ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2804/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul A. PFA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei nr. 8047/05.03.2015 prin care s-a dispus respingerea contestației formulate de A. PFA împotriva Procesului-verbal nr. x și comunicat beneficiarului în 12.01.2015.

Prin sentința nr. 334 din 03 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. PFA, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A. PFA, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a susținut că echipa de control i-a reproșat faptul că nu a preluat întreaga Exploatație agricolă de la B., însă din contractual de arendare nr. x/29.06.2011 rezultă că a preluat suprafața de 12,21 ha, iar în Registrul agricol, cedentul avea în proprietate 12,9880 ha.

În această situație, s-a apreciat că, în calitate de beneficiar, a creat condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile prin fărâmițarea exploatației agricole pe care a preluat-o pentru a se instala ca tânăr fermier. Această susținere este neîntemeiată întrucât suprafața de 0,778 ha reprezintă un teren neproductiv, degradat cu surpături care nu putea fi înregistrat la APIA și nu putea fi folosit pentru activitatea pentru care a primit exploatația.

S-a mai reproșat faptul că Autoritatea Contractantă are suspiciuni cu privire la obligația asumată de beneficiar pentru creșterea numărului de UDE prin achiziționarea unui teren cu probleme juridice din partea vânzătorului, care nu a făcut dovada că înainte de înstrăinare terenul a revenit în proprietatea și posesia sa. S-a considerat că recurentul, în calitate de beneficiar, are proprietatea terenului conform actelor autentice doveditoare, dar îi lipsește posesia, constatare care este contrară realității.

Recurentul susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cumpărat cu banii primiți din finanțare, are posesia terenului care face parte din extinderea exploatației, îndeplinindu-și toate obligațiile contractuale mai ales cele referitoare creșterea dimensiunii economice cu cel puțin 4 UDE, conform Planului de afaceri și a tabelului privind stabilirea dimensiunii economice a fermei din 22.05.2014.

Apreciază recurentul că nelegalitatea sentinței recurate constă în faptul că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond prin hotărârea dată a nesocotit principiile de bază ce se desprind din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în baza Regulamentului Consiliului (CE) 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

În cadrul Axei 1- Ameliorarea competitivității sectorului agricol și forestier, ca răspuns al nevoilor imediate de dezvoltare a spațiului rural au fost lansate printre altele următoarele măsuri:

- 112 Instalarea tinerilor fermieri

- 121 Modernizarea exploatațiilor agricole

Sprijinul financiar acordat prin măsura 112 din cadrul PNDR se dorește o măsură de întinerire a generației șefilor de exploatații agricole, fiind o necesitate stringentă sectorului agricol.

Prin cererea formulată, recurentul arată că a optat pentru măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri bazându-se pe suprafața de teren primită anterior prin contractul de arendare. Susțind că nu a preluat suprafețe de teren neproductive și degradate cu surupături pentru că nu aveau valoare economică și nu le putea folosi în cadrul exploatației.

Neregula descoperită de echipa de control, că nu a preluat întreaga exploatație, nu reprezintă un argument juridic valid care să îndreptățească autoritatea contractantă să propună încetarea contractului de finanțare ci mai degrabă este o hotărâre împotriva tinerilor care doresc prin măsura 112 să beneficieze de Programul Național de Dezvoltare Rurală prin instalarea tinerilor fermieri.

De asemenea, suspiciunea validității contractului de vânzare cumpărare nu poate fi pusă în discuție atâta timp cât actul juridic încheiat este autentic și nu a fost contestat, iar recurentul se află în posesia terenului cumpărat, acesta făcând parte din obligațiile asumate prin contractul de finanțare.

Din probele administrate în primă instanță rezultă că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de finanțare, așa cum a arătat mai sus.

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, le apreciază ca fiind nefondate întrucât din motivarea recursului nu rezultă încadrarea concretă în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. (6), instanța de fond prezentând motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentului - reclamant, analizând fiecare dintre aspectele susținute de aceasta ca și temei al nelegalității actelor administrative atacate, precum și actele depuse la dosarul cauzei atât de instituția intimată cât și de reclamant.

Cu privire la invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 488 alin. (8) C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", apreciază ca fiind nefondat întrucât în motivarea recursului nu s-a precizat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, criticile aduse fiind legate doar de unele aprecieri cu privire la fondul cauzei, întregul recurs conținând doar motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, aspecte ce au fost deja analizate de instanța de fond.

Documentele prezentate de beneficiar, precum și cele solicitate de echipa de control, conduc la concluzia că beneficiarul a creat condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile prin fărâmițarea exploatației pe care a preluat-o pentru a se instala ca tânăr fermier și prin formalitatea achiziționării, fapt care contravine art. art. 4, alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, conform căruia: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor", situație reținută și de instanța de fond.

II. Procedura de soluționare a recursului

1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 05.03.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 14.05.2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurent este acela că sentința recurate constă în faptul că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Din verificarea hotărârii atacate, se observă că motivarea instanței de fond nu cuprinde argumente contradictorii, dimpotrivă cuprinde considerente ample pentru care acțiunea recurentului reclamant a fost găsită neîntemeiată, instanța de fond făcând referire la argumentele ambelor părți, precum și la probele dosarului, pe care le-a analizat cu rigurozitate.

Un alt motiv de casare invocat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

În acest sens, s-a reproșat instanței de fond că, prin hotărârea dată, a nesocotit principiile de bază ce se desprind din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în baza Regulamentului Consiliului (CE) 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală, acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Susține recurentul că prin cererea formulată a optat pentru măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri", bazându-se pe suprafața de teren primită anterior prin contractul de arendare. De asemenea, arată că nu a preluat suprafețe de teren neproductive și degradate cu surupături pentru că nu aveau valoare economică și nu le putea folosi în cadrul exploatației.

În legătură cu această critică, Înalta Curte observă că, în urma acțiunii de control demarate de pârâta intimată, s-a concluzionat că beneficiarul nu a dus la îndeplinire următoarele obiective:

1) dezvoltarea exploatației cu cel puțin 4 UDE;

2) obligația de a demonstra ca cel puțin 30% din valoarea sprijinului acordat de către Autoritatea Contractanta l-a investit pentru realizarea conformității cu standardele comunitare, modernizării și dezvoltarea exploatației agricole.

Totodată, s-a constatat că beneficiarul nu a respectat contractul de finanțare încheiat cu pârâta în sensul că de la data depunerii cererii de finanțare în sesiunea-M112-01/11-29.07.2011 reclamantul nu a preluat întreaga exploatație agricolă de la B. așa cum s-a obligat; în anul 2011 PFA A. a preluat de la tată său suprafața de 12,21 ha în baza contractului de arendă nr. 18/23.06.2011, aspect menționat și în registrul agricol.

Așa cum a reținut și instanța de fond, pentru justificarea faptului că cel puțin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru modernizarea și dezvoltarea exploatației, recurentul reclamant a depus contractul de vânzare-cumpărare nr. x pentru suprafața de 2,8955 ha achiziționată de la tatăl său, suprafață care a fost dobândită în baza titlului de proprietate nr. x/18.11.2002.

Ulterior recurentul a depus în completarea documentelor solicitate în procedura de verificare, cu privire la preluarea întregii exploatații de beneficiar de la tatăl său și contractul de vânzare cumpărare nr. x în baza căruia tatăl recurentului vinde numitului C. aceeași suprafață de teren care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x S-a constatat că acest teren a fost deținut în mod continuu de către tatăl recurentului, însă ulterior înstrăinării, beneficiarul nu a putut prezenta un document din care să rezulte că terenul înstrăinat s-a reîntors în patrimoniul tatălui său.

Dată fiind această situație de fapt, necontestată de recurentul reclamant, se justifică, pe deplin, concluzia la care au ajuns organele de control și confirmată de instanța de fond, în sensul că beneficiarul a creat condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile prin fărâmițarea exploatației pe care a preluat-o pentru a se instala ca tânăr fermier și prin formalitatea achiziționării.

Totodată, este evident că nu a putut dovedi creșterea numărului de UDE prin achiziționarea unui teren care făcea parte încă de la început din suprafața preluată inițial de la tatăl său.

Din această perspectivă, nu pot fi reținute susținerile recurentului, care a afirmat că nu a preluat suprafețe de teren neproductive și degradate cu surupături pentru că nu aveau valoare economică și nu le putea folosi în cadrul exploatației, deoarece era obligat să respecte cerințele impuse de contractul de finanțare conform măsurii 112, care implicit îi obliga la preluarea întregii exploatații agricole.

Așadar, justificarea că nu putea preua un teren neproductiv, nu poate conduce la nelegalitatea actelor de control, în condițiile în care, din situația de fapt necontestată, rezultă că recurentul s-a instalat în exploatația agricolă asupra căreia a dobândit un drept de folosință prin contractul de arendă prin fărâmițarea exploatației deținute de tatăl său, dorind să dovedească în acest moment creșterea numărului de UDE prin achiziționarea unui teren care făcea parte încă de la bun început din suprafața preluată inițial de la tatăl său.

A mai susținut recurentul că neregula descoperită de echipa de control, că nu a preluat întreaga exploatație, nu reprezintă un argument juridic valid care să îndreptățească autoritatea contractantă să propună încetarea contractului de finanțare ci mai degrabă este o hotărâre împotriva tinerilor care doresc prin măsura 112 să beneficieze de Programul Național de Dezvoltare Rurală prin instalarea tinerilor fermieri.

De asemenea suspiciunea validității contractului de vânzare cumpărare nu poate fi pusă în discuție atâta timp cât actul juridic încheiat este autentic și nu a fost contestat, iar recurentul este în posesia terenului cumpărat, acesta făcând parte din obligațiile asumate prin contractul de finanțare.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor ghidului solicitantului aferent măsurii 112, activitățile pe care solicitantul se angajează sa le efectueze prin Planul de afaceri în cadrul fiecărei masuri devin condiții obligatorii.

Astfel, potrivit dispozițiilor contractuale: "La verificarea conformității Planului de afaceri, solicitantul sprijinului trebuie sa demonstreze ca dimensiunea fermei a crescut cu minimum 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia și a modernizat exploatația agricola în conformitate cu cele precizate în Planul de afaceri. Creșterea exploatației agricole cu minimum 4 UDE se verifica la cea de-a doua transa de plata de către experții de la APDRP, cu situația existenta în Registrul unic de identificare de la APIA, ce conține suprafețele utilizate de fermieri începând cu cel deal doilea an din Planul de afaceri."

Nu în ultimul rând, la depunerea cererii de finanțare prin Declarația F, recurentul s-a angajat pe proprie răspundere că timp "de cel puțin 5 ani nu va diminua mărimea suprafeței aflată în exploatare cuprinsă în proiect". Ca atare, de la momentul depunerii cererii de finanțare, beneficiarul a avut cunoștință despre faptul că nu este permisă diminuarea suprafeței agricole din proiect.

Așa fiind, este evidentă nerespectarea prevederilor contractuale, în condițiile în care, recurentul, în calitate de beneficiar, nu a preluat întreaga suprafață de teren, la care s-a obligat prin contractul de finanțare, iar ulterior, pentru dovedirea creșterii exploatației, a depus un contract de vânzare-cumpărare pentru o suprafață ce aparținea tatălui său și care ar fi trebui să facă parte, încă de la bun început, din terenul ce urma a fi preluat potrivit contractului.

Mai mult, starea de neregulă este agravată și de faptul că A. P.F.A. este la această dată titularul de drept în acte asupra terenului în suprafață de 2,8955 ha, dar nu exercită efectiva posesie asupra acestuia (nu lucrează efectiv acest teren) atâta vreme cât domnul D. are acest teren înscris în Registrul APIA în numele său.

În raport de această situație de fapt, sunt nerelevante susținerile recurentului referitoare la validitatea contractului de vânzare-cumpărare, dată fiind nerespetarea condițiilor contractuale de finanțare și care au condus, în mod firesc, la măsurile adoptate prin procesul-verbal contestat.

În conses cu cele constatate de instanța de fond, Înalta Curte observă că actele administrative emise de intimată se bucură de legalitate și temeinicie, neregula constatată fiind justificată de situația de fapt concretă ce rezută din probele administrate în cauză.

Ca atare, nefiind fondate criticile recurentului, prezentul recurs nu poate conduce la reformarea hotărârii instanței de fond.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul A. PFA împotriva sentinței civile nr. 334 din 03 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2018.