ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2014, sub nr. x/2014, pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, și, ca urmare a declinării de competență, înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x din 23 septembrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2009 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la termenul din 26 februarie 2016 reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate referitoare la sintagma "în caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept" din dispozițiile art. 178 alin. (4) din Legea nr. 94/2006 și la dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Prin cererea de recurs depusă la data de 29 aprilie 2016, reclamantul A. a criticat Sentința nr. 1468 din 28 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 2377 din 4 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 5 octombrie 2016, s-a respins excepția nulității recursului și a fost respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1468 din 28 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, atât reclamantul A. cât și pârâta Agenția Națională de Integritate au formulat recurs, criticând soluția instanței dată pe fondul cauzei ca netemeinică și nelegală.

Recursul reclamantului A.

În esență, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a contestației și anularea în totalitate a raportului de evaluare întocmit de ANI; cu cheltuieli de judecată.

- Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, prin aceea că instanța de fond a omis să constate nulitatea absolută a actelor efectuate de Pârâta Agenția Națională de Integritate - ANI în Lucrarea nr. 21069/A/II din 19 mai 2014, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2009, cu care a fost finalizată această lucrare, în temeiul art. 20 coroborat cu art. 13, alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

- În mod eronat a reținut instanța de fond că în speță nu este incidență sancțiunea nulității absolute, întrucât strângerea datelor și a informațiilor de către intimata-pârâtă ANI s-a desfășurat după ce Recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare. Aceste informații nu pot fi solicitate decât după invitarea persoanei evaluate să prezinte un punct de vedere.

În motivarea hotărârii, instanța de fond arată că, întrucât Recurentul- reclamant a fost înștiințat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare la data de 22 mai 2014, informațiile acumulate de intimata-pârâtă ANI ulterior acestei date - în perioada mai, iunie 2014 au fost legal solicitate.

- Ceea ce este eronat în raționamentul instanței de fond este faptul că aceasta confundă informarea cu privire la declanșarea procedurii de evaluare cu aceea privind informarea persoanei evaluate cu privire la identificarea unor elemente de incompatibilitate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere.

Este evident că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale mai sus menționate care prevăd în mod expres că momentul de la care pot fi solicitate în mod legal date și informații cu privire la persoana evaluată este numai după informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere și nu după informarea persoanei cu privire la declanșarea procedurii, așa cum în mod eronat a dispus instanța de fond.

- Consideră recurentul că în cadrul Lucrării nr. 21069/A/II din 19 mai 2014, finalizate prin Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2009, Reclamantul A. a fost informat și invitat să prezinte un punct de vedere după ce pârâta ANI a solicitat date și informații ce-l privesc de la autorități publice.

Pârâta ANI a transmis adresa prin care îl invita pe Reclamant să depună un punct de vedere la data de 1 iulie 2014 (Adresa nr. x din 1 iulie 2014, menționată și la pag. 5 din Raportul contestat) și nu la data de 22 mai 2014, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

- Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, prin aceea că instanța de fond a dat o interpretare greșită funcției de kinetoterapeut deținută de către Recurentul-Reclamant în cadrul B. S.R.L. Această soluție este contrară probelor administrate la dosarul cauzei, pe care instanța Ie-a înlăturat nemotivat.

Intimata-pârâtă ANI a reținut în raportul contestat că Reclamantul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iunie 2009 - 14 mai 2014, întrucât acesta ar fi exercitat concomitent funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu, județul Gorj cu cea de angajat în funcția de kinetoterapeut în cadrul B. SRL.

Arată recurentul că deși în contractul individual la rubrica "felul muncii" s-a făcut mențiunea "kinetoterapeut", fișa postului, parte integrantă a contractului individual de muncă, prevedea, mai exact, care erau atribuțiile aferente acestei "funcții salarizate".

Atribuțiile specifice pe care Reclamantul le-a îndeplinit în cadrul societății B. SRL, potrivit fișei postului au fost următoarele:

a) stabilirea strategiilor optime de instruire și formare profesională în raport de studiile, pregătirea profesională și specialitatea personalului angajat al societății;

b) identificarea și valorificarea posibilităților de perfecționare la locul de muncă a personalului societății;

c) participarea la activități metodice, stagii de formare, cursuri de perfecționare, manifestări științifice;

d) urmărirea aplicării cunoștințelor, abilităților și competențelor dobândite;

e) facilitarea procesului de cunoaștere, înțelegere și însușire a cunoștințelor medicale cu elemente de noutate pentru personalul unității.

Astfel, este evident că activitatea pe care Reclamantul a îndeplinit-o în cadrul B. SRL a fost una exclusiv didactică și de cercetare științifică. În măsura în care acesta ar fi prestat munca de kinetoterapeut, fișa postului ar fi prevăzut și atribuțiile privind recuperarea pacienților. După cum se poate observa, în fișa postului nu este prevăzută nici o atribuție privind munca cu pacienții, tocmai pentru că nu am exercitat niciodată o astfel de activitate.

Timpul de muncă aferent activității desfășurate în cadrul B. SRL era de 2 ore - durata exacta a unui curs.

În aceste condiții, este evident că doar 2 ore pe zi nu-i pot fi suficiente unui medic pentru tratamentul pacienților săi, implicând în medie aproximativ 2 consultații. Astfel, apare inutilă încheierea unui contract de muncă cu o societate pentru o activitate ce implică două consultații pe zi.

Reclamantul deține și funcția de cadru didactic asociat în cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, astfel că din cadrul B. SRL nu era singura activitate didactică întreprinsă de Reclamant.

Din contractul de prestări servicii încheiat între B. SRL și Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu reiese faptul că între acestea exista o colaborare între acestea cu privire la activitatea didactică.

În cuprinsul declarației de avere din data de 10 septembrie 2014, Reclamantul a menționat că acesta realizează venituri și din activitatea de "cercetare kinetoterapie" în cadrul B. SRL.

În mod nelegal instanța de fond a înlăturat toate probele depuse la dosarul cauzei din care reieșea caracterul didactic al activității întreprinse de recurentul-reclamant, considerându-le nemotivat ca fiind "lipsite de relevanță", pronunțând Sentința atacată în baza singurei probe pe care a considerat-o contrară susținerilor recurentului-reclamantului, respectiv contractul de colaborare.

- Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea principiului general de drept potrivit căruia îndoiala îi profită celui acuzat/titularului obligației (in dubio pro reo), întrucât instanța de fond era obligată să probeze existența unei situații de fapt contrare celei pe care recurentul-reclamant a probat-o cu ocazia judecării cauzei.

În măsura în care instanța de fond a avut o altă convingere cu privire la atribuțiile reale ale recurentului, acesteia îi revenea obligația să indice elementele concrete din care reieșea o altă situație de fapt, distinctă de cea pe care a recurentul probat-o.

- Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Procedura de evaluare a incompatibilității, prevăzută de Legea nr. 176/2010, în baza căreia a fost emis Raportul contestat, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara și alții.

Consideră recurentul că hotărârea Curții din hotărârea în Cauza Bara se aplică și în cazul transmiterii datelor cu caracter personal din partea autorităților solicitate către ANI, în cadrul procedurii de evaluarea incompatibilității.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul Agenției Națională de Integritate

În esență, s-a solicitat de către pârâtă admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, menținerea ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2009 și cu privire la existența stării de incompatibilitate a reclamantului și în perioada 10 iunie 2009 - 5 decembrie 2010 cât a exercitat și funcția de manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu, județul Gorj, și menținerea, ca temeinice și legale, a celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., se arată că soluția instanței de fond de anulare parțială a Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 în ceea ce privește starea de incompatibilitate pentru perioada 10 iunie 2009 - 5 decembrie 2010 este nelegală, întrucât instanța de fond a pronunțat această soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Raționamentul instanței de fond, în baza căruia și-a fundamentat această soluție, este nelegal, în vădită contradicție cu dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare are prevăd:

"Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror alte funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică".

În speță, inspectorul de integritate, în urma finalizării activității de evaluare a reținut că dl. A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 10 iunie 2009 - 14 mai 2014 întrucât a exercitat concomitent funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu, județul Gorj și cea de angajat în funcția de kinetoterapeut în cadrul SC B. SRL.

- În mod nelegal, instanța de fond, a reținut că în perioada 10 iunie 2009 - 5 decembrie 2010 reclamantul A. nu s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, motivând aceasta prin faptul că, pe de o parte, funcția de manager interimar, deținută de reclamant pe această perioadă, este distinctă de funcția de manager iar, pe de altă parte, că termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, cu privire la desfășurarea activității de evaluare pentru acesta perioadă, a fost depășit, constatând astfel nulitatea parțială a Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014.

Or, inspectorul de integritate, în raport de faptul că managerul interimar exercită aceleași atribuții și, respectiv are aceeași răspundere ca și managerul definitiv, a efectuat activitatea de evaluare pe toată perioada exercitării funcției de manager de către reclamant, cuprinsă între 10 iunie 2009 - 15 aprilie 2014, în speță fiind incidență teza I a art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare care prevede fără echivoc faptul că activitatea de evaluare se desfășoară pe perioada exercitării funcției publice, și nicidecum teza finală a acestui articol de lege, cum în mod nelegal a interpretat instanța de fond.

- Așadar, în mod nelegal instanța de fond a constatat că în speță termenul de 3 ani prevăzut de teza finală a acestui articol de lege s-a prescris în ceea ce privește perioada în care reclamantul a exercitat funcția de manager interimar, fiind vădit lipsit de temei legal un astfel de raționament.

Nu poate fi reținută ca fondată motivarea instanței de fond, întrucât legiuitorul nu a distins în cuprinsul art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare în sensul că incompatibilitatea respectivă ar exista doar în situația managerului definitiv, nu și a celui interimar, cu atât mai mult cu cât nu există nicio rațiune pentru a se proceda într-o asemenea manieră.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul recurentului A.

- În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de către reclamant, excepția invocată prin întâmpinare de pârâta ANI, se constată că nu este fondată, având în vedere că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel că se va respinge excepția nulității în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

- Motivul de recurs privind nulitatea absolută a actelor efectuate de pârâta ANI, în temeiul art. 20 coroborate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010:

"după repartizarea aleatorie a lucrării, inspectoratul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și imitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

(alin. (2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit disp. art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 14 alin. (3) prevede:

"Informarea și imitarea se fac prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

Art. 20 arată:

"Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectoratul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre această persoană în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

Persoana informată, potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectoratului de integritate, date și informații pe care le consideră necesare, personal prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Informarea și invitarea se vor face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații pe care e consideră necesare".

Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că în speță nu este incidentă sancțiunea nulității actelor întocmite după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată, deoarece, pe de o parte, la data de 19 mai 2014 - atunci când ANI s-a sesizat din oficiu, recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare, acest lucru rezultând din confirmarea de primire din data de 22 mai 2014.

Datele și informațiile solicitate de recurenta-intimată ANI de la instituții și autorități publice și de la persoane juridice de drept public și privat, au fost solicitate și obținute în perioada mai - iunie 2014, după informarea recurentului-reclamant și privesc informații și date publice și de interes public în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea informațiilor publice nr. 554/2001, fiind respectate prevederile art. 12 - 14 din aceeași lege.

Pe de altă parte, actul întocmit în urma evaluării datelor și informațiilor în perioada arătată este raportul de evaluare din data de 24 septembrie 2014, după ce în prealabil procedura de informare a persoanei evaluate în ce privește identificarea unei stări de incompatibilitate în sensul prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 a fost efectuată la data de 1 iulie 2014 prin adresa nr. x, confirmată de primire de recurentul-reclamant la 4 iulie 2014 care a depus punct de vedere în data de 18 iulie 2014.

Rezultă prin urmare că a fost respectată procedura prevăzută de art. 15 alin. (2) raportat la art. 20 din Legea nr. 176/2010 și deci motivul de recurs este nefondat.

- Motivul de recurs privind interpretarea greșită a funcției de kinetoterapeut deținută de recurentul-reclamant în cadrul B. SRL

În raportul de evaluare s-a reținut pentru perioada 10 iunie 2009 - 14 mai 2014 starea de incompatibilitate a reclamantului întrucât acesta ar fi exercitat concomitent funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu, județul Gorj cu cea de angajat în funcția de kinetoterapeut în cadrul B. S.R.L.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, instanța de fond a interpretat în mod greșit contractul de muncă dintre recurentul-reclamant și B. fără a analiza și corobora întreg ansamblul probator.

Se reține că în contractul de muncă încheiat între recurentul-reclamant și B. la data de 21 noiembrie 2006 funcția, activitatea prestată de recurentul-reclamant este aceea de kinetoterapeut dar această mențiune coroborată cu fișa postului în care sunt menționate atribuțiile specifice conduce la concluzia că activitatea pe care reclamantul-recurent a îndeplinit-o în cadrul societății B. a fost de natură didactică științifică, neexistând vreo referire la munca în concret cu pacienții .

Sunt de asemenea relevante pentru această analiză și apreciere faptul că timpul de lucru necesar alocat pentru această activitate era de 2 ore, prezumându-se că este vorba de susținerea unui curs didactic și nu o activitate concretă cu un pacient, nu s-ar putea lua în considerare o asemenea activitate în decurs de 2 ore decât prin raportare eventual la un pacient, maxim doi, iar un contract cu asemenea derulare este foarte puțin probabil a fi încheiat.

Tot în favoarea recurentului-reclamant este și împrejurarea că acesta deține funcția de cadru didactic asociat la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, iar această universitate a încheiat un contract cu B. SRL, constând în închirierea de către B. SRL "centrului specializat în terapie și recuperare medicală pentru efectuarea orelor de laborator și lucrări practice aferent activităților didactice...".

De asemenea, sunt pertinente și concludente și înscrisurile menționate de recurentul-reclamant, respectiv "declarația de avere" în care acesta a trecut ca servicii prestate la B. - cercetare kinetoterapie (în 2013, martie 2014 și septembrie 2014 - dos.fond), care subliniază de asemenea specificul activității desfășurate de acesta ca fiind didactică cu cercetare și nu practică, terapie individuală și kinetoterapie, iar la momentul completării acestor declarații recurentul nu avea cum să aibă reprezentarea vreunei evaluări viitoare pentru a fi foarte atent la terminologia folosită în declarațiile de avere.

Se vor înlătura prin urmare, constatările instanței de fond în această privință.

- Motivul de recurs privind aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal așa cum a fost interpretată de CJUE în Hotărârea din cauza C-201/14 Bara (art. 488 alin. (1), pct. 1, pct. 8 C. proc. civ.)

Acest motiv de recurs este nefondat.

Instanța de fond în mod corect a reținut că în Legea nr. 176/2010 există cadru legal privind informarea persoanei evaluate despre declanșarea procedurii de evaluare, posibilitatea colectării datelor cu caracter personal fiind deosebit de importantă pentru activitatea de evaluare a ANI, în Legea nr. 176/2010 sunt prevăzute expres autoritățile, persoanele fizice sau juridice de la care pot fi obținute aceste date, în condițiile, termenele și scopul prevăzut de lege (art. 13, 15 și 20 din lege).

Există deci suficiente garanții privind excepția de la obligația de informare, fiind situație de fapt diferită de cea prezentată în cauza Bara.

Recursul Agenției Națională de Integritate

Motivul de recurs referitor la constatarea stării de incompatibilitate pe perioada 10 iunie 2009 - 5 decembrie 2010 pentru funcțiile de manager interimar

Recurenta-intimată ANI a reținut în sarcina recurentului-reclamant o stare de incompatibilitate rezultată din exercitarea concomitentă a funcției de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" și cea de kinetoterapeut la SC B. SRL în perioada 10 iunie 2019 - 14 mai 2014.

Instanța de fond a reținut că pe perioada desfășurării mandatului de manager "interimar" nu s-ar putea reține starea de incompatibilitate deoarece art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 se referă la funcția de manager și nu manager interimar, iar pentru perioada de la 5 decembrie 2010 - 14 mai 2014, când a ocupat funcția de manager la același spital - perioada supusă evaluării conform cu prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010 trebuie să fie durata exercitării funcțiilor și demnităților publice cât și în decursul a trei ani după încetarea acestora.

Art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 se referă la "exercitarea" oricăror funcții salarizate ..., astfel că nu distinge între funcția de manager și manager interimar, iar instanța de fond a făcut o distincție pe care legea nu o face.

Înalta Curte constată că față de aprecierea ca fondate a motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant în ceea ce privește prestarea funcției de kinetoterapeut și considerarea acesteia ca fiind în realitate o funcție științifică și didactică, motivul invocat de ANI nu își mai găsește fundamentare în raport cu constatarea stării de incompatibilitate pentru funcția de kinetoterapeut.

Prin urmare, recursul ANI este nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va respinge excepția nulității recursului recurentului-reclamantă A., ca nefondată.

Va fi admis recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1468 din 28 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București și va fi casată în parte sentința recurată, iar în rejudecare va fi anulat integral Raportul de evaluare întocmit la data de 24 septembrie 2014 sub nr. x din 24 septembrie 2014 de către pârâta Agenția Națională de Integritate.

Se va menține soluția sentinței cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale și va fi respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 1468 din 28 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Va fi obligată recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 4.000 RON către recurentul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondată.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 1468 din 28 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Anulează integral Raportul de evaluare întocmit la data de 24 septembrie 2014 sub nr. x din 24 septembrie 2014 de către pârâta Agenția Națională de Integritate.

Menține soluția sentinței cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 1468 din 28 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 4.000 RON către recurentul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM