ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 350/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 22.03.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., reprezentați prin Sindicatul Administrației Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, au solicitat instanței obligarea pârâtului să le acorde reclamanților o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre salariul acordat și cel la care ar fi avut dreptul începând cu luna ianuarie 2014, sume actualizate cu inflația la data plății efective, plus dobânda legală.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ

Prin sentința civilă nr. 3241/2017 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., reprezentați prin Sindicatul Administrației Publice H., în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, s-a reținut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, aceasta aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, iar în ceea ce privește competența teritorială, s-a reținut că, întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde niciun fel de prevederi în acest sens, se impune aplicarea dispozițiilor din Codul Muncii referitoare la conflictele de muncă, care la art. 269 prevede că, o asemenea cerere este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

S-a mai reținut că, deși prin Decizia nr. 1/2013 prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant, în speță, Sindicatul Administrației Publice "H." nu a acționat în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al funcționarilor publici reclamanți, iar aceștia au domiciliul în municipiul București, aflat în raza teritorială a Tribunalului București.

Prin urmare, a concluzionat că, în cazul litigiilor având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă în care sunt implicați membrii de sindicat - indiferent dacă respectivele persoane au raporturi de muncă (prin încheierea unui contract individual de muncă) sau raporturi de serviciu (în baza unui act de numire în funcția publică) cu instituția angajatoare, competența teritorială este una exclusivă și ea aparține instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamanților, în speță, funcționari publici care reclamă drepturi salariale.

Astfel, s-a apreciat că, prin dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, legiuitorul a instituit un caz special de legitimare activă a sindicatului, care se impune a fi coroborat cu modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, din care reiese calitatea în care sindicatul acționează, precum și cu faptul că sintagma "domiciliul reclamantului sau al pârâtului" are în vedere adresa la care aceștia locuiesc și nu domiciliul procedural ales.

2.2. Hotărârea Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 6316/2017 din data de 26 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, s-a admis excepția necompetentei teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., reprezentați prin Sindicatul Administrației Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că reclamanții sunt funcționarii publici salariați, încadrați la pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, reprezentantul lor fiind Sindicatul Administrației Publice "H.", aceste două calități fiind delimitate și expres indicate în cererea de chemare în judecată.

S-a mai reținut că sindicatul nu și-a arogat titulatura de reclamant și nici drepturile agenților de poliție pe care îi reprezintă, menționarea Legii nr. 62/2011 având doar rolul de a justifica calitatea de reprezentant a sindicatului și, cum efectele dispozițiilor art. 37 din C. proc. civ. nu pot fi extinse la alte situații, nu se poate considera în cauză că sindicatul este reclamant, de vreme ce chiar acesta a precizat că are calitatea de reprezentant, motiv pentru care nu se poate nici aprecia că sediul sindicatului fiind în București, acțiunea trebuie judecată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. În speță, sindicatul are sediul în municipiul Craiova, județul Dolj.

Față de calitatea reclamanților de funcționari publici și obiectul acțiunii (pretinse drepturi bănești de la instituția publică unde reclamanții sunt încadrați în funcția publică deținută), tribunalul a reținut că, în cauză, erau aplicabile, din punct de vedere al determinării competenței teritoriale, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și nu cele din Codul muncii atât timp cât legea specială este Legea nr. 188/1999, care în materia competenței instanței face trimitere la dispozițiile legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Astfel, Tribunalul București a apreciat că pentru determinarea instanței competente teritorial au prioritate de aplicare normele de procedură din materia contenciosului administrativ, așa încât nu pot fi aplicate dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care reglementează o competență teritorială expresă și specială pentru judecarea conflictelor de muncă.

Întrucât competența materială pentru soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public revine în mod exclusiv secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența teritorială pentru aceste cauze nu poate fi determinată prin aplicarea unor dispoziții legale dintr-o altă materie/alt domeniu de competență, cum este cel al litigiilor de muncă.

În cauză, reclamanții, în calitate de funcționari publici, sunt reprezentanți de Sindicatul Administrației Publice "H.", cu sediul în Craiova, iar pârâtul, în calitate de instituție publică la care sunt încadrați reclamanții, are sediul în București.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

"Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale", astfel că, din moment ce a fost aleasă instanța de către reclamant, acesta nu mai poate reveni asupra opțiunii sale, decât dacă s-a aflat în eroare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele arătate în continuare:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, având în vedere dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema privind instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de reclamanți prin Sindicatul Administrației Publice "H.", în calitate de reprezentant al acestora, funcționari publici, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, astfel cum în mod corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul Administrației Publice "H.", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul dispozițiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Administrației Publice "H." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, în raza teritorială de competență a Tribunalului Dolj.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., D., C., E., F., G. și A., formulată prin Sindicatul Administrației Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., D., C., E., F., G. și A., formulată prin Sindicatul Administrației Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.