ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale în temeiul dispozițiilor art. 1,4, 11 din Legea nr. 554/2004, să se constate neconstituționalitatea H.G. nr. 565/2011, precum și a OP ANAF nr. 2406/2011 și OP ANAF nr. 2407/2011, inexistența OP ANAF 2406/2011 și 2407/2011, nelegalitatea ordinului 7346/2011 având ca obiect eliberarea sa din funcție, reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior sau într-o funcție similară în cadrul ANAF, obligarea pârâtelor la plata salariilor indexate majorate și recalculate la data de 8.08.2011, până la data reintegrării efective, precum și plata de daune morale în sumă de 100.000 RON.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4759 din data de 6 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând cererile reclamantului, Curtea de Apel a concluzionat, în esență, că obiectul cererii vizează cenzurarea unui raport juridic de serviciu al unui funcționar public, astfel încât sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

2.2. Prin sentința civilă nr. 3260 din data de 16 mai 2018, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, tribunalul a reținut că actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză sunt emise de autorități publice centrale.

Aplicarea normelor de competență și a normelor de procedură ce reglementează cererile în justiție, potrivit art. 30 C. proc. civ., trebuie să se desfășoare cu strictețe și nu luându-se în considerare scopul final al reclamantului și anume anularea ordinului de eliberare din funcție, deoarece în concepția noului C. proc. civ., calificarea cererilor în principale și accesorii nu se face în funcție de scop (raportul de serviciu care ar atrage competența tribunalului), ci în funcție de relația de dependență dintre acestea.

În cauză au aplicabilitate și prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța competentă să soluționeze și celelalte capete de cerere se determină ținând seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat constatarea neconstituționalității H.G. nr. 565/2011, precum și a OP ANAF nr. 2406/2011 și OP ANAF nr. 2407/2011, inexistenței OP ANAF 2406/2011 și 2407/2011, nelegalității Ordinului nr. 7346/2011 având ca obiect eliberarea sa din funcție, reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior sau într-o funcție similară în cadrul ANAF, cu obligarea pârâtelor la plata salariilor indexate majorate și recalculate până la data reintegrării efective, precum și plata de daune morale.

Problema ce a generat conflictul de competență între cele două instanțe a fost determinată de calificarea litigiului ca având legătură cu raporturile de serviciu ale reclamantului, sau ca fiind independent de funcția publică. Prin urmare, pentru identificarea instanței competente după materie, este esențial a se stabili obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de pretențiile deduse judecății de către reclamant.

Examinând argumentele reclamantului și înscrisurile depuse în cauză, Înalta Curte reține că prezentul litigiu este determinat, în esență, de încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, funcționar public, și de contestarea de către acesta a modalității de eliberare din funcție, finalitatea urmărită de acesta fiind reintegrarea în funcția publică deținută anterior.

Întrucât prezentul litigiu își are izvorul în raporturile de serviciu ale reclamantului cu autoritatea publică angajatoare, în speță sunt aplicabile, așa cum a reținut și Curtea de Apel București, dispozițiile Legii nr. 188/1999.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999:"Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, potrivit căruia:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.", și nu în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu caracter de lege generală în raport de prevederile legii speciale.

Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2018.