ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Administrației Publice A. pentru B., C., D., E., F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vaideeni, prin Primar, Primarul Comunei Vaideeni, obligarea acestora să le acorde o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 și cele de care aceștia au beneficiat efectiv în perioada aprilie 2015 - iulie 2016, sume actualizate cu inflația la data plății efective, plus dobânda legală.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 3756 din 6 iulie 2017, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în cazul litigiilor privind raportul de serviciu al funcționarului public dispozițiile Legii nr. 188/1999 urmează a fi completate cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice.
Prin art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 legiuitorul național a instituit un caracter exclusiv al competenței teritoriale, exclusivitate care, ulterior, în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, a fost estompată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social, printr-un caz de prorogare legală de competență, și anume aceea a instanței de la sediul sindicatului reclamant.
Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dezlegat problema de drept ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii nu este incidentă în cauză, întrucât Sindicatul Administrației Publice A. nu a acționat în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al reclamanților, așa încât calitatea de reclamanți o au funcționarii publici menționați, care au domiciliul pe raza jud. Vâlcea, aflat în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea.
2.2. Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 3160 din 2 noiembrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, și, constatând existența unui conflict negativ de competență a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Vâlcea a reținut că, în cazul litigiilor având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă, în care sunt implicați membrii de sindicat, indiferent dacă respectivele persoane au raporturi de muncă (prin încheierea unui contract individual de muncă) sau raporturi de serviciu (în baza unui act de numire în funcția publică) cu instituția angajatoare, competența teritorială este exclusivă și ea aparține instanței competente în a cărei rază teritorială se află sediul sindicatului care reclamă drepturi salariale, în numele membrului de sindicat pe care îl reprezintă.
În consecință, a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a cauzei fiind dobândită de către Tribunalului Dolj ca efect al alegerii de competență efectuate de către reclamant, aceasta nu se mai putea desesiza ulterior în favoarea altei instanțe.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 1, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.
Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea pârâților să le acorde reclamanților o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 și cele de care aceștia au beneficiat efectiv în perioada aprilie 2015 - iulie 2016, sume actualizate cu inflația la data plății efective, plus dobânda legală.
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:
"
Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".
În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul Administrației Publice A., în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:
"
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
Chiar dacă decizia a fost pronunțată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce privește calitatea procesuală a sindicatelor, și în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entități având același izvor.
Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Administrației Publice A. are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, din municipiul Craiova, jud. Dolj, aflat în circumscripția Tribunalului Dolj.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Administrației Publice A. pentru B., C., D., E., F. și pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vaideeni, prin Primar, Primarul Comunei Vaideeni, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2017.