ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2629/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., a solicitat in contradictoriu cu paratul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, obligarea acestuia la acordarea ajutoarelor de stat ce i se cuvin, conform art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, Cap. II, Secțiunea a III-a la Legea cadru nr. 284/2010, art. 127 alin. (5) și (6) lit. g) din H.G. nr. 257/2011.

Prin sentința civilă nr. 522 din data de 31.01.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F., G. prin A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDETEAN DOLJ, în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de Sindicat, în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G..

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În același sens, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ. din 2010, cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

În cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ însă, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, cu sediul în județul Dolj. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în județul Dolj.

Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în cauză sindicatul acționează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora. Prin urmare, din ambele perspective ale competenței teritoriale alternative, Tribunalul Dolj este competent să judece cauza.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul București a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x

Prin sentința nr. 1116 din data de 19 aprilie 2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția CAF și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F., G. prin A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judetean Dolj, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut că potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

De asemenea, conform dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici,,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Coroborând prevederile legale anterior menționate, trebuie concluzionat că, în cazul litigiilor privind raportul de serviciu al funcționarului public - litigii ce urmează a fi soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Tribunalelor în virtutea prevederilor art. 109 din Legea anterior menționată - dispozițiile Legii nr. 188/1999 urmează a fi completate cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său ori celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă s-a optat pentru ultima, nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauza dedusă soluționării, cererea de chemare în judecată a fost formulată de A., în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., având ca temei juridic art. 28 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, act normativ care prevede că organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiuni in justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege având calitate procesuală pasivă.

Mai mult, în materia contenciosului administrativ, sindicatele au calitate procesuală recunoscută în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca "organism social" interesat.

Tribunalul Dolj a constatat că, în speță, este incidentă Decizia nr. 1/2013, prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii, Î.C.C.J. stabilind că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În dezlegarea cauzei, Tribunalul Dolj a avut în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios ad-tiv și fiscal a instanței supreme prin care s-a decis, în ședința din 22.05.2017, că în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Ca atare, competența de soluționare a cauzei aparține secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului București, instanță pentru care reclamantul a optat.

Tribunalul Dolj nu devine competent prin prisma sediului pârâtului Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj.

Față de toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi bănești, acțiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul A. în numele membrilor de sindicat, funcționari publici.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de A., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, funcționari publici cu statut special, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, așa cum corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de A., în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul A. are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în ședința din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că, acțiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), Înalta Curte constată că în cazul de față, calitatea procesuală activă o are A., iar competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la sediul acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., E., G., D., B., F. prin A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2018.