ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.09.2015 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanții A., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a soțului predecedat B. și C., în calitate de moștenitor al tatălui său, B., au chemat în judecată pe pârâții D. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012 de Biroul Notarului Public F., cu privire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate deținut de reclamantă din imobilul situat în Râșnov, str. x, jud. Brașov, invocând lipsa discernământului și natura fictivă și derizorie a prețului vânzării. Reclamanții au mai solicitat să se constate nulitatea absolută a aceluiași contract, pentru cota de 1/2 din imobil, ce a aparținut defunctului B., pentru frauda la lege și lipsa consimțământului liber al defunctului, să se dispună revenirea la situația juridică anterioară, cu consecința radierii din evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate ce a fost intabulat în favoarea pârâtei D. în temeiul acestui act juridic, cu obligarea pârâților la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Prin Sentința civilă nr. 252/S/21.12.2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis acțiunea, a anulat contractul de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012 de Biroul Notarului Public F., în ceea ce privește transmiterea de către reclamanta A. a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Râșnov, str. x, jud. Brașov, către pârâta D., a constatat nulitatea absolută a actului juridic mai sus identificat, în ce privește transmiterea de către numitul B. (în prezent decedat) a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, pârâtei D.; prima instanță a dispus revenirea la situația anterioară încheierii contractului, prin radierea din evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate ce a fost intabulat în favoarea pârâtei în temeiul acestui act juridic. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul E., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pârâta a fost obligată să achite reclamanților suma de 378 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a instituit în sarcina pârâtei obligația de a achita statului suma de 7.218,09 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii, de la plata căreia reclamanții au fost scutiți.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea sa în parte și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de apel în limita constatării nulității absolute a Contractului de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012 de B.N.P. F., în ce privește transmiterea de către numitul B. (în prezent decedat) a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Râșnov, str. x, jud. Brașov, înscris în cartea funciară nr. x a localității Râșnov, către recurentă.

Recurenta a precizat că, pentru a hotărî astfel, instanțele au considerat că sunt incidente prevederile art. 1.236 alin. (3) C. civ. și au reținut o stare de fapt care nu corespunde realității, potrivit căreia, profitând de starea fratelui său, l-a determinat să fie de acord cu înstrăinarea imobilului mai sus descris, astfel încât acesta să nu poată face parte din masa succesorală ce urma a se stabili ca urmare a decesului (previzibil, altminteri) al înstrăinătorului.

Recurenta a apreciat că nu poate fi acceptată teza că adevărata cauză a contractului ar fi înlăturarea intimaților-reclamanți de la succesiunea defunctului B. Orice persoană poate dispune, prin acte între vii, de bunurile pe care le are și o interpretare în sensul arătat de reclamanți ar constitui o veritabilă limitare a acestui drept de dispoziție și a circulației juridice a bunurilor. În acest sens, prevederile art. 555 C. civ. sunt neechivoce și nu limitează dreptul de dispoziție juridică al proprietarului cu privire la bunurile aflate în proprietatea sa. Cel mult, s-ar putea pune problema încălcării rezervei succesorale prevăzute de art. 1.086 C. civ.

În contextul în care s-a dovedit prin înscrisul depus odată cu cererea de apel că s-a încercat vânzarea imobilului încă din 28.01.2011, nu pot fi incidente în cauză prevederile art. 1.236 alin. (3) C. civ., respectiv nu se poate reține că actul translativ de proprietate ar avea o cauză imorală, constând în scoaterea bunului din masa succesorală ce urma a se stabili ca urmare a decesului înstrăinătorului.

Numitul B. a fost internat la Hospice "G." în 26.03.2012, la cinci luni de la semnarea actului, decedând la 28.04.2013.

Recurenta a mai arătat că în fața instanței de apel, a afirmat că, în cazul în care ar putea fi reținute dispozițiile art. 1.236 alin. (3) C. civ., devin aplicabile prevederile art. 1.260 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 1.034, art. 1.074, art. 1.088 și art. 1.089 C. civ., însă prin hotărârea pronunțată instanța nu a făcut nicio referire la aceste aspecte.

În subsidiar, în eventualitatea în care s-ar putea reține incidența art. 1.236 alin. (3) C. civ., autoarea căii de atac a susținut că ar deveni aplicabil art. 1.260 alin. (1) C. civ., care reglementează conversiunea contractului nul.

În acest caz, voința legiuitorului este aceea de a da eficiență manifestării de voință exprimată printr-un act juridic. Este de subliniat aspectul că textul de lege statuează că "Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de lege", deci conversiunea contractului nul se poate realiza în orice act juridic care îndeplinește condițiile legale. În lumina celor arătate anterior devin incidente prevederile art. 1.034, art. 1.074, art. 1.088 și art. 1.089 C. civ.

Dacă se acceptă raționamentul că actul translativ de proprietate a fost încheiat cu scopul ca bunul să nu mai facă parte din masa succesorală, cauza imorală nu poate privi decât rezerva succesorală, nu și cotitatea disponibilă, având în vedere prevederile art. 1.074 C. civ.

În acest caz, manifestarea de voință făcută de B. produce efecte juridice în ceea ce privește cotitatea disponibilă și s-ar fi impus constatarea nulității parțiale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 13.02.2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

La 06.02.2019, intimatul-reclamant C. a declarat că renunță la judecată.

Analizând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Prealabil, este util de subliniat că recursul conține critici care vizează hotărârea pronunțată în apel exclusiv din perspectiva modului de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012, în ceea ce privește transmiterea de către numitul B. (în prezent decedat) a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Râșnov, str. x, jud. Brașov, către recurentă.

În aceste condiții, analiza va privi legalitatea hotărârii recurate numai în aceste limite.

În motivare, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 555 și a art. 1.086 C. civ., precum și incidența în cauză a dispozițiilor art. 1.260 alin. (1), coroborat cu art. 1.034, art. 1.074, art. 1.088, art. 1.089 C. civ.

Argumentul recurentei, în sensul că, prin hotărârea recurată au fost încălcate prevederile art. 555 C. civ. și că în cauză nu este incident art. 1.236 alin. (3) C. civ., nu poate fi reevaluat, deoarece aceste susțineri nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, nefiind altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nici criticile ce privesc incidența în cauză a dispozițiilor art. 1.260 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 1.034, 1.074, 1.088 și 1.089 C. civ. nu pot fi reținute.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Această regulă este o aplicare a principiului reglementat de art. 459 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că o cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio.

Recurenta invocă, pentru prima oară în recurs, conversiunea contractului nul, reglementată de dispozițiile art. 1.260 alin. (1) C. civ., prin raportare la art. 1.034, 1.074, 1.088 și 1.089 C. civ.

Așadar, această critică nu poate fi analizată de instanța de recurs, fiind formulată omisso medio, fără să fi fost invocată și în apel, aspect nepermis în materia căii extraordinare de atac a recursului.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În calea de atac însă, la 06.02.2019 intimatul-reclamant C. a declarat că renunță la judecată.

Potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, iar în conformitate cu alin. (5) al aceluiași articol, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Având în vedere dispozițiile evocate mai sus, Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatului-reclamant C. la judecată și, față de prevederile alin. (5) ale art. 406 C. proc. civ., va anula în parte Sentința civilă nr. 252/S/21.12.2016, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, și Decizia civilă nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în ceea ce privește soluțiile date pretențiilor reclamantului renunțător C., în limita cotei sale succesorale.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 RON, către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva Deciziei civile nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.

Ia act de renunțarea intimatului-reclamant C. la judecată.

Anulează în parte Sentința civilă nr. 252/S/21.12.2016, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, și Decizia civilă nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în ceea ce privește soluțiile date pretențiilor reclamantului renunțător C., în limita cotei sale succesorale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 RON, către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 iunie 2019.

GGC - NN