ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 755/2019

Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.08.2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să-i restituie 1.792 CD-uri, iar în subsidiar să-i plătească suma de 242.532 RON (echivalentul sumei de 53.760 de euro) plus T.V.A., cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 402/02.04.2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 29 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de repunere în termenul de apel și a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței primei instanțe.

Prin Decizia civilă nr. 1925/5 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia de apel și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin Decizia nr. 578A din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamantă și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei 1752 CD-uri. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.), invocând că aceasta a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 969 și următoarele din C. civ. (1865), art. 563 și următoarele din Noul C. civ., art. 43 alin. (2), art. 105 alin. (1) lit. b), art. 1066 și art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare - dispoziții legale reținute de instanța de apel ca fiind temeiul juridic al cererii.

Din perspectiva dispozițiilor art. 969 C. civ. (1865), art. 9 din cele două contracte încheiate de părți, nr. 95022/01.07.2003 și nr. 95023/01.07.2003, prevede că recurenta avea obligația ca la încetarea contractelor să restituie colecțiile B. și C. în original, nu și exemplarele deteriorate, iar prin decizia de apel este modificat înțelesul vădit neîndoielnic al clauzelor contractuale.

Interpretând greșit procesele-verbale de predare-primire din 25.07.2012, 17.07.2010, 03.08.2006, 26.07.2007, 15.07.2008,16.07.2008, 17.07.2008, 07.07.2011 și 25.07.2012, instanța de apel a reținut că recurenta a mai primit pe perioada de derulare a contractelor, pe lângă cele 12.920 CD-uri, încă 4.451 exemplare CD-uri.

Fiecare proces-verbal de predare-primire prevede că CD-urile predate fac obiectul celor două contracte și, prin urmare, cele 4451 de CD-uri reprezentau înlocuirea CD-urilor defectate din cele 12.920 stabilite prin contracte, condiții în care în mod greșit instanța le adună și stabilește că a primit în total 17.185 CD-uri.

Listele anexate cererii de chemare în judecată, care conțin cele 1.792 unități fizice compact discuri, indicate ca fiind nereturnate de recurentă, sunt întocmite unilateral de către intimată, după data semnării procesului-verbal de predare primire nr. x din data de 17.10.2013.

Or, câtă vreme predarea primirea CD-urilor din data de 17.10.2013 s-a făcut pe unități fizice compact discuri și nu pe coduri CD-uri, aceste liste, nesemnate de recurentă, nu îi sunt opozabile și, pe cale de consecință, nu pot constitui mijloace de probă.

Instanța de apel o obligă să returneze și CD-urile deteriorate, fapt ce contravine prevederilor art. 9 din cele două contracte, ce prevede că la data încetării acestora recurenta avea obligația să returneze reclamantei toate colecțiile complete în original, iar nu numărul CD-urilor predate inițial, întrucât era posibil ca CD-urile să se defecteze, procedura predării și înlocuirii lor urmând a se derula pe parcursul contractului, iar nu la finalul acestuia. CD-urile sunt obiecte perisabile, iar utilizarea prin mijloace tehnice poate duce la ruperea lor.

Nu s-au administrat probe din care să rezulte că recurenta nu a predat integral colecțiile C. și B. în original, conform art. 9 din cele două contracte. La data încetării contractelor, potrivit acestui articol, a predat intimatei 16.089 CD-uri, din care 1.615 în original și restul copiilor CD-urilor, conform procesului-verbal nr. x din data de 17.10.2013, în care intimata nu a avut nicio obiecție.

Nu s-au administrat probe din care să rezulte că cele 656 de CD-uri din Colecțiile C. și B., refuzate de intimată prin adresa nr. x/18.10.2013 pe motiv că "sunt CD-uri de zgomote", nu fac obiectul celor două contracte. În mod eronat, instanța de apel a reținut că recurenta a recunoscut acest lucru, în condițiile în care prin întâmpinare a arătat că fac obiectul celor două contracte deoarece nu au mai existat alte raporturi contractuale între părți, fapt necontestat de intimată.

În cauză a fost întocmit raport prin care s-a concluzionat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, cu excepția criticilor ce vizează modul de apreciere a probelor [ce nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.], iar acesta a fost admis în principiu prin încheierea din camera de consiliu din 26 februarie 2019.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Recurenta pârâtă reclamă aplicarea greșită a art. 969 C. civ. (C. civ. din 1865), cu referire la art. 9 al convențiilor, susținând că din acesta rezultă că avea obligația să restituie colecțiile B. și C. în original, nu și exemplarele deteriorate.

Instanța de apel a reținut că acest articol a obligat-o pe recurenta pârâtă să restituie inclusiv CD-urile care se vor defecta pe parcursul derulării contractului, concluzie care este urmarea interpretării clauzei contractuale de referință și a cărei reanalizare, în sensul solicitat, nu îi permisă instanței de recurs de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, instanța de apel a mai reținut că reclamanta a predat 12.773 CD uri, iar ulterior, în anul 2012, încă 4451 CD- uri, cu referire la materialul probator avut în vedere sub acest aspect, respectiv procesele-verbale încheiate la datele din 25.07.2012, 17.07.2010, 03.08.2006, 26.07.2007, 15.07.2008, 16.07.2008, 17.07.2008, 07.07.2011 și 25.07.2012, rezultând un total de 17.185 bucăți - în stabilirea acestei situații de fapt fiind înlăturată apărarea pârâtei, în sensul că în derularea raporturi contractuale reclamanta a înlocuit CD- urile uzate cu altele noi, cu motivarea că procesele-verbale ulterioare datei de 12.08.2003 nu conțin vreo mențiune în acest sens.

Prin cererea de recurs se susține că s-au interpretat greșit procesele-verbale cu privire la cele 4451 de CD-uri, deoarece acestea reprezentau înlocuirea anuală a CD-urilor defectate din cele 12.920 stabilite prin contracte, acestea neputându-se totaliza în obligația de restituire, precum și că, potrivit art. 9 din contracte, i-a predat intimatei 16.089 CD-uri (1.615 în original și restul copii), conform procesului-verbal nr. x din data de 17.10.2013, în care intimata nu a avut nicio obiecție.

Pe lângă faptul că o reanalizare a materialului probator nu se circumscrie controlului judiciar în fața instanței de recurs, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., concluzia instanței de apel a fost că obligația recurentei pârâte include și CD- urile care se vor defecta pe parcursul derulării contractului, iar aceasta nu a putut fi înlăturată în limitele criticii de recurs formulată - concluzie care face să fie nerelevantă și neconfirmarea de către recurenta pârâtă a listei anexă la cererea de chemare în judecată, referitoare la cele 1792 unități compact discuri, diferență de restituit, susținută prin cererea de recurs.

Recurenta contestă și situația celor 656 CD-uri care i-au fost restituite, însă din decizie rezultă că instanța de apel a avut în vedere în concluzia referitoare la acestea preluarea prin proces-verbal, cu mențiunea că nu au făcut obiectul contractelor încheiate între părți, aspect necontestat de pârâtă - context în care partea nu poate reclama o altă poziție, ulterioară, ca semnatar al procesului-verbal, cum s-a arătat în cererea de recurs.

Prin urmare, față de drepturile și obligațiile părților, generate de raporturile juridice reținute ca derulându-se între acestea, și de limitele de control judiciar permise instanței de recurs de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate reține o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. - puterea de lege între părți a convențiilor, astfel cum acestea au fost confirmate de instanța de apel, nefiind încălcată prin punerea în sarcina recurentei pârâte a obligației de restituire contestată.

Din cele anterior reținute rezultă că decizia de apel este fundamentată pe convenția părților și clauzele care generează obligațiile acestora, context în care nu au fost analizate și reținute celelalte norme legale indicate ca fiind încălcate prin cererea de recurs, acestea fiind menționate, de altfel, în decizie, ca invocate în susținerea cererii de apel.

Constatând, prin urmare, caracterul nefondat al criticilor ce au putut fi supuse controlului judiciar în fața instanței de recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință, făcând aplicarea și a art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.) împotriva Deciziei nr. 578A din data de 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - GV