ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 740/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08 mai 2018 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, petenta A. a solicitat strămutarea judecății dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Timiș.

Prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de petenta A., reținându-se că doamna judecător a fost membru în completul de judecată ce a soluționat cauzele nr. x/59/2016 și nr. x/30/2015, iar prin considerentele deciziilor pronunțate în cauză a răspuns punctual susținerilor formulate de petentă, neexistând elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea magistratului.

Prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de petenta A..

În motivarea încheierii, s-a reținut că motivele invocate sunt identice cu cele pe care s-a întemeiat cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată anterior, petenta precizând că urmărirea penală a doamnei judecător în dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, respectiv în Dosar nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș este în măsură să îi trezească bănuiala legitimă de favorizare a infractorului și de imparțialitate a magistratului.

Instanța a reținut că cererea de recuzare a fost întemeiată în drept pe art. 42 alin. (1) pct. 6, 13, fără a fi depuse probe în sprijinul susținerilor formulate.

Împotriva acestor două încheieri de ședință, prin care au fost respinse cererile de recuzare, petenta A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., iar în motivarea acesteia, petenta a arătat că ambele cereri de recuzare au fost întemeiate.

Cu privire la încheierea de ședință din 27 iunie 2018, a arătat că în compunerea completului de judecată care a soluționat cererea de recuzare a intrat domnul judecător C., care făcea parte dintr-un grup infracțional organizat, și deci nu ar fi avut dreptul de a judeca această cerere.

Petenta a susținut că a formulat plângere penală împotriva doamnei judecător B., care constituie obiectul dosarului nr. x/2018 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunal Timiș și a adus la cunoștința completului această împrejurare.

În această situație, soluționarea cererii de recuzare s-a făcut cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 6 și pct. 13 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la cea de-a doua încheiere de ședință, din data de 2 iulie 2018, petenta a susținut că a formulat plângere penală atât împotriva domnului judecător C. și a doamnei judecător B., constituindu-se Dosarul nr. x/2018 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunal Timiș, în care petenta a atacat ordonanța emisă, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția Penală, sub nr. x/2018, cu termen la data de 17 septembrie 2018.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, și repartizat completului C5 la data de 27 iulie 2018.

La data de 29 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților prin rezoluția din data de 8 noiembrie 2018, prin care

Niciuna din părți nu a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport.

În raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din același act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierilor de ședință din data de 27 iunie 2018 și din data de 2 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează ipoteza în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și vizează o simplă ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale; nulitatea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Casarea unei hotărâri în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.este determinată după cum vizează încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, după cum suntem în prezența unei nulități absolute sau a uneia relative.

Recurenta, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a invocat încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 6 și pct. 13 C. proc. civ.

Din această perspectivă, este de reținut că art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: (...)dacă între el, soțul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, și una dintre părți a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părți în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situația punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa;".

Or, în condițiile în care, în plângerea penală formulată de petentă, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, curtea de apel în mod legal a reținut că nu sunt întrunite condițiile privind incompatibilitatea judecătorului în soluționarea cauzei.

Nefondate sunt și criticile legate de încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în condițiile în care, în cauză, nu s-a făcut dovada existenței unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Motivele invocate de petentă în susținerea cererilor de recuzare, în vederea exercitării controlului legalității încheierii recurate, vizează, în principal, aspecte ce țin de anumite măsuri procedurale pe care, în opinia petentei, instanța nu le-a încuviințat în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în speță.

Or, faptul că instanța nu a dat curs susținerilor petentei sau că nu a depus diligențele solicitate de aceasta, în vederea suplimentării probatoriului, nu se poate constitui într-un veritabil motiv de recuzare, instanța învestită cu soluționarea cererilor de recuzare reținând, în mod corect, că din actele dosarului nu rezultă că există motive care să conducă la susținerea că magistratul care soluționează cererea de strămutare ar fi imparțial.

Soluționarea anumitor solicitări ale părților, în condiții conforme cu cele impuse de C. proc. civ. reprezintă o prerogativă a judecătorului care este îndrituit să încuviințeze acele cereri sau să dispună administrarea acelor probe pe care le consideră necesare în soluționarea cauzei.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviințarea administrării unei anumite probe sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Înalta Curte reține că petenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede că se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din cuprinsul motivului de recurs, Înalta Curte reține că petenta nu a indicat ce normă de drept a fost greșit aplicată sau încălcată de instanța care a soluționat cele două cereri de recuzare, situație în care va fi înlăturat și acest motiv de recurs.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererilor de recuzare, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză.

Pentru considerentele prezentate, constatând legalitatea încheierilor recurate, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierilor de ședință din data de 27 iunie 2018 și din data de 2 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV