul Cluj, arătând că inculpatul este perceput în comunitate ca un

om foarte corect, care nu a avut cu nimeni

niciodată

probleme, primul incident fiind cel cu partea vătămată.

Instanța de

recurs constată, așadar, că persoana intimatului inculpat, datele

ce caracterizează

fapta săvârșită, relațiile acestuia cu partea vătămată înainte de

momentul

comiterii faptei, precum și cele actuale dintre aceștia, nu creează

convingerea că,

prin lovirea părții vătămate, inculpatul C.C. a avut

intenția de a ucide.

Independent de recunoașterea faptei de

către inculpat, de principiu,

instanța de

recurs arată că atitudinea procesuală a inculpatului nu poate constitui

criteriu pentru stabilirea formei de vinovăție, astfel cum se susține prin

motivele

de recurs scrise.

Pentru considerentele expuse,

în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. l lit. b)

C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă

Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 29 ianuarie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, privind pe intimatul

inculpat C.C.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului, iar onorariul

apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se

va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva

deciziei penale nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curții de

Apel Cluj,

secția penală și de minori, privind pe intimatul inculpat C.C.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului

desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

iunie 2013.