ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2199/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 32 din 19 noiembrie 2013 privind soluționarea contestației și, pe cale de consecință, anularea Deciziilor nr. 1621, 1622 și 1623, emise de ANAF-DGAMC în data de 19.08.2013, privind corectarea erorilor materiale din deconturile de taxa pe valoare adăugată depuse pentru lunile martie, aprilie și iunie 2013, comunicate prin adresa ANAF-DGAMC nr. x/19.08.2013, primita de reclamantă în 03.09.2013.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2507 din 07 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.C. B. S.R.L.

A anulat Decizia privind soluționarea contestației nr. 32/19.11.2013 și Deciziile de corectare erori materiale din deconturi TVA nr. 1621, 1622 și 1623/19.08.2013 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, reținând în esență faptul că organele fiscale au aplicat doar prevederile cuprinse în legislația fiscală, fără a avea în vedere prevederile speciale derogatorii cuprinse în Legea nr. 85/2006.

Recurenta a arătat că după stabilirea sumei negative a TVA pentru operațiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să determine taxa de plată neachitată, reprezentând TVA declarată în perioada anterioară și neachitată la bugetul de stat până la data depunerii decontului analizat. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Recurenta arată că aceste regularizări nu sunt facultative, trebuie efectuate obligatoriu de toate societățile, întrucât nu există stipulate în prevederile art. 147

3

din Codul fiscal excepții de la aceste regularizări.

Recurenta a arătat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 1/2015, iar procedura de corectare aplicată de Serviciul analiză de risc nu a reprezentat o încălcare a dispozițiilor legale aplicabile, un demers extrajudiciar sau o măsură de executare silită.

Recurenta a concluzionat că DGAMC în mod corect a procedat la corectarea deconturilor de TVA, stabilind soldul de TVA, având în vedere modalitatea expresă prevăzută de lege prin care se stabilește soldul de plată sau de rambursat TVA.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs formulate, intimata S.C. A. S.A. a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei de interes a recursului formulat de ANAF și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în susținerea excepției lipsei de interes, intimata a arătat că ANAF nu îndeplinește condiția de exercitare a căii de atac referitoare la existența unui interes legitim, personal, născut și actual, având în vedere că recurenta a recunoscut ca fiind corecte deconturile inițiale de TVA depuse de intimata-reclamantă. S-a arătat că ANAF a ajuns la această concluzie după ce a recunoscut aplicabilă Decizia nr. 1/2015 a Comisiei Fiscale Centrale prin care se stabilește situația unui contribuabil în insolvență și care a fost aplicată direct societății intimate.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01.03.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26.04.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte analizând actele și lucrările cauzei, constată că excepția lipsei de interes a căii de atac formulate în cauză este neîntemeiată și va fi respinsă, având în vedere următoarele considerente:

Astfel, deși se susține că recursul a rămas fără interes întrucât recurenta a acceptat aplicarea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 1/2015 pentru perioadele analizate în prezenta cauză și a emis decizia de rectificare din 21.08.2015, raportul de inspecție fiscală din 22.09.2015, decizia de modificare din 22.09.2015 și decizia de rambursare pentru luna aprilie 2013, Înalta Curte constată că toate actele invocate în susținerea excepției au fost emise mai înainte de pronunțarea hotărârii ce se atacă, astfel încât interesul în soluționarea recursului este actual, având în vedere motivul de casare invocat, privind aplicarea greșită a legii și pentru faptul că recurenta neagă aplicarea în cauză a dispozițiilor Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 1/2015.

Pe de altă parte, nu se poate nega că pârâtul care a căzut în pretenții are interes din punct de vedere procedural să exercite calea de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată împotriva sa.

3.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă și, constatând că instanța de primă jurisdicție a stabilit în mod corect situația de fapt a cauzei și dispozițiile legale aplicabile, hotărârea instanței de fond va fi menținută ca fiind legală.

De altfel, Înalta Curte reține că recurenta nici nu formulează critici explicite la argumentele instanței de primă jurisdicție, ci se mărginește la prezentarea propriului punct de vedere asupra aplicării dispozițiilor legale la situația de fapt a cauzei.

În cauza dedusă judecății prin deciziile nr. 1621, 1622 și 1623, emise de ANAF-DGAMC în data de 19.08.2013, privind corectarea erorilor materiale din deconturile de taxa pe valoare adăugată depuse pentru lunile martie, aprilie și iunie 2013, organele fiscale au realizat o stingere prin compensare a unor obligații ale reclamantei de plată TVA anterioare deschiderii procedurii insolvenței cu obligații de rambursare TVA de la bugetul de stat către reclamantă rezultate din perioade ulterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Instanța de fond a realizat o interpretare corectă a dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, aplicabilă reclamantei la data emiterii deciziilor supuse controlului judiciar, având în vedere distincția realizată de lege între procedura de executare a unor creanțe anterioare deschiderii procedurii și cea referitoare la creanțe ulterioare.

Din întreaga reglementare a legii rezultă cu evidență că nu se poate realiza compensarea unor creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței cu creanțe rezultate din activitatea ulterioară a societății aflate în insolvență.

Înalta Curte reține că instanța de fond a reținut în sprijinul interpretării date dispozițiilor legale aplicabile și Decizia Comisiei fiscale nr. 1/2015, care confirmă interpretarea instanței în sensul că obligațiile fiscale ale contribuabilului reprezentând taxă pe valoarea adăugată de plată, aferente perioadelor fiscale anterioare datei deschiderii procedurii de insolvență, nu se pot compensa cu creanțele acestuia reprezentând taxă pe valoarea adăugată de rambursat aferente perioadelor fiscale ulterioare deschiderii procedurii.

Constatând că nu sunt fondate criticile recurentei, Înalta Curte va menține sentința instanței de fond ca fiind legală.

Nefiind motive pentru a reține încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului de către recurentă, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată privind amendarea recurentei ca neîntemeiată.

3.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 2507 din 07 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de amendare a recurentei ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2018.