Decizia nr. 2190/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație împotriva sentinței nr. 19/2016 a Curții de Apel Iași

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.10.2015, sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anularea Deciziei nr. TVA 36/14.09.2015 privind soluționarea contestației nr. 4109/26.08.2015 și a Deciziei nr. TVA 4275/29.07.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoare adăugată depus pentru luna iunie 2015.

Prin sentința civilă nr. 19 din 02 februarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată. Motivele de casare invocate în cauză și apărarea intimatei

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea recursului se arată, în esență, că prima instanță a pronunțat sentința cu nerespectarea dispozițiilor art. 43 Codul de procedură fiscală și a prevederilor pct. 8.2 alin. (2) din Instrucțiunile de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 179/2007, deoarece a omis să ia în considerare nemotivarea actului administrativ contestat, respectiv a Deciziei nr. TVA 4275/29.07.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoare adăugată depus pentru luna iunie 2015, emisă de intimata ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. În drept, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. (2010).

Intimata-pârâtă ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. Analiza motivelor de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele recurentei și apărările intimatei, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că sentința a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanțiunea nulității, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (2010).

Astfel, reclamanta recurentă S.C. A. S.A a sesizat Curtea de Apel Iași cu o acțiune în anularea Deciziei nr. TVA 4275/29.07.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoare adăugată depus pentru luna iunie 2015 emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (numită în continuare Decizia 4275 sau actul contestat), precum și a Deciziei nr. TVA 36/14.09.2015 privind soluționarea contestației nr. 4109/26.08.2015 emisă de aceeași pârâtă, intimată în prezentul recurs. În esență, reclamanta a invocat drept motiv de anulare a deciziei de corectare a erorilor materiale nemotivarea acesteia.

Așa cum bine arată recurenta, dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. e) și f) Codul de procedură fiscală, varianta în vigoare la data faptelor, cer explicit ca actul administrativ fiscal să indice motivele de fapt și temeiul de drept pentru care a fost emis. Într-adevăr, numai în acest fel destinatarul/destinatarii actului și, după caz, instanța de judecată pot verifica temeinicia și legalitatea acestuia. Pentru verificarea acestei apărări prima instanță a administrat proba cu înscrisuri, atașând la dosarul cauzei copie de pe actul contestat.

Proba este utilă și pertinentă dar, în lipsa administrării tuturor înscrisurilor preparatorii emiterii actului, este insuficientă pentru a fundamenta soluția dată cererii de chemare în judecată. Astfel, deși este corectă constatarea instanței de fond referitoare la împrejurarea că Decizia 4275 conține toate elementele impuse de Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 179/2007, verificarea exactității și corectitudinii acestora nu se poate face în lipsa referatului întocmit de compartimentul de specialitate precum și a tuturor actelor preparatori emiterii acesteia, în special a deciziei la care face referire pct. 36 din Decizia 4275 și a dovezii comunicării către reclamanta recurentă.

Invocând nemotivarea, recurenta reclamantă afirmă imposibilitatea verificării temeiniciei și a legalității actului contestat și imposibilitatea de a-și face apărarea. De aceea, în mod eronat prima instanță a reținut că situația de fapt este "reală și necontestată". Potrivit art. 254 alin. (5) C. proc. civ., "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. " Numai raportat la un probatoriu complet instanța poate judeca fondul pricinii și poate verifica dacă decizia contestată este motivată suficient, așa cum susține pârâta intimată sau, din contra, insuficient, așa cum pretinde reclamanta recurentă.

Indicarea în cuprinsul Deciziei 4275 a motivului emiterii acesteia (respectiv "corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoare adăugată depus pentru luna iunie 2015"), coroborată cu denumirea paragrafului (respectiv "Regularizări conform art. 147 3 din Codul fiscal ") și cu informațiile menționate la pct. 36 (respectiv, "Diferențe de TVA de plată stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizie comunicată și neachitate până la data depunerii decontului de TVA"), va fi considerată parte din motivare. Se impune însă verificarea acestei motivări raportat la actele preparatorii emiterii Deciziei 4275 7. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. (2010), va casa sentința recurată. De asemenea, va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru completarea probatoriului, conform art. 254 alin. (5) C. proc. civ., în sensul celor arătate la pct. 6 din prezentele considerente; în raport de acesta, instanța va judeca fondul pricinii și va verifica dacă este caz de eroare materială în decontul de taxă pe valoare adăugată depus de recurentă pentru luna iunie 2015.