ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 70/2020

HOTĂRÂRE

16.01.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 70/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 28.06.2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să pronunțe o hotărâre prin care să fie obligată aceasta la soluționarea cu prioritate a Dosarului administrativ nr. x/2017, ce privește imobilul aflat în comuna Palazu Mare, județ Constanța.

Prin Sentința nr. 1778/25.07.2019 Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei Tribunalului Constanta.

În motivare, Tribunalul București a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019 reprezintă o normă atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34 în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

Din interpretarea coroborată a textelor mai sus evocate, interpretare ce se impune a fi făcută în spiritul legii, Tribunalul București a apreciat că ceea ce prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cererii este sediul entității învestite de lege, emitente a hotărârii prin care s-au acordat măsuri compensatori.

A arătat că a avut în vedere și principiul celerității care guvernează derularea procedurii judiciare (art. 6 C. proc. civ.), care, în materia partajării competențelor teritoriale între diferite instanțe, implică și impune proximitatea în administrarea probatoriului și în consecință preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.

Învestit prin declinare, Tribunalul Constanța a pronunțat Sentința nr. 2901 din 18 noiembrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat că există conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Constanța și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, a arătat că, din modul de redactare al cererii de chemare în judecată, instanța constată că a fost investită cu trei capete de cerere, unul principal și două subsecvente, competența de soluționare a cauzei fiind dată de norma juridică care reglementează competența de soluționare a capătului de cerere principal.

În speță, capătul de cerere principal este solicitarea reclamantului de soluționare "cu prioritate" a Dosarului nr. x/2017 în temeiul art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 165/2013. În funcție de modul de soluționare a capătului de cerere principal, instanța legal investită urmând a se pronunța și asupra cererilor accesorii, respectiv obligarea emitentului pârât la emiterea unui act determinat de soluționarea primului capăt de cerere și plata cheltuielilor de judecată, la fel determinat de modul de soluționare al celorlalte capete de cerere.

În aceste condiții, s-a arătat că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei, însă cea teritorială urmează a fi stabilită prin raportare la capătul de cerere principal.

Astfel, solicitarea reclamantului de soluționare cu prioritate a unui dosar intră în sfera de competență a tribunalului unde se află sediul entității care are atribuțiile de a efectua acțiunea solicitată a fi obligată prin capătul de cerere principal.

Aceasta întrucât emitentul, în cadrul competentei sale de analiză și ulterior soluționare a dosarului, efectuează în cadrul "soluționării cu prioritate a dosarului" și acte de analiză, solicitare completare documentație, care în final se concluzionează prin emiterea unei decizii, decizie care însă se emite doar după efectuarea de acte de felul celor exprimate mai sus.

În aceste condiții, a reținut tribunalul, norma atributivă de competență specială, prevăzută de art. 35 alin. (1) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este de strictă interpretare și se referă doar la litigiile privind contestarea deciziilor sau refuzului de a emite această decizie și nu la litigiile legate de toate actele materiale și juridice efectuate de către entitatea prevăzută de lege în scopul și concretizate cu emiterea unei decizii sau refuzului de a emite o astfel de decizie.

Prin urmare, competența teritorială exclusivă aparține, în mod neechivoc, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, așa cum a fost modificat de Legea nr. 111/2019:

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

În speța pendinte, cererea de chemare în judecată s-a înregistrat pe rolul instanțelor la data de 28 iunie 2019, așadar acestui litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013 varianta în vigoare la data sesizării instanței.

Înalta Curte reține că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamantului, prin care solicită obligarea pârâtei la soluționarea, cu prioritate, a Dosarului administrativ nr. x/2017, respectiv la emiterea unei decizii cu privire la imobilul situat în comuna Palazu Mare, județ Constanța.

Competența de soluționare a unei astfel de acțiuni este reglementată de alin. (2) al textului de lege mai sus citat, fiind stabilită în raza teritorială a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

Cum imobilul este situat în comuna Palazu Mare, județ Constanța, aflat în raza teritorială a Tribunalului Constanța, în favoarea acestei instanțe se va stabili competența de soluționare a cererii pendinte.