Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
12 mai 2011

Decizia nr. 3971/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 655 a Curții de Apel Oradea

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin decizia nr. 655 R din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.I. împotriva sentinței civile nr. 1352 din 06 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.I. Recursul este inadmisibil și va fi respins în consecință pentru următoarele considerente: În condițiile art. 299 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

De vreme ce hotărârea împotriva căreia s-a exercitat recursul a fost pronunțată pentru soluționarea unui recurs este irevocabilă și nu mai este susceptibilă de control judiciar prin intermediul unui alt recurs. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

DECIDE Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul F.I. împotriva deciziei nr. 655 R din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.