ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4447/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 07 aprilie 2010,

reclamanta SC F.C.T. SA Timișoara a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării deciziei

nr. 1107 din 18 iunie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș – Grupul de lucru cu atribuții

în aplicarea prevederilor art. 27-28 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a contestat în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 decizia

nr. 1107 din 18 iunie 2010 prin care s-a stabilit nelegal atragerea răspunderii

sale solidare cu debitoarea Clubul Sportiv F.C.U.P.T. pentru recuperarea creanțelor

restante în sumă de 14.954.445 RON.

Reclamanta a invocat nelegalitatea

deciziei emise de pârâtă, arătând că nu s-a dovedit starea de insolvabilitate a

debitorului principal și nu era îndeplinită această condiție esențială pentru atragerea

răspunderii solidare.

De asemenea, reclamanta

a mai arătat că punerea în executare a deciziei de atragere a răspunderii solidare

afectează atât patrimoniul său, cât și patrimoniul terților cu care se află în raporturi

juridice, fiind iminentă producerea unui prejudiciu material, viitor și previzibil.

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.

358 din 26 iulie 2010, prin care a admis cererea și a dispus suspendarea executării

deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș până la pronunțarea

instanței de fond.

Hotărând astfel, instanța

de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

În privința cazului bine

justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, s-a constatat că

reclamanta a invocat ca motive de nelegalitate, încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor

art. 43 raportat la art. 87 C. proc. fisc. și a dispozițiilor ordinului nr. 447/2007,

care au constituit temeiul de drept al măsurii luate de pârâtă.

Instanța de fond a reținut

ca fiind dovedită în cauză și cerința prejudiciului iminent, ca urmare a caracterului

executoriu al actului de impunere fiscală, potrivit art. 141 și urm. C. proc.

fisc. Față de cuantumul debitului fiscal, s-a apreciat că executarea actului contestat

este de natură să pună în pericol activitatea reclamantei, prin blocarea plăților

față de angajații săi, de sportivi sau alte persoane aflate în raporturi de colaborare.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând modificarea hotărârii atacate,

în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulată de societatea

reclamantă.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a constatat greșit îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării unui act

administrativ, cu atât mai mult cu cât intimata nu a dovedit înregistrarea contestației

împotriva deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010 în procedura administrativă.

Recurenta a învederat

că și în ipoteza promovării contestației împotriva actului fiscal de impunere nu

se poate reține existența în prezentul litigiu a unui caz bine justificat față de

prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.

De asemenea, recurenta

a arătat că nu a fost îndeplinită cerința prevenirii producerii unei pagube iminente

și că realizarea acesteia a fost greșit stabilită în raport de valoarea debitului,

deși legea nu prevedea un asemenea criteriu.

Hotărârea instanței de

fond a fost criticată și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 215

alin. (2) C. proc. fisc., cu motivarea că valoarea cauțiunii stabilită la nivelul

de 1% din suma contestată este sub limita legală necesară pentru a garanta executarea

obligației fiscale de către societatea intimată.

Analizând actele și lucrările

din dosar, în raport de recursul declarat și de motivul de recurs de ordine publică

invocat din oficiu în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare

a executării formulată în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are ca obiect

decizia nr. 1107 din 18 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Timiș pentru atragerea răspunderii

solidare a intimatei-reclamante cu debitorul Clubul Sportiv F.C.U.P.T. în vederea

recuperării creanțelor restante în sumă de 14.954.445 RON.

Actul administrativ dedus

judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile

art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003, republicată, și nu se referă la taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se constată

că, soluționând cererea de suspendare a executării, instanța de fond a pronunțat

o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competență materială în litigiile

de contencios administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența

funcțională a autorității administrative chemate în judecată.

Curtea de Apel Timișoara

a considerat că a fost legal învestită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după

criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească

răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C.

proc. fisc., D.G.F.P. Timiș, ca serviciu public deconcentrat.

Instanța de fond a aplicat

greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului,

care nu erau aplicabile în cauză, dat că decizia contestată de intimată se referă

numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul

debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.

În cazul contestării altor

acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență

materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios

administrativ și fiscal.

Dreptul comun în această

materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea

și competența funcțională a autorității chemată în judecată.

Potrivit acestor dispoziții

legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității deciziei

de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de

organul fiscal teritorial, aparține Tribunalului.

De altfel, și în procedura

prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor

fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport de obiectul

actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.

Astfel, art. 179

alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevede că, în cazul contestării altor acte

administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții,

datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației

se soluționează de către organul fiscal emitent.

De altfel, chiar în cuprinsul

deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile

art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație în termen

de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent și nu la Ministerul Finanțelor

Publice, a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului

fiscal.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 312 pct. 5

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite prezentul recurs, va

casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare

la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Față de soluția dată recursului

prin admiterea excepției de ordine publică privind competența materială a instanței

de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca

acestea să fie avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 358 din 26 iulie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2010.