ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3939 din 14 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2016, printre altele:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 244 alin. (3) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., în dauna persoanelor vătămate B. și C., ca urmare a împăcării părților.

În temeiul art. 377 alin. (4) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul A. din infracțiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza I C. pen., în infracțiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen., text de lege în baza căruia acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în dauna persoanei vătămate D..

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale stabilite prin sentință, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a fost adăugat un spor de 2 luni închisoare (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă), și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani, în condițiile art. 91 și art. 92 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității (în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca sau al Primăriei municipiului Cluj-Napoca) pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, care, în temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., va supraveghea executarea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 244 alin. (3) C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., în dauna părților vătămate B. și C., ca urmare a împăcării.

În temeiul art. 377 alin. (4) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul E., din infracțiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza I C. pen., în infracțiunea de complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen., text de lege în baza căruia acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și 2 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în dauna persoanei vătămate D..

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului E. prin Sentința penală nr. 1518 din 28 decembrie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 964/R din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1518 din 28 decembrie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 964/R din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Cluj, de 1 an închisoare și de 6 luni închisoare stabilite în cauză, alegându-se pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final fiind aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 97 alin. (2) raportat la art. 91 și art. 92 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de 3 ani, pe a cărui durată, conform art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității (în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca sau al Primăriei municipiului Cluj-Napoca) pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, care, în temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., va supraveghea executarea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5).

În temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1353 și art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată D. și, în consecință, au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească în favoarea acesteia echivalentul în RON la data plății al sumei de 30.333 euro, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 22 C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate B. și C. au renunțat la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost desființat înscrisul falsificat: "contract de vânzare-cumpărare" din data de 01 august 2006, încheiat între B. și F., în calitate de vânzători, și G., în calitate de cumpărător.

În temeiul art. 274 alin. (2) și art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar persoanele vătămate B. și C. la plata sumei de câte 5 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) și 4 C. proc. pen., au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 2600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate D..

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că faptele inculpaților A. și E., care au adus ajutor material inculpatului G. în vederea încheierii, în cursul lunilor februarie- martie 2012, a antecontractelor de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate D. și B., cunoscând faptul ca acesta nu are calitatea de proprietar al imobilelor situate în Cluj-Napoca, județul Cluj, respectiv în comuna Florești, județul Cluj, și că folosește un înscris falsificat (datat 01 august 2006) pentru a o determina pe persoana vătămată D. să consimtă la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., și ale complicității la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen., deoarece înscrisul fals folosit de autor este un înscris sub semnătură privată, iar nu unul oficial în condițiile art. 178 alin. (2) C. pen.

Întrucât de la data săvârșirii faptelor reținute în sarcina inculpaților și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă reglementare, instanța de fond a stabilit că legea penală mai favorabilă este, în speță, C. pen. în vigoare, care, pe de o parte, prevede limite de pedeapsă mai mici decât în vechea codificare, iar, pe de altă parte, permite, potrivit art. 244 alin. (3) C. pen., împăcarea în cazul infracțiunii de înșelăciune, posibilitate legală ce nu era prevăzută anterior.

Având în vedere încadrarea în drept a faptelor săvârșite, instanța a condamnat pe cei doi inculpați pentru fiecare dintre infracțiunile comise, la câte o pedeapsă cu închisoarea, la a cărei individualizare a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., aspecte în raport cu care a apreciat că scopul sancțiunii poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, fiind îndeplinite toate condițiile impuse de art. 91 C. pen.

Având în vedere că, la termenul de judecată din 02 martie 2017, persoanele vătămate B. și C. au declarat că se împacă total și necondiționat cu inculpații, sens în care au și depus la dosar o declarație autentificată notarial de SPN X. din Cluj Napoca, instanța de fond, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 244 alin. (3) C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A. și E. sub aspectul săvârșirii în dauna acestor persoane vătămate a infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, în temeiul art. 22 C. proc. pen., instanța de fond a luat act că persoanele vătămate B. și C. au renunțat la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal.

Totodată, constatând îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta penală de inculpați persoanei vătămate D., în temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1353 și art. 1382 C. civ., instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de aceasta în cadrul procesului penal. Ca urmare, i-a obligat pe inculpați, în solidar cu inculpatul G., să plătească părții civile echivalentul în RON, la data plății, al sumei de 30.333 euro, cu titlul de despăgubiri civile (daune materiale). Referitor la celelalte pretenții civile, s-a reținut fie că nu au fost cauzate prin infracțiunea comisă de inculpați (costul reparațiilor imobilului), fie că sunt de natură contractuală (obligația la penalități), fie că nu sunt certe și lichide (în ceea ce privește suma de 3000 euro pretinsă cu titlu de cheltuieli necesare unei eventuale intabulări a apartamentului), fie că sunt inadmisibile în cadrul procesului penal, raportat la dispozițiile art. 19 C. proc. pen. și la situația de fapt reținută (cererea de obligare a inculpatului G. să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată, iar în caz contrar pronunțarea unei hotărâri care să substituie consimțământul acestuia la transmiterea dreptului de proprietate).

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța a desființat înscrisul falsificat, menționat în dispozitivul hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel și inculpații A. și E., care au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în procedura camerei preliminare (arătând că dispunerea începerii judecății s-a realizat fără participarea procurorului și a inculpaților, aspect de natură a le afecta dreptul la un proces echitabil), în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel și pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința respingerii acțiunii civile formulate de partea civilă D. (întrucât, pe de o parte, nu a existat intenția de a induce în eroare persoana vătămată, aceasta fiind încunoștințată despre situația reală a imobilului și despre demersurile pe care trebuie să le facă pentru semnarea contractului în formă autentică și înscrierea în Cartea funciară, iar, pe de altă parte, pentru că nu au avut reprezentarea faptului că trebuie înștiințată persoana vătămată despre eroarea materială cu privire la data contractului sub semnătură privată dintre G. și H., neexistând, așadar, acte de ajutor moral sau material dat autorului faptelor penale), iar, în terțiar, reindividualizarea sancțiunilor aplicate, în sensul stabilirii unei pedepse și amânării aplicării acesteia, în condițiile art. 83 - art. 84 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1233/A din 04 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. și E. împotriva Sentinței penale nr. 3939 din 14 decembrie 2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, aceștia fiind obligați, împreună cu apelantul G., la plata sumelor de câte 333,3 RON, cheltuieli judiciare avansate de către partea civilă D., și de câte 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut, în primul rând, că nu este fondată solicitarea inculpaților A. și E. de trimitere a dosarului spre rejudecare la prima instanță, în procedura camerei preliminare, având în vedere dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, în situația în care nici părțile din dosar nu au formulat cereri și excepții și nici instanța de judecată nu a ridicat din oficiu excepții, așa cum s-a întâmplat în cauză, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

În plus, s-a arătat că nu este incident niciun caz de nulitate absolută (din cele prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. d), e) C. proc. pen. - participarea/prezența procurorului/inculpatului) care să poată fi invocat în orice stare a procesului, iar lipsa citării părților în etapa reglementată de art. 342 și urm. C. proc. pen., care ar putea atrage doar sancțiunea nulității relative a încheierii pronunțate în acea procedură, nu a fost sesizată în termenul stabilit de art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., respectiv până la finalizarea procedurii de cameră preliminară (presupusa încălcare a dispozițiilor privind citarea părților având loc în camera preliminară), așa încât, eventuala nulitate relativă este acoperită, potrivit art. 282 alin. (5) lit. a) C. proc. pen.

În continuare, făcând propria analiză a materialului administrat pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanță a analizat în mod judicios probele de la dosar și a reținut în mod corect vinovăția inculpaților A. și E. sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunile de înșelăciune și uz de fals pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, s-a arătat că, în mod corect, s-a reținut, sub aspectul situației de fapt, că inculpatul G., cu intenție, în data de 27 februarie 2012, a indus în eroare pe persoana vătămată D., cu ocazia vânzării imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, prin prezentarea ca adevărată a calității sale mincinoase de proprietar, folosind în acest scop un antecontract de vânzare-cumpărare falsificat, datat 01 august 2006, din care reieșea în mod nereal, că acesta ar fi proprietarul de drept al imobilului, acțiuni care au condus la crearea unui prejudiciu de 32.000 euro, constând în prețul achitat de persoana vătămată. S-a mai reținut, totodată, că inculpații A. și E. au adus ajutor material și moral inculpatului G. în vederea încheierii, în cursul lunii februarie 2012, a antecontractului de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată D., cunoscând că G. nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, și că folosește un înscris falsificat (datat 01 august 2006) pentru a o determina pe persoana vătămată să consimtă la încheierea respectivului antecontract.

S-a mai observat că judecătorul fondului a analizat, pe larg, toate probele care i-au creat convingerea comiterii faptelor cu vinovăția prevăzută de lege, arătând, în același timp, motivele pentru care nu pot fi primite apărările inculpaților.

Cât privește acuzațiile aduse inculpaților A. și E. (complicitate la înșelăciune și uz de fals), s-a arătat că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că există vinovăția acestora în comiterea faptelor, respectiv intenția, chiar dacă doar indirectă, de a se produce rezultatul socialmente periculos al faptelor incriminate. Astfel, s-a subliniat că intenția frauduloasă s-a evidențiat, în cazul acestor inculpați, din împrejurarea esențială că ambii frați A. cunoșteau că, la data încheierii contractului dintre inculpatul G. și persoana vătămată D. (27 februarie 2012), acesta din urmă nu avea posibilitatea legală să vândă apartamentul situat în Cluj-Napoca, str. x, dar și că înscrisul ce purta data de 01 august 2006 era fals.

S-a apreciat că această împrejurare relevantă rezultă din următoarele aspecte, judicios punctate de prima instanță: amândoi știau că, la data încheierii contractului dintre inculpatul G. și persoana vătămată D. (27 februarie 2012), G. avea doar calitatea de chiriaș în acel imobil, deoarece respectiva calitate fusese dobândită prin intermediul inculpatului A. și, totodată, împărțită cu inculpatul E.; inculpatul A. cunoștea starea de fapt și de drept a imobilului, deoarece el a fost agentul imobiliar care a intermediat cumpărarea apartamentului de către persoanele vătămate H. de la I. în data de 21 decembrie 2006 și căruia persoana vătămată B. i-a solicitat în cursul anului 2011 să-i găsească un cumpărător pentru apartament; știa și că imobilul nu este intabulat pe numele soților H. și, deci, că va fi greu de înscris pe numele lui G.; că acesta nu ar fi putut dobândi dreptul de proprietate de la persoanele vătămate H. la data de 01 august 2006, anterior dobândirii lui de către promitenții vânzători H. (21 decembrie 2006).

În plus, ambii inculpați A. cunoșteau intenția inculpatului G. de a vinde apartamentul (conform declarației acestuia), deci intenția frauduloasă, și, cu toate acestea, în condițiile arătate, l-au ajutat la punerea în executare a acestei intenții, prin acte de complicitate morală (așa cum rezultă din declarațiile persoanei vătămate D., procesele-verbale de recunoaștere după planșa fotografică, declarațiile martorilor J. și K., dar și ale, însuși, inculpatului G.), respectiv:

- toți cei trei inculpați au fost de față la vizionarea apartamentului de către persoana vătămată în februarie 2012;

- toți au participat la discuțiile despre încheierea contractului dintre inculpatul G. și persoana vătămată D., propunând împreună acesteia avocatul la al cărui cabinet să fie încheiat actul de vânzare cumpărare, susținând că este avocatul lor;

- toți s-au prezentat apoi la cabinetul avocatului și au asistat la negocierea predării posesiei și la încheierea actului, fiind prezenți și la încheierea celorlalte acte adiționale la contract;

- plata diferenței de preț a fost solicitată persoanei vătămate de inculpatul A. și, pentru remiterea cheilor apartamentului, persoana vătămată s-a înțeles cu acesta și cu inculpatul G.;

- cei doi inculpați A. au asistat la toate discuțiile privind înstrăinarea apartamentului, care s-au purtat la cabinetul avocatului, unde persoanei vătămate i s-a prezentat și înscrisul falsificat datat 01 august 2006 (chiar dacă din când în când inculpații A. mai ieșeau la câte o țigară);

- la încheierea contractului din 27 februarie 2012, inculpatul G. a asigurat-o că în cel puțin un an se va rezolva problema intabulării și se va putea încheia actul de vânzare cumpărare în formă autentică, iar inculpații A. i-au spus să stea liniștită că, în câteva luni, se va rezolva cu intabularea, întrucât sunt ceva probleme la cadastru cu mutarea arhivei și că, fiind prezenți de fiecare dată, acești inculpați i-au creat impresia că ei se ocupă de fapt și își doresc acea tranzacție, inculpatul G. fiind doar un semnatar de fațadă;

- inculpatul G. s-a pretins, de față cu ceilalți doi, ca fiind proprietarul imobilului prezentat spre vânzare, iar ceilalți doi s-au declarat a fi frați și nepoții lui G. și nu au infirmat susținerile celui dintâi;

- persoanei vătămate i s-a prezentat, la sediul avocatului, actul prin care inculpatul G. a cumpărat apartamentul;

- inculpatul A. a susținut în fața martorei J. că se prezintă la notar întrucât este nepotul inculpatului G. și-l ajută cu vânzarea deoarece cel din urmă este mai în vârstă și nu se prea descurcă cu actele;

- inculpații au fost de față la negocierile în vederea vânzării și la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare la sediul avocatului, unde persoanei vătămate i-a fost prezentat actul falsificat pentru a dovedi dreptul inculpatului G. de a transmite proprietatea asupra apartamentului, deci au fost de față și la folosirea înscrisului falsificat și, deși implicați activ în negocieri, au achiesat la folosirea acestuia, acordând, în acest fel, sprijin moral inculpatului G. ("mai bătrân și care nu se descurca cu actele" - cum a susținut inculpatul A.).

Ca urmare, s-a apreciat că nu pot fi primite solicitările acestor inculpați de achitare sub aspectul infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Totodată, Curtea a apreciat că sancțiunile penale aplicate inculpaților A. și E. au fost stabilite prin valorificarea eficientă a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele date fiind corespunzătoare atât ca natură și cuantum, cât și ca modalitate de executare, fiind apte a realiza scopurile coercitiv, educativ și preventiv al oricărei pedepse penale, așa încât, nu se impune reformarea hotărârii sub acest aspect.

Deopotrivă, în raport cu persoana inculpaților (care nu aveau antecedente penale la data comiterii faptelor, dar care nu le-au recunoscut, nu au dat niciun semn că ar conștientiza gravitatea și consecințele acestora, că sunt dispuși să și le asume, că timp de mai mult de 6 ani, de când au prejudiciat persoana vătămată D. nu au depus un minim efort de a înlătura sau, măcar, diminua consecințele singurei infracțiuni de înșelăciune rămase în sarcina lor), Curtea a apreciat că posibilitățile lor de îndreptare nu sunt suficient de mari, încât aplicarea imediată a unei pedepse să nu fie necesară.

Împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 04 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în termen legal, au declarat recurs în casație inculpații A. și E., prin avocat L. (care a atașat împuternicirea avocațială nr. x din 18 decembrie 2019, dată de inculpatul A., Dosar nr. x/2016), invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia au învederat că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 48 C. pen.. Astfel, făcându-se trimitere la situația de fapt reținută în cauză, s-a arătat că, în decizia pronunțată în apel, nu s-a menționat niciun act care să fi fost săvârșit de cei doi inculpați și care să poată fi circumscris complicității materiale sau morale, iar probele invocate în susținerea acuzațiilor nu au fost analizate din perspectiva condițiilor de tipicitate ale acestei forme de participație penală. În plus, s-a arătat că nu s-a demonstrat intenția celor doi inculpați de a ajuta pe autor să săvârșească infracțiunile de înșelăciune și uz de fals și nici intenția de a induce în eroare sau de a menține în eroare persoana vătămată, iar faptul că recurenții au cunoscut lipsa calității de proprietar a inculpatului G. nu poate fi asimilat unui act de complicitate morală la comiterea respectivelor fapte, atâta timp cât nu s-a evidențiat existența unei legături subiective cu acesta din urmă.

Prin Încheierea nr. 58/RC din 13 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce privește criticile circumscrise de inculpatul A. cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 04 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 4 și fixându-se termen de judecată în ședință publică la data de 26 martie 2020.

Prin aceeași încheiere, în baza art. 440 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul E. împotriva aceleiași decizii penale, reținându-se neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și art. 437 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., față de lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului care a exercitat în numele său calea extraordinară de atac.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată din 16 martie 2020, ora 10:00, având în vedere ordinele nr. 71 din 03 martie 2020, ora 14:00, forma consolidată la 13 martie 2020, și nr. 91 din 12 martie 2020, ora 15:50, ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 353 alin. (10) C. proc. pen., a fost preschimbat termenul de judecată din data de 26 martie 2020 în 07 mai 2020, ținându-se seama de situațiile obiective astfel cum au fost relevate în conținutul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191 din 10 martie 2020.

Ulterior, prin rezoluția aceluiași judecător din 23 aprilie 2020, având în vedere Decretul Președintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (5) din cuprinsul Anexei 1 la acesta și ale ordinului nr. 71 din 03 martie 2020 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, forma consolidată la data de 16 aprilie 2020, s-a constatat intervenită de drept suspendarea judecării prezentei cauze pe toată durata stării de urgență.

Ca urmare a încetării stării de urgență prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, având în vedere dispozițiile art. 64 alin. (6) din cuprinsul Anexei 1 la acesta, prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 18 mai 2020, s-a stabilit termen de judecată în cauză la 18 iunie 2020, dispunându-se citarea părților și încunoștințarea apărătorilor aleși ai recurentului inculpat și intimatei părți civile.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în dosar.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putință de tăgadă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În sensul considerațiilor teoretice de mai sus este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (Deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019).

În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, pe de o parte, că în decizia atacată nu a fost indicat niciun act pe care să îl fi comis și care să poată fi circumscris complicității materiale sau morale, iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit intenția sa de a ajuta pe autor să săvârșească infracțiunile de înșelăciune și uz de fals ori de a induce în eroare sau de a menține în eroare persoana vătămată, faptul că a cunoscut lipsa calității de proprietar a inculpatului G. neputând fi asimilat unui act de complicitate morală la comiterea respectivelor fapte, de vreme ce nu s-a evidențiat existența unei legături subiective cu acesta.

Aceste critici au fost formulate de inculpat și în apelul declarat împotriva sentinței de condamnare dată de prima instanță, iar Curtea de Apel Cluj, procedând la analiza lor, a reținut, la filele x din decizia recurată, că intenția frauduloasă a fraților A. a rezultat din împrejurarea esențială că cei doi au cunoscut că, la data încheierii contractului dintre persoana vătămată D. și inculpatul G. (27 februarie 2012), cel din urmă nu avea posibilitatea legală să vândă apartamentul situat în Cluj-Napoca, str. x, precum și că înscrisul ce purta data de 01 august 2006 era fals, fiind prezentate, în continuare, toate elementele de fapt care au condus la concluzia participației acestora la faptele autorului, sub forma complicității materiale și morale.

Astfel, instanța de apel a reținut, cu titlu definitiv, în sarcina inculpatului A. că, împreună cu fratele său, a adus ajutor material și moral inculpatului G. în vederea încheierii, în cursul lunii februarie 2012, a antecontractului de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată D., cunoscând că autorul nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, și că folosește un înscris falsificat (datat 01 august 2006) pentru a o determina pe persoana vătămată să consimtă la încheierea respectivului antecontract, fapte care întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., și ale complicității la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 raportat la art. 323 teza a II-a C. pen.

Ca urmare, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile referitoare la lipsa indicării, în decizia atacată, a unor acte care să corespundă complicității materiale sau morale, de vreme ce acestea se referă la motivarea hotărârii, aspect care, însă, nu formează obiectul verificării pe calea recursului în casație, acesta fiind, așa cum s-a arătat anterior, strict circumscris motivelor de nelegalitate reglementate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, se observă că, în motivele scrise de recurs, în susținerea criticilor formulate, recurentul inculpat s-a raportat la probatoriul administrat în cauză, încercând să acrediteze ideea că nu a săvârșit cu vinovăție faptele pentru care a fost condamnat, întrucât persoanei vătămate D. i s-a adus la cunoștință atât situația imobilului, cât și faptul că un contract de vânzare sub semnătură privată nu are aptitudinea de a opera transferul dreptului de proprietate. Or, prin aceste susțineri, recurentul tinde, în realitate, la reaprecierea probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curți nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanțele inferioare cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a complicității la infracțiunile de înșelăciune și uz de fals pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Față de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, nici cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 4 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Totodată, față de culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 276 C. proc. pen., la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă D., dovedită cu înscrisul depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1233/A din 4 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2020.

GGC - GV