ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9.07.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A.

Prin sentința nr. 137 din 22.01.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și s-a constatat calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul A. invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) a arătat că acesta poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural începând cu neregularitatea citării uneia dintre părți și continuând cu nesocotirea principiului publicității, oralității, contradictorialității, inclusiv decăderea din proba testimonială în anumite condiții vătămătoare pentru partea care a solicitat proba.

Sub acest aspect apreciază că, prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 843/2011, nr. 530/2009 și nr. 1522/2011 și care stabilesc în sarcina instanței de judecată obligația de a analiza nu doar materialul probator depus de CNSAS, respectiv relatările consemnate de lucrătorii Securității, ci și probele solicitate de persoana în cauză în vederea stabilirii adevărului, respingerea probei testimoniale solicitate în fața instanței de fond se încadrează în cuprinsul acestui motiv de recurs.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) a arătat că acesta se referă la nesocotirea unei norme de drept material care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Sub acest aspect, ținând cont de prevederile deciziilor Curții Constituționale invocate mai sus, instanța de fond trebuia să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului, respectiv de a verifica dacă a existat vinovăție din partea recurentului, în redactarea notelor respective, dacă a existat o situație de constrângere, de presiune psihologică a recurentului în semnarea acelor note, per a contrario, dacă recurentul a furnizat benevol informații referitoare la colegii săi de facultate.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că numai îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității. În deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 și nr. 1522/2011 ale Curții Constituționale s-a statuat că pentru a verifica dacă a existat vinovăție și dacă s-au încălcat drepturi și libertăți ale omului instanța de fond are obligația să analizeze notele respective prin prisma celorlalte probe administrate în cauză, car și prin luarea în considerare a faptelor notorii cunoscute de o mare parte a populației și consacrate în materialele documentare.

De altfel, instanța de judecată are sarcina de a administra și analiza întregul material depus de CNSAS, iar constatarea calității nu poate fi stabilită numai pe baza relațiilor consemnate de lucrătorii Securității.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar în subsidiar, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca nefondată.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 12 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 07.05.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 18.06.2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 2 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 colaborator al Securității este "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Față de prevederile textului de lege menționat, instanța de fond a reținut, în baza probelor de la dosar, că informațiile furnizate de către pârât se refera la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist deoarece relațiile cu cetățenii străini erau strict supravegheate de securitate, de vreme ce prin intermediul acestora, cetățenii romani puteau afla adevărul despre situația din Romania și din străinătate. De asemenea, apartenența la un cult religios atrăgea repercusiuni grave asupra persoanei în cauză, cunoscută fiind aversitatea regimului comunist față de religie.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității").

Sub acest aspect s-a arătat că decăderea din proba testimonială în anumite condiții vătămătoare pentru partea care a solicitat proba atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului de fond Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a solicitat instanței administrarea probei testimoniale și ca atare acesta nu a fost decăzut din această probă.

Față de această împrejurare, motivul de recurs invocat apare ca nefondat și va fi respins.

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Criticile recurentului vizează în fapt aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008.

Prin motivele de recurs, pârâtul apreciază că informațiile furnizate, analizate în ansamblul lor, nu se încadrează în textul de lege reținut, nefiind informații care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, arătând că relatările puse în sarcina sa au fost redactate după dictarea ofițerului de securitate, iar informațiile cuprinse în notele informative erau de notorietate în cadrul IMF și erau cunoscute de poliție și securitate.

Or, constată instanța de control judiciar că intimatul-reclamant a prezentat în probațiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât a furnizat informații prin care denunța atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, apte prin ele însele să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în acest sens fiind reținută nota informativă din 14.02.1987, întocmită olograf de către pârât și semnată cu numele conspirativ "B." nota informativă din 09.06.1987, întocmită olograf de către pârât și semnată cu numele conspirativ "B." raportul informativ din 29.04.1988.

Înalta Curte constatată că notele cuprind relatări despre cetățeni determinați, după cum urmează: studenta C. întreține relații cu un student străin din Cluj. Acesta este arab și se pare că studenta din anul I medicină generală a făcut cunoștință cu acesta prin intermediul studentului din anul VI medicină generală D. înainte N. întreținea relații cu studenta M.; un cetățeanul vest-german care în toamna anului trecut a stat mai mult timp prin Tg. Mureș și a întreținut relații cu fosta studentă E. din anul IV medicină generală, studenta F., care are rude în SUA și se pare că face parte dintr-un cult religios, întrucât familia ei primește ajutoare din străinătate. Astfel, ea spune că are 2 video-uri, apărând și cu alte lucruri străine, toate acestea reprezentând activități și atitudini interzise și considerate potrivnice regimului totalitar comunist și în urma cărora organele de securitate au dispus verificări specifice, potrivit mențiunilor înscrise chiar pe notele informative.

În ceea ce privește condiția ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, este evident că prin efectul nominalizării persoanelor a fost îngrădit dreptul acestor persoane la viața privată, drept prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România în anul 1974.

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că mare parte din informațiile furnizate au fost redactate după dictarea unui ofițer al securității, fiind suficient în accepțiunea legii să existe o singură atingere adusă drepturilor expuse anterior.

În ceea ce privește a doua condiție, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că cerința legală pe care trebuie să o îndeplinească informațiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reține calitatea de "colaborator" este aceea ca denunțarea să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Așadar, pentru a se reține calitatea unei persoane de "colaborator al Securității" este suficient ca informațiile furnizate să urmărească, să aibă potențialul, să fie apte să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret.

Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerințe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informațiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conștientiza faptul că informațiile respective pot atrage consecințe în ceea ce privește persona vizată, consecințele constând în măsuri de urmărire și verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că informațiile furnizate de pârât Securității au, fără putință de tăgadă, acest potențial, în sensul că, în raport de conținutul lor, sunt de natură să expună persoanele la care se referă unor consecințe grave.

Așa fiind, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată și libertatea de opinie și de conștiință, protejate normativ, cel puțin la nivel formal, și în perioada anterioară anului 1989.

Dezlegarea dată fondului cauzei reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu probele cauzei, iar motivele care au format convingerea instanței sunt expuse în mod logic și detaliat, întrunind toate cerințele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 137 din 22 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2018.