ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Comuna Gîrcina:
- obligarea pârâtei, în baza art. 9 alin. (2) din Contractul de finanțare nr. x, cod SMIS 28376, pentru proiectul "Promovarea produselor turistice specifice zonei Gîrcina, județul Neamț" la plata sumei de 39.749,36 RON aferentă cererii de rambursare reprezentând: 20.693,03 RON FEDR, 6.710,93 RON buget de stat, 12.389,40 RON TVA;
- obligarea pârâtei, potrivit art. 14 alin. (16) din Contractul de finanțare nr. x, la plata dobânzilor de întârziere începând cu data de 10.03.2015, care reprezintă ziua expirării termenului limită de restituire a debitului, până la data plății efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (11) coroborat cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispozițiile Contractului de finanțare nr. x, cod SMIS 28376.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 2901 din 6 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Gîrcina, ca inadmisibilă.
1.3. Cererea de recurs și apărările intimatei
a.Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că în speță nu există o neregulă așa cum este această noțiune definită prin prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, prevederi a căror interpretare a fost greșit făcută de instanța de fond, iar concluzia a fost de asemenea eronată, în sensul că acțiunea, al cărei obiect decurge din încetarea/rezilierea unui contract de finanțare, este inadmisibilă.
La solicitarea intimate-pârâtei U.A.T. Comuna Gîrcina, M.D.R.A.P. a emis decizia nr. 4/9.02.2015 prin care, în temeiul art. 9 alin. (2) și art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare încheiat între minister și pârâtă, s-a dispus rezilierea proiectului, reținându-se în sarcina beneficiarului și obligația restituirii sumelor acordate cu titlu de finanțare.
În speță nu se poate vorbi despre premisa existenței unei nereguli prin "acțiunea sau inacțiunea beneficiarului", care a implementat proiectul până la constatarea imposibilității continuării acestuia, pe care de altfel a notificat-o ca atare.
Dimpotrivă, intimata-pârâtă a justificat cererea de reziliere a contractului prin imposibilitatea susținerii financiare a proiectului, fiind de acord cu restituirea sumelor datorate.
În speță, ministerul a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni care privește rezilierea unui contract administrativ și recuperarea sumelor deja achitate către pârâtă.
Totodată, arată recurentul, potrivit dispozițiilor art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011, constituie titlu executoriu, după caz:
- procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Ca atare, legiuitorul distinge între situațiile în care se pot recupera sumele plătite necuvenit beneficiarilor fondurilor nerambursabile și cele în care este vorba de recuperarea unor sume de bani ca urmare a rezilierii unor contracte de finanțare.
b.Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu contestă obligația de a achita suma de 39.749,40 RON și nici nu se opune admiterii acțiunii sau recursului, precizând că singurele obiecțiuni pe care le-a formulat s-au referit la metoda de achitare a sumei.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri judecătorești pentru motivul de nelegalitate "când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Argumente de fapt și de drept
Acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 8 alin. (2) cu referire la art. 2 lit. c) și art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care solicita, ca urmare a rezilierii contractului de finanțare încheiat cu U.A.T. Comuna Gîrcina, recuperarea sumelor deja achitate către aceasta.
În raport de pretențiile concrete deduse judecății, Înalta Curte constată că, în mod greșit, prima instanță a aprecita întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârâtă, admițând această excepție prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsită de interes, prin aplicarea art. 32 alin. (1) lit. d) noul C. proc. civ.
Art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanța de urgență menționată definește noțiunea de "neregulă" în reglementarea activităților de prevenire, constatare și sancționare ce revin autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (2) din același act normativ.
Raportarea la definiția legală a "neregulii" este neadecvată, în speță nefiind în discuție o inacțiune a beneficiarului care a condus la prejudicierea bugetului UE și a fondului public național aferent, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care beneficiara pârâtă a solicitat rezilierea contractului de finanțare, iar prin decizia nr. 4/9.02.2015 a șefului AMPOR s-a dispus rezilierea contractului de finanțare nr. x pentru proiectul cu nr. SMIS-28376, intitulat "Promovarea produselor turistice specific zonei Gîrcina, județul Neamț", încheiat între M.D.R.T., în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 și UAT Comuna Gîrcina, în calitate de beneficiar (art. 1). Prin art. 2 din Decizia MDRT, ca urmare a rezilierii contractului de finanțare, în conformitate cu art. 18 alin. (4) teza a II-a s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligația restituirii sumei de 39.749,40 RON RON, debit aferent FEDR, Cererea de rambursare nr. 1.
În urma unei abordări eronate, din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. a), art. 30 care trimite la art. 20 și art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, judecătorul fondului a conchis că ministerul reclamant putea evita procedura judiciară emițând un titlu de creanță necesar recuperării finanțării acordate necuvenit, în speță nefiind, însă, vorba de existența unei "nereguli" în accepțiunea actului normativ în discuție, câtă vreme MDRAP a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea unei acțiuni care vizează încetarea/rezilierea unui contract administrativ încheiat cu UAT Comuna Gîrcina și recuperarea sumelor achitate deja către această pârâtă.
Din economia O.U.G. nr. 66/2011 rezultă, fără dubiu, că legiuitorul nu a impus obligativitatea emiterii unui titlu de creanță pentru recuperarea sumelor care decurg din rezilierea unor contracte de finanțare, așa cum este cazul în speță, cu atât mai mult cu cât a fost urmată procedura de reziliere reglementată de art. 18 alin. (10) și (11) din contractul de finanțare nr. x, la solicitarea pârâtei.
Așadar nu este incidentă în cauză procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, la care s-a raportat instanța de fond, fiind schimbat temeiul juridic al acțiunii și în consecință, depășite și limitele învestirii, astfel că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, este nelegală, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Soluția instanței de recurs
Față de cele expuse și având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va fi admis recursul, va fi casată sentința, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe căreia îi revine sarcina de a se pronunța pe fondul pricinii cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (denumit anterior Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 2901 din 6 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.