ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Iași - D.J.F.P. Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, anularea deciziei de impunere nr. x/12.12.2013, a procesului-verbal de control și a raportului de inspecție fiscală și, pe fond, exonerarea de plata sumelor de 74331 RON - impozit pe profit, 11.150 RON penalități de întârziere, 1223.820 RON TVA, 10.277 RON dobânzi TVA și 23596 RON penalități de întârziere.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 157 din 27 noiembrie 2015, a admis cererea privind anularea deciziei nr. x/19.03.2015 și a dispus anularea deciziei nr. x/19.03.2015 emisă de către D.G.R.F.P. Iași.

Prin aceeași hotărâre, în temeiul dispozițiilor art. 413 pct. (1) din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. x/12.12.2013 și a RIF până la soluționarea definitivă a cererii privind anularea deciziei nr. x/2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în reprezentarea D.G.R.F.P. Iași, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că, deși in considerente instanța arată că organul de soluționare a contestației urmează a soluționa contestația pe fond, in dispozitiv nu mai dispune expres cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, soluția adoptată prin Decizia nr. x/19.03.2015 este legala și temeinica, motivat de faptul ca in mod corect s-a apreciat ca intre stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin RIF x/12.12.2013 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor exista o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

De asemenea, organul de soluționare a contestației a avut in vedere Deciziile nr. 72/28.05.1996 și nr. 95/2011 ale Curții Constituționale, incidente față de situația că organele de inspecție fiscala din cadrul A.J.F.P. Bacău au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău sesizarea penala nr. 24450/23.10.2013, împreună cu PV nr. x/06.11.2013 ale cărui constatări au fost preluate in RIF nr. x/12.12.2013, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/12.12.2013, suspendarea cauzei impunându-se a fi luată ori de cate ori este vădit ca soluția laturii penale a cauzei are o inrâurire hotărâtoare, pentru a preîntâmpina emiterea de hotărâri contradictorii.

În situații similare prezentei cauze, in care s-a dispus de către organul de soluționare suspendarea soluționării contestației administrative motivat de faptul ca organul de control a sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată in procedura administrativă, ICCJ s-a pronunțat constant in sensul că instanța de contencios administrativ nu se poate investi cu soluționarea pe fond a cauzei, urmând să analizeze exclusiv legalitatea și temeinicia măsurii de suspendare a soluționării pe cale administrativa a contestației.

Astfel, in situația in care constata ca soluția de suspendare a soluționării este nelegală, instanța trebuia să dispună ca organul de soluționare sa procedeze la soluționarea pe fond a contestației administrative, conform competentei sale legale absolute, reglementată de dispozițiile imperative ale O.G. nr. 92/2003.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea de ședință din 2 aprilie 2018, pronunțată de Completul de filtru în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivului de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

În ceea ce privește criticile aduse de recurentă soluției date cererii de anulare a Deciziei nr. x/19.03.2015, se constată că motivarea instanței de fond este una contradictorie, concluziile pe care le trage aceasta contrazicând textele legale și jurisprudențiale invocate.

În acest context, judecătorul fondului merge până într-acolo încât, fără niciun temei, neagă competența organelor de urmărire penală de a stabili realitatea și legalitatea unor operațiuni economice cu privire la care există indicii de săvârșire a unor infracțiuni economico-financiare (evaziune fiscală, spălare de bani etc.), ajungând astfel la concluzia eronată că nerealitatea operațiunilor economice verificate nu ar avea influență asupra stabilirii corecte a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit și TVA.

Instanța de fond a încălcat totodată prevederile art. 218 din Codul de procedură fiscală, precum și ale art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Din reglementările legale mai sus menționate, rezultă cu evidență faptul că anularea unei decizii de suspendare a soluționării contestații administrative are drept consecință obligația organului fiscal de a continua procedura de soluționare a acesteia.

De asemenea, potrivit art. 218 din Codul de procedură fiscală, decizia emisă în soluționarea contestației administrative este actul administrativ fiscal împotriva căruia contribuabilul nemulțumit poate exercita acțiunea în contencios administrativ, ocazie cu care instanța legală învestit în acest mod analizează și legalitatea și temeinicia deciziei de impunere.

Prin urmare, în mod greșit a dispus prima instanță și suspendarea judecății capetelor de cerere privind anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală până la rămânerea definitivă a soluției date în ceea ce privește anularea Deciziei nr. x/19.03.2015 de suspendare a soluționării, în loc să analizeze admisibilitatea/prematuritatea acestor capete de cerere în cauza pendinte.

De altfel, în cauză nu erau oricum îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 pct. 1 din C. proc. civ., neputându-se afirma că verificarea legalității și temeiniciei deciziei de impunere depinde de un drept al reclamantei care ar face obiectul altei judecăți, în condițiile în care cererile în discuție fac obiectul aceluiași dosar, în care nu s-a hotărât disjungerea vreunui capăt de cerere, iar prin Decizia nr. x/19.03.2015 s-a dispus doar măsura suspendării soluționării contestației administrative.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate.

În rejudecare se va reanaliza temeinicia și legalitatea Deciziei nr. x/19.03.2015, respectiv se vor analiza susținerile părților și se va stabili dacă decizia este motivată în sensul art. 214 din Codul de procedură fiscală, cu respectarea marjei de apreciere recunoscute de legiuitor organului de soluționare a contestației, și se va tranșa aspectul referitor la admisibilitatea celorlalte capete de cerere în cadrul acestui litigiu.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței nr. 157 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2018.