ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.03.2014, reclamanta A. S.A. Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. A/135/21.02.2014 emisă de pârâtă și suspendarea executării acesteia până la soluționarea fondului.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de suspendare, pentru nemotivarea acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1918 din 17 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de suspendare a executării Deciziei nr. A/135/21.02.2014 emisă de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. Târgoviște în contradictoriu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1918 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A. Târgoviște, solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive privind anularea Deciziei ASF nr. A/135/21.02.2014, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată este insuficient motivată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a legii și chiar cu ignorarea acesteia, cu referire la art. 2 și art. 271 și următoarele din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, privind principiul non bis in idem.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că dispozițiile art. 272 și 273 din Legea nr. 297/2004 nu prevăd sancționarea de mai multe ori pentru aceeași faptă și că această lege nu derogă de la prevederile O.G. nr. 2/2001 și nici de la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Recurenta-reclamantă critică faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea O.G. nr. 2/2001, ci a O.U.G. nr. 93/2012 și că menținerea interpretării date de către prima instanță contravine drepturilor recunoscute prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai arată că O.G. nr. 2/2001 stabilește limite maxime ale amenzilor, inclusiv pentru cele prevăzute prin legi speciale, și cum art. 273

2

alin. (1) stabilește o derogare la pct. (i) de la dispozițiile art. 8, dar nicio derogare la pct. (ii), în prezent amenzile însumate depășesc limita de 100.000 RON, prevăzută de lege, doar pentru societatea recurentă, acestea fiind în cuantum de 147.749 RON.

O altă critică adusă de către recurenta-reclamantă vizează faptul că sancțiunea prevăzută prin Decizia ASF nr. A/135/21.02.2014 se întemeiază pe nerespectarea Deciziei ASF nr. A/134/21.02.2014, emisă la aceeași dată, prin care se modifică starea de concertare la B. și se acordă un termen de 15 zile pentru intrarea în legalitate și că interpretând coroborat cele două decizii ale ASF, nu reiese dacă recurenta a fost sancționată pentru acțiunea concertată de nelansare a ofertei publice împreună cu C. sau pentru nelansarea ofertei publice împreună cu toate celelalte societăți.

De asemenea, critică faptul că în Decizia ASF nr. A/135/21.02.2014 sunt indicate la temeiuri atât Ordonanța nr. 373/01.11.2012, dat și Decizia ASF nr. A/134/21.02.2014.

Pe fond, recurenta-reclamantă susține că Decizia nr. 134/21.02.2014 este netemeinică, a devenit caducă și imposibil de pus în aplicare, motiv pentru care sancțiunile aplicate în baza acesteia nu trebuie menținute.

Totodată, arată că față de starea de concertare stabilită prin Ordonanța nr. 373/24.08.2011 pe motivul deținerii de către D. a unor participații în societățile E. și F. - acționari la A., precum și în cadrul C., la sfârșitul anului 2012, D. și-a vândut toate aceste participații, astfel că starea de concertare a încetat și, în perioada 01.11.2013 - 2014 CNVM și ASF nu au mai emis nicio decizie de obligare sau de sancționare a sa.

Se mai susține că obligația de lansare a unei oferte publice obligatorii pentru B. a devenit caducă, întrucât persoana fizică avută în vedere la momentul declarării concertării, a decedat (D.) și cum actele administrative prin care s-a stabilit starea de concertare nu au fost puse în executare, acestea nu își mai pot produce efectele juridice dat fiind decesul persoanei fizice.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 11.08.2015, prin care a invocat nulitatea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, pe motiv că în speță, criticile invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, iar pe de altă parte, susține că motivele de recurs vizează aspecte noi, ce nu au fost supuse spre analiza instanței de fond.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.:

"La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, i s-a adus la cunoștință recurentei-reclamante obligația completării taxei judiciare de timbru cu suma de 175 de RON.

Raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 10.07.2017, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, aceasta neformulând un punct de vedere și nedepunând dovada achitării taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit pentru analizarea recursului de către completul de filtru.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.A. nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și în raport de motivele de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamanta A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1918 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.