ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1135/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 209 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 6985 din 3 noiembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA și intimatul-intervenient C., ca nefondat.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că reclamantul a criticat soluția instanței de fond din perspectiva greșitei stabiliri a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, cu referire la activarea efectului întreruptiv al prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

De asemenea, a reținut că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, ca regulă generală, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul general de prescripție fiind de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar data de la care începe să curgă, potrivit art. 7 din decret, este cea de la care se naște dreptul la acțiune.

În privința prescripției dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabilește regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Curtea a reținut că, în cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de accidentul de circulație care s-a produs la 6 octombrie 2010.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, aceasta trebuie să întrunească anumite condiții, anume să fie introdusă la o instanță judecătorească sau alt organ cu atribuții jurisdicționale, să fie făcută cu seriozitate, iar admiterea acesteia să se facă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speță, procedura de urmărire penală demarată în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov s-a finalizat prin Ordonanța de clasare din 11 iunie 2015, reținând-se că din probele administrate nu a rezultat că numitul C. a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și alin. (3) C. pen.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu a intervenit niciuna dintre situațiile prevăzute de lege care să fi atras întreruperea cursului termenului de prescripție, care curge de la data producerii evenimentului rutier, respectiv 6 octombrie 2010.

De asemenea, a reținut că declanșarea unei proceduri penale, chiar din oficiu, nefinalizată prin soluționarea cauzei penale, respectiv a acțiunii civile printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus și asupra laturii civile a procesului penal, nu constituie cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, nefiind, de altfel, menționat nici în cazurile enumerate de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 5 mai 2016, a considerat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit, față de data producerii evenimentului rutier.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. la 29 martie 2018 (data depunerii la oficiul poștal).

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale prilejuite prin infracțiune; art. 20 alin. (1) din același act normativ prevede că persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Recurentul a raportat aceste norme legale la principiul "penalul ține în loc civilul", precizând că prin referatul din 28 septembrie 2012, organele de cercetare penală au propus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, propunere care a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, care, prin rezoluția din 5 noiembrie 2012, a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.

Recurentul a arătat că a formulat plângere împotriva acestei soluții, care a fost admisă la 4 februarie 2013, dispunându-se trimiterea dosarului la IPJ Brașov - Serviciul Rutier, în vederea redeschiderii urmării penale.

În acest context, a arătat că plângerea, sesizarea, denunțul sau cererea de chemare în judecată sunt asimilate unei acțiuni penale sau civile a subiectului de drept prejudiciat prin fapta unui terț, care nu are o atitudine pasivă față de situația creată.

Or, potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.

Astfel, în cauză, prin sesizarea organelor de urmărire penală, care, ulterior, au dispus începerea urmăririi penale împotriva intimatului C., cursul prescripției a fost întrerupt, până la pronunțarea Ordonanței de clasare din 11 iunie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

În aceste condiții, o nouă prescripție a început să curgă după întreruperea prescripției inițiale, începând cu 12 iunie 2015. Or, cererea de chemare în judecată în litigiul pendinte a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 5 mai 2018, în interiorul termenului de prescripție extinctivă.

Din punct de vedere procesual, formularea unei acțiuni civile în paralel cu o acțiune penală care a condus la începerea urmăririi penale, în condițiile în care chiar dispozițiile art. 244 alin. (2) prevăd că instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, apare ca fiind lipsită de interes, interesul fiind o condiție esențială a exercitării acțiunii civile.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluția completului din 12 iunie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. XIII și art. XVII alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La 5 iulie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), intimata-pârâtă SC B. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 8 august 2018, recurentul a depus răspuns la întâmpinare (data depunerii la oficiul poștal).

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar valoarea cererii deduse judecății este de 897.500 RON.

Prin rezoluția din 19 septembrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părți pentru a depune puncte de vedere.

La 4 octombrie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), recurentul a depus un punct de vedere la raport prin care a susținut admisibilitatea recursului.

Prin rezoluția din 15 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 5 decembrie 2018, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., instanța a suspendat judecata recursului până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere că sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile care a făcut obiectul dosarului mai sus menționat a fost soluționată prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării, prin rezoluția din 5 februarie 2019, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea procedurii de filtru, acordându-se termen de judecată la 10 aprilie 2019, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 10 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 209 din 31 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestuia la 5 iunie 2019, cu citarea părților, în ședință publică.

Examinând recursul reclamantului A. prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile".

Potrivit art. 8 din același act normativ, în ceea ce privește repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, termenul de prescripție este de 3 ani, iar acest termen începe să curgă "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detașat momentul începerii curgerii prescripției de momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită și, implicit, al nașterii dreptului la acțiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de repararea lui și stabilind, astfel, că prescripția începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de producerea acesteia.

Prin instituirea unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripția se asigură armonizarea necesității ocrotirii efective a victimei faptei ilicite cu necesitatea asigurării finalității practice a prescripției extinctive. Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripția se întemeiază și pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea. În acest fel, titularul dreptului la acțiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, este îndemnat să stăruie în aflarea elementelor care să îi permită să intenteze acțiunea în răspundere civilă delictuală.

Decretul nr. 167/1958 prevede, la art. 16, cazurile de întrerupere ale prescripției, la lit. b) fiind menționată condiția introducerii unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă aceasta a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Cauza de întrerupere reglementată de art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 echivalează cu ieșirea din starea de expectativă a titularului dreptului, astfel că, din acest moment, lipsește justificarea intervenirii prescripției.

Potrivit art. 17 din actul normativ mai sus menționat, "Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. În cazul când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă".

Așadar, întreruperea prescripției are ca efect modificarea cursului acesteia și presupune înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția cauzei întreruptive și începerea unei prescripții extinctive noi.

În cauză, accidentul de circulație în care a fost implicat recurentul și în urma căruia acesta afirmă că a suferit o infirmitate fizică permanentă a avut loc la 6 octombrie 2010.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, prin referatul din 28 septembrie 2012, organele de cercetare penală au propus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., propunere care a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, prin rezoluția din 5 noiembrie 2012.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere recurentul, plângere ce a fost admisă de prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, care a înaintat dosarul Inspectoratului de Poliție Brașov - Serviciul Rutier, în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Prin Ordonanța din 6 martie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Prin Ordonanța din 11 iunie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2010, s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) și alin. (3) C. pen., față de inexistența probelor din care să rezulte că intimatul C. a comis această faptă penală.

Potrivit art. 19 din C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, părții vătămate i s-a recunoscut dreptul de a opta pentru exercitarea acțiunii civile, fie în cadrul procesului penal, fie în cadrul procesului civil. Astfel, "persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune."

Cu privire la dreptul persoanei de a formula acțiunea civilă în cadrul procedurii penale, relevante sunt dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2) din același C. proc. pen., reglementare conform căreia "Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și a persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare."

Menționatul drept de opțiune izvorăște din principiul disponibilității acțiunii civile, partea vătămată putând alege între obținerea despăgubirilor calea procesului penal sau pe cea a procesului civil.

În cauza penală, finalizată prin Ordonanța din 11 iunie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, recurentul nu s-a constituit parte civilă.

Însă, acesta era îndreptățit să se constituie parte civilă chiar și în fața instanței, în măsura în care procesul ar fi parcurs etapa judiciară, în conformitate cu prevederile art. 15 și următ. din C. proc. pen. din 1968.

De aceea, urmare a soluției adoptate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în dosarul penal, la 5 mai 2016, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâților SC B. SA și C., solicitând Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pe temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea acestora la plata daunelor morale în sumă de 897.500 RON, pentru acoperirea prejudiciului suferit în urma producerii accidentului de circulație din 6 octombrie 2010.

Referitor la autorul faptei ilicite și al pagubei, a arătat că acesta este intimatul C., față de care, prin Ordonanța din 11 iunie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus clasarea cauzei penale, întrucât s-a constatat că nu există probe din care să reiasă că a săvârșit infracțiunea de vătămare din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

Așa fiind, data la care recurentul a aflat despre împrejurarea că nu poate solicita repararea prejudiciului pretins cauzat de pârâtul C. este cea la care a luat cunoștință de ordonanța menționată.

Prin urmare, un nou termen de prescripție a dreptului recurentului de a solicita despăgubiri morale a început să curgă de la data emiterii Ordonanței din 11 iunie 2015 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, fapt ce l-a îndreptățit pe recurent să își valorifice pretențiile pe calea unei acțiuni civile separate, neputându-se constitui parte civilă cât timp nu a existat un proces penal.

În situația în care o faptă care a constituit infracțiune a făcut obiectul urmăririi penale, iar ulterior s-a constatat că se impune clasarea cauzei, cursul termenului de prescripție a acțiunii în răspundere civilă delictuală a fost întrerupt pe parcursul perioadei în care pricina s-a aflat în fața organului de cercetare penală, pe durata urmăririi penale, neexistând temei spre a se imputa persoanei vătămate o lipsă de diligență în cunoașterea autorului prejudiciului, de vreme ce însuși legiuitorul conferă posibilitatea (prin art. 15 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.), de constituire ca parte civilă (adică de declanșare a acțiunii civile) până la momentul citirii actului de sesizare a instanței penale.

În acest context, având în vedere că, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea în despăgubiri, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, rezultă că, în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei, soluția adoptată nu are înrâurire asupra acțiunii civile având ca temei răspunderea civilă delictuală, exercitarea acesteia fiind posibilă, fără a se putea invoca prescripția dreptului material la acțiune pentru intervalul de timp în care s-a derulat procedura de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale în materia prescripției extinctive, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 209 din 31 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel, în vederea soluționării fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 209 din 31 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL