ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul E. - în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C. și D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (în prezent, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul să le acorde reclamantelor o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 și cele de care acestea au beneficiat efectiv în perioada aprilie 2015 - iulie 2016, sume actualizate cu inflația la data plății efective, plus dobânda legală.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin Sentința nr. 3137/2017 din 15 iunie 2017, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul E., în calitate de reclamant și în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei hotărâri, a apreciat instanța, din oficiu, că prevederile Legii nr. 188/1999 nu cuprind dispoziții speciale asupra necompetenței teritoriale și se aplică art. 231 din C. muncii, care arată că, în conflictele dintre salariați și angajatori, în desfășurarea raporturilor de muncă, se aplică art. 269 din Codul Muncii, referitoare la competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau, după caz, sediul. S-a reținut că reședința reclamantului Sindicatul este în București, drept urmare, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

2.2). La data de 20 iulie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința nr. 7130/2017 din 28 noiembrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. prin Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza spre soluționarea conflictului negativ ivit la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, analizând excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, Tribunalul a constatat că obiectul acțiunii privește plata unor drepturi salariale aferente unui raportul de serviciu desfășurat de reclamanți, în calitate de funcționari publici, cu instituția pârâtă, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, deci, se supun prev. Legii nr. 188/1999, așadar, raportul de serviciu atrage aprecierea competentei, și nu un raport de muncă, precum a analizat Tribunalul Dolj, în temeiul art. 269 din C. muncii, dispoziție care nu se aplică în cauză.

Alt aspect a avut în vedere că reclamanții, prin reprezentantul lor Sindicatul, care are sediul în Craiova, au înțeles să se adreseze instanței competente Tribunalul Dolj în vederea soluționării cauzei, aspect reglementat de prev. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind reținute, totodată, și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, alin. (1), (2) și (3).

S-a mai reținut că prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de reclamanții membri de sindicat prin reprezentant Sindicatul E. (având domiciliile în Craiova) care are sediul în Craiova, și aceștia au optat pentru tribunalul Dolj, aspect care denotă că au ales competența instanței, în raport de dispoz. art. 10 alin. (3) din noul C. proc. civ.

Tribunalul București a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanța competentă teritorial, astfel că, devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În același sens, s-a reținut, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

În cauză, a considerat Tribunalul că nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ, însă, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la domiciliul reclamantului, cât și instanța de la sediul pârâtului.

În cauză, reclamanții și organizația sindicala au sediul în Craiova, deci competența de soluționare aparține Tribunalului Dolj. Prin domiciliul reclamantului se înțelege adresa la care acesta locuiește în mod statornic, posibilitatea de alegere a domiciliului referindu-se doar la locul unde partea dorește să îi fie comunicate actele de procedură.

Față de dispozițiile arătate mai sus, văzând că atât domiciliul reclamantului, cât și al pârâtului sunt în Craiova, în baza art. 129, 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată în cauza de față constă în solicitarea de obligare a pârâtului să le acorde reclamantelor o despăgubire egală cu diferențele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 și cele de care acestea au beneficiat efectiv în perioada aprilie 2015 - iulie 2016, sume actualizate cu inflația la data plății efective, plus dobânda legală.

Acțiunea a fost formulată de Sindicatul E., în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat A., B., C. și D., la data introducerii cererii fiind în vigoare forma Legii nr. 554/2004 anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, așa cum au fost modificate prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, ci prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară, conform cărora:

"Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. (...)".

În ședința plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 22 mai 2017 a fost unificată practica în aceste litigii și s-a considerat că, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului Sindicat.

În temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Sindicatul a ales instanța competentă teritorial ca fiind tribunalul în circumscripția căruia își are sediul, respectiv, Tribunalul Dolj, și nu prin raportare la sediul pârâtului.

În aceste condiții, având în vedere că reclamantul Sindicatul E., cu sediul în mun. Craiova, județul Dolj, a introdus cererea în numele membrilor săi de sindicat (A., B., C. și D.) la tribunalul în circumscripția căruia își are sediul, anterior modificării art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A., B., C. și D. - prin Sindicatul E. și pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2020.

GGC - NN