ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 125/2020

Asupra cauzei penale,

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 244/2019 din data de 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția penală, în baza art. 598 lit. c) din C. proc. pen. a respins contestația la executare formulată de contestatorul A..

Pentru a hotărî în acest sens, a reținut că prin Sentința penală nr. 170/28.08.2019, pronunțată în Dosar nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, a dispus admiterea sesizării formulată de autoritățile judiciare din Italia și înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și, în consecință:

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, republicată în 2019, s-a dispus recunoașterea hotărârilor de condamnare astfel:

- Sentința penală nr. 505/2015 Reg. Sent. din 15.04.2015, adoptată de Curtea de Apel Cagliari, Italia, rămasă definitivă la 03.05.2015, prin care numitul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 110, 624, 99 alin. (4), (63)bis din C. pen. italian, la pedeapsa privativă de libertate de 6 luni închisoare.

- Sentința penală nr. 1488/2017 Reg. Sent. din 19.05.2017, adoptată de Tribunalul din Cagliari, Italia, rămasă definitivă la 15.06.2017, prin care numitul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 56, 624, 625 nr. 2, 62bis din C. pen. italian, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 luni închisoare.

- Sentința penală nr. 17/2017 Reg. Sent din 17.01.2017 adoptată de Tribunalul din Oristano, Italia, rămasă definitivă la 18.06.2017, prin care numitul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 624, 625 nr. 2 din C. pen. italian, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 luni închisoare.

- Sentința penală nr. 1213/2016 Reg. Sent. din 17.11.2016, adoptată de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, rămasă definitivă la 16.01.2018, prin care numitul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 99 alin. (1), (2), (4), art. 624 alin. (2) din C. pen. italian, la o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni închisoare.

S-a dispus executarea de către condamnatul A. a pedepsei rezultante de 1 an 8 luni și 19 zile închisoare, așa cum a fost stabilită prin Ordinul de executare a pedepselor concurente emis de Parchetul General al Republicii Reggio Calabria - Biroul executări penale nr. 246/2018 SIEP din 30 mai 2018.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reținerii din data de 06 mai 2019 la 21 mai 2019 inclusiv (așa cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 2 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori).

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei în sensul celor de mai sus.

Hotărârea a fost atacată cu apel de către contestator, calea de atac promovată fiind respinsă prin Decizia penală nr. 310/A/10.10.2019 a Înaltei Curți de Casație Justiție, unul dintre motivele de apel fiind și cel referitor la greșita contopire efectuată.

S-a menționat că, în considerentele deciziei amintite s-a arătat, în mod expres, că " în ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicabilă condamnatului A., Înalta Curte apreciază că aceasta nu trebuie adaptată potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004. Conform dispozițiilor menționate anterior, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea română, ori când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Or, verificând cuantumul pedepselor aplicate de către autoritățile judiciare italiene pentru fiecare infracțiune în parte se constată că acesta nu depășește limita maximă specială a pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea română".

Față de cele de mai sus, curtea a constatat că aspectele invocate în cuprinsul contestației formulate au fost, deja, pe de o parte, lămurite în calea de atac ordinară promovată în cauză, constituind, de altfel motive de apel, de critică a sentinței penale amintite și, pe de altă parte, nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 244/2019 din data de 19 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală, a formulat contestație condamnatul A..

Examinând sentința atacată, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind nefondată.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestație la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cauză, contestatorul A., prin apărător ales, a invocat incidența dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., solicitând ca prin intermediul acestui mijloc procesual, să fie contopite potrivit art. 39 din C. pen., pedepsele aplicate de autoritățile judiciare din Italia, recunoscute prin Sentința penală nr. 170/28.08.2019 a Curții de Apel Cluj.

Art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede:

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Înalta Curte reține că, în cuprinsul Sentinței penale nr. 170/2019 din data de 28 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a constatat că numitul A. a fost condamnat: prin Sentința penală nr. 505/2015 Reg. Sent. din 15.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cagliari, Italia, rămasă definitivă la 03.05.2015, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 110, 624, 99 alin. (4), (63) bis din C. pen. italian, la pedeapsa privativă de libertate de 6 luni închisoare; prin Sentința penală nr. 1488/2017 Reg. Sent. din 19.05.2017 pronunțată de Tribunalul din Cagliari, Italia, rămasă definitivă la 15.06.2017, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 56,624, 625 nr. 2, 62bis din C. pen. italian, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 luni închisoare; prin Sentința penală nr. 17/2017 Reg. Sent din 17.01.2017 pronunțată de Tribunalul din Oristano, Italia, rămasă definitivă la 18.06.2017, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 624, 625 nr. 2 din C. pen. italian, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 luni închisoare; prin Sentința penală nr. 1213/2016 Reg. Sent. din 17.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, rămasă definitivă la 16.01.2018, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 99 alin. (1), (2), (4), art. 624 alin. (2) din C. pen. italian, la o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni închisoare. Iar prin Ordinul de executare a pedepselor emis de Parchetul General al Republicii Reggio Calabria - Biroul executări penale nr. 246/2018 SIEP din 30 mai 2018 s-a stabilit că persoana solicitată trebuie să execute o pedeapsă totală pe baza hotărârilor sus-menționate de 1 an 8 luni și 19 zile închisoare.

Totodată, s-a reținut că, în cauză, faptele pentru care s-a dispus condamnarea numitului A. prin hotărârile de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Italia își găsesc corespondența în legea română, realizând conținutul infracțiunilor de furt și tăinuire, prev. de art. 228 și art. 270 din C. pen. și sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, respectiv de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Or, pedeapsa rezultantă de 1 an 8 luni și 19 zile închisoare, așa cum a fost stabilită prin Ordinul de executare a pedepselor concurente emis de Parchetul General al Republicii Reggio Calabria - Biroul executări penale nr. 246/2018 SIEP din 30 mai 2018 și pusă în executare de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de Minori nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română.

Astfel, potrivit art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni, în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, ceea ce în cauza de față nu este necesar.

Prin recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile judiciare române nu poate fi adusă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Deși apărarea a susținut că pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune în parte aplicate condamnatului ar fi trebuit contopite potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român, iar nu prin cumulul aritmetic potrivit legislației italiene, Înalta Curte reține că privitor la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.

În raport cu argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 244/2019 din data de 19 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 244/2019 din data de 19 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV