ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 aprilie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea pârâtului la acordarea rentei viagere pentru sportivii de performanță, prevăzută de art. 64 din Legea nr. 69/2000, începând cu data intrării în vigoare a acesteia.

Prin Sentința civilă nr. 377 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă critică argumentația primei instanțe cu privire la necalificarea handbalului în 11 drept sport olimpic, spre deosebire de handbalul în 7, precum și cu privire la celelalte deosebiri subliniate de instanța de fond, probele aflate la dosar fiind greșit interpretate. Astfel, recurenta-reclamantă consideră că susținerile instanței de fond sunt contrazise de dovezile existente la dosar (lucrări de specialitate, Charta Olimpică, Programul Jocurilor Olimpice), din care rezultă că handbalul este un sport cu mai multe variante, care nu-i afectează caracterul unitar. Prin urmare, includerea versiunii de handbal în 7 în programul jocurilor olimpice echivalează cu extinderea noțiunii de sport olimpic și asupra versiunii de handbal în 11.

Recurenta-reclamantă critică instanța de fond și întrucât nu a motivat deloc înlăturarea argumentelor prezentate în acțiune, aspect de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

Intimatul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că, în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 pentru ca reclamanta să beneficieze de dreptul la rentă viageră.

Din probele administrate în cauză și corect interpretate de instanță, nu s-a făcut dovada că reclamanta a obținut rezultate la o probă olimpică. Handbalul feminin în 11 jucători nu a fost niciodată probă olimpică, aspect comunicat reclamantei prin adresa din 17.09.2014, emisă de Ministerul Tineretului și Sportului. De asemenea, așa cum reiese din adresa emisă de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, România a fost reprezentată o singură dată la masculin la Jocurile Olimpice din 1936 la proba "handbal în 11 jucători", neexistând nicio prezență a României la Jocurile Olimpice la proba "handbal feminin în 11 jucători".

Instanța de fond de fond a constatat în mod corect caracterul nefondat al susținerilor reclamantei, potrivit cărora "handbalul în 7 sau handbalul în 11 sunt variante ale aceluiași sport (...)", având în vedere că aceste susțineri nu au fost probate în vreun fel.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente.

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii), nu este întemeiat.

În speța de față, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Pe de altă parte, referitor la motivarea hotărârii, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum.

În concluzie, nu este incident motivul de nelegalitate a hotărârii pronunțate în fond prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază și, în același timp, necuprinzând motive contradictorii în raport cu dispozitivul hotărârii.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În privința acestui motiv de nelegalitate, se observă că textul are în vedere "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Or, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, constatând că reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea rentei, neobținând rezultate dintre cele menționate în mod expres de alin. (1) al textului de lege arătat.

Astfel, pentru ca un sportiv să beneficieze de rentă viageră potrivit Legii nr. 69/2000 (art. 64) trebuie să existe confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului asupra realității rezultatelor obținute de sportivul de performanță, care trebuie să fi obținut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale și europene de seniori - probe olimpice.

Necontestat, recurenta-reclamantă deține titlul de campion mondial la handbal feminin în 11 jucătoare la edițiile din 1956 și 1960.

Însă, prin Adresa nr. x/28.12.2015 emisă de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, s-a arătat că handbalul în 11 jucători a avut o singură apariție în programul Jocurilor Olimpice, la Berlin în anul 1936, competiția fiind rezervată numai echipelor masculine, precizându-se, totodată, că, începând cu edițiile Jocurilor Olimpice de la Munchen 1972, a fost introdus handbalul masculin în 7 jucători și apoi, la Montreal 1976, handbalul feminin în 7 jucătoare.

În contextul arătat, s-a reținut corect că recurenta-reclamantă nu a obținut rezultate (la un campionat mondial) la o probă sportivă pe echipă care să fi fost inclusă cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice, handbalul feminin în 11 jucătoare nefiind niciodată probă olimpică.

În atari condiții, rezultă că recurenta-reclamantă nu poate să beneficieze de dreptul la rentă viageră potrivit Legii nr. 69/2000.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante, în sensul că handbalul este un sport unitar indiferent de numărul de jucători, nu pot fi primite. Autoritatea competentă/abilitată să ateste/confirme handbalul în 11 jucători, ca sport în programul Jocurilor Olimpice, este Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Astfel, susținerile recurentei, în sensul că handbalul în 7 și handbalul în 11 sunt variante ale aceluiași sport, sunt simple afirmații. În plus, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. x/28.12.2015 a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, o probă olimpică se diferențiază și în funcție de gen.

În concluzie, întrucât disciplina sportivă în care a performat reclamanta nu a fost recunoscută ca probă olimpică, beneficiul rentei neputând fi acordat pe baza unei interpretări extensive a normei sau a unei asimilări a situației reclamantei cu cele avute în vedere de textul normativ, în mod legal prima instanță a constatat că refuzul pârâtului de soluționare favorabilă a cererii reclamantei nu este unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a dispus respingerea acțiunii în contencios administrativ, ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamatei A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 377 din 9 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2019.

GGC - NN