ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5067/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 23 iulie 2010, s-a înregistrat, pe rolul acestei instanțe, cererea de revizuire formulată de G. (S.) A. împotriva Deciziei nr. 272/ R pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, la data de 22 iunie 2010, în contradictoriu cu intimata R. (T.) A., pentru următoarele motive: În fapt, între cele două părți, s-au purtat două litigii, ambele având ca obiect „acțiune în constatare", intimata reclamantă solicitând, în două rânduri, instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumparare a imobilului proprietatea revizuentei.

Primul litigiu a format obiectul Dosarului nr. 30254/2/2005 și a fost soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 488/ R din 10 februarie 2006, conform căreia Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, a dispus obligarea pârâtei reclamante, revizuenta din prezentul dosar, la plata către reclamanta pârâtă, intimată în dosarul de față, a sumei de 15.000.000 lei, actualizată potrivit ratei inflației, cuprinsă între 18 februarie 1997 și data plății efective, precum și la plata sumei de 22.291.400 lei, actualizată potrivit ratei inflației, cuprinsă între mai 2003 și data plății efective.

Ulterior, în anul 2008, intimata a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, susținând că aceasta i-ar fi achitat suma de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi) la data de 18 februarie 1997, reprezentând preț al aceluiași imobil, situat în București, sector 3. Cererea formulată a format obiectul Dosarului nr. 4962/301/2008, fiind soluționată irevocabil la data de 22 iunie 2010, prin Decizia nr. 272/ R, conform căreia instanța a admis recursul formulat de reclamantă și a constatat intervenită vânzarea-cumpararea între aceasta și pârâtă. Cele două decizii pronunțate sunt contradictorii, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. devenind aplicabile, întrucât cea de-a doua decizie pronunțată de Curtea de Apel este dată cu încălcarea tuturor normelor legale, atât de procedură, cât și prevederi de drept comun. Astfel, instanța sus-menționată, ca instanță de recurs, la data de 10 februarie 2006, a stabilit în mod irevocabil obligația revizuentei de a restitui intimatei suma de 15.000.000 lei, actualizată cu rata inflației. Prin urmare, o dată cu soluționarea recursului, instanța a restabilit situația anterioară între părți, chiar și în cazul în care ar fi susținută concluzia că între acestea s-ar fi încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la imobilul în litigiu. Ulterior deciziei pronunțate în anul 2006, revizuenta și-a îndeplinit întocmai obligațiile impuse prin dispozitiv, în sensul că a restituit suma de 1.500 lei, actualizată cu indicele inflației, în perioada stabilită de instanță.

Așadar, la data de 10 februarie 2006, Curtea de Apel București, a stabilit că între părți nu există niciun fel de raport juridic sau de altă natură; revizuenta este proprietara imobilului și orice opțiune de a vinde acest imobil, respectiv consimțământul său, trebuie să fie liber exprimat.

Esența promovării și admisibilității unei acțiuni prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare constă, în primul rând, în aceea că trebuie să existe un creditor care să aibă dreptul legitim de a solicita aceasta; or, la data de 10 februarie 2006, instanța, în cadrul dispozitivului, a restabilit situația anterioară, adică, de la momentul în care revizuenta nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de preț al imobilului, nu mai există obligația corelativă a acesteia de a transmite proprietatea asupra imobilului nici-o dispoziție legală în temeiul căreia să intre în puterea lucrului judecat doar anumite aspecte din practicaua unei hotărâri și nu însuși dispozitivul acesteia.

În mod abuziv, instanța de recurs, prin Decizia nr. 272/ R, a admis recursul intimatei, păstrând, în tot, sentința Judecătoriei sector 3 București, care a stabilit, în mod greșit, că intră în puterea lucrului judecat doar unele mențiuni din practicarea Deciziei civile nr. 488/ R din 20 februarie 2006 și nu dispozitivul acestei decizii. Revizuenta a solicitat admiterea căii de atac și anularea Deciziei nr. 272/ R din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București. Intimata R.(T.) A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire și, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac. Cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât cererea de chemare în judecată din primul litigiu a fost respinsă, în mod irevocabil, ca lipsită de interes, în timp ce, în cel de-al doilea proces, instanța a admis acțiunea intimatei reclamante, pronunțându-se pe fondul cauzei.

De asemenea, în cel de-al doilea dosar, revizuenta a invocat excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul dosar, excepție asupra căreia s-au pronunțat instanțele în toate fazele procesuale, fiind respinsă în mod irevocabil. Mai mult, aceeași apărare, bazată pe excepția autorității de lucru judecat, este reiterată inclusiv în cererea de revizuire, lucru inadmisibil întrucât se opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni. Pe fond, intimata a susținut, în esență, că hotărârile pronunțate în cele două litigii nu sunt potrivnice. Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., în raport de susținerile intimatei, prezentate în întâmpinare, Înalta Curte constată că această excepție este întemeiată, cu consecința respingerii cererii de revizuire, pentru următoarele considerente: Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative, și anume: - să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii; - hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză; - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; - în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat. Dacă în noul litigiu, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepției procesuale respective.

În condițiile în care revizuirea ar fi considerată admisibilă în ipoteza sus-amintită, aceasta ar însemna, în cele din urmă,ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea ultimei hotărâri, ci să examineze și modul de soluționare a excepției puterii de lucru judecat, respectiv să exercite un control judiciar asupra deciziei care a rezolvat excepția, ceea ce nu se poate realiza prin intermediul revizuirii. Dintre cerințele sus-menționate, cea referitoare la necesitatea existenței unor hotărâri potrivnice și cea privind neinvocarea sau nesoluționarea excepției puterii de lucru judecat nu sunt îndeplinite.

Astfel, în primul litigiu, prin Sentința civilă nr. 2831 din 9 aprilie 2004 a Judecătoriei sector 3 București, printre altele, s-a constatat că, între părți, a intervenit o promisiune de vânzare-cumparare, la data de 18 februarie 1997, la prețul de 15.000.000 lei, pentru imobilul de la adresa indicată mai sus, s-a respins cererea reclamantei pârâte, intimata din prezentul dosar, de a fi obligată pârâta reclamantă să încheie cu prima un contract de vânzare-cumpărare pentru apartament, la data de 9 aprilie 2008, ca lipsită de interes, s-a respins cererea aceleiași părți pentru obligarea pârâtei reclamante la plata prețului plătit prin promisiunea de vânzare-cumpărare din 18 februarie 1997, ca neîntemeiată.

Sentința a fost schimbată în parte, prin Decizia nr. 488/ R din 10 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în urma admiterii recursului și apelului declarat de reclamantă, și anume în ceea ce privește obligarea pârâtei reclamante la plata, către partea adversă, a sumei de 15.000.000 lei, actualizată potrivit ratei inflației, precum și a unei alte sume de bani, ce nu interesează litigiul de față (contravaloarea îmbunătățirilor imobilului), în rest, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei (prin care fuseseră respinse apelurile declarate în cauză). În cel de-al doilea litigiu, prin Sentința civilă nr. 6173 din 22 mai 2009, Judecătoria sect.

3 București a respins excepția autorității de lucru judecat a hotărârii sus-menționate, ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A. în contradictoriu cu S.A. și a constatat că, la data de 22 mai 2009, a intervenit între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, și pârâtă, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în București, sect. 3, la prețul de 1.500 lei, s-a dispus că această hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului în discuție. Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 194/ A din 15 februarie 2010, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă G.A. împotriva sentinței sus-arătate și a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată; s-au menținut celelalte dispoziții.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 272/ R din 22 iunie 2010, a admis recursul declarat de recurenta reclamantă R.A., a modificat, în tot, decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat. Din redarea conținutului hotărârilor irevocabile pronunțate în cele două litigii rezultă că, sub aspectul juridic care interesează în cauză și pentru care s-a solicitat, de către revizuenta pârâtă, anularea Deciziei nr. 272/ R din 22 iunie 2010, și anume pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic pentru imobilul în litigiu, acestea nu sunt contradictorii. Î n esență, contradictorialitatea unor hotărâri pronunțate în aceeași pricină vizează imposibilitatea aducerii lor la îndeplinire în mod simultan, ceea ce nu este cazul în speță.

Cum s-a arătat deja și așa cum a susținut, în mod corect, și intimata, cererea acesteia, formulată în cadrul primului litigiu, referitoare la obligarea revizuentei din dosarul de față, de a încheia contract de vânzare-cump arare pentru imobilul în litigiu, la data de 9 aprilie 2008, a fost respinsă ca lipsită de interes, în consecință, în urma admiterii unei excepții procesuale de fond. Modalitatea de rezolvarea a acțiunii pe calea acestei excepții nu înlătură posibilitatea formulării unei noi acțiuni, în condițiile în care reclamantul din litigiul anterior dovedește, în cadrul noului litigiu, un interes născut, legitim și actual în promovarea cererii. În cazul îndeplinirii acestor cerințe legate de interesul în declanșarea unui anume litigiu, acesta va fi rezolvat pe fond sau, eventual, prin admiterea unei alte excepții decât cea a lipsei de interes.

Prin urmare, rezolvarea unei pricini prin admiterea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, iar, într-un nou proces, pe fondul său, nu reprezintă soluții incompatibile în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Este și cazul speței de față, când instanța care a pronunțat Sentința nr. 6173 din 22 mai 2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 272/ R din 22 iunie 2010, a cărei anulare se solicită în prezentul dosar, a rezolvat, în prealabil, în sensul respingerii (încheierea din 28 noiembrie 2008), excepția lipsei de interes invocată de pârâtă pentru aceleași motive pentru care, în primul litigiu, acțiunea de obligarea a acesteia să încheie contract de vânzare-cump arare a fost respinsă ca lipsită de interes, Judecătoria procedând, ulterior, la soluționarea fondului cauzei, prin sentința sus­menționată.

Bineînțeles, legalitatea și temeinicia argumentelor pentru care instanța respectivă a respins excepția lipsei de interes nu pot fi cenzurate de Înalta Curte, prin intermediul cererii de revizuire cu care a fost învestită, această cale de atac nepermițând un asemenea control judiciar, deoarece, în caz contrar, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a soluției pronunțate asupra excepției lipsei de interes. În ceea ce privește cerința de admisibilitate a revizuirii fundamentate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la neinvocarea sau omisiunea soluționării excepției puterii de lucru judecat a primei hotărâri, în cel de-al doilea litigiu, nici aceasta nu este îndeplinită. Cum s-a arătat deja, prin Sentința civilă nr. 6173 din 22 mai 2009 a Judecătoriei sect.

3 București, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare, în raport de Decizia nr. 488/ R din 10 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reiterată și în fundamentarea revizuirii de față. Or, verificarea pretinsei contradictorialități dintre cele două decizii ar contraveni tocmai puterii de lucru judecat a Sentinței nr. 6173/2009 sub aspectul soluționării excepției enunțate, ceea ce nu este permis. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de G.A. nu îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., analizate în precedent, astfel Încât înalta Curte o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta G. (S.) A. împotriva Deciziei nr. 272/ R din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 iunie 2011