ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1459/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată la data de 21 mai 2019 în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Pitești, având ca obiect recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1459 din 11 aprilie 2018 a Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 921 alin. (1), (2) C. proc. civ. (art. 920 înainte de renumerotare).

În susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția fiind ridicată în fața instanțelor de judecată, vizează neconstituționalitatea unei legi în vigoare, nu are ca obiect prevederi declarate deja neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește legătura art. 921 C. proc. civ. cu soluționarea cauzei a arătat că aceasta este evidentă și rezultă implicit din hotărârea recurată, în care chiar instanța de apel a observat neconstituționalitatea acestui text legal, arătând că acestea sunt în contradicție cu Constituția României și cu toate tratatele europene privind drepturile omului, însă a reținut că este atributul Curții Constituționale să se pronunțe pe aceste aspecte.

Astfel, la pagina 14 din hotărâre, instanța de apel a arătat explicit că o cerere privind protejarea drepturilor fundamentale nepatrimoniale, respectiv dreptul la viață privată, dreptul la demnitate și dreptul la protecția datelor personale trebuie analizată "în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, în special cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului".

Potrivit art. 921 alin. (1) C. proc. civ., în fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană afară numai dacă unul dintre soți are reședința în străinătate sau se află într-o altă situație care îl împiedică să se prezinte personal, în astfel de cazuri cel în cauză putându-se înfățișa prin avocat, prin mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.

Având în vedere că procurile nr. x din 9 aprilie 2013 și nr. y din 18 iunie 2013 sunt date în fața unui notar din Valencia, se desprinde concluzia că mandantul B. se afla pe teritoriul Spaniei, astfel că procesul de divorț se putea desfășura în mod legal și fără prezența personală a acestuia, atât timp cât este reprezentat de avocat, mandatar, tutore sau curator. În speță, B. a fost reprezentat prin avocat și prin pârâta C., în calitate de mandatar.

Așadar, faptele ilicite ale pârâtei constau în promovarea acțiunii de divorț dintre reclamantă și soțul acesteia, în susținerea acțiunii de către aceasta și relatarea de către aceasta a unor aspecte care priveau viața conjugală a celor doi soți.

În pofida acestor aspecte, tribunalul a constatat că nu există faptă ilicită și nici vinovăție din partea intimatei-pârâte, și că art. 921 C. proc. civ. nu îi recunoaște reclamantei dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime.

Prin Încheierea din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de către reclamantă, cu motivarea că textul de lege invocat nu are legătură directă cu cauza de față.

Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a formulat recurs reclamanta A., prin care a reluat aceleași argumente din cererea formulată în fața Curții de Apel Pitești și a arătat că norma are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar a solicitat protejarea dreptului la demnitate, viață privată și confidențialitatea datelor și documentelor cu caracter strict personal prin luarea de măsuri față de pârâtă care, fără drept, invocând existența a două procuri încheiate în Spania, s-a imixtionat în viața intimă, privată și de familie a reclamantei.

În plus, în acest dosar a invocat nevalabilitatea celor două procuri nr. x din 9 aprilie 2013 și nr. y din 18 iunie 2013 prin care pârâta a încercat să-și legitimeze calitatea în procesul de divorț. Însă, instanța nu s-a pronunțat pe acest aspect întrucât pârâta a invocat necompetența generală a instanțelor române de a verifica legalitatea procurilor de care s-a prevalat în mod repetat chiar în fața acestora.

Prin hotărârile pronunțate de către instanța de fond și cea de apel, instanțele și-au întemeiat soluția de respingere a acțiunii exclusiv pe dispozițiile art. 920 (actual 921) C. proc. civ., și pe calitatea pârâtei de mandatară a lui B. Acesta a fost singurul articol de lege în temeiul căruia instanțele de fond au considerat că faptele pârâtei nu au caracter ilicit, astfel că această normă legală are legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Analizând recursul din perspectiva motivelor de recurs invocate în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 47/1992 și art. 487 cu referire la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., precum și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 921 C. proc. civ., "(1) În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator".

Față de obiectul concret al cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 921 alin. (1) C. proc. civ., neexistând o relație de natură să producă efecte în prezenta cauză.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., ca instanța să dispună interzicerea și încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, să constate încălcarea demnității, onoarei, reputației și a intimității vieții private, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON reprezentând reparația patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat acesteia.

În motivare, reclamanta a arătat că în data de 12 iunie 2013, pârâta C. a depus și formulat în mod nelegal la Judecătoria Pitești o cerere de divorț dintre reclamantă și soțul acesteia, cu toate că în procesele de divorț calitatea procesuală activă o dețin doar soții.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, constatând că nu există o faptă ilicită a pârâtei, că procesul de divorț, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2013, s-a desfășurat în mod legal, în conformitate cu regulile impuse de art. 921 C. proc. civ., și fără prezența personală a numitului B., atâta timp cât acesta era reprezentat de către avocat și de către pârâta C., în calitate de mandatar.

Același raționament a fost reținut și de Tribunalul Argeș, atunci când a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 4957 din 28 mai 2017 a Judecătoriei Ploiești.

Astfel, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 921 C. proc. civ., recurenta urmărește invalidarea situației premisă reținută de instanțele de fond, și anume că intimata ar fi avut legitimare procesuală în Dosarul nr. x/2013, și reținerea faptei ilicite săvârșite de aceasta din urmă.

Or, în situația în care s-ar stabili neconstituționalitatea normei invocate, o atare hotărâre nu ar putea produce efecte retroactive, legat de actele procedurale făcute în Dosarul nr. x/2013, având ca obiect divorț, în sensul de a influența calificarea unei fapte terminate în trecut, ca fiind licită sau ilicită, întrucât deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Astfel, în ceea ce privește efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că prin efectul unei decizii de constatare a neconstituționalității prevederea își încetează aplicarea pentru viitor. În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în M. Of. al României, Partea I - facta futura și, în mod excepțional, este aplicabilă acelor situații care au devenit facta praeterita (fapte îndeplinite), și anume cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, și în care, până la momentul publicării în M. Of. al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv. În această ultimă categorie de cauze, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale va deveni aplicabilă. Așadar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale unui raport juridic epuizat - facta praeterita (Decizia nr. 874/2018, parag. 49 - 51).

În condițiile în care procesul de divorț în care intimata-pârâtă a avut calitate de mandatar, în temeiul art. 920 C. proc. civ., s-a finalizat, nepunându-se în discuție neconstituționalitatea normei vizate până la epuizarea procedurii aferente, efectele unei eventuale decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate a art. 920 C. proc. civ. (art. 921 prin renumerotare) nu ar putea retroactiva spre a produce vreo consecință legată de participarea intimatei-pârâte, ca mandatar, în respectivul proces.

În ceea ce privește criticile referitoare la pronunțarea pe excepția de neconstituționalitate prin considerente, iar nu prin dispozitivul încheierii, nemotivarea soluției pronunțate, lipsa indicării căii de atac a termenului în care aceasta poate fi exercitată, Înalta Curte nu le poate analiza având în vedere că acestea reprezintă motive noi, neformulate în termenul de 48 ore de la comunicarea hotărârii, ele fiind formulate după împlinirea termenului în care era îndreptățită să formuleze motivele de recurs.

În consecință, cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.

Cererea formulată de intimata C. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă în parte, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința obligării recurentei A. la plata către intimată a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată al căror cuantum a fost redus ținând seama de lipsa de complexitate a recursului, și de împrejurarea că serviciile avocațiale de care a beneficiat intimata s-au limitat la depunerea întâmpinării, prin aceasta fiind invocate minime apărări care s-au dovedit utile soluționării căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii de ședință din data de 3 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a I civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă pe reclamanta A. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta C., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.

GGC - CP