ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1517 din 7 aprilie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția lipsei de obiect, a admis acțiunea formulată de reclamantul

M.S.

în contradictoriu cu

pârâta

C.N.P.D.A.S.

și a obligat pârâta la plata sumei de

111 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății, de la nașterea

dreptului (ianuarie 2004).

Pentru a

hotărâ astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 110,837 lei,

reprezentând drepturi bănești -premiul anual, aferent anului 2003, actualizată

cu indicele de inflație la momentul plății, reclamantul arătând că nu a primit

această sumă și că în statul de plată din ianuarie 2004, la poziția 19 apare o

semnătură indescifrabilă, care nu-i aparține.

Aceste

aspecte au făcut obiectul lucrării penale din 2005.

Cu

privire la excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă, instanța a apreciat că

este neîntemeiată, reținând că pârâta nu a făcut dovada că ar fi remis

reclamantului suma de bani după introducerea acțiunii.

Pe fondul

cauzei, s-a reținut că prin rezoluția din 2005 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 2 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza având

ca obiect plângerea petentului M.S. împotriva autorilor necunoscuți sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale,

prevăzut de art. 288 C. pen.

În

concret, în urma raportului de expertiză criminalistică din 8 martie 2006 s-a

stabilit că semnătura din dreptul numelui M.S. de pe statul de plată, poziția nr.

19, nu a fost executată de acesta și nu se poate stabili dacă a fost executată

de o altă persoană, întrucât este o semnătură simplistă, fantezistă.

S-a mai

reținut că la dosarul cauzei a fost depusă declarația extrajudiciară a casierei

P.S.D., potrivit căreia aceasta ar fi înmânat reclamantului suma de bani, dar

această declarație nu a fost confirmată prin mărturie judiciară, pârâta

precizând în ședința publică din 7 aprilie că nu dorește audierea sa.

Instanța

de fond a apreciat că declarația extrajudiciară nu se coroborează cu mențiunile

statului de plată, semnătura din dreptul reclamantului nefiind executată de

acesta și a constatat că pârâta nu a făcut dovada predării-primirii sumei în

litigiu.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești s-a promovat recurs, în termen legal, de către pârâtă,

care a solicitat, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9) C. proc. civ.

admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea căii

de atac, recurenta susține că instanța de fond în mod eronat a dispus obligarea

instituției pârâte la plata sumei de 111 lei, reprezentând plata premiului

anual aferent anului 2003,

actualizată cu indicele de

inflație la data plății, întrucât acțiunea este lipsită de obiect.

Recurenta a menționat

că reclamantul a semnat statul de plată din ianuarie 2004, la poziția nr. 19

figurând semnătura acestuia, iar suma de bani i-a fost înmânată, personal, de

către casiera P.S.D., angajata C.N.P.A.S., care a depus la dosarul cauzei o

declarație pe proprie răspundere în acest sens.

În altă ordine de

idei, recurenta a mai precizat că în măsura în care instanța de control

judiciar nu va admite recursul, instituția pârâtă va fi pusă să plătească

reclamantului încă o dată aceste drepturi bănești, ceea ce ar reprezenta o

îmbogățire fără justă cauză pentru acesta.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.pr.civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004,

respingerea recursului ca nefondat.

Sentința atacată este

legală și temeinică, în speță, nefiind incidente motivele de casare sau de

modificare a hotărârii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ.

În fapt, reclamantul

M.S. a chemat în judecată pârâta C.P.D.A.S. solicitând instanței să dispună

obligarea pârâtei la plata premiului anual aferent anului 2003 în cuantum de

110,8370 lei, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație la data

efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat

că a fost salariatul pârâtei până la 1 iunie 2003 când s-a pensionat și este

îndreptățit la plata de către pârâtă a celui de-al treisprezecelea salariu, pe

care nu-l contestă, dar despre care invocă că i-a fost plătit, deoarece

figurează în statul de pe luna ianuarie 2004 la poziția 19, în dreptul acesteia

figurând și o semnătură.

A arătat reclamantul

că această semnătură nu-i aparține și, deși i-a solicitat pârâtei plata sumei,

aceasta a refuzat repetat să-și îndeplinească obligația.

A mai arătat că a

formulat plângere penală ca urmare a falsificării semnăturii sale de pe statul

de plată, dar în același timp solicită ca pârâta să-i achite drepturile ce i se

cuvin.

Înalta Curte reține,

din ansamblul probator existent la dosar, faptul că pârâta a refuzat plata sumei

solicitate motivat de faptul că suma pretinsă a fost achitată, fapt dovedit în

opinia acesteia, de semnarea statului de plată pe luna ianuarie 2004 de către

reclamant.

Instanța de control

judiciar apreciază că, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei

de obiect, reținând în mod întemeiat că pârâta nu a făcut dovada

predării-primirii sumei solicitate de reclamant.

În acest sens, prima

instanță în mod corect a apreciat că nu este dovedită apărarea formulată de

pârâtă în sensul că, potrivit declarației pe proprie răspundere a casierei P.S.D.,

angajată a C.N.P.A.S., depusă la dosarul cauzei, aceasta a înmânat, personal,

reclamantului suma de bani de la casieria instituției, semnând de primire.

Declarația

extrajudiciară a casierei P.S.D. nu se coroborează nici cu mențiunile statului

de plată și nici cu concluziile raportului de expertiză criminalistică din 2006,

efectuat în Dosarul penal nr. 11335/P/2005 având ca obiect plângerea formulată

de M.S. în temeiul art. 288 C. pen., prin care s-a stabilit că semnătura din

dreptul numelui M.S. de pe statul de plată din ianuarie 2004, poziția 19, nu a

fost executată de acesta.

Înalta Curte constată

că prima instanță a manifestat un rol activ în soluționarea cauzei, în baza

prerogativelor acordate de prevederile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ și a

solicitat pârâtei să depună mărturie judiciară, însă aceasta a refuzat să fie

audiată la termenul de judecată din 7 aprilie 2009.

Din punct de vedere

legal, forța probantă a mărturiei judiciare are o putere de convingere mare,

judecătorul putând verifica mărturisirea sub aspectul sincerității și

veridicității ei, în raport cu celelalte probe administrate în cauză, o va

putea reține ca o probă deplină, ca o probă susceptibilă de a fi răsturnată

prin dovada contrară ori ca un început de dovadă, sau o va înlătura motivat

dacă își formează convingerea că mărturisirea nu corespunde adevărului.

Instanța de control

judiciar apreciază că, în speța de față, refuzul pârâtei, fără motive

temeinice, de a depune mărturie în fața instanței de judecată, în sensul

confirmării declarației extrajudiciare a casierei P.S.D., poate fi considerat

un început de dovadă în folosul părții potrivnice, potrivit dispozițiilor art. 225

C. proc. civ.

Prin urmare, în

raport de atitudinea procesuală a pârâtei și de probatoriul administrat în

cauză, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că

pârâta nu a făcut dovada certă a predării-primirii sumei de bani solicitată de

reclamant, pronunțând în acest sens o hotărâre temeinică și legală.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței nr. 1517 din 7 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.