ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.10.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea în tot a Deciziei nr. 1841/13.08.2016 emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 179.316,46 RON cu titlu de despăgubire în dosarul de daună x, valoare calculată în conformitate cu prevederile Condițiilor de asigurare aplicabile la polița nr. x - "Clădiri și conținut", având cod x.

Prin Sentința nr. 1176 din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 1841/13.08.2016 în ceea ce privește respingerea cererii de plată formulată de reclamant pentru suma de 179.316,46 RON, a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 179.316,46 RON, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 2850 RON (din care 2500 RON onorariu avocat și, 350 RON taxa de timbru), precum și suma de 40,87 euro, ce vor fi plătiți în RON, la cursul BNR din data plății (cheltuieli transport).

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a dezvoltat motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că la instrumentarea dosarului de daună s-a ținut seama de clauzele contractuale convenite de părți.

Astfel, la art. 1.1.42 din "Condițiile de asigurare" privind asigurarea bunurilor tip "conținut" aparținând persoanelor fizice este definită "valoarea bunurilor" ca "valoarea de nou a bunului (înțeleasă ca fiind valoarea de achiziție, pe piața locală, neafectată de cazuri de forță majoră), diminuată cu uzura produsă în condiții normale de folosire".

Totodată, în același contract de asigurare încheiat între reclamantul asigurat și Societatea B. S.A., asiguratorul, se prevede la art. 16.5 lit. b) pct. b.1) că, prin cuantumul daunei se va înțelege, în cazul în care: b) valoarea de asigurare reprezintă valoarea reală, despăgubirea bunurilor se va face: b.1) în caz de daună totală, la valoarea de asigurare la data producerii sau apariției oricărui eveniment asigurat, a bunurilor distruse sau dispărute, din care se scade valoarea la aceeași dată a eventualelor resturi ce se mai pot întrebuința și valorifica.

Coroborând cele două clauze contractuale, susține recurentul-pârât, în cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 179.316,46 RON, în calculul valorii solicitate de plata cu titlu de despăgubire.

La bunurile amortizate cu 100% s-a luat în considerare valoarea de inventar din ultimul an de amortizare, iar la restul bunurilor sustrase s-a luat în calcul valoarea de inventar rămasă neamortizată la data evenimentului și înscrisă în contabilitatea intimatei-reclamante, astfel că s-a considerat justificată suma de 20.349 RON.

Se mai arată că recurentul-pârât nu are calitatea de asigurător, nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului, nu preia ope legis obligațiile asigurătorilor aflați în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței asigurătorilor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește critica întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat și, în consecință, nu este posibilă analizarea acestuia.

De asemenea, argumentul adus prin concluziile orale, în sensul că, în cuprinsul sentinței recurate nu se regăsește modul de calcul și de stabilire a sumei în cuantum de 179.316,46 RON, nu a fost invocat prin cererea de recurs depusă și motivată în termenul procedural impus de dispozițiile C. proc. civ., astfel că nu va fi avut în vedere de instanța de recurs, la analiza motivelor de casare.

Singurul argument care este apt să fie încadrat la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este încălcarea de către prima instanță, a prevederilor art. 1.1.42 și art. 16.5 lit. b) pct. b.1) din "Condițiile de asigurare".

Din actele dosarului, rezultă că intimatul-reclamant a încheiat cu Societatea B. S.A., polița x - Clădiri și conținut, în vigoare din data de 09.03.2012.

La acea dată erau în vigoare Condițiile generale de asigurare din anul 2012, iar instanța de fond a arătat în mod corect că, disp. art. 16.5 lit. a) pct. a.1) din condițiile generale de la data încheierii poliței, prevedeau că, prin cuantumul daunei se va înțelege, în cazul în care: a) valoarea de asigurare reprezintă valoarea de înlocuire de nou, despăgubirea bunurilor se va face: a.1) în caz de daună totală - prin înlocuirea bunului asigurat cu un bun nou, identic sau similar, din punct de vedere constructiv, al caracteristicilor și performanțelor de același tip și aceeași calitate cu bunul inițial.

Potrivit disp. art. 16.5 lit. b) pct. b.1) din aceleași condiții generale, în cazul în care: b) valoarea de asigurare reprezintă valoarea reală, despăgubirea bunurilor se va face: b.1) în caz de daună totală la valoarea de asigurare la data producerii sau apariției oricărui eveniment asigurat, a bunurilor distruse sau dispărute, din care se scade valoarea la aceeași dată a eventualelor resturi ce se mai pot întrebuința și valorifica.

Cum reclamantul-intimat a încheiat polița de asigurare în cuprinsul căreia s-a stipulat că despăgubirea trebuia stabilită în funcție de valoarea de înlocuire de nou, respectiv, conform art. 16.5 lit. a) pct. a.1), nu există niciun temei ca recurentul-pârât să aplice disp. art. 16.5 lit. b) pct. b.1) din Condițiile generale de asigurare.

Referitor la prevederile art. 1.1.42 din Condițiile generale de asigurare, se constată că cele invocate de recurentul-pârât sunt valabile la 25.07.2008 și nu la 09.03.2012.

Definirea valorii bunului este realizată în cuprinsul condițiilor generale de asigurare incidente în speță (09.03.2012), la pct. 8.1.1. lit. b).

Astfel, prin valoarea de nou se înțelege în mod convențional, pentru "utilaj, echipament, mobilier", costul de înlocuire al bunurilor asigurate cu altele noi, egale sau echivalente ca randament economic, inclusiv cheltuielile de transport, montaj și fiscale, normă legală interpretată și aplicată în mod corect de prima instanță.

Avându-se în vedere că, potrivit disp. art. 12 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, la instrumentarea dosarelor de daună se au în vedere dispozițiile legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, precum și condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare, Înalta Curte reține că recurentul-pârât avea obligația să respecte aceste prevederi legale, în caz contrar, instanța de fond a sancționat conduita părții prin dispoziția de anulare a actului administrativ atacat și obligarea la emiterea unui act prin care să se dispună plata unei despăgubiri în sumă de 179.316,46 RON.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței nr. 1176 din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - NN