ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 130/2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 21 februarie 2019, sub nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat contestație la executare împotriva înființării popririi din data de 18 ianuarie 2019, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 64/2013, în contradictoriu cu intimații C. și D., solicitând anularea acesteia; de asemenea, a solicitat să se constate că a intervenit perimarea executării, precum și că dreptul creditoarelor de a mai cere executarea silită s-a prescris.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, art. 783, art. 697, art. 698, art. 706 C. proc. civ. coroborate cu art. 2513 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 4851 din 10 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

În motivare, această instanță a reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se soluționează de instanța de executare, iar, la data sesizării organului de executare -15 aprilie 2013, instanța de executare era definită de art. 650 alin. (1) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Concluzionând, instanța a reținut că la data de 15 aprilie 2013, sediul executorului judecătoresc era în municipiul Mangalia, str. x, astfel că instanța competentă să judece contestația la executare este Judecătoria Mangalia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin Sentința civilă nr. 1173 din 16 septembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de contestatoare, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, deși este real că, la data sesizării executorului judecătoresc, dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. stabileau competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestația la executare în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află sediul executorului judecătoresc, în privința acestor dispoziții, a intervenit, atât declararea neconstituționalității acestora, cât și o modificare legislativă.

Din perspectiva aplicabilității în timp a legii procesuale civile, această instanță a constatat că toate cauzele având ca obiect contestație la executare sunt supuse legii aflate în vigoare la data începerii executării silite, însă pentru stabilirea competenței trebuie avută în vedere împrejurarea că art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care reglementa competența la acel moment, a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. din data de 16 iulie 2014, iar prin Legea nr. 138/2014 (în vigoare începând cu data de 19 octombrie 2014), dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (urmare a renumerotării art. 650 C. proc. civ.) au fost modificate, în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție de află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

În opinia instanței, o normă declarată neconstituțională nu mai poate constitui temei pentru stabilirea competenței instanței, față de efectul general obligatoriu produs de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 în Monitorul Oficial.

În consecință, în stabilirea competenței de soluționare a prezentei contestații la executare, instanța a reținut că nu mai poate fi reținută forma reglementată de dispozițiile legale ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (fost art. 650 alin. (1) C. proc. civ.) la momentul demarării executării silite, în raport de care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, ci forma actuală a acestui text legal, ce conferă competența de soluționare instanței de executare în a cărei circumscripție de află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz sediul debitorului, instanță care, în situația de față este Judecătoria Sectorului 3 București.

De asemenea, instanța a reținut că nu există niciun raționament logic pentru care creditoarea a apelat la serviciile unui executor judecătoresc din circumscripția Judecătoriei Mangalia în condițiile în care, atât contestatoarea cât și intimata au domiciliul, respectiv sediul în municipiul București, fără a interveni, de la momentul începerii executării silite și până în prezent, o modificarea a domiciliului sau sediului părților.

Pentru considerentele expuse, această instanță a apreciat că instanța de executare este cea în circumscripția căreia are domiciliul debitoarea A., iar Judecătoria Sectorului 3 București este competentă să judece prezenta cerere, fiind instanță de executare în sensul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din același act normativ, "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei A. a fost declanșată de intimata C. din București, Str. x, prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul BEJ B. la 15 aprilie 2013, sub nr. x/2013.

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competența instanței de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reține că, urmare pronunțării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speță, față de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referință, reprezentat de data începerii executării silite.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestația se introduce la instanța de executare".

În cauză, în absența unei norme speciale atributive de competență, devin aplicabile dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanță, care stipulează că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Din actele dosarului rezultă că domiciliul debitoarei A. este în municipiul București, str. x.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu C. din București, Str. x, sector 3 și D., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații C. din București, Str. x, sector 3 și D., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

GGC - CL