ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2019

HOTĂRÂRE

22.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. x/2018, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor B. și C., la cererea creditorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2176 în data de 21 noiembrie 2006 de Biroul Notarial E..

Prin Sentința nr. 10274 din 26 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În considerentele hotărârii se menționează că, potrivit art. 112 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali, text ce se arată că este pe deplin aplicabil în situația de față, având în vedere că executarea silită este o fază a procesului civil.

Instanța a constatat că debitorul principal, F., are domiciliul în municipiul Mangalia, str. x, astfel cum rezultă din Contractul de credit nr. x din 20 noiembrie 2016. S-a reținut că prin cererea de executare formulată de creditor s-a solicitat executarea silită cu privire la debitorul principal F. și cu privire la garanții ipotecari.

În consecință, față de textele legale invocate, având în vedere principiul unicității instanței de executare instituit de C. proc. civ., s-a arătat că instanța de executare este cea în circumscripția căreia are sediul debitorul principal, care este unică și competentă să încuviințeze executarea silită atât în ceea ce privește debitorul principal, cât și în ceea ce privește debitorii accesorii.

Față de împrejurarea că la data formulării cererii de executare silită, precum și la data înaintării către instanță a cererii de încuviințare a executării silite, sediul debitorului principal se afla în municipiul Mangalia, în aplicarea dispozițiile art. 651 alin. (1) coroborat de art. 112 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., s-a arătat că aparține Judecătoriei Mangalia competența de soluționare a cauzei.

Prin Încheierea nr. 2888 din 7 noiembrie 2018, Judecătoria Mangalia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cazul de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care să atragă competența de soluționare a Judecătoriei Mangalia. S-a arătat că din cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite formulate de către executorul judecătoresc reiese faptul că acesta a solicitat încuviințarea executării silite doar cu privire la garanții ipotecari B. și C., nu și cu privire la debitorul principal F. și debitorul garant G..

Instanța a constatat că deși în cuprinsul cererii creditorului privind urmărirea silită imobiliară au fost menționați atât debitorul principal, cât și cei trei debitori garanți, executorul judecătoresc a dispus sesizarea instanței doar cu referire la debitorii garanți B. și C., anexând cererii și notificările transmise doar celor doi garanți în discuție.

Aspectul că există un debitor principal al obligației cu domiciliul în Mangalia s-a arătat că nu poate atrage competența acestei instanței din perspectiva dispozițiilor art. 112 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., câtă vreme executorul judecătoresc nu a solicitat încuviințarea executării silite și cu privire la acesta.

În consecință, s-a arătat că instanța de executare este cea în circumscripția căreia au domiciliul cei doi garanți ipotecari, anume B. și C., menționați în cererea de încuviințare a executării silite. Prin urmare, s-a reținut că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă să judece prezenta cerere, fiind instanță de executare în sensul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Contractul de ipotecă a fost încheiat între creditorul D. SA și garanții ipotecari F., C., G. și B.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul principal din raportul obligațional.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că:

"sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul" și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Înalta Curte reține că în cauza de față cererea de încuviințare a executării silite este formulată numai împotriva debitorilor garanți B. și C., ce au domiciliul, conform datelor DEPABD în municipiul București, nefiind astfel incidente prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

Ca atare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - normă de competență proprie fazei de executare silită - potrivit cărora:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite aparține, în speță, judecătoriei în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit, soluție care rezultă din aplicarea coroborată a prevederilor art. 651 alin. (1) și art. 648 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele arătate și de textele legale evocate, precum și față de împrejurarea că la data sesizării organului de executare debitorii garanți B. și C., împotriva cărora se solicită încuviințarea executării silite, aveau domiciliul în municipiul București, competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Sectorului 3 București.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și art. 648 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.