ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 aprilie 2013, petenții Societatea Agricolă I., D.M. și N.D. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 729 din 14 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 5156/1/2012. În motivarea cererii, petenții au arătat că au fost omise datele de identificare juridică, fiscală, bancară ale Societății Agricole I. și că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită cu părțile. Petenții au mai arătat că magistratul asistent a făcut un referat eronat, că au existat erori referitoare la reprezentarea și calitatea procesuală a părților, precum și referitoare la identificarea imobilelor în litigiu.
De asemenea, au susținut că argumentele reținute de instanță sunt greșite, că cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă în mod nelegal, că în cauză sunt aplicabile alte dispoziții legale decât cele reținute de instanță și că nu s-a procedat la verificarea din oficiu a competenței instanței de judecată. Au mai arătat petenții că s-au folosit înscrisuri false, că excepția de inadmisibilitate invocată de instanța de recurs nu a fost pusă în discuție și că din eroare s-au invocat dispozițiile art. 299 și art. 377 C. proc. civ. Cererea va fi respinsă, pentru următoarele considerente: Petenții solicită să fie îndreptate erorile materiale strecurate în decizia civilă nr. 729 din 14 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar, conform art. 281 alin. (1) C. proc.
civ., pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, motivele invocate de petenți nu se referă la erori materiale sau omisiuni, ci vizează nemulțumiri legate de modul de soluționare a cauzei. Ca atare, se constată că pretinsele greșeli de judecată privind fondul litigiului, la care se referă petenții, nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorilor materiale. De asemenea, prin cererea formulată, petenții tind la o modificare a soluției dată de instanță, care nu poate fi realizată pe această cale. Prin urmare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) C. proc.
civ., pot fi îndreptate numai omisiunile sau erorile materiale strecurate într-o hotărâre, iar nu și eventuale greșeli de judecată, care pot fi înlăturate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, se va respinge cererea formulată de petenți.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. 729 din 14 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenții Societatea Agricolă I., D.M. și N.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.