ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1555/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1555/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra cererii de față, are în vedere următoarele:

Prin cererea din 24 mai 2019, înregistrată sub nr. x/2019, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești A., la cererea creditoarei S.C. B. S.A., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local Movila Miresii, jud. Brăila, sub nr. x/14.05.2018.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prima instanță învestită, Judecătoria sectorului 4 București, prin Sentința civilă nr. 6871 din 31 mai 2019 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 666, raportat la art. 651 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Sub acest aspect, este reglementată, ca regulă, unicitatea instanței de executare, iar aceasta se stabilește în funcție de domiciliul debitorului, astfel cum s-a expus anterior.

Având în vedere că art. 644 alin. (1) C. proc. civ., enumerând participanții la executarea silită reglementează distinct părțile (pct. 1), care sunt definite la art. 645 alin. (1) ca fiind creditorul și debitorul, de terții garanți (pct. 2), s-a apreciat că art. 651 C. proc. civ. trebuie interpretat ca vizând domiciliul/sediul debitorului principal, iar nu pe cel al terțului garant.

Totodată, a considerat ca fiind incidente și dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., competența urmând a se stabili în funcție de debitorul principal vizat de cererea creditorului de executare, iar nu în funcție de fidejusor, care este obligat accesoriu.

Cum la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului principal, S.C. D. S.R.L. se afla în sat Comăneasca, comuna Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei în raza căreia se afla domiciliul debitorului principal, respectiv Judecătoriei Brăila.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brăila prin Sentința civilă nr. 4081 din 24 iunie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Instanța a reținut că, în calitate de creditoare, S.C. B. S.A. a înțeles să se îndrepte împotriva fidejusorului C. care a dobândit în litigiu calitatea procesuală de debitor, câtă vreme cererea de încuviințare a executării silite este formulată împotriva sa.

Întrucât actul de învestire a instanței este formulat numai împotriva acestuia, instanța a apreciat că nu se poate reține incidența prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. ce au în vedere ipoteza în care cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâți.

Prin urmare, instanța a apreciat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere că la data sesizării organului de executare domiciliul persoanei fizice împotriva căreia a fost formulată cererea de executare silită - C. - era în București, în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, la 24 mai 2019, sub nr. x/2019, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești A. a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditoarei S.C. B. S.A. împotriva lui C., în calitate de garant fidejusor al S.C. D. S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Consiliul local Movila Miresii, județul Brăila.

Contractul de arendare a fost încheiat între S.C. B. S.A., în calitate de arendator, S.C. D. S.R.L., în calitate de arendaș, și C., în calitate de fidejusor (garant).

Prin cererea de executare silită, creditoarea (arendatorul) a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu împotriva fidejusorului C.

Dispozițiile art. 133 pct. (2) C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că cele două instanțe, Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Brăila și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect încuviințarea executării silite, ceea ce a determinat ivirea conflictului negativ de competență cu a cărui soluționare a fost învestită.

Se reține că, așa cum rezultă din contractul de arendare cu garanție personală încheiat la 29 martie 2018, debitor principal este S.C. D. S.R.L., iar C. este debitor garant fidejusor, care și-a asumat, prin același contract, obligația de a plăti în mod solidar și indivizibil suma datorată în caz de neplată a arendei.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul din raportul obligațional.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că sunt părți în procedura de executare silită, creditorul și debitorul, precum și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, competența de soluționare a unei cereri privind încuviințarea executării silite, cum este cazul în speța de față, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În consecință, cum domiciliul persoanei fizice executată silit, C., în calitate de fidejusor, este în Sector 4 București, competența teritorială de soluționare a cauzei nu poate aparține decât judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.