ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2017

HOTĂRÂRE
07.11.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2014 inițial pe rolul Tribunalului Mureș în dosar nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Ministerul Educației Naționale, solicitând obligarea acestora la recunoașterea valabilității diplomei seria Y, nr. x și a suplimentului la diploma eliberată de Universitatea "B." din București sub nr. x/2009, iar în caz de refuz sentința ce se va pronunța să țină loc de recunoaștere; constatarea valabilități diplomei amintite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2585/14 octombrie 2014 pronunțată în acest dosar s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educatiei Naționale, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 14 din data de 30.01.2015 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Și Cercetării Științifice, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, ca netemeinică și nelegală, și, rejudecând procesul în fond, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

În esență, recurentul a susținut că soluția instanței de fond este nelegală, întrucât în mod greșit a respins acțiune ca inadmisibilă.

În opinia sa, obiectul cauzei este recunoașterea dreptului pretins ți repararea pagubei suferite ca urmare a refuzului nejustificat de participare la examenul de titularizare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 20167 completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Educației Naționale la recunoașterea valabilității diplomei seria Y, nr. x și a suplimentului la diploma eliberată de Universitatea "B." din București sub nr. x/2009, iar în caz de refuz sentința ce se va pronunța să țină loc de recunoaștere; constatarea valabilități diplomei amintite, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și nici de un exces de putere din partea autorității publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește "recunoașterea diplomei de licență", pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice neavând nicio competență în acest sens.

Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituția de învățământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort. Prin urmare, o astfel de cerere nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, și nu poate fi soluționată de instanță în una din modalitățile prevăzute de art. 18 alin. (1)-(6) din aceeași lege.

Diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență".

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, nu este incident niciunul din cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 14 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2017
după cum urmează: - inadmisibilitatea petitului 1 vizând anularea prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordinul M.E.N. nr. 4802/2014, privind Metodologia de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ; - inadmi
ÎCCJ 2015-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2016-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencio
ÎCCJ 2015-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2015
Decizia nr. 3530/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2013, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de cont
ÎCCJ 2016-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2016
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrat
Sursă