ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 21.01.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecata pe pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.375.886 RON cu titlul de despăgubiri, reprezentând dobânda legală fiscală corespunzătoare sumelor impuse, plătite și reținute nelegal de Administrația Fondului pentru Mediu în perioada 25.01.2008 - 22.08.2014, în baza Deciziei de impunere x/06.02.2008, rezultând în urma anulării în parte a actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de Impunere nr. x/06.02.2008, emisă în baza Raportului de inspecție fiscala nr. x/06.02.2008.

Prin sentința nr. 3007 din 13.11.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, fiind obligată pârâta la plata sumei de 1.375.254,81 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 18.02.2016, intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în principal, că este întemeiată excepția tardivității recursului, astfel că recursul declarat de pârâtă este lovit de nulitate, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru motivele arătate în raport; în subsidiar, s-a apreciat că, în ipoteza în care se va considera că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea dispozițiilor legale, recursul este admisibil în principiu.

Raportul a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar intimata-reclamantă a formulat punct de vedere referitor la concluziile acestuia.

II. Considerentele și soluția completului de filtru cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, constată nulitatea recursului, nefiind motivat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare a comunicării către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dovezilor de comunicare din data de 16/17.05.2017, recurenta-pârâtă nu a formulat un punct de vedere prin care să combată concluzia privind tardivitatea formulării recursului și nu a depus dovezi privitoare la formularea în termen a căii de atac.

Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 3007 din 13.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 27.11.2015, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 14.12.2015, potrivit dispozițiilor art. 181 raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat la instanța de fond la data de 22.12.2015, fiind trimis prin serviciul poștal potrivit art. 183 C. proc. civ., data depunerii la poștă fiind 17.12.2015, conform plicului aflat la dosarul de recurs.

Înalta Curte constată, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă nu a contestat și justificat depunerea tardivă prin punctul de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 3007 din 13.11.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.