ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7231/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7231/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1184 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul C.C. împotriva deciziei civile nr. 135 din 15 februarie 2012 a Tribunalului Buzău, reținându-se următoarele considerente: Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Buzău la data de 14 iulie 2011, a fost respinsă cererea petentului C.C. de învestire cu formulă executorie a patru înscrisuri, apreciindu-se că acestea nu constituie titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 376 C. proc. civ. Împotriva încheierii menționate a declarat recurs petentul, recurs ce a fost respins prin decizia civilă nr. 668 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Buzău.
Prin decizia civilă nr. 135 din 15 februarie 2012, Tribunalul Buzău a respins ca nefondată contestația în anularea deciziei anterior identificate, formulată de contestatorul C.C. Împotriva deciziei civile nr. 135 din 15 februarie 2012 a Tribunalului Buzău, contestatorul C.C. a declarat recurs. Întrucât prezentul recurs vizează o decizie irevocabilă, Curtea, față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acestuia. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată, Curtea reține următoarele: S-a mai reținut astfel că potrivit art. 320 alin. (3) C. proc.
civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Dat fiind faptul că în cazul în speță recursul a fost introdus împotriva deciziei civile nr. 135 din 15 februarie 2012 a Tribunalului Buzău, prin care s-a respins contestația în anularea deciziei irevocabile nr. 668 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Buzău, hotărârea atacată este, de asemenea, irevocabilă față de prevederile legale anterior menționate – art. 320 alin. (3) C. proc. civ. Decizia respectivă fiind irevocabilă, nu mai există posibilitatea legală, conform art. 299 C. proc. civ., să se declare recurs împotriva acesteia, în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat (art. 166 C. proc.
civ.). Împotriva acestei hotărâri irevocabile a declarat recurs C.C.O., susținându-se că au fost ignorate notele de ședință depuse care ar fi făcut posibilă admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 135 din 15 februarie 2012 a Tribunalului Buzău. Or, în condițiile atacării cu recurs a unei hotărâri irevocabile, este incidentă excepția inadmisibilității acestei căi de atac. În conformitate cu prevederile art. 399 și art. 377 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională în condițiile prevăzute de lege. Ca atare, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil,în condițiile în care o asemenea hotărâre nu mai este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
De altfel, această concluzie derivă chiar din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, rezultă că aceeași cale de atac nu poate fi uzitată de mai multe ori de aceeași persoană. Din această perspectivă, în condițiile în care hotărârea recurată este irevocabilă, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.C. împotriva deciziei nr. 1184 din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.