ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2302/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea introductivă adresată Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului să renunțe la diferențierea federațiilor sportive în olimpice și neolimpice.

Prin sentința 3445/22.03.2017 pronunțată de Judecatoria Sectorului 2 București a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamant în favoarea Curții de Apel București.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 2262 din 12 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că deși obiectul acțiunii introductive este reprezentat de obligația de a face, instanța a transformat obiectul acțiunii în anulare act, deși a precizat faptul că nu există nicio lege sau ordin care ar putea fi contestate, motiv pentru care nu înțelege de unde a tras concluzia instanța că este un litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul a precizat că acțiunea introductivă nu vizează un act administrativ, ci acțiunea este în materie civilă, fiind în competența secției civile a Curții de Apel București

1.4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

A invocat excepția nulității recursului susținând că din conținutul cererii de recurs se poate constata faptul că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței recurate, lucru ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate din hotărârea atacată.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând motivele de recurs formulate de recurent, Înalta Curte reține că argumentele prezentate se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fapt pentru care excepția nulității recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.

2.1.2. Cu privire la fondul cererii de recurs

Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului să renunțe la diferențierea federațiilor sportive în olimpice și neolimpice.

Instanța de contencios administrativ, sesizată prin declinare de competență, a respins cererea reclamantului, reținând că, înainte de a se adresa instanței, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze pârâtului în vederea emiterii unui act administrativ, prin care să se dispună în sensul dorit de reclamant, și nu prin formularea directă a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte analizând criticile formulate de recurent constată că sunt întemeiate și vor fi admise, pentru considerentele ce urmează:

Întotdeauna judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilitii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, așa cum dispun prevederile art. 22 alin. (2) teza I din C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Pornind de la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că instanța de primă jurisdicție nu și-a îndeplinit obligația de a stabili cu precizie obiectul acțiunii. De asemenea, aceasta nu a arătat motivele pentru care a apreciat că este competentă să soluționeze acțiunea reclamantului și nici de ce acțiunea se încadrează în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde și motive eronate, întrucât s-a reținut că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în cauză nu a fost emis un act administrativ tipic care să fie contestat, iar plângerea prealabilă prevăzută expres de prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ se referă la un act administrativ tipic, întrucât în lipsa unui act administrativ tipic nu este necesară îndeplinirea acestei proceduri.

În condițiile nesoluționării fondului cauzei, având în vedere principiul respectării dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2262 din 12 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.