ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 369 din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Fălticeni, a fost admisă, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat și în consecință a fost schimbată încadrarea juridică din 2 infracțiuni de "fals intelectual", prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de "fals intelectual" în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și din 2 infracțiuni de "uz de fals", prev. de art. 323 din C. pen. în infracțiunea de "uz de fals" în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, prin această sentință a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunilor de:

- "favorizarea făptuitorului", prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu privire la favorizarea făptuitorului B., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza prev. art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

- "favorizarea făptuitorului", prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu privire la favorizarea făptuitorului C., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

- "favorizarea făptuitorului", prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu privire la favorizarea făptuitorului D., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza prev. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

- "fals intelectual" în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

- "uz de fals" în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an și 1 lună, rezultând în final pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 92

C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei mun. Fălticeni sau Primăriei com. Vadu Moldovei, programul de executare al acestei activități va fi stabilit de către Serviciul de Probațiune Suceava.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse prin prezenta hotărâre, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. raportat la disp. art. 242 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura controlului judiciar luată față de inculpat în cursul urmăririi penale și menținută ulterior.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.000 RON din cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni și inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 436 din data de 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 369 din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Fălticeni, cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare din apel.

În temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni împotriva Sentinței penale nr. 369 din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Fălticeni, pe care a desființat-o, în parte și în rejudecare, s-a reținut în favoarea inculpatului A. aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind menținute pedepsele de 1 (un) an închisoare și respectiv 3 (trei) luni închisoare aplicate acestuia.

În temeiul art. 25 alin. (3), art. 256 C. proc. pen. și art. 393 alin. (3) coroborat cu art. 422 C. proc. pen., s-a dispus desființarea în totalitate a înscrisurilor falsificare, respectiv înscrisurile intitulate: "DECLARAȚIE DE PERSOANĂ VĂTĂMATĂ" datată 24 mai 2017, aflată în original la fila x ds.u.p. și "Proces-verbal de consemnare a conținutului discuției telefonice", datat 23 mai 2017, aflat în original la fila x ds.u.p.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei din apel.

*****

Împotriva deciziei din apel, inculpatul A., prin avocat, a formulat cerere de recurs în casație la data de 25 iunie 2019, data poștei, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data 5 august 2019, fiind fixat termen la data de 27 septembrie 2019, în vederea examinării, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casație, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 22 noiembrie 2019, s-au luat concluziile recurentului și parchetului, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție, este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu privire la favorizarea făptuitorului B., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare, cu privire la favorizarea făptuitorului C., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare și cu privire la favorizarea făptuitorului D., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare.

Totodată, a fost condamnat pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare și pentru infracțiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la o pedeapsă principală de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 1 lună, stabilindu-se în final, pedeapsa principală de 2 ani și 1 lună închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani.

În speță, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, în motivarea cererii de recurs în casație, printr-un prim motiv de recurs în casație, apărarea inculpatului A. a criticat decizia atacată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul greșitei încadrări juridice în privința reținerii a 3 infracțiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul, prin apărător, a menționat că, așa cum a susținut și în fața instanțelor de fond și apel, în cauză ne aflăm în prezența unei singure infracțiuni de favorizarea făptuitorului și nu a trei infracțiuni, deoarece există o singură acțiune - declarația falsificată de retragere a plângerii prealabile, o rezoluție infracțională unică - de a soluția cauza penală cu clasarea în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., o singură urmare imediată - starea de pericol pentru înfăptuirea justiției, un singur subiect activ și un singur obiect juridic - relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

Apărarea inculpatului a concluzionat în sensul că fapta reținută în sarcina inculpatului este aceea că a împiedicat tragerea la răspundere penală într-o cauză penală ce a avut ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de loviri sau alte violențe de către 3 făptuitori, iar urmarea imediată este stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, prin crearea unei stări de insecuritate a actului de justiție privind o cauză penală ce a avut ca obiect săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

S-a susținut că elementele ce alcătuiesc textul care incriminează fapta de favorizarea făptuitorului trebuie corelate și, coroborându-le cu elementele constitutive ale infracțiunii, să conducă la o încadrare juridică ancorată în realitatea obiectivă și cea juridică și implicit tragerea la răspundere penală a unei persoane în acord cu principiile atât ale dreptului material cât și ale celui procedural.

În opinia apărării, prin reținerea a trei infracțiuni de favorizarea făptuitorului în concurs omogen, în loc de o singură infracțiune, i s-a aplicat o pedeapsă implicit mai mare, în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a mai menționat că există o identitate a faptei care, indiferent de calificarea juridică, nu poate primi o încadrare juridică triplă care ar fi de natură să determine o triplă angajare a răspunderii penale a inculpatului pentru săvârșirea uneia și aceleiași fapte. În acest sens, s-a susținut că principiul legalității incriminării și cel al proporționalității ar fi încălcate dacă dispozițiile legii penale ar permite o triplă tragere la răspundere penală pentru unul și același act material ce constituie aceeași faptă.

Pentru aceste motive, potrivit primului motiv de recurs în casație, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din 3 infracțiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen. într-o singură infracțiune prev. de art. 269 C. pen. și reindividualizarea pedepsei aplicate.

Al doilea motiv al recursului în casație formulat de inculpatul A. a fost întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticându-se soluția incorectă, în opinia apărării, de condamnare pentru fapta de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.

Astfel, în temeiul cazului de casare invocat, apărarea inculpatului a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 269 C. pen., lipsind intenția directă în săvârșirea faptei, astfel încât se impune achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. penală ("lipsă latură subiectivă").

S-a precizat că din probatoriul administrat și motivările instanței de apel rezultă că inculpatul nu a urmărit nicio clipă favorizarea făptuitorilor B., C. și D. (pe care nici nu-i cunoaște), ci a urmărit să:

"mai scap de un dosar așa cum am declarat în faza de urmărire penală, acceptând însă și urmarea imediată a acțiunilor mele, mai exact pronunțarea de către procuror a unei soluții de care să profite și cei 3 făptuitori".

Invocând considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 810/2017 s-a menționat de către apărare că, infracțiunea de favorizarea făptuitorului poate fi săvârșită doar cu intenție directă, nu și cu intenție indirectă, aflându-ne astfel în situația unei lipse a laturii subiective.

În consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 269 C. pen., lipsind intenția directă în săvârșirea faptei, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În continuare, prin motivele de recurs în casație formulate, apărarea inculpatului a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 83 și urm. C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei.

În esență, s-a susținut că în situația reținerii drept incidente a temeiurilor de casare a hotărârii instanței de apel menționate mai sus, se impune reindividualizarea pedepselor aplicate, fiind posibilă schimbarea regimului de executare a pedepsei, respectiv fără executare efectivă, ci prin aplicarea disp. art. 83 și urm. C. pen., în raport de împrejurările săvârșirii faptelor și a circumstanțelor personale ale inculpatului, solicitându-se ca instanța să dea dovadă de clemență, întrucât prin aplicarea unei pedepse cu supraveghere va determina automat destituirea sa din poliție.

Astfel, apărarea inculpatului a solicitat ca instanța de recurs, în rejudecare, după aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 269 C. pen., să reconsidere motivele care au stat la baza aplicării art. 91 C. pen. și să dispună aplicarea art. 83 C. pen. pedepsei finale.

În concluzie, pentru motivele expuse în scris în cuprinsul cererii de recurs în casație, apărătorul inculpatului A. a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și în rejudecare, să se dispună schimbarea încadrării juridice din 3 infracțiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen. într-o singură infracțiune prev. de art. 269 C. pen. achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 269 C. pen. în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală; reindividualizarea pedepselor aplicate astfel încât pedepsei finale să-i fie aplicate dispozițiile art. 83 C. pen.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile legale incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că toate aceste critici nu se circumscriu cazurilor de casare invocate, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. și nici unui alt caz de casare expres prevăzut de art. 438 C. proc. pen., în condițiile în care, în realitate, inculpatul nu contestă elemente de tipicitate a uneia dintre infracțiunile reținute în sarcina sa ori faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite, ci însuși fundamentul soluției de condamnare, fiind formulate critici care vizează reanalizarea circumstanțelor comiterii faptei, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.

Starea de fapt, încadrarea juridică ori vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea hotărârii definitive numai sub aspecte de drept, iar nu de fapt.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Schimbarea încadrării juridice a faptelor așa cum s-a solicitat în cauză de apărarea inculpatului excedează vădit limitelor cazurilor de casare prevăzute de lege, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic.

În speță, se constată că decizia penală atacată a fost criticată de apărarea inculpatului A. prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul greșitei încadrări juridice în privința reținerii a 3 infracțiuni de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., în loc de o sigură infracțiune prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât astfel, în opinia apărării, prin reținerea a trei infracțiuni de favorizarea făptuitorului în concurs, implicit i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă mai mare, în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, în temeiul cazului de casare anterior menționat, apărarea inculpatului a solicitat instanței de casație schimbarea încadrării juridice a faptelor de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., într-o singură astfel de infracțiune, precum și reindividualizarea pedepsei aplicate.

Tot cu privire la infracțiunea de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., însă din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea inculpatului A. a criticat greșita soluție de condamnare cu privire la această faptă, susținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 269 C. pen., întrucât lipsește intenția directă în săvârșirea faptei, astfel încât în opinia apărării se impune achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, ca urmare a acestor solicitări formulate în cauză, apărarea recurentului inculpat a mai solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, respectiv schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

Așadar, în concret, se reține că prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, ceea ce se critică este încadrarea juridică dată faptelor în cauză și latura subiectivă a infracțiunii de favorizare a infractorului așa cum a fost reținută în cauză, întrucât, printr-o proprie interpretarea a stării de fapt și a circumstanțelor comiterii faptelor, inculpatul consideră nu se face vinovat de săvârșirea faptei de favorizarea făptuitorului, având în vedere că, în opinia sa, actele dosarului nu conturează o intenție directă în săvârșirea infracțiunii și nici nu a fost probat scopul comiterii ei, însă aceste critici nu pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea hotărârii definitive numai sub aspecte de drept, iar nu de fapt.

Așa cum au fost formulate motivele de recurs în casație, analiza ce se solicită a fi făcută de instanța de casație vizează starea de fapt reținută în cauză și interpretarea dată probatoriului de către instanțe, ceea ce presupune, în mod implicit, reevaluarea elementelor de fapt reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală definitivă.

Toate aspectele menționate de inculpatul A. în cuprinsul cererii de recurs în casație presupun reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul nici unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a arătat, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Contrar celor susținute de apărarea inculpatului, față de situația de fapt reținută și pe baza probatoriului administrat în cauză, instanțele au stabilit că inculpatul a săvârșit faptele, folosindu-se de funcția de care o ocupa, respectiv de organ de cercetare penală din cadrul I.P.J. Suceava, secția de Poliție Rurală nr. 1 Vadu Moldovei - Postului de Poliție Vadu Moldovei și în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, concluzionându-se că inculpatul A. a acționat cu intenție calificată prin scop.

În consecință, instanțele au stabilit că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenție calificată prin scop, așadar, făcând o corectă aplicare a legii, instanțele au dispus condamnare acestuia.

Așa fiind, Înalta Curte concluzionează că fondul criticilor formulate prin motivele de recurs în casație invocate de inculpatul A. vizând lipsa laturii subiective a infracțiunii prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., are ca premisă negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției sale, or, așa cum s-a arătat, situația de fapt stabilită în mod definitiv nu mai poate fi contestată în actuala procedură.

Mai mult chiar, aceste critici ale recurentului inculpat nu se subsumează cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condițiile în care în cauză față de inculpat pedeapsa a fost aplicată în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în acest sens reținându-se recunoașterea în totalitate a faptelor, conform art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Instanța de casație mai constată că aceleași apărări în susținerea lipsei de vinovăție a inculpatului și solicitarea de schimbare a încadrării juridice au fost invocate și în fața instanței de apel și analizate de către aceasta.

În concluzie, instanța de casație constată că motivele invocate de recurentul inculpat, așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzut de dispozițiile legale în materie și că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat în cauză, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte subliniază că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Așadar, din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Or, în speță, în raport cu criticile formulate prin prisma acestui caz de casare, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat în mod formal în condițiile în care nu se critică faptul că pedepsele stabilite sunt într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepțiunea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a unei greșite încadrări juridice a faptelor, respectiv greșita reținere, în opinia apărării, a trei infracțiuni de favorizarea făptuitorului, în în loc de o sigură infracțiune, aspecte care însă așa cum s-a arătat anterior nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Deopotrivă, Înalta Curte subliniază că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație, nu poate face obiectul cenzurii instanței nici solicitarea recurentului inculpat referitoare la reindividualizarea modalității de executare a pedepsei stabilite în sensul de a se dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 83 și urm. C. pen., referitoare la amânarea executării pedepsei, întrucât această solicitare nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că modalitatea de executarea a unei pedepse la fel ca și reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească incidența dispozițiilor legale invocate.

Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport și cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaștere a învinuirii.

Prin urmare, se reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate și recursul în casație formulat în cauză este nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 436 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 436 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - CL